ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 288/2024

Ședința publică din data de 09 aprilie 2024

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 05 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în baza art. 29 alin. (5) rap. la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare în perioada 4.04.2021 - 17.12.2021), formulată de apelantul-inculpat A..

Pentru a dispune în acest sens, Curtea a reținut că potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate. Textul art. 10 alin. (2) din Legea organică a Curții Constituționale trebuie interpretat sistematic și coroborat cu art. 29 alin. (4) din lege, care prevede că "Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare".

Curtea a constatat că excepția a fost ridicată de către o parte din dosar în fața unei instanțe judecătorești și privește neconstituționalitatea unei dispoziții care deși în prezent nu mai este în vigoare în forma indicată de autorul excepției, are vocația de a fi aplicabilă în cauza dedusă judecății în virtutea principiului aplicării legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen.

De asemenea, a apreciat că este îndeplinită și condiția negativă prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât disp. art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare în perioada 4.04.2021 - 17.12.2021) nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, dar și condiția prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea fiind făcută în formă scrisă și motivată.

Referitor la existența unei legături între dispoziția legală a cărei neconstituționalitate este invocată și soluționarea cauzei în discuție, Curtea a constatat că îndeplinirea acestei condiții nu trebuie analizată in abstracto, ci presupune atât ca textul criticat să fie aplicabil în cauza dedusă judecății, cât și existența unui interes procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.

Astfel, în Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 30, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, Curtea Constituțională a reținut că, "în cadrul procesului judiciar, excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care se urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. Constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract.[...] Neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată" (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 30, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016).

Tot astfel, Curtea a mai reținut, într-o altă cauză, că "autorul excepției de neconstituționalitate nu are un interes real, personal, în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepției nu ar schimba cu nimic situația acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane" (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, paragraful 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, cu referire la Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014).

Aplicând aceste principii la cauza dedusă judecății, Curtea a constatat că apelantul-contestator invocă neconstituționalitatea art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare în perioada 4.04.2021 - 17.12.2021), prin raportare la dispozițiile art. 4 alin. (2), art. 16 și art. 24 din Constituția României, susținând că textul de lege criticat este discriminatoriu după criteriul averii, întrucât nu permite plata eșalonată a prejudiciului, a penalităților și a cotei suplimentare de 20%, astfel încât numai inculpații care își pot permite plata integrală pot beneficia de stingerea acțiunii penale.

În primul rând, instanța de apel a constatat că din motivarea excepției de neconstituționalitate (deși autorul excepției nu este foarte explicit în această privință) rezultă că ceea ce se critică este faptul că dispoziția legală în discuție nu permite plata eșalonată a prejudiciului, iar nu împrejurarea că prevederea nu se aplică și persoanelor care achită parțial prejudiciul, câtă vreme chiar în cuprinsul declarației date la termenul din data de 04.03.2024 apelantul-inculpat A. a învederat că este dispus să plătească în mod eșalonat prejudiciul rămas .

Contrar susținerilor apelantului-inculpat, Curtea a constatat că textul criticat nu instituie nicio condiție referitoare la modalitatea de plată (într-o singură tranșă sau eșalonată) a prejudiciului produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, ci instituie doar două condiții: inculpatul să achite integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile; plata prejudiciului să fie efectuată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. Așadar, textul criticat nu-l împiedica pe apelantul-inculpat să achite prejudiciul reținut în sarcina sa în mai multe tranșe, anterior pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive în cauză.

