ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1632/2021

Ședința publică din data de 23 iunie 2021

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 31/30.09.2020, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a respins excepția de necompetență materială privind arbitrajul formulată de către pârâta DE A. S.R.L, cu privire la primul capăt de cerere, referitor la plata facturilor neachitate de către antreprenor, în sumă de 10.561,79 RON.

A admis cererea principală formulată de către reclamantă B. S.A. și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.561,79 RON, reprezentând valoarea lucrărilor de remediere la rețeaua de distribuție a apei pe străzile I. Slavici și I. Maniu și la plata sumei de 1.241.468,24 RON, cu titlu de penalități de întârziere.

S-a luat act de recunoașterea reclamantei privind pretenția pârâtei referitoare la plata sumei de 922.471,22 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate, neachitate.

A admis cererea reconvențională formulată de pârâtă și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 922.471,22 RON, reprezentând contravaloare lucrări executate, nedecontate.

S-au compensat obligațiile reciproce, scadente și lichide ale părților până la concurența sumei de 922.471,40 RON.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a diferenței în sumă de 329.558,63 RON, cu titlu de compensație financiară.

Împotriva sentinței arbitrale reclamanta DE A. S.R.L. a formulat acțiune în anulare, care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 6/PI/27.01.2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Împotriva sentinței curții de apel reclamanta DE A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând anularea hotărârii.

În motivare, a susținut că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, situație față de care devin incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit recurentei, în soluționarea acțiunii în anulare s-a dat o interpretare eronată a dispozițiilor contractuale, bazată pe dispoziții legale aplicabile numai în materia legilor civile, iar nu a contractelor încheiate între persoane juridice, situație în care se aplică prevederile art. 1.266-1.269 C. civ.

Astfel, a arătat că în acord cu dispozițiile art. 1.266 alin. (1) C. civ. ceea ce prevalează în interpretarea contractului dedus judecății este voința părților.

În continuare, a precizat că părțile au prevăzut clauza arbitrală cu privire la soluționarea eventualelor dispute dintre cele două părți la art. 20.6 din contractul nr. x/DE-AP/03.08.2015, articol ce a fost modificat prin condițiile speciale la contract, în sensul eliminării primei fraze a primului paragraf al subclauzei 20.6.

Ca urmare, părțile au tranșat chestiunea unor viitoare litigii, în sensul că soluționarea acestora se va face de către Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara, în conformitate cu regulile de procedură arbitrală ale acesteia, iar în ceea ce privește procedura de numire a arbitrilor se vor urma regulile Camerei Internaționale de Comerț (ICC) de la Paris, aceasta fiind voința părților.

A învederat că prezintă relevanță natura contractului - având în vedere că ne aflăm în ipoteza unui contract internațional, iar probabilitatea de a se identifica arbitri experți în arbitrajul internațional la I. C. civ. de la Paris este mai mare față de instanța arbitrală din Timișoara, locul arbitrajului - având în vedere că B. S.A. este o societate (publică) destul de importantă în Timișoara (unicul distribuitor de apă din județ).

Așadar, aceste două motive importante stau la baza alegerii părților de a organiza arbitrajul cu sediul la Timișoara, recurenta subliniind că arbitrii aleși din listele arbitrilor de la I. C. civ. de la Paris pot oferi garanții mai mari de competență și imparțialitate decât arbitrii din Timișoara.

Recurenta a mai susținut că nu ar fi semnat contractul dacă ar fi știut că orice dispută cu B. S.A. va fi instrumentată de arbitrii din Timișoara.

Totodată, a subliniat că dacă părțile ar fi vrut ca arbitrajul să fie instrumentat de arbitrii din Timișoara potrivit condițiilor speciale, cu siguranță ar fi șters și a doua teză a primului paragraf al Sub-Clauzei 20.6.

În continuare, a precizat că cele două motive indicate mai sus trebuie luate în considerare și în interpretarea art. 1.268 C. civ., în ipoteza în care prevederile contractuale ar fi susceptibile de mai multe înțelesuri.

Astfel, a arătat că trebuie avută în vedere natura și obiectul contractului, iar în condițiile în care contractul conține elemente de extraneitate, prestatorul de servicii fiind o persoană juridică italiană, rezultă măsura de precauție pe care a urmărit-o în vederea asigurării imparțialității arbitrilor.

Din perspectiva art. 1.269 C. civ., recurenta a susținut că în situația în care ar exista în continuare neclarități cu privire la interpretarea art. 20.6 din contrat, astfel cum acesta a fost modificat prin condițiile speciale, acesta ar trebui interpretat în favoarea sa.

În acest sens a menționat că din analiza art. 617 alin. (2) C. proc. civ., în raport cu situația de fapt, este evident că prin modificarea subclauzei 20.6 din condițiile generale părțile au clarificat modul în care urma să fie soluționate eventuale dispute.

Or, interpretarea convenției arbitrale de către instanțele anterioare s-a făcut cu ignorarea voinței reale a părților, care așa cum s-a arătat a fost în sensul supunerii litigiului regulilor de procedură arbitrale ale I. C. civ. de la Paris, nicidecum Curți de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Timiș sau oricărei alte instanțe permanente.

