ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 315/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față:

Prin cererea formulată la data 7 aprilie 2008,

astfel cum a fost precizată la data de 22 septembrie 2008, reclamanta SC P.R. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a formulat contestație, în temeiul art. 9-art. 10 din Legea nr. 198/2004 și art. 21 și urm. din Legea nr. 33/1994, împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 25 februarie 2008, solicitând obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri la prețul real al zonei, de 400 euro/mp, pentru exproprierea terenului, proprietatea reclamantei, în suprafață de 414 mp situată în București, sectorul 1.

Reclamanta a motivat că evaluarea făcută de expropriator, la prețul de 100 euro/mp, este una injustă raportată la prețurile pieței imobiliare, fapt ce îl lipsește pe expropriat de o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Prin sentința civilă nr. 127 din 31 ianuarie 2011, Tribunalul București,

secția a III-a civilă, a admis contestația formulată de reclamanta SC P.R. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor, C.N.A.D.N.R. și a obligat pârâtul la plata sumei de 120.060 euro, în echivalent în RON, cu titlu de despăgubiri pentru imobilul teren expropriat situat în București, sectorul 1, cu nr. cadastral X1 în suprafață totală de 414 mp.

Instanța de fond și-a întemeiat hotărârea pe prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, precum și pe opinia a doi experți, exprimată în raportul de expertiză efectuat în cauză, în sensul că prețul terenului este de 290 euro/mp, apreciind că această valoare este cea apropriată de prețurile practicate pe piața imobiliară din zona terenul expropriat, înlăturând opinia separată a celui de-al treilea expert.

Prin decizia civilă nr. 41 A din 13 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă,

a admis apelul formulat de apelanta-pârâta Statul Român prin C.N.A.D.N.R., a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 243.738,36 RON, în favoarea reclamantei, cu titlu de despăgubiri pentru imobilul expropriat, menținând dispoziția privind admiterea contestației formulate împotriva hotărârii din 25 februarie 2008 a C.N.A.D.N.R. precum și la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea apelantei.

Curtea de apel a reținut că este întemeiată critica formulată de apelantul-pârât în sensul că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a încălcat prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece a avut la bază concluziile unui raport de expertiză Ia întocmirea căruia experții au luat ca elemente de referință doar ofertele publicate în presa de specialitate în perioada 17-18 martie 2008, deși criteriul legal introdus de textul de lege mai sus citat este cel al „prețului cu care se vând în mod obișnuit terenurile de același fel” respectiv al prețurilor efectiv practicate pe piața imobiliară.

În privința probelor administrate, instanța de apel a înlăturat concluziile raportului de expertiză efectuat în apel, deoarece nu a realizat o medie aritmetică între ofertele publicate în presă cu privire la terenuri și nu a avut în vedere prețuri din tranzacții concrete, iar intimata este îndreptățită să dobândească un cuantum al despăgubirilor echivalent cu valoarea de piață a terenului de la momentul privării de proprietate, respectiv sfârșitul anului 2008. Curtea de apel a apreciat ca relevante o parte din contractele depuse de Direcția de taxe și impozite, respectiv contractul din 29 mai 2008 prin care a fost înstrăinat un teren de 9048 mp pentru un preț de 9.907.288 RON și contractul din 5 aprilie 2011 prin care s-a înstrăinat o suprafață de 180 mp cu suma de 13410 mp, în baza cărora, prin aplicarea metodei mediei aritmetice și a unui procent de depreciere de 25% reprezentat de marja de negociere ce include și comisionul aferent tranzacției pe care beneficiarii despăgubirilor ar fi fost nevoiți să îl achite, instanța a stabilit valoarea despăgubirilor la un preț unitar de 588,73 RON/mp și respectiv la suma totală de 243.738,36 RON pentru suprafața de 414 mp.

Curtea de Apel a reținut că nu poate fi avut în vedere un spor de valoare al proprietății rămase, în sensul dispozițiilor art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, urmare a lucrările de interes public, pe care să îl fi avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor.