A apreciat că faptul că autorul excepției de neconstituționalitate nu are un interes real, personal, în promovarea acesteia, rezultă fără niciun dubiu din împrejurarea că motivul pentru care acesta nu beneficiază de prevederile art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare în perioada 4.04.2021 - 17.12.2021) îl reprezintă faptul că nu a achitat prejudiciul, iar nu acela că prevederile criticate l-ar fi obligat să plătească suma respectivă într-o singură tranșă. În ipoteza în care apelantul-inculpat ar fi achitat în mai multe tranșe prejudiciul majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, (lucru pe care îl putea face până la judecarea definitivă a cauzei), acesta în mod cert ar fi beneficiat de cauza de încetare a procesului penal reglementată de art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005, fără ca aceste dispoziții să-l împiedice să realizeze plata într-o astfel de manieră. Așadar, în opinia Curții, o eventuală admitere a excepției de neconstituționalitate nu ar modifica situația juridică a apelantului-inculpat, context în care excepția invocată nu are legătură cu soluționarea prezentei cauze.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal recurentul A. a formulat recurs, solicitând în esență admiterea acestuia, desființarea încheierii atacate și pe cale de consecință admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare în perioada 4.04.2021 - 17.12.2021).

În susținerea recursului formulat, a susținut că textul criticat încalcă prevederile art. 4 alin. (2), art. 16 și art. 24 din Constituția României, discriminând după criteriul posibilităților financiare. A învederat că s-a adresat autorităților fiscale, solicitând încuviințarea plății eșalonate a prejudiciului, precizând că potrivit dispoziției legale criticate o astfel de modalitate de plată a prejudiciului, a penalităților și a cotei suplimentare de 20% (singura formă accesibilă inculpatului) nu produce efectul stingerii acțiunii penale, de care se bucură numai inculpații care își pot permite plata integrală și față de care este discriminat.

Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte amintește că excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

În acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a fost invocată de recurent, în fața Curții de Apel București și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare în perioada 4.04.2021 - 17.12.2021), fără ca textul criticat să fi fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

Pe baza acestor considerații teoretice, în speță, se constată că excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul inculpat nu îndeplinește condițiile cerute cumulativ de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, nefiind îndeplinită condiția referitoare la "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

În acest context, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor procesual penale invocată de recurentul inculpat nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual și stadiul concret în care se află litigiul, decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal de față.

În concret, recurentul inculpat a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare în perioada 4.04.2021 - 17.12.2021), apreciind că potrivit dispoziției legale criticate, modalitatea de plată a prejudiciului, a penalităților și a cotei suplimentare de 20% (singura formă accesibilă inculpatului), în mod eșalonat, nu produce efectul stingerii acțiunii penale, de care se bucură numai inculpații care își pot permite plata integrală și față de care este discriminat.

Înalta Curte reține că aspectele invocate în susținerea excepției vizează în realitate o chestiune de interpretare și aplicare a legii, nu o problemă de neconstituționalitate, recurentul inculpat exprimându-și nemulțumirea față de împrejurarea că în contextul factual al cauzei nu poate plăti eșalonat prejudiciul, penalitățile și cota suplimentară de 20% pentru a putea beneficia de cauza de încetare a procesului penal, astfel cum prevedeau dispozițiile art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare în perioada 4.04.2021 - 17.12.2021).

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată, similar instanței de fond că textul criticat nu instituie nicio condiție referitoare la modalitatea de plată (într-o singură tranșă sau eșalonată) a prejudiciului produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, ci instituie doar două condiții: inculpatul să achite integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile; plata prejudiciului să fie efectuată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Prin urmare, criticile aduse de recurentul inculpat dispoziției legale a cărei neconstituționalitate o invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate și previzibilitate a acesteia în raport cu conținutul ei propriu-zis in abstracto.

Reține Înalta Curte că în cauza de față nu există o legătură efectivă și necesară între pronunțarea unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate, având în vedere că motivul pentru care acesta nu beneficiază de prevederile art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare în perioada 4.04.2021 - 17.12.2021) îl reprezintă faptul că nu a achitat prejudiciul, iar nu acela că prevederile criticate l-ar fi obligat să plătească suma respectivă într-o singură tranșă.

În acest context, Înalta Curte notează că, în cauză, recurentul inculpat nu justifică un interes real în promovarea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Or, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 05 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2019.

Va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 05 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 aprilie 2024.