ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 10 mai 2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 229/AP din data de 24 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul penal nr. x/2022, în baza art. 431 din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei penale nr. 472/Ap/10.06.2019 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul penal nr. x/2018

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Brașov, a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 26.01.2022, persoana condamnată A. a formulat o "plângere" împotriva deciziei penale nr. 472/Ap din data de 10 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul penal nr. x/2018

Persoana condamnată a solicitat, în temeiul art. 18 din C. proc. pen., continuarea procesului penal în ceea ce privește infracțiunea de viol, prevăzută de art. 218 din C. pen., precum și în privința infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 din C. pen.

Relativ la infracțiunea de viol, s-a arătat că, în cauză s-a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. g) din C. proc. pen., deși față de acesta era mai favorabilă încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. b) din C. proc. pen., aspect care a reieșit din probatoriul administrat, în special expertiza medico-legală. Pentru aceste motive, a solicitat îndreptarea erorilor judiciare în concordanță cu probele, care este mai favorabilă în drept.

Prin memoriul depus în data de 09.02.2022, a solicitat atașarea dosarului nr. x/2018, pentru a fi analizate mijloacele de probă precizate în decizia de apel. Apoi, observând că subiectul pasiv și-a retras plângerea pentru infracțiunile de viol și lovire și alte violențe, că în declarația sa s-a menționat că a intervenit împăcarea și nu mai are nicio pretenție, manifestare de voință care are efect irevocabil, a solicitat desființarea erorii judiciare care s-a produs și îndreptarea ei.

De asemenea, condamnatul A. a solicitat, prin memoriul aflat la dosarului, continuarea procesului penal pentru infracțiunile de viol și lipsire de liberate în mod ilegal și îndreptarea erorii judiciare produse, având în vedere că persoana vătămată și-a retras plângerea prealabilă pentru infracțiunea de viol, iar probele de la dosar au dovedit o altă stare de fapt, care impune aplicarea dispozițiilor art. 16 lit. b) din C. proc. pen., articol de lege care îi este mai favorabil.

Un nou memoriu a fost depus la data de 02 martie 2022, prin care persoana condamnată A. a solicitat analizarea materialului probator și a se lua act de desființarea hotărârii cu privire la infracțiunea de viol, din expertizele administrate în cauză rezultând cazul prevăzut de art. 16 lit. b) din C. proc. pen. și dovedește și incidența contestației în anulare cu privire la hotărârea dispusă pentru acuzația de lipsire de libertate în mod ilegal.

Aceleași susțineri au fost conținute în concluziile scrise, precum și prin memoriul depus la dosar la data de 23.03.2022 .

În fața instanței de fond, la termenul din data de 10.03.2022, deși i s-a pus în vedere contestatorului A., conform art. 427 alin. (2) din C. proc. pen., să indice pe care din cazurile prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. se sprijină solicitarea sa, acesta nu a indicat temeiul de contestație în anulare. Contestatorul a arătat că prin cererea depusă la dosar solicită, în raport de dispozițiile art. 18 din C. proc. pen., continuarea procesului penal, având în vedere că în cauză s-a dispus o soluție de încetare a procesului penal cu privire la infracțiunea de viol, ca urmare a retragerii plângerii prealabile, și în acest sens a invocat expertiza și contraexpertiza medico-legală întocmite în cauză din care a rezultat că infracțiunea nu există și nu a fost săvârșită cu vinovăție astfel cum a fost reținut. De asemenea, a solicitat desființarea hotărârii atacate și încetarea procesului penal, pentru a se aplica față de condamnat cazurile prevăzute la art. 16 lit. a) sau b) din C. proc. pen.

