ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 271/2024

Ședința publică din data de 02 aprilie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 145/CO- C. pen. din 15 martie 2024 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2022.19, printre altele, în baza art. 205 C. proc. pen.. raportat la art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., au fost respinse, ca nefondate, contestațiile formulate de către contestatorii inculpați A. și B. împotriva încheierii din 04.03.2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București, secția I Penală în dosarul nr. x/2022.19.

Totodată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorii inculpați A. și B. privind sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării unei excepții de neconstituționalitate.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

La termenul din 15 martie 2024, cu titlu preliminar, referitor la problematica duratei arestului preventiv, apărătorul ales al contestatorilor inculpați A. și B., avocat C., a susținut că inculpații au fost arestați în Belgia în baza unui mandat european de arestare emis în baza aceleiași încheieri în temeiul căreia a fost emis și mandatul de arestare din România. Aceștia au stat arestați în Belgia 27 de zile, după care au fost puși în libertate, iar când au revenit în România au fost confirmate mandatele de arestare preventivă începând cu data prezentării lor în fața autorităților române.

Apărătorul ales al contestatorilor inculpați A. și B. a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României, apreciind că sunt o serie de prevederi neconstituționale, cel puțin sub aspectul neclarității sau chiar a unei lacunare reglementări.

În primul rând, a făcut trimitere la art. 15 din Legea nr. 302/2004 care prevede că acele perioade (când inculpații au fost arestați în Belgia în baza unui mandat european de arestare) pot fi deduse doar din pedeapsa aplicată, iar pedeapsa este definită mai larg, în opinia sa trebuind să fie avute în vedere și măsurile privative de libertate, iar în măsura în care textul legal este restrictiv, el contravine în mod evident dispozițiilor constituționale.

De asemenea, s-a făcut trimitere la art. 96 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, care prevede că autoritățile române trebuie să facă demersuri pentru identificarea perioadei în care persoana respectivă a fost sub imperiul mandatului european de arestare și la art. 113, referitor la ce anume informații comunică statul român unui alt stat solicitant, arătându-se că se comunică inclusiv perioada în care persoana predată a fost sub imperiul arestului în baza mandatului european de arestare pentru ca acesta să fie scăzut din pedeapsă sau din măsurile privative de libertate.

S-a susținut că există o discrepanță între situația unui arestat în baza unui mandat european de arestare în România, care este trimis în statul solicitant, și situația unui inculpat aflat în arest în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile române, care ulterior este predat statului român, pentru că cele două texte de lege, așa cum sunt formulate în prezent, creează o ambiguitate și pare a fi o situație discriminatorie, întrucât acele durate ar trebui deduse din măsurile privative de libertate.

S-a susținut că textele de lege a căror neconstituionalitate se invocă contravin prevederilor art. 1 alin. (3), alin. (5), art. 16, art. 21, art. 23 alin. (2) din Constituția României, art. 14 C.E.D.O., art. 1 din Protocolul nr. 12 la C.E.D.O. și art. 50 C.E.D.O.

Apărarea a apreciat că textele de lege a căror neconstituionalitate se invocă sunt în strânsă legătură cu prezenta cauză, fiind îndeplinite condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale a României.

Curtea de Apel București a respins cererea formulată de contestatorii inculpați A. și B. privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale invocate pentru următoarele considerente:

Prezentul cadru procesual vizează contestații formulate împotriva unei încheieri prin care s-a dispus verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, or, toate chestiunile invocate de către apărător în ceea ce privește sesizarea Curții Constituționale a României vizează instituția deducerii din durata unei pedepse a duratei măsurii arestării preventive, chestiune care nu are legătură cu fondul problemei de drept care se analizează în prezentul cadru procesual.

Pentru aceste considerente, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea privind sesizarea Curții Constituționale a României în vederea soluționării unei excepții de neconstituționalitate, întrucât excepția invocată nu are legătură cu fondul cauzei.

Referitor la contestațiile formulate de contestatorii inculpați A. și B. împotriva încheierii din 04.03.2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2022.19, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

Prin încheierea contestată, pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală din dosarul nr. x/2022.19, printre altele, în temeiul art. 348 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 207 alin. (7) C. proc. pen.., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpații A. și B. .

