ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 158/2024
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 158/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 22 februarie 2024
Asupra contetației de față;
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 13/F din data de 19.01.2024 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, în temeiul art. 599 din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de persoana condamnată A., în prezent deținut în Penitenciarul Spital București Jilava, împotriva executării sentinței penale nr. 41/F/20.02.2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală definitivă prin neapelare, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 46/20.03.2023.
În eseță, curtea a reținut că, prin sentința penală nr. 41 din data de 20.02.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a fost recunoscută sentința penală nr. 130/2022 din data de 26.01.2022 pronunțată de Tribunalul de Primă Instanță din Anvers, secția Turnhout, definitivă la data de 06.03.2022, prin care s-a dispus condamnarea numitului A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere în scopul comiterii de infracțiuni, prev. de art. 322 rap. la art. 323 și 324 alin. (1) și (3) din C. pen. belgian și furt prin efracție, prev. de art. 461 alin. (1) și art. 463 alin. (1) rap. la art. 467 alin. (1) și (2), art. 484 - 487 din C. pen. belgian (având drept corespondent în legea română infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. și furt calificat prev. de art. 228 alin. (1)- art. 229 alin. (1) lit. d) din C. pen.
A dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 4 ani închisoare.
A dedus din pedeapsa aplicată perioada în care persoana condamnată a fost arestată preventiv, precum și perioada executată, de la data de 15.09.2021 la zi.
În continuare, instanța a analizat incidența dispozițiilor art. 141 alin. (9) pct. ii) din Legea nr. 302/2004, precum și cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 lit. d) din C. proc. pen., prin raportare la răspunsurile emise de procurorul general din Hamm Germania, din care a reieșit că persoana urmărită A. s-a aflat în arest preventiv, în așteptarea extrădării în baza mandatului european de arestare emis de judecătorul de instrucție din cadrul Tribunalului de Primă Instanță Antwerpen la data de 22.01.2021, în perioada cuprinsă între 15.09.2021 și 06.10.2021, când a fost predat autorităților belgiene.
Instanța a mai constatat că petentul A. a fost într-adevăr arestat pe teritoriul Germaniei la data de 21.03.2021, însă arestul a fost dispus fiindcă era cercetat și pe teritoriul acestui stat, pentru o infracțiune distinctă, astfel cum rezultă din înscrisurile atașate, aflându-se în Penitenciarul Dusseldorf în baza mandatului de arestare preventivă al Judecătoriei Gelsenkirchen din data de 22.03.2021-325 Gs 24/21.
Ulterior, la data de 27.04.2021, prin Decizia Tribunalului Superior al Landului din Hamm, s-a dispus arestarea formală în vederea extrădării numitului A., însă nu a fost pusă în executare decât la data de 15.09.2021, când a expirat măsura preventivă dispusă de Judecătoria Gelsenkirchen.
Având în vedere că arestarea în vederea predării a fost una formală, persoana condamnată fiind arestată preventiv în alt dosar pentru o faptă săvârșită pe teritoriul Germaniei, curtea a apreciat că nu se justifică decât deducerea perioadei ulterioare datei 15.09.2021, când arestarea a operat în vederea predării către autoritățile belgiene.
În consecință, Curtea de Apel București, în temeiul art. 599 din C. proc. pen. a respins, ca nefondată, contestația formulată de persoana condamnată A.,
Împotriva sentinței penale nr. 13/F din data de 19 ianuarie 2024 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală contestatorul condamnat A. a declarat contestație.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți la data de 31 ianuarie 2024 sub nr. x/2023, fiind stabilit termen la data de 22 februarie 2024, termen la care s-a acordat cuvântul în dezbateri, concluziile apărării contestatorului și ale reprezentantului Ministerului Public fiind redate pe larg în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Examinând contestația formulată de contestatorul A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Prioritar, Înalta Curte arată, cu referire la contestația la executare, că aceasta reprezintă o procedură jurisdicțională de rezolvare a situațiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale.
Înalta Curte amintește că pe calea unei contestații la executare nu se pot invoca aspecte ce țin de judecata pe fond a cauzei, ci doar aspecte care privesc executarea hotărârilor.
Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) din C. proc. pen. "Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei."
Din dispozițiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, rezultă că:
"În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispozițiile din C. proc. pen. referitoare la contestația la executare se aplică în mod corespunzător."
Analizând contestația formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că acesta critică sentința penală nr. 41/F/20.02.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală definitivă prin neapelare, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 46/20.03.2023, solicitând deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei cuprinse între 21.03.2021 și 15.09.2021, cât acesta a fost în arest preventiv, în baza mandatului de arestare preventivă al Judecătoriei Gelsenkirchen din data de 22.03.2021-325 Gs 24/21.
Din informațiile înaintate de autoritățile judiciare germane rezultă că A. "s-a aflat în arest preventiv în așteptarea extrădării în carul procedurii de extrădare desfășurată aici în baza mandatului european de arestare belgian în perioada cuprinsă între 15 septembrie 2021 și predarea sa autorităților belgiene la 06 octombrie 2021.
Astfel, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că A. a fost arestat, pe teritoriul Germaniei, de la data de 21.03.2021, însă, din relațiile înaintate la dosar nu rezultă că mandatul european de arestare emis de Tribunalul de Primă Instanță Antwerp ar fi fost pus în executare efectiv la acea dată.
Ulterior, la data de 27 aprilie 2021, prin Decizia Tribunalului Superior al Landului din Hamm s-a dispus arestarea formală în vederea extrădării numitului A., însă a fost pusă în executare abia la data de 15.09.2021.
Înalta Curte constată că finalitatea procedurii de recunoaștere a unei hotărâri judecătorești străine o constituie atribuirea hotărârii judecătorești străine de efecte juridice pe teritoriul României, o hotărâre de condamnare recunoscută producând, pe teritoriul României, aceleași efecte ca și o hotărâre de condamnare pronunțată de instanțele naționale, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții din hotărârea judecătorească străină, altele decât cele privind executarea pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri,
Ca atare, statul solicitant comunică perioadele vizând măsurile privative de libertate ce urmează a se deduce din pedeapsa aplicată definitive, iar calculul acestor perioade se face prin raportare la dispozițiile din legistația statului de condamnare.
Or, de vreme ce s-a menționat expres în cuprinsul celor trei adrese înaintate de autoritățile germane că A. a fost arestat în vederea extrădării, începând cu data de 15.09.2021 și, din diverse considerente ce țin strict de legislația și regulile statului solicitant, nu din data de 21.03.2021, contestația formulată de acesta urmează a fi respinsă, excedând limitelor în care o instanță poate fi învestită în cursul executării
Pentru aceste considerente, constatând că sentința penală atacată este temeinică și legală, Înalta Curte, în temeiul art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația declarată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 13/F din data de 19 ianuarie 2024 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația declarată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 13/F din data de 19 ianuarie 2024 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2024.