Având în vedere motivele invocate de A., vizând desființarea hotărârii de condamnare și încetarea procesului penal, pentru a se reține cazurile prevăzute la art. 16 lit. a) sau b) din C. proc. pen. (apreciate de contestator ca fiind cauze de încetare a procesului penal), Curtea de Apel a apreciat că cererea petentului este cel mai bine caracterizată de calea de atac a contestației în anulare, reglementată de dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., care poate fi introdusă atunci când instanța a pronunțat o soluție de condamnare, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Din analiza dosarului cauzei, a rezultat că prin sentința penală nr. 2381 pronunțată la data de 20.12.2018, de către Judecătoria Brașov, în dosarul nr. x/2018, definitivă prin respingerea apelului conform deciziei penale nr. 472/Ap din data de 10 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în baza art. 396 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. coroborat cu art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată prevăzută de art. 218 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale) și art. 41 alin. (1) din C. pen., întrucât a intervenit retragerea plângerii penale formulate de persoana vătămată B..

De asemenea, în baza art. 396 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. coroborat cu art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii lovirea sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) și d) din C. pen. și art. 41 alin. (1) din C. pen., întrucât a intervenit retragerea plângerii penale formulate de persoana vătămată B..

În final, în baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) și d) din C. pen. și art. 41 alin. (1) din C. pen.

S-a constatat că infracțiunea este săvârșită în termenul de supraveghere de 9 ani stabilit conform art. 86

2

din C. pen. de la 1969 pentru pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1781/12.12.2008 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2008 definitivă prin decizia penală nr. 647/R din 07.10.2009 a Curții de Apel Brașov.

În baza art. 96 alin. (4) din C. pen. coroborat cu art. 43 alin. (1) din C. pen. s-a revocat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 4 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 1781/12.12.2008 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2008 definitivă prin decizia penală nr. 647/R din 07.10.2009 a Curții de Apel Brașov pe care o adaugă la pedeapsa de 7 ani închisoare, în final inculpatul A. executând o pedeapsă de 11 ani închisoare.

De la data pronunțării acestei soluții, hotărârea a devenit definitivă, având ca efect principal intrarea sa sub autoritatea de lucru judecat, prin aceasta înțelegând că activitatea procesuală a judecării cauzei penale s-a încheiat și că exprimă adevărul asupra faptelor și împrejurărilor deduse judecății, atât în privința celor hotărâte asupra soluționării cauzei penale, cât și în privința argumentelor de fapt și de drept cuprinse în considerentele hotărârii judecătorești. Așadar, soluția definitivă a unei instanțe judecătorești nu poate fi repusă în discuție ulterior, iar procesul soluționat definitiv nu mai poate fi redeschis pentru a se proceda la o nouă examinare a cauzei (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza Brumărescu contra României, 1999, par. 61; cauza Roșca contra Moldovei, 2005, par. 24) decât atunci când motive imperioase și substanțiale impun acest lucru (C. S.A. împotriva României, nr. 22687/03, par. 32, 1 decembrie 2005, cauza Brumărescu împotriva României, cauza Lungu ș.a. împotriva României).

Acest principiu se impune cu valoare de prezumție absolută (care nu poate fi pus la îndoială, contestat), pentru a garanta atât stabilitatea dreptului și a raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției, fiind așadar necesar ca deciziile judecătorești, devenite definitive după epuizarea căilor de atac disponibile sau după expirarea termenelor de exercitare a acestor căi de atac, să nu mai poată fi contestate (Curtea de justiție a Uniunii Europene, Hotărârea din 3 septembrie 2009 pronunțată în Cauza C 2/08, pct. 22; Hotărârea din 16 martie 2006, C-234/04, punctul 20).

În sistemul procesului penal român, căile extraordinare de atac sunt reglementate în Titlul III, Capitolul IV din C. proc. pen., cazurile și condițiile exercitării acestora fiind strict și limitativ prevăzute în fiecare secțiune în parte, sub sancțiunea respingerii ca inadmisibilă a oricărei alte cereri care excedează reglementărilor specifice fiecărei căi de atac în parte.

Dintre acestea, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care se exercită împotriva unor hotărâri definitive care soluționează fondul cauzei și vizează repararea unor erori de procedură, iar nu de judecată, iar prin urmare nu poate fi repus în discuție fondul cauzei și implicit acuzația adusă persoanei condamnate și modul de soluționare a raportului juridic de drept penal.

