ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 63 din 23.06.2020 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. x/2020, a fost condamnat inculpatul A. la pedepsele de:

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă prev. și ped. de art. 374 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen..;

- 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prev. și ped. de art. 207 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen..;

- 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de acces fără drept la un sistem informatic prev. și ped. de art. 360 alin. (1), (2), (3) C. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen..;

- 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de alterarea integrității datelor informatice prev. și ped. de art. 362 C. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

S-a dispus contopirea pedepselor concurente (2 ani pedeapsa cea mai grea la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 an), fiind stabilită astfel o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare.

În baza art. 91 - 92 C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

S-a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune București.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului să execute obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, având ca teme combaterea infracțiunilor sexuale în mediul online.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să presteze un număr de 60 zile de muncă neremunerată în folosul comunității la una dintre următoarele instituții comunitare:

- Administrația domeniului public București - Sector 1 - Servicii de salubritate și întreținere spații verzi;

- Poliția locală a Sectorului 1 București - Activități de muncă neremunerată în folosul comunității.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 96 C. pen., s-au pus în vedere inculpatului consecințele nerespectării obligațiilor sau ale săvârșirii de noi infracțiuni.

În baza art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. n) și o) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii acestor drepturi pe durata unui termen de 1 an, cu executare conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

Potrivit art. 66 alin. (5) C. pen., individualizând conținutul pedepselor complementare, s-a stabilit că pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen. constă în interzicerea dreptului inculpatului de a comunica direct sau indirect (prin orice mijloace de comunicare) cu persoanele vătămate B. și C., ori de a se apropia de acestea, iar pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. o) C. pen. constă în interzicerea dreptului inculpatului de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde cele două persoane vătămate desfășoară activități sociale.

În temeiul art. 399 alin. (1), alin. (3) lit. b) și alin. (4) C. proc. pen.., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reținut, arestat sau deținut în altă cauză.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate durata reținerii din data de 02.12.2019 și durata arestării preventive începând cu data de 03.12.2019 și până la data de 23.06.2020.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a următoarelor bunuri:

- o unitate centrală culoare negru inscripționată frontal D., care conține un hard disk marca x cu seria x, capacitate 2TB;

- un laptop marca x, cu seria x, ce conține un hard disk marca x, cu seria x, capacitate 640 GB;

- un telefon mobil marca x cu seria x și micro x cu seria x; bunuri care au fost depuse în camera de corpuri delicte din cadrul IPJ Alba.

S-a constatat că inculpatul a acoperit prejudiciul cauzat persoanelor vătămate B. și C. achitând fiecăreia sumele de bani solicitate cu titlu de daune morale, astfel cum rezultă din declarațiile notariale aflate la dosar.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul la plata sumelor de 3500 RON cheltuieli judiciare ocazionate în cursul urmăririi penale și 1000 RON cheltuieli judiciare ocazionate în cursul camerei preliminare și al judecății.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., s-a dispus ca suma de 940 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru persoanele vătămate minore B. și C., să rămână în sarcina statului, fiind avansată de Ministerul Justiției în contul Baroului Alba.

Împotriva sentinței, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Serviciul Teritorial Alba-Iulia și inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 597 din 28 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva Sentinței penale nr. 63 din 23.06.2020 al Tribunalului Alba, pronunțate în Dosarul nr. x/2020.

S-a desființat sentința penală atacată, în ceea ce privește:

- cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 207 alin. (1) și (2) C. pen.

- omisiunea aplicării pedepselor accesorii;

- omisiunea aplicării pedepsei complementare prevăzute de art. 70 C. pen.

- modalitatea de executare a pedepsei închisorii aplicate inculpatului A..

Procedând la o nouă judecată în aceste limite, s-a descontopit pedeapsa principală de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința apelată, în pedepsele componente de 2 ani închisoare, 10 luni închisoare, 1 an și 4 luni închisoare și 10 luni închisoare, pe care le-a repus în individualitatea lor.

A fost majorat de la 10 luni la 2 ani închisoare, cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului pentru comiterea infracțiunii de șantaj, prevăzute de art. 207 alin. (1) și (2) C. pen., cu reținerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 2 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art. 374 alin. (1) și (2) C. pen., 2 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art. 207 alin. (1) și (2) C. pen., 1 an și 4 luni închisoare stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art. 360 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și 10 luni închisoare, stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art. 362 C. pen., pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului fiind de 3 ani, 4 luni și 20 de zile închisoare, care s-a dispus să fie executată în regim privativ de libertate.

În baza art. 70 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a publicării hotărârii definitive de condamnare pe cheltuiala sa, fără a dezvălui identitatea altor persoane, o singură dată, în extras (dispozitivul acesteia), într-un cotidian național.

S-a menținut dispoziția de aplicare a pedepsei complementare a interzicerii exercitării de către inculpat a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. n) și o) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. n) și o) C. pen., în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin deciziei.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe penale.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul A. la plata către stat a sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru persoanele vătămate minore, în cuantum de câte 470 RON fiecare (în total 940 RON), au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției și au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii penale, la data de 04.03.2021, a formulat cerere de recurs în casație recurentul A., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 29.03.2021, sub nr. x/2020.

