ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2239/2023

Ședința publică din data de 31 octombrie 2023

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 7 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Neamț, sub număr de dosar x/2019, reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta C., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 392.015,50 RON, reprezentând lucrări efectuate și neachitate, conform centralizatorului anexat acțiunii și penalități de întârziere în cuantum de 453.506 RON, calculate până la data de 15.01.2019, penalități care urmează să fie calculate și achitate până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 477 din 29 iunie 2022, Tribunalul Neamț a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C., ca fiind prescris dreptul material la acțiune, obligând reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile, a formulat apel A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate și admiterea acțiunii formulate.

Prin decizia nr. 71/2023 din 25 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a fost admis apelul civil promovat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., împotriva sentinței civile numărul 477 din 29 iunie 2022 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C.. A fost schimbată în parte sentința apelată și în rejudecare, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru factura fiscală nr. x/16.12.2015 emisă în baza contractului nr. x/7.04.2014 în sumă de 78.644,87 RON.

A fost obligată pârâta C. să plătească reclamantei A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. suma de 78.644,87 RON și penalități de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere începând de la 9.02.2016 (data scadenței) și până la data plății efective.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta C. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 71/2023 din 25 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

În motivare, enunțând prevederile art. 2523 C. civ., precizează că înțelege să atace cu recurs considerentele și dispozitivul deciziei civile nr. 71/2023 în ceea ce privește factura nr. x/16.12.2015 față de care, consideră că, în mod nelegal și nefondat, s-a reținut că nu ar fi intervenit prescripția.

Precizează că la 28.01.2016, A. S.R.L. a comunicat prin mail un număr de patru facturi, printre care și factura nr. x/16.12.2015.

Imediat ce a primit aceste facturi, C. a analizat dacă sunt îndeplinite condițiile contractuale pentru emiterea facturilor și, constatând neîndeplinirea acestor condiții, a precizat că nu își însușește aceste facturi prin adresa nr. x/03.02.2016.

Menționează că răspunsul din adresa nr. x/03.02.2016 reprezintă invocarea excepției de neexecutare a contractului, chiar dacă în înscris nu sunt menționate expressis verbis dispozițiile art. 1556 C. civ.

Factura nr. 240/16.12.2015 nu a fost înregistrată în contabilitatea C., deoarece nu era însoțită de documentele contractuale obligatorii (situația de lucrări + atașamente cu calculul cantităților pe fiecare operație) și nu este opozabilă recurentei.

Solicită instanței de recurs să analizeze conținutul facturii nr. x/16.12.2015 și mail-ul comunicat. În factura se menționează "LUCRĂRI EXEC CL-2CONF CNTR 6794/07.04.14, ANEXA 2", dar în mail-ul comunicat nu există o ANEXĂ 2.

În fapt, susține recurenta, intimata-reclamantă A. S.R.L. nu a executat lucrările pentru care a pretins suma de 78.644,272 RON.

În opinia recurentei, prin raportare la elementele de fapt menționate trebuie analizat momentul începutului prescripției extinctive.

Apreciază că începutul prescripției extinctive este data de 16.12.2015, când reclamanta A. S.R.L. a emis factura nr. x/16.12.2015 și "a cunoscut sau după împrejurări ar fi trebuit să cunoască" că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4.2 din contract pentru plata lucrărilor.

În subsidiar, consideră că începutul prescripției extinctive poate fi situat cel mai târziu la data de 28.01.2016, când A. S.R.L. a comunicat prin mail aceste facturi către C. S.A., cu nerespectarea condițiilor contractuale obligatorii asumate prin art. 4.2 din contract.

Astfel, comunicarea prin mail a unei facturi pentru care nu au fost executate lucrările nu o îndreptățește pe intimată să se prevaleze de termenul de 56 zile menționat în contract, cât timp nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor contractuale prevăzute de art. 4.2 din contract.

Pe fondul cauzei, solicită instanței de recurs să aibă în vedere apărările pârâtei din fața instanței de fond și instanței de apel, detaliate atât prin cele două întâmpinări, cât și prin concluziile orale în cadrul ședințelor de judecată, menționate în încheierile de ședință.

