ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1135/A din 1 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2017, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 2216 din 04 decembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Arad, în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 386 din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de agresiune sexuală prevăzută de art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. în infracțiunea de corupție sexuală prevăzută de art. 202 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (fapta având ca persoană vătămată pe minorul B.) și s-a menținut încadrarea juridică reținută în actul de sesizare a instanței pentru celelalte fapte.

În baza art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală (faptă săvârșită împotriva persoanei vătămate C.). În baza art. 66 din C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și e) pe o perioadă de 5 ani, iar pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (1) din C. pen. inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) din C. pen.

În baza art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală (faptă săvârșită împotriva persoanei vătămate D.). În baza art. 66 din C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și f) pe o perioadă de 5 ani, iar pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (1) din C. pen. inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) din C. pen.

În baza art. 202 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de corupție sexuală (faptă săvârșită împotriva persoanei vătămate B.), iar pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 din C. pen. din 1969, inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) din C. pen. din 1969, cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 din C. pen. și art. 10 din Legea nr. 187/2012, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an și 4 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 4 (patru) ani și 4 (patru) luni închisoare. În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. și art. 10 din Legea nr. 187/2012 și art. 66 din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) și f) pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. și art. 10 din Legea nr. 187/2012 pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (1) din C. pen. inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din C. pen.. În baza art. 399 C. proc. pen., s-a dispus menținerea măsurii controlului judiciar cu privire la inculpat, iar în temeiul art. 72 din C. pen., s-a dedus măsura reținerii, arestării preventive din data de 24.05.2017 până în data de 20.09.2017 din pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului.

În baza art. 397 din C. proc. pen. și art. 25 din C. proc. pen., instanța a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă C. prin reprezentant legal și, pe cale de consecință, a obligat inculpatul la plata către această parte a sumei de 10.000 euro, cu titlul de daune morale și a respins restul pretențiilor ca nefondate.

În baza art. 397 din C. proc. pen. și art. 25 din C. proc. pen. instanța a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă B. prin reprezentant legal și, pe cale de consecință, a obligat inculpatul la plata către această parte a sumei de 5000 euro, cu titlul de daune morale și a respins restul pretențiilor ca nefondate.

În temeiul art. 249 alin. (1), (2), (5) și 7 din C. proc. pen., s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile sau imobile, aflate în proprietatea sau coproprietatea, inculpatului A., până la concurența sumei de 15.000 (cincisprezecemii) euro, măsura asigurătorie urmând a fi pusă în executare în condițiile art. 370 alin. (3), art. 581 din C. proc. pen., art. 7 lit. e) și art. 9 alin. (3) din Legea nr. 188/2000 reactualizată, de către orice executor judecătoresc învestit de părțile civile minore B. și C. și prin reprezentant legal E., în condițiile legii, executor judecătoresc care va putea identifica și evalua bunurile supuse sechestrului în condițiile art. 252 din C. proc. pen.. Pentru punerea în executare a măsurii și pentru toate celelalte aspecte colaterale și subsecvente sunt aplicabile prevederile C. proc. civ. în materie, conform art. 2 alin. (2) C. proc. civ.. În conformitate cu art. 397 alin. (4) raportat la art. 2501 C. proc. pen. prezenta dispoziție este executorie

În baza art. 397 C. proc. pen. și art. 25 C. proc. pen., s-a constatat că în ceea ce o privește pe minora D. nu a fost exercitată o acțiune civilă în cauză.

În esență, s-a reținut că fapta inculpatului A. care, în cursul anului 2012, în intervalul lunilor iulie- octombrie a întreținut, în mod repetat, prin constrângere și profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința, acte de natură sexuală cu fiica sa minoră C., în vârstă de 8 ani (la acea dată), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de agresiune sexuală în formă continuată, prevăzute de art. 219 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a), b), c) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.. Fapta inculpatului A. care, în anul 2012, în cursul lunii septembrie, și-a etalat organul sexual în prezența fiului său minor B., în vârstă de 5 ani (la acea dată), căruia i-a cerut să îl atingă în zona genitală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de corupție sexuală prevăzută de art. 202 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen.. Fapta inculpatului A. care, în intervalul decembrie 2016 - mai 2017 a întreținut, în mod repetat, prin constrângere și profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința, acte de natură sexuală cu minora D., în vârstă de 6 ani (la acea dată), fiica concubinei sale F., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de agresiune sexuală în formă continuată, prevăzute de art. 219 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a), b), c) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul prevăzut de lege, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad și inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 1135/A din 01.11.2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 2216 din 04 decembrie 2018 pronunțată de Judecătoria Arad, în Dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad împotriva Sentinței penale nr. 2216 din 04 decembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Arad, în Dosarul nr. x/2017.

