ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2274/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 9 ianuarie 2018 pe rolul Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și A. sub număr de dosar nr. x/2018, reclamanta societateaA "B." S.R.L., în calitate de Lider al Asocierii formate din B. S.R.L. - C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. a formulat acțiune arbitrală, având ca obiect pretenții, pârâta formulând cerere reconvențională.

Prin sentința arbitrală nr. 36 din 12 octombrie 2020, îndreptată prin sentința arbitrală nr. 41 din 2 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și A. - Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2018, s-au admis în parte pretențiile reclamantei-pârâtei reconvenționale, SOCIETATEA "B." S.R.L., în calitate de Lider al Asocierii formate din B. S.R.L. - C. S.R.L, în cadrul Contractului de lucrări "Extinderea rețelelor de alimentare cu apa și canalizare în localitățile Sânmihaiu Român și Utvin" nr. 57/AP/28.03.2013 - CCI x 013 -CL 9, prin administrator. S-a luat act de recunoașterea de către pârâta-reclamanta reconvențională, D. S.A., reprezentată prin dr. ing. E., în calitate de director general, a pretențiilor reclamantei-pârâtei reconvenționale, până la concurența sumei de 1.546.672,50 RON fără TVA, reprezentând contravaloare lucrări executate, nedecontate.

Prin aceeași sentință arbitrală s-a dispus obligarea pârâtei-reclamante reconvențională la plata către reclamanta-pârâtă reconvențională a sumei de 1.797.124,92 iei fără TVA, cu titlu de contravaloare lucrări executate, neachitate.

De asemenea, s-au admis în parte pretențiile pârâtei-reclamantei reconvenționale și s-a dispus obligarea reclamantei-pârâte reconvențională la plata către pârâta-reclamanta reconvențională a sumei de 1.399.414,67 RON, cu titlu de penalități de întârziere în decontare și la plata către pârâta-reclamanta reconvențională a sumei de 205.700 RON fără TVA, cu titlu de daune-interese pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea conformă a obligaților contractuale.

Tribunalul arbitral a mai dispus compensarea obligațiilor reciproce, certe, lichide și scadente ale părților până la concurența sumei de 1.605.114.67 RON fără TVA, precum și obligarea pârâtei-reclamantă reconvențională la plata către reclamanta-pârâtă reconvențională a sumei de 192.010,25 RON fără TVA, cu titlu de contravaloare lucrări executate, nedecontate, urmând ca cheltuielile de arbitrare să rămână a fi suportate, astfel cum au fost avansate de către fiecare parte litigantă.

Împotriva sentinței tribunalului arbitral a formulat acțiune în anulare reclamanta B. S.R.L. lider al asocierii B. S.R.L. - C. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 8/PI din 13 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta D. S.A., având ca obiect în anularea sentinței arbitrale nr. 36 din 12 octombrie 2020 a Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și A. în dosar nr. x/2018.

În termen legal, invocând motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., B. S.R.L. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 8/PI din 13 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a susținut, în esență, că în cadrul acțiunii în anularea hotărârii arbitrale a invocat o serie de elemente perfect încadrabile în motivele de anulare a hotărârii regăsite în textul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Cu toate acestea, instanța de fond a respins acțiunea și argumentele ce stau la baza acesteia, în principal cu motivația sumară că acestea sunt în esență chestiuni de apreciere ale arbitrilor ce nu se circumscriu motivelor de anulare invocate.

Solicită a se avea în vedere că, în speță, o critică extrem de importantă, ce trebuia să aibă ca finalitate anularea hotărârii arbitrale, vizează încălcarea de către tribunalul arbitral a dispozițiilor art. 210 pct. 3 și 4 din Legea nr. 98/2016 în raport cu dispozițiile similare din O.U.G. nr. 34/2006, care stabilesc faptul că, autoritatea contractantă, cu ocazia evaluării informațiilor și documentelor furnizate de ofertantul cu preț aparent neobișnuit de scăzut, are obligația de a respinge oferta respectivă numai atunci când dovezile furnizate nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului sau costului propuse.

În ceea ce privește prevederile legii speciale - Legea nr. 98/2016 - în raport de prevederile C. civ. în materie, acestea trebuie aplicate cu prioritate.

