ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 405/AP din 23 iulie 2020, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 185/Ap/31.03.2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în Dosarul nr. x/2019.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2020, condamnatul A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 185/Ap/31.03.2020 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, susținând, în esență, că a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În concret, contestatorul a susținut că a fost condamnat pe nedrept cu privire la persoana vătămată B., tentativa la fapta de agresiune sexuală neexistând.

Astfel, făcând trimitere la plângerea prealabilă formulată de persoana vătămată B. la data de 28.01.2019, precum și la declarația acesteia din data de 24.01.2019, condamnatul a criticat faptul că atât organele de urmărire penală, cât și instanța de judecată au reținut tentativa la săvârșirea infracțiunii de hărțuire sexuală prinderea puternică de mâna dreaptă a persoanei vătămate, fără a încerca în vreun fel să întindă mâna cealaltă către organele sexuale ale persoanei vătămate.

În drept, contestația în anulare se întemeiază pe disp. art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Curtea de apel a notat că prin Sentința penală nr. 2283/03.12.2019, pronunțată în Dosarul penal nr. x/2019, Judecătoria Brașov, printre altele, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 11 luni închisoare pentru săvârșirea în concurs real a următoarelor infracțiuni: două infracțiuni de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1) din C. pen. (faptă din data de 24.01.2019, persoană vătămată C.; faptă din data de 28.07.2018, persoană vătămată D.), o infracțiune de tentativă la agresiune sexuală (faptă din data de 24.01.2019, persoană vătămată B.), prev. de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 219 alin. (1) și alin. (2) lit. c) din C. pen. și o infracțiune de agresiune sexuală în formă continuată (2 acte materiale din 07.10.2018 și 20.10.2018, persoană vătămată E.), prev. de art. 219 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., toate cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., precum și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., cu referire la art. 45 alin. (2) și alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) din C. pen., executarea pedepsei accesorii fiind suspendată pe durata termenului de supraveghere, urmând a se executa numai în caz de executare în regim de detenție a pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani și 11 luni închisoare aplicată inculpatului A. și s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, calculat conform dispozițiilor art. 92 alin. (1) și alin. (2) din C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii.

S-a mai reținut că prin Decizia penală nr. 185/Ap/31.03.2020, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov împotriva Sentinței penale nr. 2283/03.12.2109 a Judecătoriei Brașov, a desființat, în parte, sentința penală apelată și, pe fond, în rejudecare, în esență, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 11 luni închisoare, în regim de detenție.

Totodată, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat apelul, declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe penale.

Făcând trimitere la art. 426 și urm. din C. proc. pen. coroborat cu Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 10/2017 prin care s-a admis sesizarea privind dezlegarea unor chestiuni de drept și, în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., s-a stabilit că instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal, curtea de apel a reținut că, deși contestația în anulare pendinte este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., contestatorul A. nu a invocat în concret nicio cauză de încetare a procesului penal.

Astfel, potrivit art. 396 alin. (5) și (6) din C. proc. pen., achitarea inculpatului se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) - d) din C. proc. pen., iar încetarea procesului penal se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e) - j).

Or, verificând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare conform art. 431 din C. proc. pen., curtea de apel a constatat că motivul pe care se sprijină contestația nu este dintre cele prevăzute de art. 426 din C. proc. pen., condamnatul invocând incidența dispozițiilor art. 16 lit. a) din C. proc. pen., respectiv fapta nu există, caz în care se pronunță achitarea, nicidecum încetarea procesului penal.

Împotriva Deciziei penale nr. 405/AP din 23 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, a declarat apel condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 07.12.2020, sub nr. x/2020.

Concluziile apărării și ale reprezentantului Ministerului Public sunt detaliat prezentate în practicaua prezentei decizii.

Examinând cauza, cu prioritate, admisibilitatea căii de atac formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte este învestită cu soluționarea apelului exercitat de condamnatul A. împotriva unei decizii pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu a contestației în anulare, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

Înalta Curte notează că potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., calea ordinară de atac a apelului poate fi exercitată exclusiv împotriva sentințelor și încheierilor pronunțate în primă instanță.

În ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., potrivit cărora "Sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.", jurisprudența a statuat în mod constant că această dispoziție vizează hotărârile pronunțate în procedura de judecare a contestației în anulare după admiterea în principiu, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

În acest sens sunt relevante argumentele expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Decizia nr. 5/2015, având ca obiect incidența dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., în etapa admisibilității în principiu a contestației în anulare. Astfel, deși dezlegarea vizează ipoteza pronunțării unei hotărâri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de contestație în anulare formulată împotriva unei sentințe definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu apel, considerentele sunt valabile, mutatis mutandis, în toate situațiile în care instanța respinge contestația în anulare ca inadmisibilă. De altfel, instanța supremă reține în decizia amintită că hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive, așa cum rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 din C. proc. pen.

Așadar, etapa distinctă a admiterii în principiu a contestației în anulare este reglementată de art. 431 din C. proc. pen., dispoziții în cuprinsul cărora nu se prevede posibilitatea atacării hotărârii pronunțate cu apel, iar dispozițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., privesc exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare ulterior admiterii în principiu.

Ca atare, decizia atacată de contestator este definitivă în considerarea etapei procesuale în care a fost pronunțată. Or, hotărârea judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție fiind explicite în sensul că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Ca atare, atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancțiunea procedurală a inadmisibilității.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 405/AP din 23 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 405/AP din 23 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Obligă apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în cuantum de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2021.

GGC - OB