A desființat sentința penală atacată și, rejudecând, referitor la infracțiunea de agresiune sexuală săvârșită față de minora D. în baza art. 67 alin. (2) din C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară și exercitarea drepturilor prevăzute de 66 alin. (1) lit. n) și o) din C. pen., respectiv, dreptul de a comunica cu persoana vătămată D. ori de a se apropia de aceasta, dreptul de a se apropia de locuința, școala sau orice alte locuri în care se află persoana vătămată D. la o distanță mai mică de 100 m, pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. n) și o) din C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie și exercitarea drepturilor prevăzute de 66 alin. (1) lit. n) și o) din C. pen., care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 45 alin. (2), (3) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), n), o) din C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei rezultante principale a închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., cu aplicarea art. 45 alin. (2), (3) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), n), o) din C. pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

A menținut în rest dispozițiile hotărârii penale atacate.

Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație recurentul inculpat A., la data de 23.12.2019, prin avocat G..

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, solicitând instanței supreme ca, după admiterea în principiu a cererii, să dispună admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și, în principal, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., să dispună rejudecarea de către instanța de apel, ori în subsidiar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., să dispună achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală prev. de art. 219 alin. (1), alin. (2), lit. a), b), c) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., faptă reținută ca fiind săvârșită împotriva persoanei vătămate C., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., faptă care nu este prevăzută de legea penală.

A susținut că, în mod evident, la data când se reține ca fiind comisă infracțiunea în dauna persoanei vătămate, C., nu exista incriminată fapta de agresiune sexuala regăsită în art. 219 din C. pen., ceea ce înseamnă că legea aplicabilă se impunea a fi identificată prin prisma principiului general regăsit în art. 1 din C. pen., respectiv art. 2 din C. pen. din 1969, legalitatea incriminării.

Prin urmare, în calea extraordinara de atac a recursului în casație, a solicitat a se constata că fapta imputată inculpatului și încadrată juridic în art. 219 din C. pen., privind pe persoană vătămată C., nu este prevăzută de legea penală aplicabilă inculpatului față de data săvârșirii faptei, iar consecința reținerii acestei situații de drept se impune a fi trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, deoarece reglementările procesuale din art. 442 și următoarele din C. proc. pen. nu permit instanței de recurs să dispună cu privire la eventuală schimbare a încadrării juridice. Aceeași soluție de trimitere a cauzei spre rejudecare instanței de apel o reclama și existența pluralității infracționale ce se impune a fi soluționată tot de către instanța competentă funcțional. De asemenea, în ipoteza în care instanța de recurs apreciază că este în măsură a îndrepta încălcarea legii, constând în cele invocate mai sus, va putea pronunța o soluție de achitare pentru faptele imputate ca fiind săvârșite împotriva persoanei vătămate C., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., urmând a înlătura din cuprinsul pedepsei rezultante aceasta componenta, precum și sporul de pedeapsă.

Judecătorul de filtru, prin rezoluție, a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent, în vederea examinării admisibilității în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen.

Prin încheierea 14 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1135/A din 1 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2017. S-a fixat termen pentru judecarea pe fond a recursului în casație la data de 06 octombrie 2020, cu citarea inculpatului A., a intimatelor-părți civile C. și B., ambele prin reprezentant legal E. și a intimatei-persoană vătămată D., prin reprezentant legal F..

Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul legal și că îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), lit. b), c) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele părții, domiciliul acesteia, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casație pe care se întemeiază și motivarea acestuia, precum și semnătura persoanei care exercită calea de atac. De asemenea, cererea de recurs în casație respectă dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) și art. 438 din C. proc. pen.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile legale, Înalta Curte în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1135/A din 1 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2017.

La termenul de judecată din 6 octombrie 2020, constatându-se lipsă de procedură cu intimatele părți civile B. și C., prin reprezentat legal, s-a dispus amânarea cauzei la termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2020.

