ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1919/2023

Ședința publică din data de 4 octombrie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 04.08.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele B. S.R.L. și C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună în principal, obligarea pârâtei B., în temeiul garanției de evicțiune, la plata sumei de 747.292,592 RON, cu titlu de daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului ocazionat reclamantei prin tulburarea ilicită a dreptului de folosință și împiedicarea recoltării și valorificării culturilor de soia aparținând A. S.R.L. din raza comunei Vermeș. În subsidiar a solicitat obligarea pârâtei C., în temeiul răspunderii civile delictuale pentru faptă proprie, la plata sumei de 747.292,592 RON, cu titlu de daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului ocazionat reclamantei prin recoltarea și dispunerea în mod ilicit de culturile de soia aparținând A. S.R.L. din raza comunei Vermeș. De asemenea a solicitat obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată generate de prezentul demers judiciar.

Prin sentința civilă nr. 329 din 14.06.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Timiș a respins excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei - reclamantă reconvențional C.; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei - pârâtă reconvențional A. S.R.L.; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și C.; a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențional C. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențional A. S.R.L. și, în consecință, a obligat pe reclamanta A. S.R.L. să-i plătească pârâtei C. suma de 71.023,09 RON; în rest, cererea reconvențională a fost respinsă; totodată, a obligat pe reclamanta A. S.R.L. la plata către pârâta B. S.R.L. a sumei de 18.350,18 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, precum și la plata, cu același titlu, către pârâta C., a sumei de 3.000 RON reprezentând parte din taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenționale.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel reclamanta A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 707/A din 28.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 329/14.06.2022 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2021, având ca obiect pretenții. A fost admis apelul declarat de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C., împotriva aceleiași sentințe. A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta C., în contradictoriu cu reclamanta A. S.R.L.. A fost înlăturată dispoziția de obligare a reclamantei A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată stabilite la fond în favoarea pârâtei C.. A fost obligată reclamanta A. S.R.L. la plata către pârâta B. S.R.L. a sumei de 14.582,4 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. A fost respinsă atât cererea reclamantei A. S.R.L., cât și cererea pârâtei C., de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Împotriva acestei decizii A. S.R.L.. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea spre rejudecare în vederea admiterii cererii de chemare în judecată.

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă critică nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva angajării răspunderii contractuale a intimatei-pârâte B. S.R.L. În acest sens, recurenta susține că a demonstrat îndeplinirea condițiilor generale pentru angajarea răspunderii contractuale ale intimatei B. S.R.L. atât în temeiul garanției de evicțiune, cât și în temeiul răspunderii contractuale de drept comun. În continuare, recurenta-reclamantă redă dispozițiile legale prevăzute de art. 1789, art. 1794 alin. (1) și art. 1350 alin. (1) și (2) C. civ. și concluzionează că în ciuda îndepliniririi condițiilor legale necesare angajării răspunderii contractuale a intimatei-pârâte B. S.R.L., instanța de apel a respins în mod nelegal apelul prin aplicarea greșită a normelor de drept material anterior citate.

Totodată, recurenta-reclamantă redă din considerentele deciziei instanței de apel și arată că din perspectiva respingerii apelului, în ceea ce privește angajarea răspunderii contractuale a intimatei B. S.R.L., curtea de apel a concluzionat în mod nelegal că A. S.R.L. ar fi renunțat la termenul de 30 de zile pentru eliberarea terenului de culturi, în mod indirect, ca efect al încheierii contractului de arendare dintre intimatele B. și C., ignorând faptul că acest contract nu este opozabil societății recurente.

În continuare, recurenta redă dispozițiile legale reglementate de art. 1270 și art. 187 C. civ., susținând că societatea recurentă și A. S.A. reprezintă două persoane juridice distincte ce dețin patrimonii proprii și care își asumă în mod individual și separat obligații juridice, iar potrivit normelor materiale anterior citate rezultă că un contract de arendă în care societatea recurentă nu a fost niciodată parte, nu poate produce niciun efect față de aceasta.

Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile art. 1266 C. civ., potrivit cu care contractele se interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor. Potrivit recurentei, semnarea contractului de arendare al intimatei C. de către dl D. nu produce efecte față de societatea recurentă. Autoarea recursului indică prevederile art. 197 alin. (1) și (3) și art. 75 din Legea nr. 31/1990 și susține că dl D. nu ar fi putut semna acest contract în numele societății recurente, atât timp cât dreptul de reprezentare al unei societăți cu răspundere limitată este recunoscut exclusiv administratorilor.

