ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 481/A din data de 15 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 172/04.03.2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Judecătoria Lugoj, în baza art. 207 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen., precum și cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A., pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În baza art. 226 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen., precum și cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., s-a stabilit în sarcina aceluiași inculpat A., pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violarea vieții private.

În baza art. 226 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen., precum și cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., s-a stabilit în sarcina aceluiași inculpat A., pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violarea vieții private.

În temeiul art. 38, art. 39 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor stabilite pe seama inculpatului A. pentru cele trei infracțiuni și s-a aplicat acestuia, pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 11 (unsprezece) luni închisoare.

În temeiul art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ. și la art. 1381 C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă B. și a fost obligat inculpatul A., la plata sumei de 5.000 euro, (sau echivalentul în RON la data efectuării plății la cursul BNR), reprezentând daune morale. S-a respins în rest acțiunea civilă, ca neîntemeiată.

În fapt, s-a reținut că la data de 01.05.2018, în jurul orelor 1100, persoana vătămată B. a invitat și a primit la domiciliul său pe inculpatul A., pe care l-a cunoscut în urmă cu aproximativ doi ani de zile de pe rețeaua de socializare, cu care de comun acord a întreținut relații sexuale și căruia i-a permis accesul la calculatorul său. Pe durata șederii în locuința persoanei vătămate, inculpatul a procedat la înregistrarea, cu ajutorul telefonului mobil a actelor sexuale care au avut loc între cei doi, fără a avea acordul persoanei vătămate în acest sens. Pe parcursul șederii inculpatului în locuința persoanei vătămate, i-a solicitat acesteia acordul de a-i utiliza calculatorul, astfel că, atunci când aceasta a părăsit pentru o scurtă durată de timp adresa de domiciliu (pentru a achiziționa de la un magazin din apropiere niște fructe pentru inculpat) a procedat la copierea listei de contacte a persoanei vătămate din contul acesteia de C.

În data de 02.05.2018, inculpatul A. i-a trimis persoanei vătămate B. mai multe mesaje SMS-uri, de pe numărul de telefon x, prin care i-a solicitat suma de 15.000 euro pentru a nu transmite, prin intermediul rețelei de socializare, familiei și prietenilor săi, fotografii în care persoana vătămată apărea în ipostaze sexuale filmate în ziua precedentă. În acest sens, inculpatul a indicat contul bancar, în care persoana vătămată urma să-i vireze suma solicitată.

Întrucât persoana vătămată a refuzat să remită banii, în aceeași zi, A., a transmis prin intermediul site-ului de socializare C., de pe contul "D.", pe pag. principală a persoanei vătămate, accesibilă inclusiv familiei acestuia, pe lângă lista de prieteni, mai multe fotografii captate fără drept în timpul raporturilor sexuale care au avut loc între cei doi în locuința persoanei vătămate, în data de 01.05.2018.

Împotriva Sentinței penale nr. 172/04.03.2020 pronunțată de Judecătoria Lugoj, a declarat apel, în termen legal, inculpatul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, la data de 18.05.2020, sub același număr de dosar.

Prin Decizia penală nr. 481/A din 15 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 172/04.03.2020 a Judecătoriei Lugoj, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, ca nefondat, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat în apel.

Decizia penală nr. 481/A din 15 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală a fost comunicată astfel: Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 07 iulie 2020, inculpatului A. la data de 09 iulie 2020 la sediul Cabinet Avocat E., dosar Curtea de Apel Timișoara și părții civile B. la data de 10.07.2021.

Pentru inculpatul A., termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit la data de 09 august 2020, în conformitate cu art. 269 alin. (2) și (4) din C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 481/A din 15 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 04.01.2022.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 13.01.2022 și către partea civilă B. la data de 18.01.2022.

La dosar, nu au fost transmise concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 31.01.2022.

Prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 01.03.2022.

Prin cererea de recurs în casație, inculpatul a precizat că nu i-a fost comunicată încă decizia, fiindu-i aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, în sensul că nu i-a fost acordat beneficiul recunoașterii faptei prev. de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

A susținut că a recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina sa, a solicitat ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni. Potrivit art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen., pedeapsa este cuprinsă între 2 ani și 7 ani, în cauză s-au aplicat dispozițiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., iar pedeapsa de 3 ani și 6 luni nu se încadrează în limitele stabilite de lege dacă se aplică în mod corect dispozițiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. raportat la art. 74 din C. pen.

În temeiul art. 441 din C. proc. pen. și a Deciziei Curții Constituționale nr. 651/2017, a solicitat suspendarea executării deciziei recurate.