În temeiul art. 207 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 207 alin. (4) C. proc. pen.., s-a menținut măsura arestării preventive dispuse față de inculpații A., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. x/31.10.2022, emis de Tribunalul București și B., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. x emis de către Curtea de Apel București, secția I Penală la 16.12.2022, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile.

În considerentele încheierii, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul din 29.12.2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, emis în dosarul nr. x/2022, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A., sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1)-(18)9 alin. (1) lit. a) cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și tulburarea ordinii și liniștii public,e prev. de art. 371 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. și B., sub aspectul săvârșirii complicității la tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1)-(18)9 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și tulburarea și ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.

Prin încheierea din 12.02.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022.16, a fost confirmată arestarea preventivă dispusă față de inculpatul A., prin încheierea din 31.10.2022 a Tribunalului București, definitivă prin încheierea nr. 425/DL din 29.11.2022 a Curții de Apel București, pronunțate în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului București.

Prin încheierea din 15.02.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022.17, a fost confirmată arestarea preventivă dispusă față de inculpatul B., prin încheierea nr. 440/DL din 16.12.2022 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului București.

Analizând legalitatea și temeinicia măsurilor preventive, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București a reținut că temeiurile care au determinat luarea măsurilor preventive față de inculpații A. și B. subzistă și impun în continuare restrângerea drepturilor acestora, respectiv privarea lor de libertate.

Pentru a se dispune măsuri preventive, este necesar să existe probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune. În analiza acestei cerințe legale, judecătorul de cameră preliminară are în vedere interpretarea dată art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de către Curtea de la Strasbourg, care a arătat că "existența unor motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală presupune fapte sau informații de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a putut comite infracțiunea pentru care este arestată" (C.E.D.O., 30 august 1990, Fox, Campbell et Hartley, c. Regatului Unit). Probele în baza cărora poate fi dispusă arestarea preventivă nu trebuie să aibă forța probelor care stau la baza unei soluții de condamnare, ci acestea trebuie să furnizeze o serie de date, informații verosimile și credibile care să susțină presupunerea rezonabilă conform căreia persoana față de care a fost declanșată urmărirea penală a săvârșit fapta/faptele de care este acuzată; exigența în analiza probelor sporește substanțial o dată cu necesitatea stabilirii vinovăției persoanei anchetate (C.E.D.O., Murray contra Regatului Unit, 28 octombrie 1994, Tallat Tepe contra Turciei, 21 noiembrie 2004, Calleja contra Maltei, 7 aprilie 2005).

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București a avut în vedere probele administrate în faza de urmărire penală, respectiv cele indicate de procuror în cuprinsul rechizitoriului, secțiunea a II-a.

Punând în balanță, pe de-o parte, restrângerea libertății de mișcare a inculpaților și celelalte interdicții la care sunt supuși în urma luării măsurii preventive, iar, pe de altă parte, necesitatea împiedicării acestora de a săvârși alte fapte penale și a asigurării bunei desfășurări a procesului penal, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București a reținut că este respectat criteriul proporționalității între măsura preventivă dispusă și scopul urmărit.

De asemenea, s-a constatat că nu există nicio cauză care să împiedice exercitarea acțiunii penale împotriva inculpaților.

În ceea ce îi privește pe inculpații A. și B., judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București a constatat că temeiurile avute în vedere cu ocazia soluționării cererilor de confirmare a măsurii arestării preventive dispuse în lipsă subzistă, trecerea unei perioade de 2-3 săptămâni de la pronunțarea soluțiilor respective nediluând actualitatea acestora.

Împotriva încheierii din 04.03.2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2022.19, în termen legal, au formulat contestații, printre alții, inculpații A. și B..

Prin motivele formulate, contestatorii inculpați A. și B. au solicitat desființarea încheierii atacate și, în temeiul art. 241 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. să se constate încetată de drept măsura arestului preventiv în ceea ce îi privește, iar în subsidiar, în temeiul art. 205 alin. (10) C. proc. pen.., să se dispună înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.

