ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1507/2024

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare nr. 516/23.11.2021, înregistrată la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, reclamanta A S.R.L. a solicitat Curții ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul B la plata sumei de 17.103 lei, reprezentând contravaloare factură nr. 00358 din 11.10.2021, respectiv contravaloarea lucrărilor finale conform Contractului de execuție lucrări nr. 41/25.05.2021. Totodată a solicitat obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere din suma de 17.103 lei, începând cu data scadenței, respectiv 11.10.2021, până la data plății efective, în temeiul art. 6 lit. b) din Contract, cu cheltuieli.

Pârâtul, pe cale reconvențională, a solicitat Curții să constate că acesta nu mai datorează reclamantei nicio sumă de bani în temeiul Contractului de execuție nr. 41/25.05.2021 și să dispună obligarea reclamantei-pârâtă reconvențional la plata către acesta a sumei totale de 28.781,28 lei, la care se va adăuga dobânda penalizatoare calculată de la data introducerii cererii reconvenționale și până la plata integrală a acestei sume în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, compusă din: 15.216 lei cu titlu de sume solicitate în mod nejustificat de către A S.R.L. și achitate de către acesta, suma de 3.574 lei reprezentând corecții pentru lucrările executate defectuos, suma 4.590,15 lei reprezentând penalități de întârziere în executarea obligațiilor contractuale calculate la maximul de 5% din valoarea contractului, suma de 2000 lei achitată de acesta către BEJ C, suma de 2000 lei achitată expertului judiciar D și suma de 1401,13 lei achitată de subsemnatul pentru remedierea unora dintre deficiențele existente la lucrare.

Prin sentința arbitrală nr. 5 din 03.04.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara a respins cererea de arbitrare formulată de reclamanta-pârâtă reconvențional A S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant reconvențional B; a admis în parte cererea reconvențională; a dispus obligarea reclamantei-pârâte reconvențional să plătească pârâtului-reclamant reconvențional suma totală de 5.489,38 lei, formată din 899,23 lei reprezentând sume aferente unor obligații neexecutate corespunzător, supuse restituirii și 4.590,15 lei reprezentând dobânda contractuală penalizatoare, datorată întârzierii în executarea obligațiilor asumate; a respins în rest cererea reconvențională; a obligat reclamanta-pârâtă reconvențional să plătească reclamantei cheltuielile de arbitraj, în sumă totală de 8.763 lei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat acțiune în anulare A S.R.L.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 608 alin. (1) litera f), g), h) și art. 612 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 4/PI din 18.10.2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a fost respinsă acțiunea în anulare formulată de A S.R.L. Totodată, A S.R.L. a fost obligată la plata sumei 2000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, A S.R.L. a declarat recurs.

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs recurenta susține că hotărârea atacată este nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât curtea de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În acest sens, autoarea recursului arată că din conținutul acțiunii arbitrale și a cererii reconvenționale rezultă că niciuna dintre părți nu a formulat vreo solicitare de compensație a eventualelor creanțe pe care le au una împotriva celeilalte. Or, susține recurenta, atât curtea de apel, cât și tribunalul arbitral au dispus compensația, fără să existe vreo solicitare în acest sens, încălcând principiul disponibilității prevăzut de art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, recurenta susține că tribunalul arbitral a încălcat prevederile art. 13 și art. 14 C. proc. civ., respectiv principiul dreptului la apărare și a contradictorialității, întrucât s-a pronunțat asupra compensării fără a o pune în discuția părților. Potrivit recurentei, hotărârea curții de apel este nelegală prin prisma respingerii criticilor aduse cu privire la aceste aspecte.

Sub un alt aspect, recurenta arată că în considerentele hotărârii tribunalului arbitral există o contradicție dintre considerente și dispozitiv, ceea ce echivalează cu o nemotivare.

În continuare, recurenta arată că au fost încălcate și prevederile art. 451 alin. (1) C. proc. civ. În opinia recurentei, la cheltuielile de judecată nu intră și onorariile experților extrajudiciari.

În final, recurenta critică încălcarea prevederilor art. 453 C. proc. civ., susținând că față de reținerile tribunalului arbitral în sensul că pretențiile recurentei sunt parțial întemeiate, rezultă că arbitrul avea obligația de a dispune obligarea celeilalte părți la plata cheltuielilor de judecată strict în limita pretențiilor întemeiate.

Recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susținând că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea principiilor prevăzute de art. 9 art. 13 și art. 14 C. proc. civ.

Aceste critici nu vor fi însușite de Înalta Curte.