Cu ocazia dezbaterii recursului în casație formulat, inculpatul A. a solicitat în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., admiterea recursului în casație, invocând cazul de casare de la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., și trimiterea spre rejudecare, având în vedere existența pluralității infracționale ce se impune a fi soluționată tot de către instanță competentă funcțional, iar în subsidiar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., să se dispună achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală prevăzută de art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., arătând că faptă reținută ca fiind săvârșită împotriva persoanei vătămate C. nu este prevăzută de legea penală.

În esență, a susținut că fapta de agresiune sexuală, astfel cum e prezentă în prevederile art. 219 din C. pen. nu se regăsea în C. pen. din 1969, în capitolul care incrimina aceste fapte, iar retroactivitatea acestei norme de drept penal este motivată prin corespondența sa cu prevederile art. 201 din C. pen. din 1969, aspect care se regăsește în considerentele încheierii prin care cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în cadrul apelului a fost respinsă. Faptele sunt consumate în anul 2012 în ceea ce o privește pe minora C., astfel încât la momentul săvârșirii faptei aceasta nu era prevăzută de legea penală.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1135/A din 1 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2017, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Prin urmare, starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv de către instanța de apel și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

În cauza de față, inculpatul A. a formulat recurs în casație împotriva Deciziei penale nr. 1135/A din 1 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" susținând că fapta de agresiune sexuală privind-o pe partea vătămată C. nu era prevăzută în vechiul C. pen.

Jurisprudența subsecventă intrării în vigoare a actualului C. proc. pen. a statuat că acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fie fapta concretă, pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare, nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă ele vizează norma de incriminare, în ansamblul său, ori numai modificarea unora din elementele constitutive ale infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Analizând în aceste coordonate, în raport de motivele de recurs în casație formulate de inculpatul A., de dispozițiile incidente și scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este legală, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile făcând, în cele ce succed, obiectul analizei prezentei căi de atac.

Astfel, în speță, în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanța fond și de apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de agresiune sexuală în formă continuată prevăzută de art. 219 alin. (1) și alin. (2) lit. a), b) și c) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. ce este incriminată de legea penală.

Susținerea inculpatului că la data săvârșirii faptei privind-o pe partea vătămată C., respectiv iulie - octombrie 2012 nu era incriminată infracțiunea de agresiune sexuală este nefondată.

Potrivit art. 201 din C. pen. din 1969 - Perversiunea sexuală - avea următorul conținut: Actele de perversiune sexuală săvârșite în public sau dacă au produs scandal public se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani. Actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. (alineatul a fost modificat prin pct. 3. din O.U.G. nr. 143/2002 începând cu 05.11.2002) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și actele de perversiune sexuală cu o persoană între 15 - 18 ani, dacă fapta este săvârșită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influența sa asupra acesteia. (Alineatul a fost modificat prin pct. 3. din O.U.G. nr. 143/2002 începând cu 05.11.2002) (...) Actele de perversiune sexuală cu o persoană în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau prin constrângere se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. Dacă fapta prevăzută în alin. (1) - (4) are ca urmare vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă are ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi. (Art. 201 a fost modificat prin pct. 4. din O.U.G. nr. 89/2001 începând cu 30.01.2002).

Se reține că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad nr. 367/P/2017 din data de 07.07.2017, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârșirea a trei infracțiuni de agresiune sexuală, prevăzute de art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., de art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și de art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) din C. pen., totul cu aplicarea art. 38 din C. pen.

Instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 5 din C. pen., privind legea penală mai favorabilă și în baza art. 386 din C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de agresiune sexuală prevăzută de art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) din C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. în infracțiunea de corupție sexuală prevăzută de art. 202 alin. (2) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen., fapta având ca persoană vătămată pe minorul B. și a menținut încadrarea juridică reținută în actul de sesizare a instanței pentru celelalte fapte.

Referitor la infracțiunea săvârșită asupra persoanei vătămate C. instanța de fond a constatat că infracțiunea de perversiuni sexuale nu apare mai favorabilă pentru inculpat decât corespondentul din noua reglementare, și nu se impune schimbarea încadrării juridice, fiind aplicabil principiul activității legii penale.