Recurenta a subliniat că din conținutul clauzei compromisorii rezultă fără echivoc că părțile sunt de acord cu regulile de procedură specifice arbitrajului instituționalizat al Camerei de Comerț și Industrie de la Paris, în ceea ce privește numirea și constituirea tribunalului arbitral, că locul arbitrajului este Timișoara, că limba arbitrajului este cea română și că disputa va fi soluționată de către Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș conform regulilor acesteia, dar strict în ceea ce privește desfășurarea procedurii de arbitrare, de soluționare a cauzei nu și de numire a arbitrilor.

Prin urmare, în opinia sa, judecarea litigiului trebuia supusă regulilor arbitrale ale I. C. civ. Paris în ceea ce privește constituirea și numirea tribunalului arbitral.

Recurenta a mai subliniat o distincție importantă în cauză, în sensul că alegând locul arbitrajului părțile determină legea procedurală aplicabilă, lege care nu se confundă cu regulile procedurii arbitrale propriu-zise.

În acest sens, a făcut trimitere la decizia nr. 344/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă și a redat din considerentele acesteia, apreciind că este mai mult decât evident că instanța arbitrală trebuia să pună în aplicare regulile de aplicare ale I. C. civ. de la Paris, în raport de care numirea în calitate de arbitru parte a dl. C. era legală, acesta îndeplinind condițiile pentru numirea sa valabilă.

Intimata B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.

Prioritar, potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție se va pronunța mai întâi asupra excepției de procedură a nulității recursului, excepția fiind ridicată de intimata B. S.A. și fondată pe dispozițiile art. 489 alin. (2).

Această excepție nu este fondată și va fi repinsă.

Recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și deduce instanței de control judiciar aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la interpretarea contractelor, regăsite în art. 1266 și următoarele C. civ. Din acest punct de vedere, recursul se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deoarece urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analizând, mai departe, recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:

Recursul s-a fondat pe dipozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și este, în opinia recurentei, determinat de interpretarea greșită a clauzelor contractului dintre părți, ca efect al ignorării regulilor de interpretare a convențiilor, fapt care a determinat concluzia greșită a curții de apel asupra criticii referitoare la greșita constituire a tribunalului arbitral. A susținut recurenta, în mod esențial, că au fost încălcate dispozițiile art. 1266 alin. (1), art. 1268 și art. 1269 C. civ., fiind denaturate sensul termenilor și voința contractanților, exprimate în clauza 20.6 din contractul nr. x/DE-AP/03.08.2015, încheiat între părțile litigante.

Verificând susținerile recurentei, Înalta Curte constată că prin acest contract, în cadrul condițiilor generale, necontestat agreate de părți, în secțiunea 20, referitoare la "Revendicări, Dispute și Arbitraj", a fost inclusă prevederea 20.6 care conține o clauză compromisorie pentru cazul eșecului soluționării amiabile a disputelor pentru care decizia CAD nu a devenit finală și obligatorie.

În aceste sens, în cadrul primului paragraf al subclauzei 20.6, părțile au stabilit ca eventualele litigii dintre ele să fie deferite arbitrajului intrenațional și "dacă nu se stabilește altfel de către ambele părți": a) disputa să fie soluționată potrivit Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaționale de Comerț; b) disputa să fie soluționată de către cei trei arbitri numiți în conformitate cu prevederile acestui Regulament, și c) arbitrajul să fie condus în limba de comunicare definită în subclauza 1.4 din contract. Sublcaluza 20.6 este continuată cu alte trei paragrafe, referitoare la plenitudinea de competență a arbitrilor, la drepturile părților în procedura arbitrală, la data arbitrajului și efectele sale asupra convenției.

Ulterior, părțile au semnat condițiile speciale ale contractului, stabilind înlocuirea primei fraze a primului paragraf al subclauzei 20.6. Acesta a fost reconfigurat, stabilindu-se ca "orice litigiu decurgând sau în legătură cu prezentul contract, referitor la validitatea, interpretarea, executarea ori desființarea lui va fi soluționată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara, în conformitate cu Regulile de Procedură Arbitrală ale acesteia, dacă Autoritatea Contractantă și Antreprenorul nu reușesc să rezolve amiabil divergența contractuală astfel cum este prevăzut în subclauza 20.5, în termen de 28 de zile de la începerea tratativelor neoficiale. Hotărârea arbitrală va fi definitivă și obligatorie pentru părți. Contractul va fi interpretat conform legilor din România. Limba care guvernează contractul este limba română."

În aceste condiții, este evident că părțile au operat o modificare a clauzei compromisorii, deferind, potrivit ultimei lor voințe, competența arbitrajului Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara, în conformitate cu Regulile de Procedură Arbitrală ale acesteia.