Analizând motivele care au stat la baza formulării contestației în anulare, din perspectiva dispozițiilor art. 431 din C. proc. pen., Curtea a constatat că acestea nu pot conduce la admiterea în principiu a cererii condamnatului, temeiul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. neavând aplicabilitate în cauză.

Motivul contestației în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. privește exclusiv omisiunea instanței de a se pronunța asupra uneia dintre cauzele de încetare a procesului penal pentru care existau la dosar probe, pe calea contestației în anulare neputând fi invocată omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei cauze de achitare.

Relativ la existența în cauză a probelor cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, în raport de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanța de fond a constatat că, potrivit art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., încetarea procesului penal se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., respectiv:

e) lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale;

f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;

g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii;

h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;

i) există autoritate de lucru judecat;

j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Dimpotrivă, aplicarea cazurilor prevăzute la art. 16 lit. a) din C. proc. pen. (care se dispune atunci când fapta nu există în materialitatea ei) sau "b" din același cod (care se va reține atunci când fapta nu este tipică, respectiv când fapta concret săvârșită nu corespunde cu norma de incriminare), se circumscriu dispozițiilor art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., cazuri în care soluția este de achitare.

Curtea a observat că, în calea de atac a apelului, instanța de apel a supus atenției sale întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen., constatând incidența acestor prevederi legale față de probațiunea administrată în prezenta procedură extraordinară, neputându-se reanaliza temeinicia acuzației adusă inculpatului și care a format obiectul procesului penal, pentru motivele anterior expuse.

Pe de altă parte, continuarea procesului penal este un drept al suspectului sau inculpatului prin care se urmărește demonstrarea existenței unui caz ce împiedică exercitarea acțiunii penale, prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen., așadar un caz de achitare, în caz contrar, urmând să se dispună încetarea procesului penal, inclusiv în caz de retragere a plângerii prealabile.

O asemenea cerere este inadmisibilă în prezenta cauză, pe de o parte, întrucât ea poate fi formulată doar în cadrul unui proces în desfășurare (în primă instanță sau în calea de atac a apelului), nu și în ceea ce privește o cauză definitivă, în caz contrar fiind încălcată securitatea raporturilor juridice, iar pe de altă parte, deoarece persoana condamnată urmărește în realitate pronunțarea unei soluții de achitare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, iar nu pentru infracțiunea de viol, cu privire la care persoana vătămată și-a retras plângerea.

Curtea de Apel a observat că, prin sentința penală nr. 2381, pronunțată la data de 20.12.2018, de către Judecătoria Brașov, în dosarul nr. x/2018, definitivă prin respingerea apelului, conform deciziei penale contestate nr. 472/Ap din data de 10 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și cea de lovire sau alte violențe, față de acesta fiind exercitat în plenitudine procesul penal cu privire la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 7 ani.

Ca atare, s-a arătat că retragerea plângerii prealabile conduce la înlăturarea răspunderii penale, în concordanță cu dispozițiile art. 158 din C. pen., și produce efecte irevocabile, în sensul că persoana vătămată nu poate reveni asupra ei și nu poate formula o nouă plângere penală pentru aceeași faptă. Întrucât de existența plângerii prealabile depinde însuși raportul juridic de drept penal, retragerea acesteia este totală și necondiționată. Însă, acest lucru nu echivalează cu inexistența faptei penale, temeiul stingerii raportului juridic de drept penal fiind art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen., iar nu art. 16 alin. (1) lit. a) sau b din C. proc. pen.

Retragerea plângerii prealabile poate interveni numai în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile. Sub acest aspect, s-a observat că infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal nu este ținută de condiția de procedibilitate a formulării plângerii prealabile, ci acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. Aceasta înseamnă că pentru faptele pentru care a fost condamnat definitiv prin hotărârea contestată, aplicarea dispozițiilor art. 18 din C. proc. pen., prin raportare la art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen., este exclusă de plano.

În raport de dispozițiile art. 18 din C. proc. pen., continuarea procesului penal se poate face la cererea suspectului sau inculpatului, însă actualmente A. nu mai are această calitate, el aflându-se deja în etapa executării pedepsei, procesul penal fiind finalizat prin pronunțarea hotărârii definitive.

