ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 427/2025

Ședința publică din data de 11 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea penală din 28 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992 rep., a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de apelantul inculpat A. în dosarul x/2025, aflat pe rolul Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București, secția I Penală a arătat că, la data de 21.05.2025, apelantul-inculpat A. a depus la dosarul cauzei, în format scris, o cerere prin care a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 308 C. pen. ce ar încălca art. 11 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2) și art. 23 din Constituția României coroborat cu art. 7 din CEDO și art. 4 paragraf 2 din protocolul nr. 7 adițional la Convenție.

A arătat apelantul-inculpat că prin sentința penală nr. 350/25.03.2021 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr. x/2020 a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani și 1112 zile închisoare, restul de pedeapsă fiind adăugat conform art. 43 alin. (1) C. pen. și nu s-a făcut aplicarea Deciziei nr. 269/2014 a CCR și art. 4 din protocolul nr. 7 CEDO, conform art. 20 alin. (2) din Constituție.

A mai solicitat să se observe că a fost condamnat în alte limite decât cele prevăzute de lege, respectiv 2-7 ani și nu au fost reținute dispozițiile art. 308 C. pen., care ar fi diminuat limitele pedepsei cu 1/3, respectiv de la 1 an și 4 luni la 4 ani și 8 luni, nu 6 ani, așa cum a fost condamnat.

A mai arătat apelantul-inculpat că din considerentele Deciziei nr. 1/2015 a ÎCCJ se poate observa că art. 308 din C. pen. nu poate fi perceput ca o simplă cauză de reducere, scopul fiind circumstanțierea subiectului activ, dispozițiile art. 291 și 292 din C. pen. raportându-se la art. 308 din C. pen. și nu invers.

În final, a arătat că art. 308 din C. pen. reprezintă o extindere a categoriei de persoane care pot fi subiecți activi ai infracțiunii și nu pot funcționa independenți.

Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 308 C. pen., Curtea a observat că prin sentința penală nr. 350/25.03.2021 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în dosarul nr. x/2020, în baza art. 292 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "cumpărare de influență" (faptă din data de 22.06.2020).

Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 308 din C. pen., Curtea a reținut că excepția a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel București, secția I Penală, apel declarat de către apelantul - inculpat A. împotriva încheierii penale din data de 28.03.2025, pronunțate de Tribunalul București, secția Penală în dosarul nr. x/2020, având ca obiect cerere de îndreptare a erorii materiale formulate cu referire la sentința penală nr. 350/25.03.2021 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în dosarul nr. x/2020.

Completul de apel din cadrul Curții de Apel București a constatat că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 308 din C. pen. în raport de care inculpatul a susținut că ar fi în contradicție cu art. 11 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2) și art. 23 din Constituția României coroborat cu art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 4 paragraf 2 din Protocolul Nr. 7 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu motivarea că este nemulțumit de neaplicare art. 308 din C. pen. în sensul că în baza acestui articol nu i s-au redus limitele de pedeapsă cu o treime și, în acest fel, a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani în afara limitelor prevăzute de lege care trebuiau să fie reduse cu o treime deoarece acestea nu a fost funcționar.

O primă concluzie pe care Curtea a reținut-o este că textul de la art. 308 din C. pen. nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la existența cerinței ca dispoziția legală să aibă legătură cu cauza, curtea a reținut că existența legăturii excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune întrunirea, cumulativă, a următoarelor condiții: aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014).

Curtea a subliniat în jurisprudența sa că, "în cadrul procesului judiciar, excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care se urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. Constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract.[...] Neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată" (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 30, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016).

Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.

Tot astfel, Curtea a mai reținut că, într-o altă cauză, s-a arătat că "autorul excepției de neconstituționalitate nu are un interes real, personal, în promovarea acesteia, în condițiile în care posibila admitere a excepției nu ar schimba cu nimic situația acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane" (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, paragraful 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, cu referire la Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014).