În privința solicitării de a se constata încetată de drept măsura arestului preventiv, contestatorii au arătat că durata arestării preventive a depășit 30 de zile, fiind negată de instanțele de judecată posibilitatea deducerii perioadei executate sub imperiul mandatului european de arestare. Sub acest aspect, contestatorii au învederat că au fost arestați în Belgia de la 20.04.2023 până la 16.05.2023, ulterior fiind puși în libertate, în baza aceluiași mandat european de arestare în temeiul căruia au fost reținuți si predați către autoritățile române. Astfel, în baza acestui mandat european de arestare preventivă, au fost privați de libertate pentru o perioadă de 27 de zile, pentru ca, ulterior, să se ajungă la situația confirmării aceluiași mandat de arestare ce a stat la baza emiterii mandatului european de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 zile, fără a fi luate în considerare cele 27 de zile în care au fost privați de liberate efectiv pe teritoriul Belgiei.

S-a arătat că, în cazul inculpatului A., s-a procedat la confirmarea măsurii arestării preventive dispuse prin încheierea din 31.10.2022 a Tribunalului București, definitivă prin încheierea nr. 425/DL din 29.11.2022 a Curții de Apel București, pronunțate în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului București, punându-se în executare mandatul european de arestare, începând cu 08.02.2024. Deci, măsura arestului preventiv a încetat de drept pe 11.02.2024 pentru inculpatul A.. În cazul inculpatului Muti llie B., s-a procedat la confirmarea măsurii arestării preventive dispuse prin încheierea nr. 440/DL din 16.12.2022, punându-se în executare mandatul european de arestare, începând cu 13.02.2024. Deci, măsura arestului preventiv a încetat de drept pe 16.02.2024 pentru inculpatul B..

S-a susținut că, prin ignorarea perioadei executate în străinătate s-a ajuns la situația în care deși există o singură încheiere a unui judecător prin care s-a luat măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, s-a ajuns efectiv la depășirea acestei perioade.

De asemenea, criticile contestatorilor au vizat și nemotivarea încheierii contestate și egalitatea de tratament juridic prin raportare la situația juridică a altor inculpați care se află sub o măsură preventivă mai ușoară.

Examinând legalitatea și temeinicia încheierii penale contestate, în temeiul art. 205 C. proc. pen.., atât prin prisma motivelor invocate de către contestatorii inculpați, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea de Apel București a apreciat că sunt nefondate contestațiile, pentru următoarele considerente:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că inculpatul A. este cercetat sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor calificat și infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, iar inculpatul B. este cercetat sub aspectul săvârșirii complicității la tentativă la infracțiunea de omor calificat și a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.

S-a constatat că în cauză subzistă, în continuare, suspiciunea rezonabilă în sensul că inculpații sunt prezumtivii autori ai infracțiunilor reținute în sarcina lor. Astfel, mijloacele de probă administrate până în acest moment procesual nu au modificat în vreun fel presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi comis faptele pentru care sunt cercetați, așadar, nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurii preventive. S-a reținut că sunt relevante în acest sens, conform art. 97 C. proc. pen.., mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, respectiv cele indicate de către procuror în cuprinsul rechizitoriului (secțiunea a II-a a actului de sesizare a instanței).

Evaluând ansamblul probatoriu anterior indicat, Curtea de Apel București a constatat că judecătorul din cadrul primei instanțe a reținut în mod just situația de fapt care se circumscrie infracțiunilor pentru care inculpații sunt cercetați (cauza fiind acum în faza de cameră preliminară, nefiind, deci, administrate alte probe).

Totodată, s-a reținut că sunt îndeplinite, în continuare, și condițiile prevăzute de art. 223 alin. (2) C. proc. pen.., având în vedere că, din ansamblul probatoriu administrat în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit infracțiunile imputate, iar privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta în ipoteza punerii lor în libertate.

Din perspectiva circumstanțelor personale ale inculpaților, Curtea de Apel București a reținut că inculpatul B. nu este cunoscut cu antecedente penale, aspect căruia, cel puțin la acest moment procesual, nu îi pot fi acordate valențe juridice deosebite care să poată conduce la înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, întrucât nu poate prevala față de circumstanțele reale în care se pretinde a fi fost săvârșite faptele. Inculpatul A. este cunoscut cu antecedente penale, context în care Curtea de Apel București a remarcat perseverența infracțională a acestuia și din acest punct de vedere nefiind îndeplinite cerințele legale în vederea dispunerii unei măsuri alternative detenției, fie arestul la domiciliu, fie controlul judiciar, întrucât, niciuna dintre aceste două măsuri nu este suficientă în vederea îndeplinirii scopului în vederea căruia au fost edictate de către legiuitor.