Sub un prim aspect, prin raportare la factura nr. x/16.12.2015, consideră că trebuie analizat obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv faptul că reclamanta a solicitat inclusiv suma menționată în această factură - 78.644,87 RON, cu titlu de lucrări efectuate și neachitate și nu a solicitat obligarea recurentei-pârâte la eliberarea garanției de bună execuție.

Arată că prin încheierea din 17.09.2019, instanța de fond a pus în vedere intimatei să depună la dosar facturile și situațiile de lucrări aprobate de C., dar nu și-a îndeplinit aceasta obligație și nu a dovedit că există situații de lucrări aprobate.

Redând dispozițiile art. 1169, art. 1270, art. 1556 C. civ., susține că A. S.R.L. este partea care trebuia să își execute prima obligația contractuală asumată și, subsecvent, C. trebuia să își execute obligația de plată.

Curtea de apel Bacău, prin decizia civila nr. 71/2023 a intervenit asupra contractului și a modificat voința (legea) părților în sensul că a exclus din contract obligația A. S.R.L. prevăzută în art. 4.2. din contract și a stabilit în patrimoniul acesteia o creanță pentru care nu a executat lucrările convenite.

Consideră că instanța de apel a modificat contractul existent între părți deoarece la art. 4.2 din contract nu este prevăzută expresia "în termen de 56 de zile de la emitere".

Mai, mult, proba cu expertiză contabilă administrată în cauză stabilește că diferența de achitat în favoarea A. S.R.L. din toate cele trei contracte care fac obiectul cauzei este în sumă de 31.372,26 RON, din care 29.253,29 RON garanție de bună execuție. Astfel pretinsa valoare a lucrărilor efectuate și neachitate ar fi în sumă de 2.118,97 RON (din toate contractele nu doar din Contractul de execuție lucrări nr. x/07.04.2014).

Curtea de Apel Bacău, mai arată recurenta, nu a analizat în fapt și în drept dacă suma de 78.644,87 RON, era exigibilă, dacă a fost sau nu achitată integral sau parțial de către recurentă, nu a înlăturat proba cu expertiză contabilă și nici nu a motivat care este natura acestei sume.

Referitor la suma de 29.253,29 RON menționată în tabelul de la pagina 13 a raportului de expertiză contabilă, solicită să se constate că aceasta reprezintă garanție de buna execuție și A. S.R.L. nu a solicitat instanței restituirea garanției de bună execuție.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău.

A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a formulat întâmpinare și recurs incident.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în argumentarea recursului incident, reclamanta a susținut, în esență, că instanța de apel a făcut o apreciere greșită a dispozițiilor contractuale prin prisma începutului curgerii termenului de prescripție a dreptului material la acțiune pentru facturile nr. x, 242 și 243/16.12.2015, menținând constatările primei instanțe sub acest aspect. Pentru factura nr. x/16.12.2015 a observat că este incident un termen de 56 zile de la emiterea facturii și a stabilit în mod corect că prescripția începe să curgă de la data împlinirii termenului de 56 zile, adică din data de 09.02.2016. Or, același raționament logico-juridic ar fi trebuit aplicat și pentru aceste facturi.

Un alt motiv de casare a hotărârii este reprezentat de omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra restituirii garanțiilor de buna execuție, solicitare pe care am formulat-o direct in apel in temeiul dispozițiilor art. 478 alin. (5) C. proc. civ.. Nepronunțarea instanței de apel asupra acestei chestiuni reprezintă un motiv de nelegalitate a hotărârii și atrage incidența motivului de casare prevăzut de alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, apreciază ca fiind greșită soluția instanței de respingere a acțiunii ca fiind prescrisă, recurenta fiind îndreptățită să solicite obligarea pârâtei și la plata sumei de 17.250,69 RON și penalități de 0,1% pe zi de la data scadenței facturii x/2015 și până la data plății efective. Precizăm că aceste sume sunt prevăzute în raportul de expertiză contabilă (pg. 7), iar pârâta C. nu a formulat obiecțiuni și nu a contestat aceste sume care rezultă din evidența contabilă a acesteia.