Prin încheierea din 01 martie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 481/A din data de 15 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2019. S-a respins cererea formulată de inculpatul A. privind suspendarea executării hotărârii atacate. S-a dispus trimiterea cauzei Completului nr. 2, în compunere de 3 judecători, fiind acordat termen la data de 12 aprilie 2022, cu citarea inculpatului și a părții civile B.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 434 și art. 435 din C. proc. pen., a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație, precum și condiția prevăzută de art. 435 din C. proc. pen.

S-a constatat că din actele dosarului rezultă că decizia instanței de apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 09 iulie 2020 la sediul Cabinet Avocat E., dosar Curtea de Apel Timișoara, pentru care a semnat avocat, cu indicarea datelor de identificare înscrise în actul de identitate, respectiv serie și număr. În urma verificărilor făcute în baza de date a Administrației Naționale a Penitenciarelor, a reieșit că recurentul A. a fost încarcerat și a început executarea pedepsei la data de 15.06.2020, neexistând la dosar dovada comunicării deciziei la locul de detenție.

Din examinarea cererii de recurs în casație a rezultat și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., fiind formulată de recurentul inculpat A., care a formulat și apel în cauză, precum și pe cele prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele și prenumele (A.), încarcerat în Penitenciarul Timișoara) și hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 481/A din 15 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală), cererea fiind semnată de recurent.

S-a constatat că cererea îndeplinește și condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., criticile enunțate se încadrează în cazul de recurs în casație invocat prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., astfel că, motivele expuse de către inculpatul A. se circumscriu în conținutul cazului de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. În ceea ce privește cererea de suspendare formulată s-a constatat că este neîntemeiată, având în vedere disp. art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., în cauză, neexistând motive care să atragă suspendarea executării hotărârii.

Examinând cauza, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de A., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Conform dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în situația în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident atunci când pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

În aceste coordonate de principiu, evaluând prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de inculpatul A. ce a susținut că nu i-a fost acordat beneficiul de a fi judecat în procedura simplificată, precum și că i-a fost încălcat dreptul la apărare, având în vedere că prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se poate examina doar nelegalitatea pedepsei aplicate de instanțele inferioare, ceea ce presupune o verificare matematică a cuantumului acesteia prin raportare la limitele speciale prevăzute de lege.

În cauză, inculpatul A. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 172 din 04 martie 2020 pronunțată de Judecătoria Lugoj, soluție menținută prin Decizia penală nr. 481/A din 15 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prev. de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen. precum și cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violarea vieții private prev. de art. 226 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen. și cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violarea vieții private prev. de art. 226 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen. și cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. În temeiul art. 38 și art. 39 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor stabilite pe seama inculpatului A. pentru cele trei infracțiuni și a fost aplicată acestuia pedeapsa rezultantă de 3 ani și 11 luni închisoare.

Potrivit art. 207 alin. (3) din C. pen., pedeapsa prevăzută de legiuitor pentru infracțiunea de șantaj este de la 2 ani la 7 ani închisoare, potrivit art. 226 alin. 1 din C. pen., pentru infracțiunea de violarea vieții private limitele de pedeapsă sunt de la o lună la 6 luni închisoare sau amendă, iar potrivit art. 226 alin. (2) din C. pen., limitele de pedeapsă sunt de la 3 luni la 2 ani închisoare sau amendă, iar prin aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele se reduc cu o treime. Astfel, pedepsele cu închisoare aplicate, respectiv 3 ani și 6 luni pentru infracțiunea de șantaj, 3 luni și 1 an pentru violarea vieții private sunt în limitele prevăzute de lege.

În ceea ce privește aplicarea regulilor privind concursul de infracțiuni, se constată că instanța de fond și instanța de control judiciar au făcut aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. (potrivit cărora pedeapsa în cazul concursului de infracțiuni, respectiv când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite), astfel, a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse (adică din totalul de 15 luni), un spor de 5 luni, rezultând, în final, pedeapsa legală de 3 ani și 11 luni închisoare.

Concluzionând, Înalta Curte constată că pedeapsa stabilită inculpatului A. este legală, atât sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, cât și în raport de tratamentul sancționator stabilit.

Prin urmare, în raport de cele anterior menționate, Înalta Curte și-a format convingerea că sunt nefondate criticile inculpatului cu privire la nelegalitatea pedepsei, întrucât pedeapsa aplicată a fost stabilită în limitele prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 481/A din data de 15 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

Conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 481/A din data de 15 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 aprilie 2022.

GGC - ED