O altă critică vizează aplicarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 1413 C. civ., recurenta-reclamantă susținând că potrivit acestei dispoziții legale, A. S.R.L. este debitorul obligației de predare a terenului instituit de art. 14 alin. (3) din contractul de arendare, societății recurente fiindu-i acordat un termen de 30 de zile pentru ducerea la îndeplinire a acestei obligații. Astfel, în opinia recurentei, beneficiul termenului este recunoscut în mod expres de legea civilă în favoarea debitorului, respectiv societății A., și nu în favoarea creditoarei acestei obligații, adică societății intimate B.. În continuare recurenta-reclamntă redă în ample considerente situația de fapt cu privire la tulburările de folosință incidente în cauză, precum și cele referitoare la prejudiciul cauzat acesteia ca urmare a nerespectării obligațiilor contractuale de către intimata B..

O ultimă critică vizează nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva angajării răspunderii delictuale a intimatei C.. În acest sens, recurenta-reclamantă redă situația de fapt cu privire la dreptul de proprietate asupra culturii de soia, făcând trimitere la înscrisuri și la prevederile art. 550, art. 555, art. 562 alin. (1), art. 578 și art. 588 C. civ.

Concluzionând, recurenta-reclamantă arată că aceasta a făcut pe deplin dovada îndeplinirii condițiilor atragerii răspunerii civile delictuale instituite de art. 1349 coroborat cu art. 1357 C. civ., iar potrivit art. 1385 C. civ., despăgubirile datorate de intimata C. trebuie să cuprindă pierderea suferită de A., precum și câștigul pe care în condiții obișnuite recurenta l-ar fi putut realiza și de care a fost lipsit.

În drept, recurenta a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata - pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității cererii de recurs, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Intimata- pârâtă C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), excepția nulității recursului invocate de intimata-pârâtă B. S.R.L., Înalta Curte de Casație și Justiție, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Înalta Curte reține că susținerile recurentei-reclamante referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept material nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece dispozițiile referitoare la obligațiile locatorului (art. 1789 C. civ.), la tulburările de drept (art. 1794 C. civ.), la răspunderea contractuală (art. 1350 C. civ.), la forța obligatorie a contractului (art. 1270 C. civ.), la interpretarea contractului (art. 1266 C. civ.), la elementele constitutive ale persoanei juridice (art. 187 C. civ.) și ale Legii nr. 31/1990, privind societățile comerciale, sunt indicate în mod formal, fără a se arăta în concret cu ce a greșit instanța de apel și de ce normele materiale nu au fost corect aplicate.

Totodată, susținerile recurentei-reclamante subsumate aceluiași motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care se invocă nerespectarea prevederilor art. 550, art. 555, art. 562 alin. (1), art. 578 și art. 588 și art. 1413 C. civ., nu constituie critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate întrucât nu se arată în ce sens aceste texte de lege au fost aplicate greșit de către instanța de apel.

În ceea ce privește criticile formulate cu privire la aplicarea greșită a normelor de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală (art. 1349 C. civ.), condițiile răspunderii (art. 1357 C. civ.) și întinderea reparației (art. 1385 C. civ.), instanța supremă constată că nici acestea nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece nu sunt veritabile critici de nelegalitate, recurenta argumentează cu privire la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, reiterând aspecte legate de existența faptei ilicite și a prejudiciului. Acestea sunt chestiuni de netemeinicie care nu pot face obiectul examenului de nelegalitate în recurs.

În acest context, Înalta Curte reține că argumentele recurentei-reclamante cu privire la situația de fapt reținută de instanța de apel și trimiterea la înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv procesul-verbal din 13.11.2020, cererea unică de plată, contractul de arendare, nu pot fi analizate în această cale extraordinară de atac.

Administrarea probatoriului și stabilirea situației de fapt este atributul instanței devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluției cu normele de drept aplicabile. Se ignoră astfel caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căruia nu se poate rejudeca fondul, ci se analizează exclusiv aspecte de nelegalitate.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, respectiv, că nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta-reclamantă nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția nulității recursului invocate de intimata-pârâtă B. S.R.L. și va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 707/A din 28 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Față de soluția de anulare a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, formulată de intimata-pârâtă și va obliga recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.782,2 RON, conform dovezilor aflate la dosar. Față de faptul că intimata-pârâtă a depus la dosar și factura fiscală nr. x/11.01.2023, însoțită de un extras de cont, conform înscrisului aflat la fila x, fără a avea indicat numărul dosarului în legătură cu care a fost acordată asistența juridică, instanța supremă constată că nu a fost făcută dovada cheltuielilor de judecată pentru suma de 5.866,7, potrivit art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 707/A din 28 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.782,2 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 octombrie 2023.