Analizând admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, completul din apel a constatat că prin excepția invocată, apelantul critică dispozițiile art. 308 din C. pen. în raport de care susține că ar fi în contradicție cu art. 11 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2) și art. 23 din Constituția României coroborat cu art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 4 paragraf 2 din Protocolul Nr. 7 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în motivare inculpatul arată că este nemulțumit de neaplicare art. 308 din C. pen. în sensul că în baza acestui articol nu i s-au redus limitele de pedeapsă cu o treime și, în acest fel, a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani, în afara limitelor prevăzute de lege care trebuiau să fie reduse cu o treime, deoarece acestea nu a fost funcționar, fără însă a evidenția care este legătura dintre excepția invocată și cererea sa de îndreptare a erorii materiale, legătură care ar presupune, producerea unor consecințe pe plan juridic, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate.

S-a considerat că apelantul inculpat a criticat neaplicarea art. 308 din C. pen., deci omisiunea instanțelor de judecată și nu existența neconstituționalității textului în sine.

Analizând constituționalitatea art. 29 alin. (6) din Legea 47/1992, "Curtea a statuat, în esență, că aceste prevederi sunt constituționale, reprezentând norme de procedură pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice, în vederea selectării doar a acelor excepții care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepției de neconstituționalitate de către instanța judecătorească, ci doar pronunțarea, în situațiile date, asupra oportunității sesizării Curții Constituționale prin analiza condițiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Instanța de judecată are rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți, având obligația de a le respinge, ca inadmisibile, pe cele care nu îndeplinesc cerințele legii. Curtea a mai reținut că instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate (judecătorul a quo) nu analizează constituționalitatea dispozițiilor de lege criticate, adică nu examinează conformitatea acestora cu prevederi sau principii din Legea fundamentală, ci doar constată dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, situație în care sesizarea Curții Constituționale (judecătorul a quem) cu excepția de neconstituționalitate invocată este obligatorie. În cazul în care constată că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate fiind astfel inadmisibilă, instanța de judecată - în temeiul art. 29 alin. (6) din aceeași lege - va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, în niciun caz, instanța de judecată nu soluționează excepția de neconstituționalitate, dispozițiile de lege criticate fiind în deplină concordanță cu principiul separației și echilibrului puterilor în stat, cu principiul respectării Constituției, a supremației sale și a legilor și cu prevederile art. 146 lit. d) privind atribuția Curții Constituționale de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate." (Decizie nr. 1383/2010 din 26 octombrie 2010) .

De asemenea, s-a relevat că, potrivit jurisprudenței instanței supreme -Î.C.C.J., secția Penală, dosar nr. x/2017, decizia penală nr. 955 din 17 octombrie 2017, nepublicată, definitivă prin Î.C.C.J. Completul de 5 Judecători, dosar nr. x/2017, decizia penală nr. 234 din 11 decembrie 2017, nepublicată - "din interpretarea rațională a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, rezultă că legătura dintre legile a căror neconstituționalitate se invocă și modul de soluționare a cauzei trebuie să fie evidentă și de natură a produce consecințe directe asupra soluției ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepției de neconstituționalitate. Iar această concluzie se sprijină inclusiv pe interesul pe care justițiabilul îl are în promovarea unei asemenea cereri, respectiv ca, în raport de situația sa specifică, să beneficieze de un control de constituționalitate a acelor legi care au un rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei sale, iar nu a oricărei legi ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces, fără a influența însă modul de rezolvare a acestuia".

În stabilirea condiției ca excepția de neconstituționalitatea să vizeze un text de lege care are legătură cu fondul cauzei, instanța de apel a mai notat că, în Decizie nr. 766/2011 din 15 iunie 2011, Curtea Constituțională a arătat că:

"Prevederile Legii nr. 47/1992 pot forma însă obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau a instanțelor arbitrale cu condiția - prevăzută de art. 29 alin. (1) din lege - să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Aceasta întrucât legătură cu soluționarea cauzei au toate dispozițiile legale de drept substanțial și de drept procedural care vizează drepturile subiective deduse judecății și fac posibilă desfășurarea și finalizarea procedurii judiciare. Între acestea se numără și cele privind admisibilitatea unei excepții de neconstituționalitate, a căror aplicare poate avea ca rezultat soluționarea cauzei în limitele prevăzute de Constituție, în cazul în care excepția este apreciată ca admisibilă și examinată de Curtea Constituțională, sau îngrădirea accesului la justiție și o eventuală soluționare în temeiul unor dispoziții neconstituționale a cauzei, în cazul în care fie judecătorul ordinar, fie cel al instanței de contencios constituțional refuză să examineze excepția, hotărând că aceasta este inadmisibilă. La rezultatul contrar ordinii constituționale se poate ajunge și în cazul în care însăși legea organică a Curții sau legile de procedură judiciară ar limita controlul constituționalității unor legi sau ordonanțe, ignorând prevederile Legii fundamentale."

Instanța de apel a considerat astfel că excepția invocată de apelantul inculpat A. nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Împotriva acestei încheieri a exercitat calea de atac inculpatul A., la data de 28 mai 2025.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data 02 iunie 2025, având ca obiect recurs - excepție de neconstituționalitate.

Înalta Curte reține că inculpatul A. nu și-a motivat în scris recursul declarat în cauză, motivele de recurs ale acestuia fiind prezentate oral de apărător cu prilejul dezbaterilor și de recurent, așa cum rezultă din partea introductivă a acestei hotărâri.

Examinând încheierea atacată, în raport de criticile invocate de recurentul A., Înalta Curte constată că recursul formulat de acesta este nefondat, pentru următoarele argumente:

Prin excepția de neconstituționalitate invocată, recurentul inculpat A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 308 din C. pen. ce ar contraveni dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2) și art. 23 din Constituția României coroborat cu art. 7 din CEDO și art. 4 paragraf 2 din protocolul nr. 7 adițional la Convenție.

Conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Referitor la admisibilitatea sesizării, Înalta Curte reține că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respectiv:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Înalta Curte subliniază că, dacă evaluarea primelor trei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a patra cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional.

De asemenea, raportat la condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

În cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Analizând condițiile enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepția a fost invocată de inculpatul A. într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel București, secția I Penală și are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, respectiv ale art. 308 din C. pen., fără ca textul criticat să fie declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la condiția legăturii dintre excepția invocată cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în speță. Se reține că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză.

Or, prin demersul efectuat, recurentul inculpat A. nu urmărește să supună cenzurii instanței de contencios constituțional, în mod efectiv, aspecte de neconstituționalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziției art. 308 din C. pen.. În realitate, acesta are în vedere omisiunea aplicării acestor dispoziții în cauza în care s-a dispus condamnarea sa.

Astfel, recurentul susține că, prin sentința penală nr. 350/25.03.2021 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a fost condamnat la o pedeapsă în alte limite, prin nereținerea dispozițiilor art. 308 din C. pen.. Ca atare, recurentul nu aduce critici propriu-zise de neconstituționalitate a dispozițiilor invocate, ci invocă omisiunea instanței de a-i aplica aceste dispoziții legale, urmărind să obțină o diminuare a limitelor de pedeapsă cu o treime, adică un rezultat ce nu concordă cu scopul reglementării excepției de neconstituționalitate.

Se constată, de asemenea, că excepția de neconstituționalitate a fost invocată în procedura soluționării unei cereri de îndreptare a erorii materiale, în cauza în care s-a pronunțat sentința penală nr. 350/25.03.2021 a Tribunalului București, secția I penală în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 1383/A/20.12.2021 a Curții de Apel București, secția I penală.

Ca atare, textul de lege criticat pe calea excepției de neconstituționalitate invocată de recurent nu are legătură cu cauza, având în vedere că o posibilă admitere a acesteia nici nu ar fi de natură să influențeze soluția, situație în care excepția de neconstituționalitate invocată apare ca fiind lipsită de pertinență.

În același sens este și jurisprudența instanței supreme. Astfel, în decizia nr. 443/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală s-au reținut următoarele: "Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014)."

Înalta Curte notând și faptul că, scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională, constată că soluția pronunțată prin încheierea din 28.05.2025 de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2025 (având ca obiect cerere îndreptare eroare materială) cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituțională este legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, constatând că, în prezenta speță nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii penale din 28 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii penale din 28 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2025.