Referitor la Contractul nr. x/26.09.2014, precizează că, din raportul de expertiza contabilă rezultă că pârâta C. mai are de achitat o diferența de bani în cuantum de 97.728 RON din care garanție 11.585,06 RON, sumă necontestată de pârâtă.

În opinia recurentei, această creanță nu poate fi prescrisă, deoarece, termenul de plată începe să curgă în 30 zile de la data decontării facturii fiscale de către autoritatea contractantă (Consiliul Județean Neamț). Solicită a se observa că, din cuprinsul raportului de expertiză contabilă (pg. 10 obiectiv nr. 6), rezultă că expertul nu a răspuns la acest obiectiv, întrucât nu a avut la dispoziție contractul încheiat de C. cu Consiliul Județean Neamț, deși din acest contract rezultă scadența termenelor de plată către antreprenorul general, iar aceste termene de plată erau indisolubil legate și de plățile care ar fi trebuit efectuate de către C. Sa către reclamantă.

În ipoteza admiterii recursului principal, solicită admiterea recursului incident, schimbarea considerentelor instanței de apel cu propriile considerente asupra excepției prescripției și casarea în parte a deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă și formularea acestora cu depășirea termenului legal este sancționată cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, se cuvine a fi subliniat faptul că autorul recursului (nefiind vorba despre o cale de atac devolutivă), trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată pretins săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute, în mod valabil, critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie.

Pe cale de consecință, instanța de recurs nu poate examina decât acele critici privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs.

În speță, recurenta-pârâtă C., deși a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a relevat, în concret, nicio dispoziție de drept material pe care instanța de apel să o fi omis de la aplicare sau să o fi aplicat greșit.

Înalta Curte constată că autoarea căii de atac a înțeles să critice decizia instanței de apel din perspectiva momentului de la care a început să curgă termenul de prescripție în ceea ce privește factura nr. x/16.12.2015, apreciind că în mod nelegal instanța de apel a reținut că nu ar fi intervenit prescripția.

Or, acest moment a fost determinat de instanța de apel în urma aprecierii probelor aflate la dosarul cauzei, stabilirea datei de la care a început să curgă termenul de prescripție vizând o chestiune de fapt, câștigată cauzei, ce nu mai poate fi examinată cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

Față de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, este evident că argumentele de acest fel nu pot face obiectul analizei, chiar dacă, formal, acestea au fost întemeiate pe dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, stabilirea momentului de la care a început să curgă termenul de prescripție pentru factura în discuție presupune (re)evaluarea probelor administrate în cauză.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel (corespondența dintre părți, concluziile raportului de expertiză contabilă etc.), ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Astfel cum s-a arătat, aceste chestiuni de netemeinicie nu pot forma obiectul examenului de nelegalitate din recurs, întrucât rolul instanței de recurs este acela de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, și nu reevaluarea contextului factual stabilit de instanțele devolutive.

Împrejurarea că se indică anumite dispoziții (art. 2523, art. 1169, art. 1270, art. 1556 C. civ.), fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Conchizând, aspectele învederate prin memoriul de recurs se situează în afara competențelor instanței de recurs atâta timp cât se raportează numai la situația de fapt ori la modul de interpretare și evaluare a dovezilor administrate, nefiind posibil a se reține vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, context în care recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv conferit de art. 488 C. proc. civ.

În consecință, întrucât din motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivarea necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

Așa fiind, constatând că argumentele recurentei nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 71/2023 din 25 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

În ceea ce privește recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 71/2023 din 25 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, este de reținut că, potrivit art. 491 raportat la art. 472 C. proc. civ., dacă recursul principal (în speță recursul declarat de pârâta C.) este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, recursul incident rămâne fără efect.

Astfel, în condițiile în care soluția este aceea de anulare a recursului declarat de pârâta C., conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul incident declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. apare ca fiind rămas fără efect, în raport cu prevederile menționate.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție va constata ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 71/2023 din 25 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 71/2023 din 25 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Constată ca fiind rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 71/2023 din 25 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2023.