De asemenea, Curtea de Apel București a mai constatat că în intervalul de timp de la luarea măsurii arestării preventive și până în prezent - având în vedere că etapa cercetării judecătorești în primă instanță nu a debutat încă - nu au intervenit elemente de noutate de natură a modifica temeiurile care au determinat luarea, prelungirea și, ulterior, menținerea măsuri preventive privative de libertate, ansamblul aspectelor invocate în apărare de inculpați fiind deja avute în vedere și valorificate de judecătorii care au analizat legalitatea și temeinicia luării, prelungirii și menținerii măsurii preventive.

Prin urmare, luând în considerare ansamblul împrejurărilor cauzei, Curtea de Apel București a concluzionat că pericolul concret pe care îl reprezintă inculpații pentru ordinea publică este plauzibil, iar măsura privării de libertate este adecvată (cauza Clooth c. Belgiei; Matznetter c. Austriei), așa încât, pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, este necesară menținerea acesteia.

În ceea ce privește caracterul rezonabil al perioadei de privare de libertate, Curtea de Apel București a constatat că temeiurile avute în vedere cu ocazia soluționării cererii de confirmare a măsurii arestării preventive dispuse în lipsă subzistă, iar trecerea unei perioade de o lună nu este de natură a încălca termenul rezonabil al duratei măsurii preventive. În acest context, Curtea de Apel București a reținut că, față de complexitatea cauzei și durata măsurii arestării preventive dispuse până în prezent față de inculpați, sunt respectate exigențele art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum acestea au fost statuate în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (reflectată în cauzele Van der Tang vs. Spania, 13.07.1995; Pantano vs. Italia, 06.11.2003). Relevantă din această perspectivă este împrejurarea potrivit căreia în cauză probatoriul care trebuie administrat este relativ complex, aspect deosebit de important cu precădere din punctul de vedere al faptului că, în faza de urmărire penală inculpații s-au sustras cercetărilor, astfel că nu au dat declarații.

Astfel, apreciind că o măsură procesuală preventivă, neprivativă sau restrictivă de libertate, nu ar fi de natură să răspundă scopului general al măsurilor preventive, astfel cum acesta este reglementat de art. 202 alin. (1) și (3) C. proc. pen.., Curtea de Apel București a constatat că în cauză nu se impune, pentru inculpați, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă restrictivă de libertate constând în arestul la domiciliu sau controlul judiciar, măsuri prevăzute de art. 211-215 C. proc. pen.. sau art. 218-222 C. proc. pen.., nefiind, așadar, îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute în art. 242 alin. (2) C. proc. pen.

Curtea de Apel București a constatat că, în mod corect, a apreciat judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanței de fond asupra necesității menținerii măsurii arestării preventive față de contestatorii inculpați, fiind îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile prevăzute de art. 223 alin. (2) C. proc. pen.., în sensul că din ansamblul probatoriu administrat în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că aceștia ar fi săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, iar privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea pericolului concret pentru ordinea publică pe care aceștia l-ar prezenta în ipoteza punerii lor în libertate.

Așadar, similar judecătorului din cadrul instanței de fond, Curtea de Apel București a apreciat incidența în cauză a condițiilor cumulativ prevăzute de art. 223 alin. (1) teza I și alin. (2) C. proc. pen.

Cu privire la pretinsa nemotivare a încheierii contestate, contrar susținerilor apărătorilor inculpaților contestatori, Curtea de Apel București a constatat că judecătorul din cadrul instanței de fond a expus propria argumentație juridică, raportat, pe de o parte, la probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale din legislația națională și cea europeană.

Astfel, Curtea de Apel București a constatat că s-a realizat o analiză amplă atât a situației de fapt, prin raportare la ansamblul probatoriu actual al cauzei, cât și a situației personale a inculpaților, în urma evaluării coroborate a aspectelor prezentate constatându-se îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 208 alin. (4) C. proc. pen.. cu referire la art. 223 alin. (2) C. proc. pen.. și art. 202 C. proc. pen.., concluzionându-se, în mod fundamentat, în sensul necesității menținerii măsurii arestării preventive a inculpaților.