împotriva acestei decizii, în termen legai au declarat recurs reclamanta SC P.R. SRL și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

Prin recursul declarat, SC P.R. SRL a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării probatoriului prevăzut de art. 25 din Legea nr. 33/1994.

În dezvoltarea primului motiv de recurs, întemeiat de prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de apel nu a administrat probatoriul legal și a stabilit un cuantum arbitrar al despăgubirilor, prin hotărârea pronunțată fiind încălcate atât prevederile art. 25 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora valoarea despăgubirilor trebuia să fie stabilită de o comisie de experți, precum și cele ale art. 212 C. proc. civ., în temeiul cărora, dacă instanța nu era lămurită de rezultatul expertizei trebuia să dispună întregirea sau refacerea raportului de expertiză, potrivit încheierii de ședință din data de 20 decembrie 2011. Totodată, au fost încălcate prevederile art. 216 alin. (1) pct. 4 și 5 C. proc. civ., deoarece în cuprinsul deciziei nu sunt cuprinse nici concluziile procurorului și nici motivele care au determinat instanța de judecată să revină asupra măsurii refacerii raportului de expertiză, iar instanța și-a încălcat obligația prevăzută de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., de a stărui prin toate mijloacele în vederea aflării adevărului în scopul pronunțării unei hotăîâri temeinice și legale, prin administrarea tuturor probelor necesare.

Prin motivul de recurs subsumat prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ, recurentul reiterează că prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a încălcat dispozițiilor art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994 de vreme ce la dosarul cauzei nu există un raport de expertiză care să determine cuantumul despăgubirilor, ale cărui concluzii să stea la baza raționamentului juridic, în sensul art. 27 din Legea nr. 33/1994. În schimb, instanța de apel a realizat o medie aritmetică a prețurilor prevăzute în două contractede vânzare-cumpărare, încheiate în anii 2008 și respectiv 2011, depuse în vederea refacerii raportului de expertiză, iar nu provenite de la Direcția de taxe și impozite locale, la care a aplicat arbitrar o marjă de negociere de 25%, în contradicție cu reținerea instanței de apel în sensul că va ține seama numai de tranzacțiile încheiate în momentul expropierii, cu excluderea celor încheiate pe perioada crizei imobiliare declanșate la finele anului 2008.

Mai susține recurentul că a fost în mod nelegal obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON deoarece, chiar în condițiile admiterii apelului părții potrivnice, prin decizia recurată i-au fost acordate despăgubiri mai mari decât cele inițial acordate de către pârâtă.

Prin motivele de recurs, întemeiate de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul susține că au fost încălcate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, dat fiind faptul că instanța de judecată a stabilit un alt moment al evaluării despăgubirilor decât cel prevăzut de textul de lege invocat, respectiv cel al exproprierii, iar nu cel al întocmirii raportului de expertiză. În plus, dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 au fost încălcate și urmare a faptului că, alegând perioada de referință anul 2008, respectiv cel al exproprierii, instanța de apel trebuia să aleagă ca valori de comparație prețuri din contracte încheiate în perioada aleasă, iar nu din ani diferiți, cu atât mai mult cu cât a avut la dispoziție două contracte încheiate în anul 2008. A mai invocat recurentul că au fost încălcate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și pentru faptul că nu au fost utilizate drept valori de referință prețurile de tranzacționare ale unor imobile de același fel. Astfel, instanța de apel a ținut seama de prețul a două terenuri, unul în suprafață de 9048 mp, iar altul cu o suprafață de 180 mp, deși terenul expropriat are suprafața de numai 141 mp.

Analizând recursurile în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate urmând a fi admise, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că în materia specială a expropierii, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța trebuie să se conformeze normei imperative ce decurge din dispozițiile imperative ale art. 25 din Legea nr. 33/1994, potrivit căruia „Pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse expropierii”, precum și criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din aceeași lege, „la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum de daunele aduse proprietarului, sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de acestea”. Instanța este apoi ținută, în temeiul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ca, după primirea rezultatului expertizei, să îl compare cu oferta șj pretențiile formulate de părți și să dea o hotărâre în cauză.