Așadar, potrivit C. pen. din 1969 actele de natură sexuală lato senso erau tratate neunitar, fiind divizate în raporturi sexuale, acte de perversiune sexuale și acte cu caracter obscen, cele din urmă cuprindeau inclusiv manifestări materiale, fizice -nu doar verbale/gestice - după cum rezultă din definiția legală a elementului material al infracțiunii de corupție sexuală: "acte cu caracter obscen săvârșite asupra sau în prezența unui minor".

Spre deosebire de actuala reglementare, în vechea reglementare distincția dintre infracțiunea de corupție sexuală și cea de perversiuni sexuale se făcea în funcție de natura actelor și nu raportat la caracterul liber, consimțit/forțat al acestora, care reprezintă în prezent elementul diferențial dintre infracțiunea de agresiune sexuală având ca subiect pasiv un minor și cea de corupție sexuală.

În contextul aspectelor învederate, având în vedere faptele inculpatului A. care în cursul anului 2012, în intervalul lunilor iulie - octombrie a întreținut, în mod repetat, prin constrângere și profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința, acte de natură sexuală cu fiica sa, minoră C., în vârstă de 8 ani la acea dată, reprezintă fapta ce se circumscrie elementelor de tipicitate a infracțiunii de agresiune sexuală în formă continuată prevăzută de art. 219 alin. (1) și alin. (2) lit. a), b) și c) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și este prevăzută de legea penală.

Art. 219 din C. pen. are următorul conținut "(1) Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art. 218, cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima voința ori profitând de această stare, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când: a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră; c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;.."

Astfel, faptele inculpatului A., care în calitate de tată biologic al minorilor C. și B., în vârstă de 8 ani, respectiv 5 ani la momentul săvârșirii infracțiunilor, minori încredințați spre creștere și educare mamei lor, reprezentantul acestora, E., în perioada iulie - octombrie 2012, în timpul în care minorii se aflau la locuința sa, în cadrul programului de vizitare, a săvârșit acte sexuale cu aceștia și asupra acestora realizate sub imperiul constrângeri și a stărilor asimilate acesteia, cât și profitând de imposibilitatea minorilor de a se apăra ori de a-și exprima voința, sunt acțiuni care realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de agresiune sexuală, fiind incriminate de legea penală.

În consecință, elementul material al laturii obiective al celor două infracțiuni, perversiunea sexuală și regăsită în agresiunea sexuală din Noul C. pen. realizează elementele de tipicitate ale infracțiunii de agresiune sexuală, faptele pentru care a fost condamnat inculpatul fiind prevăzute de legea penală și corespund modelului legal incriminat de legiuitor prin infracțiunea de agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 din C. pen.

De altfel, explicațiile acestor noțiuni au fost stabilite prin Decizia nr. III din 23 mai 2005 cu privire la înțelesul ce trebuie atribuit actelor la care se refera art. 197 alin. (1) și art. 198, precum și art. 201 din C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 867 din 27 septembrie 2005, stabilindu-se că în aplicarea dispozițiilor art. 197 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 198 și 201 din C. pen.: 1. Prin act sexual de orice natură, susceptibil a fi încadrat în infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 din C. pen., se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de același sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-și exprima voința. 2. Prin acte de perversiune sexuala, în accepțiunea prevederilor art. 201 din C. pen., se înțelege orice alte modalități de obținere a unei satisfacții sexuale decât cele arătate la pct. 1.

Prin decizia menționată anterior s-a stabilit că, spre deosebire de actul de perversiune sexuală, actul sexual înseamnă, în primul rând penetrația sexuală, respectiv, modalitatea de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, iar prin acte de perversiune sexuală, în accepțiunea art. 201 din C. pen. din 1969 se înțelege orice alte modalități de obținere a unei satisfacții sexuale fiind exemplificate și mângâierile obscene. Așadar, faptele inculpatului A. în modalitatea în care au fost stabilite de instanța de fond și de apel reprezintă modalități de obținere a unei satisfacții sexuale în sensul art. 201 din C. pen. din 1969, actual art. 219 din C. pen., fiind prevăzute de legea penală.

Revenind la criticile formulate de recurentul inculpat A. se constată că acestea nu se circumscriu ipotezei "fapta nu este prevăzută de legea penală", cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. fiind în mod formal invocat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1135/A din 1 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1135/A din 1 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 noiembrie 2020.

GGC - GV