Pentru aceste motive, Curtea de Apel București a constatat, contrar susținerilor apărării, că prin încheierea contestată s-a examinat efectiv necesitatea și proporționalitatea măsurii arestării preventive, motivarea fiind adaptată particularităților cauzei. Prin urmare, Curtea de Apel București a reținut că, în cauză, nu sunt aplicabile concluziile statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea pronunțată la 17.09.2020 în cauza Mirgadirov vs. Azerbaijan și Turcia în interpretarea și aplicarea art. 5 paragraful 4 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (paragrafele 99-100 ale hotărârii, publicată pe site-ul www.x.coe.int), deoarece motivarea încheierii contestate în prezenta cauză nu este vagă și stereotipă, ci efectivă, corespunzătoare cerințelor specifice prevăzute în ansamblul dispozițiilor din C. proc. pen. relative la necesitatea întrunirii condițiilor privind menținerea măsurii arestării preventive.

În consecință, Curtea de Apel București a apreciat că este neîntemeiat acest motiv de contestație.

Referitor la analizarea situației juridice a inculpaților, prin raportare la situația juridică a altor inculpați care s-ar afla în arest la domiciliu/control judiciar (egalitatea de tratament juridic), contrar susținerilor contestatorilor, relativ la egalitatea de tratament juridic, Curtea de Apel București a evidențiat că, fiind personală, răspunderea penală determină concluzia imposibilității analizării situației juridice a unui inculpat prin raportare la situația juridică a altui inculpat, din moment ce, așa cum s-a evidențiat anterior, atât complexul faptic, cât și circumstanțele personale ale inculpaților sunt specifice fiecăruia dintre ei, fiind diferite de alte celorlalți inculpați, astfel că impun, și din punctul de vedere al aplicării măsurilor preventive, un tratament juridic diferențiat.

În consecință, Curtea de Apel București a apreciat și acest motiv de contestație ca fiind neîntemeiat.

În acest context, s-a apreciat că în mod just a motivat judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanței de fond, pe de o parte, necesitatea și proporționalitatea măsurii arestării preventive a inculpaților în raport de natura și gravitatea acuzației în materie penală adusă acestora, iar, pe de altă parte, că durata măsurii arestării preventive nu a depășit un termen rezonabil.

În același timp, nici Curtea de Apel București nu a constatat existența vreunui motiv de fapt ori de drept care să poată conduce la schimbarea și, cu atât mai puțin, la încetarea temeiurilor care au determinat luarea, prelungirea și ulterior menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților.

Pentru toate aceste motive de fapt și temeiuri de drept, Curtea de Apel București a apreciat încheierea contestată ca fiind legală și temeinică, argumentarea expusă de judecătorul din cadrul primei instanțe în considerentele încheierii corespunzând întocmai atât probatoriului administrat în cauză până la acest moment procesual, cât și dispozițiilor legale incidente în materie.

Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul încheierii nr. 145/CO- C. pen. din 15 martie 2024 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțate în dosarul nr. x/2022.19, au formulat recurs inculpații A. și B..

Prin motivele de recurs, în esență, recurenții A. și B. au susținut că, la data formulării cererii privind sesizarea Curții Constituționale, erau întrunite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului și sesizarea instanței de contencios constituțional cu soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Examinând încheierea recurată, Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru cerințe:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și 3, instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul realizării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În ceea ce privește existența unei legături efective între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, prin decizia nr. 443/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală (nepublicată) s-au reținut următoarele: "Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014)."

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite următoarele condiții: excepția a fost invocată de recurenții inculpați A. și B., într-o cauză aflată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală (dosarul nr. x/2022.19), are în vedere neconstituționalitatea prevederilor art. 15, art. 96 alin. (4) și art. 113 din Legea nr. 302/2004, iar textele criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la condiția ca excepția de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că dosarul în care a fost invocată excepția are ca obiect contestațiile formulate de contestatorii inculpați A. și B. împotriva încheierii din 04.03.2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București, secția I Penală în dosarul nr. x/2022.19, prin care, printre altele, în temeiul art. 348 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 207 alin. (7) C. proc. pen.., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpații A. și B., iar în temeiul art. 207 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 207 alin. (4) C. proc. pen.., s-a menținut măsura arestării preventive dispuse față de inculpații A., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. x/31.10.2022, emis de Tribunalul București și B., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. x emis de către Curtea de Apel București, secția I Penală la 16.12.2022, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile.

În susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, recurenții A. și B. au arătat că invocă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 15, art. 96 alin. (4) și art. 113 din Legea nr. 302/2004, care contravin dispozițiilor art. 1 alin. (3), alin. (5), art. 16, art. 21, art. 23 alin. (2) din Constituția României

În primul rând, s-a arătat că art. 15 din Legea nr. 302/2004 prevede că durata măsurilor privative de libertate (când inculpații au fost arestați în Belgia în baza unui mandat european de arestare) poate fi dedusă doar din pedeapsa aplicată, însă pedeapsa ar trebui definită mai larg, în opinia lor trebuind să fie avute în vedere și măsurile privative de libertate, iar în măsura în care textul legal este restrictiv, el contravine în mod evident dispozițiilor constituționale.

De asemenea, s-a arătat că art. 96 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 prevede că autoritățile române trebuie să facă demersuri pentru identificarea perioadei în care o anumită persoană a fost sub imperiul mandatului european de arestare, iar art. 113, referitor la ce anume informații comunică statul român unui alt stat solicitant, prevede că se comunică inclusiv perioada în care persoana predată a fost sub imperiul arestului în baza mandatului european de arestare pentru ca acesta să fie scăzut din pedeapsă sau din măsurile privative de libertate. S-a susținut că există o discrepanță între situația unui arestat în baza unui mandat european de arestare în România, care va trebui trimis în statul solicitant, și situația unui inculpat aflat în arest în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile române, care ulterior este predat statului român, pentru că cele două texte de lege, așa cum sunt formulate în prezent, creează o ambiguitate și pare a fi o situație discriminatorie, întrucât acele durate ar trebui deduse din măsurile privative de libertate.

S-a apreciat că textele de lege a căror neconstituionalitate este criticată sunt în strânsă legătură cu cauza, fiind îndeplinite condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale a României.

Astfel cum s-a menționat anterior, cauza în care a fost formulată cererea privind sesizarea Curții Constituționale are ca obiect contestațiile formulate de inculpații A. și B. împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București, secția I Penală a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de aceștia, măsură ce a fost menținută.

La momentul verificării măsurii preventive în procedura de cameră preliminară, se analizează dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri (art. 207 alin. (6) C. proc. pen..) De asemenea, se prevede că dispozițiile alin. (2)-(5) ale art. 207 C. proc. pen.. se aplică în mod corespunzător. Conform alin. (4) al art. 207 C. proc. pen.., când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat, iar potrivit alin. (5) al aceluiași articol, când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, se aplică următoarelor forme de cooperare judiciară internațională în materie penală: a) extrădarea; b) predarea în baza unui mandat european de arestare; c) transferul de proceduri în materie penală; d) recunoașterea și executarea hotărârilor; e) transferarea persoanelor condamnate; f) asistența judiciară în materie penală; g) alte forme de cooperare judiciară internațională în materie penală.

Prevederile art. 15 (computarea duratei pedepselor și măsurilor privative de libertate), art. 96 alin. (4) (aducerea în țară a persoanei predate) și art. 113 (predarea persoanei solicitate) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, criticate din perspectiva neconformității cu legea fundamentală, nu au o înrâurire asupra soluționării prezentei cauze, având în vedere că excepția de neconstituționalitate a fost invocată într-un dosar asociat, în calea de atac a contestației formulată împotriva unei încheieri prin care s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, în procedura de cameră preliminară, iar aspectele invocate de recurenți vizează instituția deducerii din durata unei pedepse a duratei măsurii arestării preventive.

Or, în aceste condiții, se constată că, în cauză, nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții A. și B. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul încheierii nr. 145/CO- C. pen. din 15 martie 2024 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțate în dosarul nr. x/2022.19.

Conform prevederilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., vor fi obligați recurenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenți, în cuantum de câte 340 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții A. și B. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul încheierii nr. 145/CO- C. pen. din 15 martie 2024 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțate în dosarul nr. x/2022.19.

Obligă recurenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenți, în cuantum de câte 340 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 aprilie 2024.