În speță, prin încheierea din data de 31 mai 2011, instanța de apel a admis cererea apelantului-pârât de refacere a raportului de expertiză de o comisie de trei experți, conform prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, cu obiectivul de a calcula valoarea despăgubirilor prin raportare la prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, în unitatea administrativ teritorială relevantă, la data expropierii, cât și la data efectuării raportului de expertiză, și de a determina dacă partea din imobil rămasă neexpropriată ar căpăta un eventual spor de valoare, având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.

Ulterior, după ce Direcția de taxe și impozite, precum și părțile au depus contracte de înstrăinare a terenurilor în zona imobilului expropriat, curtea de apel a dispus, prin încheierea din data de 20 decembrie 2011, refacerea raportului de expertiză, cu aceleași obiective.

Prin încheierea din data de 28 februarie 2012, instanța de apel a revenit asupra măsurii de refacere a raportului de expertiză motivând că prin că cele două rapoartele de expertiză efectuate în cauză, respedtiv în faza fondului și în faza apelului, au răspuns celor două obiective stabilite. Ulterior, prin hotărârea recurată instanța a respins concluziile ambelor rapoarte cu motivarea că metoda folosită de experți, cea a realizării unei medii aritmetice între ofertele din presă, încalcă prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

În consecință, Înalta Curte constată că instanța de apel nu și-a întemeiat decizia pe concluziile unui raport de expertiză, întocmit potrivit dispozițiilor legale citate, pronunțând o hotărâre nelegală, întemeiată de o motivare contradictorie.

Astfel, deși instanța de apel a dispus, corect, în temeiul dispozițiilor art. 212 C. proc. civ., și pentru a respecta dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, refacerea expertizei pentru evaluarea terenului reclamantei supus exproprierii, în final, soluția procesuală nu a respectat exigențele acestui text legal, cu atât mai mult cu cât expertiza încuviințată a fost înlăturată de o apreciere proprie a instanței, apreciere ce nu se subsumează exigenței art. 26 din Legea nr. 33/1994 și nici criteriilor prevăzute de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994

Este adevărat că din faptul că judecătorul nu este specializat în domeniul în care s-a încuviințat expertiza nu poate fi reținută poziția superioară a raportului de expertiză în ansamblul probator, instanța de judecată fiind îndreptățită, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, să stabilească cuantumul despăgubirilor prin aprecierea coroborată a tuturor probelor administrate. Astfel, în măsura în care părțile înfățișează contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada relevantă pentru alte imobile de același fel cu terenul în litigiu, instanța poate cenzura valoarea inserată în raportul de expertiză.

Nu mai puțin însă, instanța de apel trebuia să aibă în vedere necesitatea efectuării unei noi expertize în cauză cu atât mai mult cu cât, contrar celor reținute în încheierea din data de 28 februarie 2013, prin chiar hotărârea judecătoreasca instanța de apel motivează ca niciunul din rapoartele de expertiză care au fost efectuate în cauză nu răspunde criteriilor de întocmire cerute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și, deși reține ca perioadă relevantă anul 2008, efectuează media aritmetică între două contracte de vânzare-cumpărare din care cel puțin unul nu are nicio legătură cu perioada considerată, aplicând totodată o marjă arbitrară de corecție.

În vederea aplicării criteriului legal prevăzut de textul invocat instanța trebuia să aprecieze asupra necesității întocmirii unei noi lucrări de specialitate având ca obiectiv și finalitate stabilirea cuantumului despăgubirii în funcție de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel cu imobilul în litigiu, la data întocmirii raportului de expertiză.

În aceste condiții, văzând și dispozițiile art. 305 C. proc. civ, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se impune casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale, și prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenurile în litigiu, așa cum rezultă din contracte de vânzare-cumpărare ce au fost efectiv încheiate în perioada relevantă, cea a întocmirii expertizei, solicitând, în acest sens, și relații de la Camera Notarilor Publici, Serviciul de taxe și impozite locale al Primăriei și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Pentru toate aceste considerente, reținându-se incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct. 9 și art. 315 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta SC P.R. SRL și de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei civile nr. 41 A din 13 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publica, astăzi 30 ianuarie 2014.