Recurenta a susținut totuși că prin modificarea doar a primei fraze a primului paragraf al subclauzei 20.6 din condițiile generale impunea concluzia menținerii în contract a literei b), așa cum este regăsită în configurația inițială a condițiilor generale:

"disputa să fie soluționată de către cei trei arbitri numiți în conformitate cu prevederile acestui Regulament", adică, Regulamentul de Arbitrare al Camerei Internaționale de Comerț și că s-a ajuns la o concluzie contrară în prima instasnță, prin ignorarea regulilor de drept material referitoare la interpretarea contractului.

Critica nu este fondată. Dispozițiile art. 1266 alin. (1) C. civ. acordă prioritate interpretării contractului care corespunde voinței părților, ca expresie a principiului pacta sunt servanda, statuând totodată că stabilirea voinței reale a părților primează, chiar contra sensului literal al termenilor contractuali.

Succesiv, art. 1267 C. civ., evocat de instanța de apel, arată că evaluarea convenției se realizează prin interpretarea sistematică a clauzelor lui, concordantă ansamblului contractului, pentru ca, prin art. 1268 alin. (1) - (3) C. civ. să se statueze că dispozițiile contractuale se interpretează după natura și obiectul contractului, ținându-se seama de împrejurările în care a fost încheiat, de sensul general atribuit clauzelor și expresiilor din domeniu și în care acestea pot produce efecte.

Or, tocmai aceste reguli de drept impun concluzia că prin modificarea subclauzei 20.6, în privința primului paragraf, părțile au intenționat modificarea clauzei compromisorii în sensul ca arbitrajul că nu mai fie soluționat de Curtea de Arbitraj Internațional potrivit Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaționale de Comerț, ci de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara, în conformitate cu Regulile de Procedură Arbitrală ale acesteia.

Părțile au substituit, așadar, prin clauza modificatoare nu doar forul arbitral, statuat la lit. a) a subclauzei 20.6 din condițiile generale, ci și regulile după care arbitrajul se organizează, prevăzute la lit. b) așa cum acesta a fost menționat în configurația inițială a clauzei, reguli care în ansamblu, vizează atât procedura arbitrală, cât și modul de desemnare a arbitrilor.

Aceasta întrucât redactarea literei b) a clauzei analizate, care face referire la "acest regulament", este în relație de în regență cu lit. a) în cadrul căreia, prin condițiile speciale s-a statuat că regulamentul arbitrajului este cel al forului desemnat să arbitreze. Or, în măsura în care prin lit. a) a subclauzei 20.6 s-a făcut referire la Regulamentul arbitrajului instituționalizat al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara, este evident că desemnarea arbitrilor urma să fie făcută concordant acestui regulament iar nu altor reguli arbitrale.

Așadar, modificarea primului paragraf al clauzei compromisorii s-a realizat în ansamblu, sistematic și explicit prin referirea la un unic regulament al arbitrajului, părțile reconfigurând compromisul integral, într-un mod care se impune logic și coerent.

De altfel, ca regulă, prin alegerea unui arbitraj instituționalizat, cum este cel în discuție, se impun părților regulile de procedură ale respectivului arbitraj, orice derogare convențională fiind lipsită de efecte, potrivit art. 619 alin. (2), C. proc. civ., afară dacă, ținând seama de de condițiile speței și de conținutul regulilor de procedură indicate de părți, arbitrajul decide că regulile alese pot fi deopotrivă aplicate, stabilind modul de aplicare a acestora.

O asemenea alegere trebuie să fie expresă și dincolo de orice îndoială iar în cauză o astfel de derogare nu a fost realizată convențional. Prin adoptarea condițiilor speciale contractuale, părțile nu au stipulat o astfel de derogare în măsura în care, prin modificarea survenită, s-a arătat explicit că arbitrajul ales se realizează în conformitate cu Regulile de Procedură Arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara.

În ceea ce privește ignorarea, de către prima instanță, a dispozițiilor art. 1269 C. proc. civ., Înalta Curte arată că, în privința clauzei compromisorii, acest criteriu subsidiar de intrepretare a contractului nu poate fi aplicat clauzei examinat. Dispoziția legală evocată de recurentă își găsește aplicare în legătură cu clauze neclare care trasează părților contractante drepturi și obligații, or clauza compromisorie nu are un astfel de conținut.

Pentru aceste motive, vor fi înlăturate și aceste susțineri, integrate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) cpt. 8 C. proc. civ.

În fine, referirea recurentei la o decizie de speță, redată în extras, nu doar că nu reprezintă un aspect care să contureze instanței de control formularea unui motiv de recurs, dar nici nu poate fi evaluată în plan probator, atâta vreme cât înscrisul în discuție, nedepus la dosar, nu a putut fi examinat în mod nemijlocit pentru se a putea statua valoarea dezlegărilor date în cauza examinată.

În concluzie, cercetarea motivelor de casare invocate impune concluzia lipsei lor de temeinicie, acestea urmând a fi înlăturate și, statuând că prima instanță a dat o dezlegare corectă acțiunii, concordantă aplicării și interpretării corecte a normelor de drept material, recursul va fi respins și pe fond, soluție care înglobează, potrivit art. 453 C. proc. civ. și cererea accesorie a recurentei, vizând plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta DE A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 6/PI/27.01.2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2021.