Totodată, a susținut recurenta, au fost încălcate dispozițiile art. 1534 raportat la art. 1532 si 1533 C. civ., care reglementează situațiile în care prejudiciul este imputabil creditorului (beneficiarului D.), cu precizarea faptului că textul de lege se referă la diminuarea despăgubirilor în mod corespunzător cu culpa (acțiunea sau omisiunea culpabilă) acestuia.

Recurenta a susținut că a arătat în cadrul cererii sale că, deși așa-zisul prejudiciu îi este imputabil Beneficiarului pentru motivele expuse, acesta nu poate fi diminuat corespunzător potrivit art. 1534. C. civ., ci trebuie să nu fie acordat în întregime, tocmai datorită art. 210 din Legea nr. 98/2016.

În cauză, beneficiarul S.C D. a procedat la încălcarea unei obligații legale prevăzute de art. 210 din Legea nr. 98/2016, în sensul faptului că trebuia să respingă oferta S.C B. S.R.L. și nu să încheie contractul cu acest operator economic pentru ofertă cu preț neobișnuit de scăzut.

D. încalcă principiul nemo propriam turpitudinem allegans prin acceptarea ofertei subevaluate a B. S.RL. cu privire la "SCADA" și tocmai din acest punct de vedere este irelevantă culpa antreprenorului în nefinalizarea contractului relativ la aceste aspecte.

Culpa antreprenorului reprezintă o vinovăție contractuală, pe când culpa beneficiarului reprezintă o încălcare a unor norme imperative prevăzute de lege, iar această culpă este anterioară chiar momentului semnării contractului.

În analiza acestor solicitări, arată recurenta, Curtea de Apel Timișoara a considerat că stabilirea culpei contractuale și incidența textelor de lege menționate:

"sunt aspecte de fapt ce țin de temeinicia unui raționament judiciar iar nu de legalitatea acestuia".

Recurenta a susținut că soluția dată atât de curtea de apel, cât și de tribunalul arbitral este tocmai rezultatul greșitei aplicări a textelor legale incidente, mai sus expuse, care ar fi avut ca și consecință respingerea cererii reconvenționale referitor la așa-zisul prejudiciu acordat intimatei.

Prin încălcarea unor prevederi legale exprese a fost admisă acțiunea reconvențională în privința cererii ce viza acordarea în favoarea beneficiarului D. a sumei de 205.7001ei + TVA, a subliniat recurenta.

Contractul de lucrări este rezultatul unei proceduri de achiziție publică, iar în aplicarea textelor de lege menționate mai sus prețurile contractuale ofertate nu pot fi modificate, întrucât beneficiarul prin acceptarea unei oferte de preț, chiar inferioare valorii de piață a unei lucrări cu privire la "SCADA", nu poate să-și invoce propria culpă solicitând ulterior plata unei alte valori aferentă acestui obiectiv.

În raport cu această situație aprecierile curții de apel sunt eronate, a opinat recurenta, motiv pentru care este necesară casarea sentinței recurate.

Solicită ca, în analiza cererii de recurs, instanța să rețină că prin încălcarea unor dispoziții legale exprese, pe de o parte regăsite în Legea nr. 50/1991 și, pe de altă parte în normele de aplicare a legii, în speță au fost stabilite obligații legale și contractuale în sarcina sa, neasumate și neprevăzute de textele menționate.

În analiza efectuată, curtea de apel arată că aceste texte de lege vizează raporturile dintre Beneficiar și Autoritatea Contractantă, fără a avea în vedere mențiunile exprese din textele invocate care vorbesc despre "beneficiarul/investitorul/administratorul/managerul de proiect", adică inclusiv despre situația în care se găsește antreprenorul.

Astfel, în Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în cadrul Anexei nr. 2, sunt definiți anumiți termeni de specialitate utilizați în cuprinsul legii (par. 9.1, par. 19.1., par. 21, par. 21.1).

De asemenea, art. 67 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 din 12.10.2009, stipulează în ce condiții pot fi schimbate soluțiile tehnice din proiectul inițial pe parcursul execuției.

