ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1240/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1240/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 19 mai 2022
Asupra cererii de revizuire de față,
Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. x/2019/a4, creditoarea A. S.R.L. a formulat contestație împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei B. S.R.L., publicat de lichidatorul judiciar C.., și a solicitat ca, prin hotărârea judecătorească ce se va da în cauză, să se dispună admiterea contestației și înscrierea în tabelul preliminar de creanțe cu suma de 3.510.071,43 RON.
Prin sentința civilă nr. 310/F/22.09.2020 a Tribunalului Neamț a fost admisă în parte contestația formulată, de creditoarea A. S.R.L. împotriva Tabelului preliminar al creanțelor din 06.03.2020, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 4671 din 09.03.2020 și întocmit de administratorul judiciar C.. în dosarul privind pe debitoarea B. S.R.L. dispunându-se înscrierea creditoarei A. S.R.L. în tabelul preliminar al creanțelor debitoarei B. S.R.L. cu suma de 1.865.339,43 RON; a fost respinsă contestația creditoarei cu privire la creanțele în valoare de 1.413.000 RON, cu titlu de preț și cu privire la creanța în valoare de 231.732 RON cu titlu de penalități de întârziere.
Împotriva sentinței de mai sus au formulat apel debitoarea B. S.R.L și apel incident contestatoarea A. S.R.L.
Prin decizia nr. 90/2021 din 4 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele C.., lichidator al debitoarei B. S.R.L. și A. S.R.L. Au fost respinse apelurile promovate de apelanta - debitoare S.C. B. S.R.L., și de apelanta-creditoare A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 310/F din 22 septembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu C.., lichidator al debitoarei B. S.R.L., ca nefondate.
Prin sentința nr. 216/F din 19.04.2017 pronunțată de pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatele-creditoare D. și A. S.R.L. și intimatul-administrator judiciar E., judecătorul sindic a respins contestațiile formulate de debitorul B. S.R.L. și a admis cererile formulate de creditorii D. și A. S.R.L. dispunând deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului B. S.R.L.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel B. S.R.L.
Prin decizia nr. 392/2017 din 10 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016 a fost admis apelul declarat de apelanta-debitoare B. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 216/F din 19.04.2017 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatele-creditoare D., A. S.R.L. și intimatul-administrator jud. E.. A fost schimbată în tot sentința apelată în sensul că au fost admise contestațiile formulate de societatea comercială debitoare și pe cale de consecință, au fost respinse cererile de deschidere a procedurii insolvenței.
Sub nr. x/2021 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău cererea de revizuire formulată de contestatorul F.-administrator statutar al B. S.R.L. în contradictoriu cu intimații A. S.R.L. și C.. - lichidatorul judiciar al B. S.R.L., cerere întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că există dispoziții potrivnice între decizia nr. 90/04.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2019, pe de o parte, și decizia nr. 392/10.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016, respectiv sentința nr. 456/22.10.2019 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2019, pe de altă parte.
Prin decizia nr. 36 din 8 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost disjunsă cererea de revizuire privind contrarietatea dintre decizia nr. 90/04.03.2021 și decizia nr. 392/10.10.2017, de cererea de revizuire privind contrarietatea dintre decizia nr. 90/04.03.2021 și sentința nr. 456/22.10.2019.
A fost admisă excepția necompetenței materiale în ceea ce privește cererea de revizuire privind contrarietatea dintre decizia nr. 90/04.03.2021 și decizia nr. 392/10.10.2017 pronunțate de Curtea de Apel Bacău.
În consecință, a fost declinată competența cererii de revizuire formulată de revizuenta-debitoare B. S.R.L. - prin administrator statutar F., împotriva deciziei nr. 90 din 04 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-creditoare A. S.R.L., și intimatul C.., către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 3.03.2022.
La termenul din 19 mai 2022, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția tardivității formulării cererii de revizuire asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., a reținut următoarele:
Potrivit prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din acest act normativ, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
În cauză, revizuenta a solicitat, revizuirea deciziei civile nr. 90/2021 din 4 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019 susținând că încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 392/10.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2016.
Decizia a cărei revizuire se solicită a rămas definitivă, potrivit prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 și alin. (2) C. proc. civ., la data pronunțării, respectiv la 4 martie 2021.
Așadar, termenul pentru promovarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din același act normativ, a început să curgă de la data de 4 martie 2021.
În cauză, cererea de revizuire a fost formulată la data de 29 octombrie 2021, conform datei menționate pe plicul aflat în dosarul curții de apel, la fila x.
Potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul în care putea fi introdusă, cei mai târziu, cererea de revizuire s-a împlinit la data de 4 aprilie 2021, calculat în raport de prevederile art. 181 alin. (1) pct. 3 din același act normativ, prin urmare cererea de revizuire a fost formulată cu depășirea termenului procedural.
Față de considerentele reținute și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte va respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenta B. S.R.L. - prin administrator statutar F. împotriva deciziei nr. 90/2021 din 4 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenta B. S.R.L. - prin administrator statutar F. împotriva deciziei nr. 90/2021 din 04 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele C.. lichidator al debitoarei B. S.R.L. și A. S.R.L.
Cu recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2022.