ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2314/2024

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 19 iulie 2021, sub nr. x/30/2021, reclamanta S.C. A S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună rezoluțiunea contractului de execuție lucrări nr. 223 din 16 iulie 2018, ca urmare a neexecutării culpabile, de către pârâtă, a obiectului contractului; repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, ca urmare a admiterii petitului 1 al cererii de chemare în judecată, cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 218.545,38 lei, reprezentând cuantumul sumei achitate și nedatorate, pentru executarea lucrării de către pârâtă și obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,01% pe zi de întârziere din suma plătită, calculate de la data de 25 septembrie 2018 (termenul de execuție al lucrării) până la data achitării debitului, cuantumul acestora pe zi de întârziere fiind de 2.185,45 lei; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 215 din 24 februarie 2023, Tribunalul Timiș – Secția a II-a Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A S.R.L. (fostă C S.R.L.), în contradictoriu cu pârâta B S.R.L., a dispus rezoluțiunea contractului de execuție lucrări nr. 223 din 16 iulie 2018, din cauza neexecutării culpabile, de către pârâtă, a obiectului contractului, a repus părțile în situația anterioară încheierii contractului de execuție lucrări nr. 223 din 16 iulie 2018 și a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 234.367,41 lei; totodată, a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată și a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum total de 19.532,65 lei din care taxă judiciară de timbru - 7.101,65 lei, onorariu avocat - 5.831 lei și onorariu expert judiciar - 6.600 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 81/A din 20 februarie 2024, Curtea de Apel Timișoara – Secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a admis apelul declarat de pârâta B S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 215 din 24 februarie 2023, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins în întregime cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A S.R.L. a obligat reclamanta la plata în favoarea pârâtei a cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 16.396,17 lei.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta S.C. A S.R.L., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac susține că motivarea deciziei recurate este contradictorie deoarece pe de o parte, curtea de apel reține că pârâta și-ar fi îndeplinit obligația de punere în funcțiune a celor două poduri rulante, iar pe de altă parte, aceeași instanță reține, raportat la probatoriul administrat, că a existat o neexecutare parțială, respectiv neasigurarea funcționării normale a motorului electric de la podul stânga și nemontarea unor elemente de siguranță. Arată că expertul nu a identificat documente sau procese verbale de verificări sau probe funcționale.

Recurenta argumentează că a invocat dispozițiile art. 1872 C. civ., normă cu caracter special în materia contractului de antrepriză, dar că instanța de apel nu a analizat aceste susțineri și nici pe cele referitoare la cauza actului juridic, față de care ar fi trebuit apreciat că neexecutarea a fost semnificativă.

În opinia autoarei căii de atac, instanța de apel nu a interpretat corect prevederile legale care dau dreptul beneficiarului să obțină desființarea contractului de antrepriză. Astfel, susține partea, aceasta s-a raportat la art. 1549 și art. 1551 C. civ. și nu a dat prevalență normei speciale edictate de art. 1872 alin. (1) și 2 din același cod. Mai arată că nu a fost respectată voința părților contractante, în sensul art. 1266 și art. 1270 C. civ., deoarece din interpretarea corectă a clauzelor reieșea că punerea în funcțiune era esențială pentru beneficiar.

Recurenta a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, și în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Prin urmare, nemotivarea, în oricare din ipotezele menționate de art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecința casării acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Aceste dispozițiile legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiției, cât și pentru a da posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient al modului de desfășurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

Înalta Curte va reține criticile prin care recurenta arată că motivarea deciziei recurate este contradictorie și nu respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., care reglementează în mod imperativ obligația instanței de judecată de a arăta în considerentele hotărârii judecătorești între altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, indicând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, aceste cerințe înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar, precum și exercitarea căilor de atac de retractare.

Din analiza considerentelor hotărârii atacate rezultă că instanța de apel a reținut că pentru a interveni rezoluțiunea contractului de execuție lucrări nr. 223 din 16 iulie 2018 era necesară îndeplinirea mai multor condiții, dintre care a constatat ca fiind îndeplinite pe cele referitoare la existența unei neexecutări de către pârâtă a obligațiilor contractuale și la lipsa culpei reclamantei în ceea ce privește această neexecutare. Totuși, câteva paragrafe mai jos, curtea de apel reține că nefuncționarea podului rulant este numai parțial imputabilă pârâtei, ceea ce contrazice concluzia de mai sus și pune sub semnul întrebării raționamentul instanței.

În continuare, curtea de apel se referă la însemnătatea sau gravitatea neexecutării, în sensul dispozițiilor art. 1551 C. civ., care nu dă dreptul creditorului la rezoluțiune dacă executarea este de mică însemnătate, însă, deși reținuse anterior, pe baza constatărilor expertului tehnic, că podul din stânga nu a putut fi deplasat din cauza nefuncționării unui motor și că nu fuseseră montate elementele de siguranță, apreciază că neexecutarea nu este suficient de importantă pentru a justifica rezoluțiunea contractului.

Astfel nu se poate reține că motivarea respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ. întrucât considerentele deciziei atacate nu relevă un raționament corect și logic, care să susțină soluția din dispozitiv. Nu rezultă din această motivare care este rațiunea pentru care, deși a constatat că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale de executare completă a lucrărilor și de punere în funcțiune a podurilor rulante, curtea de apel a apreciat că nu se impune rezoluțiunea contractului. Argumentația potrivit căreia neexecutarea este de mică însemnătate este incoerentă și nu poate fi avută în vedere deoarece instanța de apel a reținut trunchiat concluziile raportului de expertiză, pe baza cărora a constatat că, în procente, pârâta și-a îndeplinit obligațiile în proporție de 99%, și a ignorat restul concluziilor expertului, fără a explica de ce acestea nu au fost integrate în silogismul logico-juridic.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I și al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurenta S.C. A S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 81/A din 20 februarie 2024, pe care o va casa și va trimite cauza spre o nouă judecată Curții de Apel Timișoara – Secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Față de efectele casării deciziei atacate în temeiul pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța supremă nu va mai analiza celelalte critici exprimate prin cererea de recurs.

Cu ocazia unei noi judecăți, instanța de apel, cu respectarea efectului devolutiv al apelului, va analiza susținerile din memoriul de apel și apărările formulate prin întâmpinare, precum și probele existente la dosar și va construi un raționament logico-juridic coerent și clar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta S.C. A S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 81/A din 20 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2024.