În opinia recurentei, aceste precizări din actele normative aplicabile în speță, arată fără echivoc că antreprenorul nu avea dreptul să modifice Proiectul Tehnic, în pofida prevederii contractuale din Preambul la Listele de Cantității, prevederea încălcând legislația în vigoare și, ca urmare, fiind nulă de drept, conform art. 1255 C. civ. legal, întreaga responsabilitate pentru revizuirea Proiectului Tehnic în conformitate cu solicitarea Primăriei localității Sanmihaiu Roman, incluzând identificarea condițiilor particulare ale fiecărui nou amplasament/aliniament al lucrărilor Contractului, revenea exclusiv Beneficiarului.

Recurenta a susținut că este necesar a se reține că în cadrul procedurii de atribuire desfășurată potrivit dispozițiilor specifice în materia achizițiilor publice a fost declarată câștigătoare a unui contract de lucrări, unde proiectarea era realizată, oferta sa având în vedere proiectul deja realizat. Este adevărat ca in conținutul documentației au fost ofertate si lucrări de proiectare, dar acestea vizau doar DDE - detalii de execuție, fara necesitatea reproiectarii lucrărilor in ansamblul lor.

Recurenta a mai solicitat a se avea în vedere că, în mod subiectiv, în analiza efectelor subclauzei 17.3 lit. g) și 17.4 alin. (2) din Condiții Generale de Contract - în raport cu preambulul listelor de cantități, s-a stabilit că proiectarea este un risc asumat al antreprenorului, în condițiile în care în speță contractul de lucrări este unul de tip FIDIC Roșu - fapt ce presupune proiectarea întregii lucrări de către Beneficiar și în condițiile în care proiectantul general al lucrărilor a fost F. - persoana care a și emis în cadrul atribuțiilor sale câteva zeci de dispoziții de șantier care au avut ca obiect și efect modificări ale proiectului ce trebuia implementat.

Antreprenorul a îndeplinit obligațiile sale cu privire la "proiectarea Detaliilor de Execuție", transmițând inginerului, documentații cu detalii de execuție (DDE) pentru fiecare obiect de contract, anterior demarării execuției acestora, fiecare dintre aceste documentații fiind aprobată explicit de către inginer.

Pentru adaptarea și modificarea Proiectului Tehnic însă, în conformitate cu legislația în vigoare, au fost elaborate de către F., cu acceptul beneficiarului D., un număr de 108 Dispoziții de Șantier, prin care s-a dispus antreprenorului să execute diferit față de prevederile Proiectului Tehnic, varii lucrări la majoritatea obiectelor de contract.

Această abordare, subliniază recurenta, demonstrează că beneficiarul și-a însușit obligația revizuirii soluțiilor tehnice din Proiectul Tehnic, în conformitate cu prevederile sub-clauzei 1.4 [Legea și Limba] CSC, în care se stipulează:

"Contractul va fi guvernat de legile din România", fapt reiterat și în Anexa la Ofertă unde se precizează că legislația aplicabilă este "Legislația din România", Concret, în această situație, legislația aplicabilă în vigoare era/este Legea nr. 50/991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 din 12.10.2009.

Recurenta arată că a invocat și susține, în speță, existența unei prezumții de lucru judecat în raport cu aspectele statuate de Tribunalul Arbitral prin sentința nr. 62/2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Curții de Arbitraj Timiș. În cadrul sentinței menționate, dată în contradictoriu cu D. pe aceleași clauze contractuale, în mod definitiv s-a statuat că, în analiza efectelor subclauzei 17.3 lit. g) și 17.4 alin. (2) din Condiții Generale de Contract, între riscurile asumate de beneficiar se număra și proiectarea oricărei părți din lucrare de către personalul beneficiarului sau de către alte persoane față de care Beneficiarul este responsabil.

A susținut recurenta că nu înțelege motivul pentru care în speța de față, în analiza aceluiași tip de contract s-a procedat diferit, deși scopul pare a fi doar prejudicierea drepturilor și intereselor sale.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Intimata D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate sentința atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare, când încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii.

Deși recurenta pretinde că tribunalul arbitral a pronunțat sentința cu încălcarea normelor imperative, criticile invocate reprezintă în realitate un pretext pentru a repune în discuție judecata în fond printr-o reanalizare devolutivă a împrejurărilor cauzei, or, controlul efectuat de instanță asupra hotărârii arbitrale este un control de legalitate și nu de temeinicie și de aceea invocarea motivului prevăzut de lit. h) a art. 608 C. proc. civ. nu trebuie să urmărească reexaminarea pe fond a litigiului arbitral.