Prin cererea de recurs în casație, recurentul inculpat A. a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen., solicitând, în principal achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 360 alin. (1), (2) și (3) din C. pen., iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Alba Iulia.

În susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în esență, a precizat că, în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2020, s-a dispus condamnarea sa, printre altele, la pedeapsa de 1 an și 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de acces fără drept la un sistem informatic prevăzute de art. 360 alin. (1), (2) și (3) C. pen., deși fapta nu este prevăzută de legea penală.

A susținut că, așa cum este descrisă fapta inculpatului la fila x (penultimul paragraf din decizie) demonstrează contrariul acuzației că ar fi accesat fără drept datele contului numitei E., cu ID numeric x, cont pe care l-a folosit 4 - 5 ani.

Deopotrivă, a invocat principiul in dubio pro reo și a susținut că permisiunea de a folosi contul i-a fost acordată de către E., aceasta trimițându-i pe messenger un fișier Keylogger cu ajutorul căruia a putut accesa datele de pe computerul acesteia, nu numai utilizarea contului de F., apreciind astfel că fapta sa nu este de natură penală.

A mai făcut trimitere la aprecierea organului de urmărire penală că nu se impune audierea numitei E., dată fiind starea acesteia de sănătate, deși nu s-a depus vreun document în acest sens, învederând, totodată, că potrivit art. 81 alin. (2) C. proc. pen.., s-a reținut că E. a încunoștințat că nu dorește să participe la procesul penal și nu s-a considerat prejudiciată prin utilizarea contului.

Suplimentar, a arătat că, și în situația în care ar fi utilizat contul de F. al numitei E. fără acordul acesteia, nu a făcut-o pentru a stoca date informatice ale acesteia, cu atât mai puțin prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate.

În susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., recurentul a susținut că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, fiind condamnat la o pedeapsă de 3 ani, 4 luni și 20 de zile închisoare, pe care o execută în regim privativ de libertate, pedeapsa fiind calculată și aplicată nelegal.

Recurentul a invocat dispozițiile art. 39 C. pen. și pe cele ale art. 186 C. pen. și a susținut că, în mod eronat, s-a stabilit că pedeapsa rezultantă este în cuantum de 3 ani, 4 luni și 20 de zile închisoare.

În acest sens, a invocat dispozițiile art. 186 C. pen. și a considerat că, în baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., după contopirea pedepselor, rezultanta ar fi trebuit să fie de 3 ani și 4 luni închisoare, și nu de 3 ani, 4 luni și 20 de zile.

Prin încheierea din data de 12 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen.., a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpat A., reținându-se, în esență, că, din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casație, recurentul inculpat A. a invocat cazuri de casare dintre cele expres și limitativ prevăzute de lege, iar motivele indicate prezintă aparența de sustenabilitate a acestora, având în vedere că recurentul a criticat soluția de condamnare pentru infracțiunea de acces fără drept a unui sistem informatic prev. de art. 360 alin. (1), (2) și (3) C. pen., susținând că fapta reținută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală, și a invocat nelegalitatea pedepsei rezultante ce i-a fost aplicată, de 3 ani, 4 luni și 20 de zile închisoare, arătând că un calcul corect conduce la un cuantum al pedepsei rezultante de 3 ani și 4 luni închisoare.

Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 597 din 28 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen.., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la stabilirea unei alte situații de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudența instanței supreme s-a reținut că "în esență, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune" (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 250/RC din 14 octombrie 2014, Decizia nr. 98/RC din 19 martie 2019).

Așadar, având în vedere susținerile invocate în cauză, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor formulate de recurentul inculpat A. în cadrul cererii de recurs în casație, în conformitate cu dispozițiile art. 442 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte notează că, în concordanță cu acuzațiile formulate, așa cum au fost descrise în actul de inculpare, instanța de apel a apreciat corectă constatarea primei instanțe, în sensul că starea de fapt este fundamentată pe ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale și confirmată de inculpat cu ocazia declarațiilor date în fața sa, prin care acesta a recunoscut integral acuzațiile aduse.

Astfel, reținând o stare de fapt identică cu cea redată de prima instanță, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat, la rândul său că, în cursul anului 2015, inculpatul a accesat fără drept contul E. aparținând numitei E., în scopul obținerii de date informatice, cont la care accesul era restricționat pentru alte categorii de utilizatori, în afara posesorului acestuia, fapta întrunind elementele de tipicitate ale infracțiunii de acces fără drept la un sistem informatic, prev. de art. 360 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

Potrivit art. 360 alin. (1) C. pen. accesul, fără drept, la un sistem informatic se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Conform alin. (2) fapta prevăzută în alin. (1), săvârșită în scopul obținerii de date informatice, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârșită cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricționat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Conform art. 181 alin. (1) și (2) C. pen., prin sistem informatic se înțelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relație funcțională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic, iar prin date informatice se înțelege orice reprezentare a unor fapte, informații sau concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic.

