ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 2657 din data de 28.12.2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția I penală a hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 250 alin. (1) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos.

În baza art. 38 alin. (2) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit cele două pedepse principale privative de libertate arătate mai sus și a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din totalul celeilalte pedepse, stabilind, astfel, o pedeapsă principală rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, calculat potrivit art. 92 C. pen.

În baza art. 92 alin. (3) și art. 93 alin. (1) C. pen., a dispus că, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 92 alin. (3) și art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, instanța a impus inculpatului să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 92 alin. (3) și art. 93 alin. (3) C. pen., a dispus că, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta timp de 70 de zile o muncă neremunerată în folosul comunității, potrivit posibilităților concrete de executare existente la nivelul serviciului de probațiune.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 93 alin. (3) C. pen., instanța a indicat următoarele două entități din comunitate unde urmează a se executa obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității: Primăria comunei Jilava, respectiv Grădinița nr. 1 Jilava, ambele situate în comuna Jilava, județul Ilfov.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., care privesc cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A luat act că inculpatul A. nu a fost supus măsurilor preventive în cauză.

A obligat inculpații C., D. și A. să plătească în solidar părții civile SC B. SRL suma de 74.997,88 de RON.

A respins, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de către partea civilă E. împotriva inculpaților C., D. și A.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT, inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 231/A din 03.03.2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT și alții împotriva Sentinței penale nr. 2657/28.12.2018, pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/2016.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și în fond, rejudecând:

A înlăturat obligația impusă inculpatului A. pe durata termenului de supraveghere, de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 92 alin. (3) și art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere a impus inculpatului A. să frecventeze un program de reintegrare socială, derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

A respins acțiunea civilă formulată de către partea civilă SC B. SRL.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva Sentinței penale nr. 2657/28.12.2018 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/2016.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 21.02.2022, a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., prin avocat F.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A., invocând cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a solicitat instanței a constata că întreaga acuzație formulată se bazează numai pe supoziții nesusținute cu probe temeinice și pe ipoteze, deduse la rândul lor, pe baza contradicțiilor existente între declarațiile persoanelor audiate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești.

Pentru a se putea reține în sarcina inculpatului A. infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (1) C. pen., respectiv infracțiunea de acces fără drept la un sistem informatic, prev. de art. 360 C. pen., s-a făcut trimitere la următoarele aspecte:

- în ceea ce privește prima infracțiune, trebuia să se stabilească, fără dubiu, că sumele de bani s-au ridicat în mod fraudulos, fără consimțământul titularului;

- în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 360 C. pen., trebuia să se stabilească, fără dubiu, că inculpatul A. a efectuat sustragerile sumelor de bani fără consimțământul titularului, în cazul primei infracțiuni, și că a accesat fraudulos un sistem informatic, fără drept, în cazul celei de-a doua infracțiuni;

În legătura cu modalitatea concretă în care s-au desfășurat operațiunile reținute ca fiind frauduloase în sarcina inculpatului A., a solicitat a se constata că, în niciun moment, acesta nu a accesat în mod ilicit contul societății G. SRL, dovada neaccesării ilicite a contului societății mai sus menționate fiind atestată și prin declarația olografă din data de 23.04.2015, înregistrată sub nr. x/23.04.2015 la H., prin care inculpatul I., administratorul G. SRL, a solicitat unității bancare confirmarea plății către societatea J. SRL, operațiune pe care și-o asumă.

A arătat că, la aceste aspecte se adăugă și normele Băncii Naționale a României, precum și normele băncilor ce operează pe teritoriul României și ale H., cu privire la mijloacele electronice de plată, dispozitivul, în forma fizică, fiind proprietatea băncii și putând fi blocat/reactivat sau retras oricând, în mod unilateral, de către bancă, în cazurile și condițiile prevăzute de legislația în vigoare.

Pe cale de consecință, a arătat că inculpatul A. putea folosi în mod legal acest instrument de plată, atât timp cât acest drept nu i-a fost retras de către bancă sau de către numitul I., care și-a asumat operațiunea reținută în sarcina numitului A.

Prin încheierea din data de 23 iunie 2022, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 231/A din 3 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. x/2016.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În speță, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Critica formulată de recurent, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunilor prevăzute de art. 250 alin. (1) C. pen., respectiv de art. 360 C. pen., este analizată, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, recurentul inculpat a formulat critici subsumate, în esență, neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (1) C. pen., respectiv de acces fără drept la un sistem informatic, prev. de art. 360 C. pen., din perspectiva elementului material, a laturilor obiectivă și subiectivă, în sensul că, în raport de ansamblul probatoriu administrat în cauză nu rezultă, în ceea ce privește prima infracțiune, că sumele de bani s-au ridicat în mod fraudulos, fără consimțământul titularului, iar în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 360 C. pen., că inculpatul A. a efectuat sustragerile sumelor de bani fără consimțământul titularului.

Sub un prim aspect, Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casație formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o soluție favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Analiza motivelor de recurs în casație nu vizează practic raportarea situației de fapt reținută la condițiile de tipicitate subsumate normei de incriminare ce sancționează penal fapta de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (1) C. pen., respectiv de acces fără drept la un sistem informatic, prev. de art. 360 C. pen., ci reprezintă o veritabilă solicitare de reinterpretare și valorificare a probatoriului administrat în sensul celor invocate.

În acest context, contrar susținerilor apărării, Înalta Curte apreciază că situația de fapt reținută în cauză și probele dosarului dovedesc că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise de către instanța de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv infracțiunile reținute în sarcina sa și, de asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Sub un al doilea aspect, Înalta Curte reamintește că motivele referitoare la aprecierea probatoriului de către instanța de apel, cele privind încadrarea juridică și incidența principiului in dubio pro reo, nu se încadrează în cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., întrucât scopul recursului în casație este de a supune examinării, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și în niciun caz de a verifica temeinicia hotărârii.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 231/A din 3 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul inculpat A., precum și pentru intimații inculpați C. și D., în cuantum de câte 680 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 231/A din 3 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul inculpat A., precum și pentru intimații inculpați C. și D., în cuantum de câte 680 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 octombrie 2022.

GGC - ED