B. S.R.L. s-a prevalat de prevederile art. 210 din Legea nr. 98/2016, referitoare la obligațiile autorității contractante din etapa procedurii de atribuire în ipoteza unei propuneri financiare neobișnuit de scăzute în raport cu lucrările, apreciind că tribunalul arbitral trebuia să ia în considerare și culpa concurentă a autorității contractante la producerea prejudiciului, deoarece pârâta D. a ignorat aceste obligațiile ce îi reveneau conform art. 210 din Legea nr. 98/2016, la epoca încheierii contractului de achiziție publică.

Contrar susținerilor recurentei, Curtea de Apel Timișoara a reținut în mod legal că stabilirea culpei contractuale a uneia dintre părți sau a gradului de vinovăție (aspecte reiterate și în prezentul recurs) sunt chestiuni de fapt ce țin de temeinicia unui raționament judiciar, iar nu de legalitatea acestuia, astfel că, în cadrul acțiunii în anularea hotărârii arbitrale, instanța de drept comun nu poate cenzura modul în care tribunalul arbitral a apreciat asupra culpei contractuale a părților contractante, prin raportare la clauzele contractuale și la probatoriul administrat.

De asemenea, s-a constatat cu justețe că B. S.R.L. invocă o culpă precontractuală a pârâtei și o ignorare de către aceasta a unei dispoziții imperative (art. 210 alin. (4) din Legea nr. 98/2016) din etapa procedurii de atribuire a contractului, deși, pentru a fi întemeiată acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, este necesar ca însăși sentința pronunțată (soluția și/sau argumentele tribunalului arbitral) să încalce ori să nesocotească o normă imperativă a legii.

Înalta Curte subliniază că interpretarea obligațiilor contractuale dintre părți, făcută de instanța arbitrală, indiferent de pertinența ei, nu poate reprezenta o încălcare a dispozițiilor imperative ale legii; în același sens, în stabilirea situației de fapt și a temeiniciei, instanța arbitrală nu poate fi cenzurată pe acest temei în ceea ce privește interpretarea materialului probator (de unde rezultau presupusele încălcări, cine le-ar fi putut proba/avea sarcina probei, etc.).

În mod legal s-a arătat că simpla împrejurare că într-un alt contract al aceleași pârâte un alt tribunal arbitral a interpretat diferit conținutul clauzelor contractuale, respectiv întinderea drepturilor și obligațiilor părților contractante, nu generează vreo putere de lucru judecat într-un litigiu viitor dintre alte părți contractante, întrucât clauzele contractuale se interpretează nu doar privite separat, ci inclusiv din perspectiva ansamblului contractual, dar și din perspectiva conduitei părților înainte și pe parcursul derulării contractului, toate aceste aspecte putând diferi de la un raport juridic la altul.

Cu referire la prevederile Legii nr. 50/1991, invocate de recurentă, chiar dacă ar avea caracter imperativ, acestea au menirea de a institui un control al statului în ce privește autorizarea executării lucrărilor de construcții, amenajarea teritoriului, urbanism etc., iar nerespectarea acestora atrag sancțiuni administrative, contravenționale etc., însă nu nasc drepturi în privința unor părți legate de un contract, răspunderea contractuală fiind guvernată de principiul forței obligatorii a convenției.

Totodată, cum în mod corect a arătat și Curtea de Apel Timișoara, prevederile art. 67 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 (aprobate prin ordinul Min. Dezv. Reg. și Locuinței nr. 839/12.10.2009), referitoare la schimbarea soluțiilor tehnice din proiect pe parcursul execuției nu reglementează raporturile juridice dintre beneficiar/investitor/administrator și executantul lucrării, ci se referă la raporturile dintre beneficiarul lucrării (investitor, administrator, manager de proiect) și autoritatea publică locală care supraveghează respectarea normativelor și a exigențelor legii în ceea ce privește ridicarea diverselor lucrări edificate.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și invocat de recurentă, Curtea de Apel Timișoara procedând corect la analizarea acțiunii în anulare dedusă judecății raportat la motivele întemeiate pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Pentru rațiunile înfățișate, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurenta B. S.R.L. LIDER AL ASOCIERII B. - C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 8/PI din 13 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefondat, menținând sentința recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta B. S.R.L. LIDER AL ASOCIERII B. - C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 8/PI din 13 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2022.