Potrivit normei de incriminare, accesul la un sistem informatic trebuie să se realizeze "fără drept", iar elementul constitutiv ține exclusiv de identificarea subiectului pasiv. Cu alte cuvinte, pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii în discuție, trebuie să existe un titular al sistemului informatic (subiect pasiv), care are drept de folosință asupra acestuia, iar accesul să aibă loc în lipsa consimțământului titularului sistemului informatic.

Față de datele factuale reținute de instanța de apel și elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 360 alin. (1) - (3) C. pen., motivele invocate de recurentul inculpat A., în sensul că accesul la contul de F., aparținând numitei E. s-a făcut cu acordul acesteia, care i-a trimis pe messenger un fișier Keylogger, apar ca o critică adusă analizei și interpretării probelor efectuate de instanța de fond și de apel, prin care inculpatul tinde la modificarea situație de fapt reținută cu titlu definitiv în cauză.

Această constatare se impune, întrucât din modul de descriere a faptei prin decizia recurată rezultă că există o corespondență între baza factuală și elementele de tipicitate ale infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic prev. de art. 360 alin. (1), (2) și (3) C. pen., fiind stabilită starea de fapt, cu caracter definitiv, în sensul că prin intermediul unui fișier executabil gen Keylogger, transmis numitei E., recurentul inculpat A., a putut vizualiza și accesa fără drept, în mod repetat, contul de F. utilizat de aceasta, activități care, de altfel, nu au fost negate de recurent, care a optat, în fața primei instanțe de judecată, să fie judecat în procedura simplificată.

Analiza la nivelul elementului constitutiv "acces fără drept" raportată la situația de fapt reținută de instanța de apel evidențiază lipsa autorizării de acces la sistemul informatic din partea subiectului pasiv al infracțiunii, numita E..

În ceea ce privește forma agravantă "prin scop" prevăzută de alin. (2) al art. 360 C. pen., instanța de recurs în casație precizează că este irelevant în ce măsură datele, informațiile au fost sau nu obținute, ceea ce este important este că inculpatul a acționat în baza scopului special, chiar dacă acesta nu s-a realizat. Scopul special prevăzut de art. 360 alin. (2) C. pen. acoperă o gamă largă de conduite, cum este vizualizarea conținutului unor date informatice, astfel încât, în speță există scopul obținerii de date informatice (element de tipicitate) în ipoteza factuală reținută, cu titlu definitiv de instanța de apel, prin vizualizarea repetată de către inculpat a contului de F. utilizat de E..

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul inculpat nu a evidențiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, așa încât, solicitarea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pentru infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic este neîntemeiată.

Referitor la al doilea caz de recurs în casație invocat de recurentul A., prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., în conformitate cu care hotărârea este supusă casării dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, se precizează că prin sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică stabilită de instanța de apel.

Recurentul a susținut în cadrul acestui caz de casare, faptul că pedeapsa rezultantă de 3 ani, 4 luni și 20 de zile închisoare, este nelegală, întrucât, în urma contopirii pedepselor aplicate, conform dispozițiilor art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., pedeapsa rezultantă ar trebui să fie de 3 ani și 4 luni închisoare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că pedepsele stabilite pentru fiecare dintre cele patru infracțiuni reținute în sarcina recurentului inculpat sunt legale, fiind situate între limitele prevăzute de lege ce rezultă în urma reducerii cu o treime, conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Criticile recurentului vor fi analizate, prin urmare, raportat la modalitatea de stabilire a pedepsei în caz de concurs de infracțiuni, care este una obiectivă, fiind prevăzută de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.. Potrivit acestui text de lege, în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte, iar când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Astfel, se reține că prin Decizia penală nr. 597 din 28 septembrie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, recurentul inculpat A. a fost condamnat, în temeiul art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. rap. la art. 207 alin. (1) și (2) C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, fiind menținute, totodată, soluția de condamnare și pedepsele aplicate de prima instanță în ceea ce privește infracțiunile de: pornografie infantilă, prev.de art. 374 alin. (1) și (2) C. pen. (2 ani închisoare); accesul ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 alin. (1), (2), (3) C. pen. (1 an și 4 luni închisoare) și alterarea integrității datelor informatice, prev. de art. 362 C. pen. (10 luni închisoare), în condițiile reținerii, în cauză, a disp. art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Constatând incidența concursului real de infracțiuni, instanța de apel a procedat la contopirea celor patru pedepse astfel stabilite, în condițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a adăugat, în mod corect, un spor de 1 an, 4 luni și 20 de zile închisoare, respectiv fracția de 1/3 din totalul celorlalte trei pedepse, calculată ținând cont și de prevederile art. 186 C. pen.

Ca urmare, instanța de apel a aplicat recurentului inculpat A. o pedeapsă rezultantă legală, de 3 ani, 4 luni și 20 de zile închisoare, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen.

Concluzionând, Înalta Curte notează că aspectele invocate de recurentul inculpat privind nelegalitatea pedepsei aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 360 C. pen. și a pedepsei rezultante, sunt neîntemeiate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casație, va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 597 din data de 28 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 597 din data de 28 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 iunie 2021.

GGC - GV