Motivul de casare prevăzut de acest art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Recurenta susține în esență că, deși niciuna dintre părți nu a formulat vreo solicitare de compensație a eventualelor creanțe pe care le are una împotriva celeilalte, atât tribunalul arbitral care a dispus compensația, cât și curtea de apel care a menținut această decizie, au încălcat principiul disponibilității prevăzut de art. 9 alin. (2) C. proc. civ. Tot sub acest aspect, recurenta a susținut că tribunalul arbitral a încălcat prevederile art. 13 și art. 14 C. proc. civ., respectiv principiul dreptului la apărare și a contradictorialității, întrucât s-a pronunțat asupra compensării fără a o pune în discuția părților, iar hotărârea curții de apel este nelegală și prin prisma respingerii acestor critici întemeiate pe prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Instanța supremă a statuat, în jurisprudența sa, că, în conformitate cu dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare când aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, subliniind că ipoteza reglementată de acest text de lege nu permite examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât competența arbitrajului exclude, pentru litigiul ce face obiectul convenției arbitrale, competența instanțelor judecătorești. Acțiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanțele judecătorești fiind unul de legalitate, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale.

La rândul său, recursul împotriva unei sentințe pronunțate în soluționarea unei acțiuni în anulare cunoaște un dublu filtru: pe de o parte, este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia, prin prisma motivelor limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se pot analiza aspecte de netemeinicie, care aduc în discuție situația de fapt, și, pe de altă parte, urmărește modul în care curtea de apel a soluționat acțiunea în anulare în raport de criticile de nelegalitate ale reclamantei formulate în limitele motivelor de anulare reglementate de art. 608 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în mod corect a reținut curtea de apel că, din moment ce reclamanta a fost obligată la plata unei sume de bani în favoarea pârâtului, ca urmare a admiterii cererii reconvenționale de către Tribunalul arbitrar și totodată, prin dispozitiv sau considerentele hotărârii arbitrare nu s-a dispus obligarea pârâtului la plata vreunei diferențe de bani în favoarea reclamantei, cererea acesteia fiind respinsă în întregime, nu se poate reține că s-ar fi efectuat o compensare judiciară și că această compensare nu ar fi fost pusă în discuția părților.

De altfel, instanța supremă reține că recurenta a criticat și prin acțiunea în anulare încălcarea de către Tribunalul arbitral a principiilor disponibilității, a dreptului la apărare și a contradictorialității, critici care și-au găsit o rezolvare prin sentința recurată.

Astfel, în mod judicios curtea de apel a reținut că nu sunt incidente prevederile art. 9, 13 și 14 C. proc. civ., întrucât prin sentința arbitrală nu s-a constatat că recurentei-reclamante i se cuvine vreo sumă de bani și nici nu s-a dispus obligarea intimatului la plata vreunei diferențe de bani în favoarea recurentei-reclamante, fiind respinsă cererea acesteia, prin dispozitivul sentinței arbitrare s-a dispus exclusiv obligarea recurentei la plata unei sume de bani în favoarea intimatului-pârât, ca urmare a admiterii în parte a cererii reconvenționale, așa încât nu poate fi pusă în discuție o compensare judiciară, iar prin cererea de recurs nu s-a formulat nici un argument de natură să combată concluzia primei instanțe.

Așadar, instanța supremă constată că, în realitate, criticile invocate sub acest aspect reprezintă un pretext pentru a repune în discuție judecata în fond printr-o reanalizare devolutivă a împrejurărilor cauzei, însă, controlul efectuat de instanță asupra hotărârii arbitrale este un control de legalitate, nu de temeinicie, iar invocarea motivului prevăzut de lit. h) a art. 608 C. proc. civ. nu trebuie să urmărească reexaminarea pe fond a litigiului.

În acest sens, instanța supremă reține că, prin sentința recurată, curtea de apel în mod corect a constatat că argumentele expuse prin acțiunea în anulare nu se încadrează în motivul de desființare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., privind încălcarea normelor imperative și a ordinii publice.

Netemeinicia hotărârii arbitrale excede orice control din partea instanței competente a soluționa acțiunea în anulare. Înalta Curte subliniază că interpretarea obligațiilor contractuale dintre părți, făcută de instanța arbitrală, indiferent de pertinența ei, nu poate reprezenta o încălcare a dispozițiilor imperative ale legii; în același sens, în stabilirea situației de fapt și a temeiniciei, instanța arbitrală nu poate fi cenzurată pe acest temei în ceea ce privește interpretarea materialului probator.

Referitor la criticile prin care se susține că decizia tribunalului arbitral este nemotivată și totodată se critică încălcarea de către instanța arbitrală a prevederilor art. 451 și art. 453 C. proc. civ., instanța supremă reține că obiectul prezentului recurs îl reprezintă decizia curții de apel, astfel că nu pot fi primite susținerile formulate de recurentă cu privire la decizia pronunțată de către tribunalul arbitral.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sentința recurată este legală și că recursul declarat de recurenta A S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4/PI din 18 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2024.