Nu în ultimul rând, Curtea a observat că, în realitate, contestatorul A. urmărește reanalizarea probatoriului administrat în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, soluționat, în mod definitiv, prin decizia Curții de Apel Brașov nr. 472/Ap/10.06.2019, ceea ce a determeinat inadmisibilitatea căii de atac, prin aceasta neurmărindu-se îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea, ci o adevărată rejudecare a cauzei în ciuda caracterului definitiv al hotărârii de condamnare primit prin efectul legii.

Totodată, Curtea a observat că motive similare cu cele invocate în prezenta cale de atac, referitoare la greșita interpretare a probelor, cu consecința pronunțării unei hotărâri netemeinice, rezultatul unei erori judiciare, s-au regăsit și în contestațiile ce au format obiectul dosarele Curții de Apel Brașov, și anume nr. 470/64/2019 (probele au fost greșit interpretate), nr. 453/64/2020 (în care s-a invocat netemeinicia deciziei penale față de conținutul expertizelor medic-legale), nr. 530/64/2020 (soluția de condamnare este greșită deoarece erau incidente dispozițiile art. 16 lit. a) din C. proc. pen.), nr. 394/96/2020 (probele au fost greșit interpretate) ori al cererii adresate Judecătoriei Brașov, înregistrată sub nr. x/2019 (în care se solicită reinterpretarea probatoriului), aceste cauze fiind soluționate prin respingerea cererilor formulate de condamnat.

În aceste condiții, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 431 din C. proc. pen. pentru a se dispune admiterea în principiu a prezentei contestații în anulare, cererea persoanei condamnate A. urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva deciziei nr. 229/AP din data de 24 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, contestatorul A. a formulat cale de atac pe care a intitulat-o "plângere".

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 11.04.2022, sub nr. x/2022.

La termenul fixat în cauză, 10 mai 2022, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac ce formează obiectul cauzei, concluziile apărării și ale procurorului sub acestui aspect fiind detaliat redate în practicauza prezentei hotărâri.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiunea procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea unei căi de atac formulate de contestatorul A. (intitulată "plângere") împotriva deciziei penale nr. 229/Ap din 24.03.2022, prin care, în procedura verificării admisibilității în principiu a contestației în anulare, prevăzute de art. 431 din C. proc. pen., Curtea de Apel Brașov, secția penală a respins contestația în anulare ca inadmisibilă.

Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., calea ordinară de atac a apelului poate fi exercitată exclusiv împotriva sentințelor și încheierilor pronunțate în primă instanță.

În ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., potrivit cărora "Sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.", jurisprudența a statuat în mod constant că această dispoziție vizează hotărârile pronunțate în procedura de judecare a contestației în anulare după admiterea în principiu, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

În același sens, sunt relevante argumentele expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Decizia nr. 5/2015, având ca obiect incidența dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., în etapa admisibilității în principiu a contestației în anulare. Astfel, deși dezlegarea vizează ipoteza pronunțării unei hotărâri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de contestație în anulare formulată împotriva unei sentințe definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu apel, considerentele sunt valabile, mutatis mutandis, în toate situațiile în care instanța respinge contestația în anulare ca inadmisibilă. De altfel, instanța supremă reține în decizia amintită că hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive, așa cum rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 din C. proc. pen.

Așadar, etapa distinctă a admiterii în principiu a contestației în anulare este reglementată de art. 431 din C. proc. pen., dispoziții în cuprinsul cărora nu se prevede posibilitatea atacării hotărârii pronunțate cu apel, iar dispozițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., privesc exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare ulterior admiterii în principiu.

În consecință, indiferent de soluția dispusă, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive, nefiind susceptibile a fi atacate prin căi ordinare de atac.

Pentru argumentele expuse, constatând că în speță contestatorul A. a fost cale de atac împotriva unei hotărâri penale definitive, Înalta Curte în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 229/AP din 24 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2022.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 229/AP din 24 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10 mai 2022.