ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.10.2020

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 656/2020

HOTĂRÂRE
15.10.2020
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 656/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra cauzei de fată, în baza actelor și lucrărilor din dosar, reține următoarele:

Prin Sentința penală nr. 116/F din data de 30 iulie 2020 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 532 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost respinsă ca fiind introdusă înainte de termenul legal, cererea de reabilitare formulată de petentul-condamnat A.

În acest sens, a reținut că prin Sentința penală nr. 185/F din 2 noiembrie 2016 a Curții de Apel Galați, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 alin. (1) din C. pen. și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

A fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. în ref. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor de: 9 (nouă) luni închisoare și respectiv 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare - aplicate inculpatului A. pentru cele două infracțiuni deduse judecății, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare sporită la 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

Conform art. 91 alin. (1) din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare aplicată inculpatului A. sub supraveghere, pe durata termenului supraveghere de 2 (doi) ani, prev. de art. 92 alin. (1) din C. pen.

Potrivit art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Brăila, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) din C. proc. pen. i s-a impus inculpatului A. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

Conform art. 93 alin. (3) din C. pen. s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Brăila sau la SC ... SA Brăila, pe o perioadă de 60 de zile.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului A. asupra prev. art. 96 din C. pen.

Conform art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. în ref. la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., art. 1357 din C. civ. și art. 1382 din C. civ. au fost obligați inculpații A., B. și C., în solidar, la plata sumei de 140.000 de euro în echivalentul în RON la data efectuării plății la cursul oficial BNR, cu dobânda legală de la data producerii prejudiciului (23 februarie 2012) și până la achitarea efectivă a acesteia - cu titlu de despăgubiri materiale, precum și la plata sumei de 15.000 de euro în echivalentul în RON la data efectuării plății la cursul oficial BNR, cu titlu de daune morale, către partea civilă D.

Conform art. 276 alin. (1) și (4) din C. proc. pen. au fost obligați inculpații A., B. și C. la plata a câte 3.268,89 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare, către partea civilă D.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul B. la plata sumei de 800 RON, iar inculpații A. și C. la plata a câte 650 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sentința penală nr. 185/F din 2 noiembrie 2016 a Curții de Apel Galați a rămas definitivă la data de 8 iunie 2017 prin Decizia penală nr. 207/A/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului.

Potrivit dispozițiilor art. 165 din C. pen., reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depășește 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune.

Potrivit art. 167 alin. (4) din C. pen., în caz de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, termenul curge de la data împlinirii termenului de supraveghere.

Potrivit art. 92 alin. (2) din C. pen., termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.

În speță, petentul a fost condamnat la două pedepse care nu depășesc 2 ani închisoare, prin urmare va opera reabilitarea de drept. Mai mult, modalitatea de executare a pedepsei rezultante este suspendarea sub supraveghere.

Față de cele expuse mai sus, termenul de 3 ani prevăzut de art. 165 din C. pen. va curge de la data de 08.06.2019 - când s-a împlinit termenul de supraveghere.

În concret, cererea de reabilitare poate fi formulată după data de 7 iunie 2022, dată la care expiră termenul de reabilitare de drept.

Așadar, prezenta cerere a fost formulată înainte de expirarea termenului legal de reabilitare. Apare, așadar, ca fiind neîndeplinită condiția de formă impusă de art. 532 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Instanța nu poate primi susținerea petentului, în sensul că mai favorabile în cauză ar fi dispozițiile C. pen. din 1969. Potrivit art. 134 - 135 din C. pen. din 1969, în situația petentului-condamnat nu ar putea opera reabilitarea de drept (aplicabilă doar condamnărilor la amendă sau la pedeapsa închisorii ce nu depășește 1 an), ci reabilitarea judecătorească. Mai mult, termenul de reabilitare ar fi, potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969, 4 ani 7 luni și 15 zile (4 ani la care se adaugă 1/2 din durata pedepsei pronunțate), mult mai mare decât cel de 3 ani aplicabil potrivit Noului C. pen.

Împotriva Sentinței penale nr. 116/F din data de 30 iulie 2020 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori a formulat contestație condamnatul A.

În motivarea cererii s-a arătat că, în aplicarea dispozițiilor legale nu se face aplicarea art. 167 alin. (1) din C. pen. conform căruia termenele prevăzute în art. 165 și art. 166 se socotesc de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale, coroborat cu Decizia nr. 3/2009 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind stabilirea pedepsei ce determină calculul termenului de reabilitare judecătorească în cazul pedepselor rezultante prin cumul aritmetic, ca urmare a revocării suspendării condiționate sau prin cumul juridic în cazul concursului de infracțiuni, de lege lata care, stabilește că termenul de reabilitare judecătorească se socotește, în raport, cu pedeapsa cea mai grea ce intră în componența pedepsei rezultante ca urmare a cumulului juridic sau aritmetic.

Astfel pentru a se aplica în mod nediscriminatoriu, a considerat că pentru stabilirea termenului de reabilitare de drept este necesar a se raporta la pedeapsa cea mai grea ce intră în componența pedepsei rezultante ca urmare a cumulului juridic sau aritmetic.

Examinând hotărârea atacată, în raport, cu motivele invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 165 din C. pen., reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depășește 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani, condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune.

Potrivit art. 167 alin. (4) din C. pen., în caz de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, termenul curge de la data împlinirii termenului de supraveghere.

Potrivit art. 92 alin. (2) C. pen., termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.

Astfel, prin Sentința penală nr. 185/F din 2 noiembrie 2016 a Curții de Apel Galați, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 alin. (1) din C. pen. și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și o pedeapsă de 1(un) an și 3 (trei) luni închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. în ref. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor de: 9 (nouă) luni închisoare și respectiv 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare - aplicate inculpatului A. pentru cele două infracțiuni deduse judecății, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare sporită la 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

Conform art. 91 alin. (1) din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare aplicată inculpatului A. sub supraveghere, pe durata termenului supraveghere de 2 (doi) ani, prev. de art. 92 alin. (1) din C. pen.

Sentința penală nr. 185/F din 2 noiembrie 2016 a Curții de Apel Galați a rămas definitivă la data de 8 iunie 2017 prin Decizia penală nr. 207/A/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului.

Prin urmare, în raport, cu textele legale precitate, termenul de supraveghere se va calcula de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă, respectiv de la data de 8 iunie 2017, considerându-se împlinit la data de 8 iunie 2019.

Cum termenul de 3 ani necesar pentru a interveni reabilitarea de drept curge de la data împlinirii termenului de supraveghere, care, în cauză, este data de 8 iunie 2019, reiese că momentul împlinirii termenului reabilitării de drept se va împlini la 7 iunie 2022.

Contrar criticilor contestatorului, în mod corect a apreciat Curtea de Apel Galați, în sensul că nu ar fi mai favorabile dispozițiile din C. pen. din 1969, arătând, în acest sens că potrivit art. 134 - 135 din C. pen. din 1969, în situația petentului-condamnat nu ar putea opera reabilitarea de drept (aplicabilă doar condamnărilor la amendă sau la pedeapsa închisorii ce nu depășește 1 an), ci reabilitarea judecătorească. Mai mult, termenul de reabilitare ar fi, potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969, 4 ani 7 luni și 15 zile (4 ani la care se adaugă 1/2 din durata pedepsei pronunțate), mult mai mare decât cel de 3 ani aplicabil potrivit C. pen., în vigoare.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 116/F din data de 30 iulie 2020 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 116/F din data de 30 iulie 2020 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 octombrie 2020.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă