ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 359/2025

Ședința publică din data de 11 februarie 2025

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr. x/2021 la data de 17.08.2021, reclamantul Spitalul Județean De Urgență Târgoviște, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanței să dispună, obligarea pârâtei la ridicarea construcției situată pe terenul administrat de către reclamant, în subsidiar, să se dispună demolarea construcției și ridicarea tuturor materialelor de construcție puse în operă, care au stat la baza realizării edificiului în cauză, ridicarea/decopertarea suprafeței de teren de 24 mp, teren din curtea SJUT de platforma betonată realizată de S.C. A. S.R.L., pe cheltuiala pârâtei; aducerea terenului la starea inițială, anterior încheierii contractului de închiriere nr. x/13.06.2012.

Prin sentința civilă nr. 1888/12.05.2022, Judecătoria Târgoviște a admis cererea și a obligat pârâta să ridice construcția provizorie din zona adiacentă Spitalului Județean, str. x, Târgoviște, executată conform autorizației de construire nr. x din 12.10.2006 emisă de Primăria Municipiului Târgoviște.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta A. S.R.L. înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.

Prin încheierea de ședință din data de 09 ianuarie 2023, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată de către petenta A. S.R.L. împotriva membrilor completului de judecată învestit cu soluționarea apelului formulat în cauză.

Prin decizia civilă nr. 519/31.10.2023, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, a constatat că nu se impune repunerea pe rol a cauzei, a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de intimata reclamantă cu privire la excepțiile și apărările formulate în apel, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de apelanta pârâtă prin cererea de apel, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a reclamantei, invocată de apelanta pârâtă prin cererea de apel, a respins ca nefondat apelul, a respins ca neîntemeiate cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții B. și C. și a păstrat sentința civilă apelată.

Împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare din 19 ianuarie 2023 și a deciziei civile nr. 519 din 31 octombrie 2023, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, a declarat recurs pârâta A. S.R.L.

I.2. Încheierile și hotărârea pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă

Prin încheierea de ședință din data de 02 aprilie 2024, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins cererea formulată de recurenta-petentă de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, a amânat pronunțarea asupra excepției tardivității recursului cu privire la încheierea prin care a fost respinsă cererea de recuzare, invocată de intimatul-reclamant, și asupra cererii formulate de recurenta-pârâtă, prin apărător, de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) raportat la art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., la data de 09 aprilie 2024.

Prin încheierea de ședință din data de 09 aprilie 2024, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins excepția inadmisibilității recursului declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L., invocată de instanță din oficiu și excepția tardivității formulării recursului declarat de pârâtă împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare pronunțată în data de 19 ianuarie 2023.

A respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ., ca lipsită de interes precum și cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ca inadmisibilă.

A repus cauza pe rol în vederea punerii în discuție a excepției nulității recursului invocate de intimatul reclamant prin întâmpinare acordând termen la data de 04 iunie 2024, cu citarea părților.

Prin decizia civilă nr. 231 din data de 04 iunie 2024, Curtea de apel Ploiești, secția I civilă a admis excepția nulității recursului formulat de A. S.R.L. împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare din 19 ianuarie 2023 și a deciziei civile nr. 519 din 31 octombrie 2023 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, motiv pentru care a constatat nulitatea acestuia.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva încheierilor de ședință din date de 02 aprilie 2025 și 09 aprilie 2025 ambele pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021 a formulat recurs petenta A. S.R.L. fiind creat dosarul nr. x/2021.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 19 noiembrie 2024 și a fost repartizat aleatoriu spre soluționare completului filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie .

II.1 Motivele de recurs

Prin recursul formulat împotriva soluțiilor de respingere a cererilor petentei de sesizare a Curții Constituționale precum și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, petentul a solicitat admiterea căi de atac, desființarea încheierii, cu consecința admiterea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și adresarea întrebărilor propuse către Curtea de Justiție a Uniunii Europene precum și suspendarea judecații ce este obligatorie în cazul sesizării aceste instanțe în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 340/2009.

În susținerea recursului formulat împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale pronunțate la data de 09 aprilie 2024, recurenta-petentă a susținut, că art. 94 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. face o deosebirea - fără o justificare obiectivă - și creează un tratament diferențiat între obligațiile de a face, evaluabile în bani, ori neevaluabile, fiind contrar Constituției și principiului nediscriminării.

Totodată, norma este neclară sub aspectul sintagmei "obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani", deoarece nu permite decelarea clară și neechivocă a sensului, daca este vorba de conduita umană (care per se este neevaluabilă) ori, se raportează și la finalitatea acestei conduite (distrugere unui bun economic, remiterea unei sume de bani etc.), încalcă articolul 1 din constituția României, privind exigențele clarității legii.

În susținerea recursului formulat împotriva încheierii de ședință prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, recurenta-petentă a susținut că aceeași prevedere legală conținută de art. 94 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. aduce atingere și ordinii de drept europene, fiind încălcat principiul egalității.

Recurenta a solicitat ca admisibilitatea exercitării căii de atac să fie analizată de către instanța de recurs din perspectiva principiilor echivalenței și al efectivității consacrate în mod constant de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în contextul în care principiul echivalenței interzice unui stat membru să prevadă modalități procedurale mai puțin favorabile pentru cererile întemeiate pe o încălcare a dreptului Uniunii decât pentru cele aplicabile acțiunilor similare întemeiate pe o încălcare a dreptului intern, recurenta invocând în acest sens Hotărârea Weber's Wine World și alții pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-147/01.

În opinia recurentei, modalitățile procedurale aplicabile acțiunilor destinate să asigure protecția drepturilor conferite de dreptul Uniunii nu trebuie, să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile acțiunilor similare de drept intern (principiul echivalenței) și nici să fie concepute astfel încât să facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (principiul efectivității), existând astfel o diferență de tratament procedural între cele două proceduri, prima întemeiată pe dreptul uniunii a doua întemeiată pe dreptul național.

În acest sens, s-a susținut că, în practică modalitățile procedurale sunt mai puțin favorabile pentru cererile întemeiate pe o încălcare a dreptului Uniunii decât pentru cele aplicabile acțiunilor similare întemeiate pe o încălcare a dreptului intern, în contextul în care în cazul procedurii de sesizare a Curții Constituționale se poate formula recurs împotriva refuzului de a sesiza instanța de contencios constituțional, în timp ce, în cazul unei cereri similare de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene un astfel de refuz nu este recunoscut în mod expres.

Față de considerentele expuse recurenta-petentă a considerat că se încalcă astfel, dreptul Uniunii Europene, prin nerecunoașterea expresă a unui drept de a contesta un refuz de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

În susținerea recursului, recurenta a invocat jurisprudența instanței de contencios european potrivit căreia articolul 2 al Tratatului Uniunii Europene, încredințează instanțelor naționale și Curții sarcina de a garanta deplina aplicare a dreptului Uniunii în toate statele membre, precum și protecția jurisdicțională pe care dreptul menționat o conferă justițiabililor.

Deopotrivă, Curtea a statuat că, spre deosebire de tratatele internaționale obișnuite, tratatele comunitare au instituit o nouă ordine juridică proprie, integrată în sistemul juridic al statelor membre în momentul intrării în vigoare a tratatelor și care este obligatorie pentru instanțele lor.

Principiul supremației dreptului Uniunii impune instanței naționale însărcinate cu aplicarea, în cadrul competenței proprii, a dispozițiilor dreptului Uniunii Europene ca în cazul în care nu poate să procedeze la o interpretare a reglementării naționale care să fie conformă cu cerințele dreptului Uniunii, să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept în litigiul cu care este sesizată, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii care are efect direct, fără a trebui să solicite sau să aștepte eliminarea prealabilă a acestei reglementări sau practici naționale pe cale legislativă.

Prin urmare, respectarea acestei obligații de a aplica integral orice dispoziție de drept al Uniunii care are efect direct trebuie considerată ca fiind indispensabilă pentru a garanta deplina aplicare a dreptului Uniunii în toate statele membre astfel cum impune articolul 19 alin. (1) din Tratatul Uniunii Europene, ci, cum s-a reținut, revine instanțelor naționale atribuția de a asigura protecția juridică a drepturilor pe care justițiabilii le au în temeiul dispozițiilor dreptului Uniunii și de a garanta efectul deplin al acestor dispoziții.

II.2. Apărările formulate în cauză

În cauză nu a fost depusă întâmpinare, recursul fiind comunicat intimaților a data de 29 noiembrie 2024.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ. coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) din același cod.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 25 noiembrie 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 11 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat în cauză.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând încheierile recurate, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, la termenul de judecată din data de 02 aprilie 2024, în soluționarea recursului formulat de petenta A. S.R.L., Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, față de obiectul cauzei, respectiv obligația de a face și prevederile art. 483 alin. (2) raportat la art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., a invocat din oficiu și a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului, cu privire la caracterul evaluabil în bani sau neevaluabil în bani a cererii, chestiune care urma să determine dacă excepția invocată este admisibilă sau nu.

În raport de excepția inadmisibilității invocată de către instanța de recurs, recurenta-petentă a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., pe care le-a apreciat ca fiind neconstituționale, în măsura în care fac deosebirea între acțiunile în obligația de a face, evaluabile în bani și neevaluabile în bani, creând un tratament discriminatoriu între persoane aflate în aceiași postură juridică.

Totodată, prin raportare la aceeași prevedere legală, recurenta a formulat și o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu următoarea întrebare preliminară: dacă dreptul Uniunii Europene, cu raportare la principiul egalității, la principiul dreptului la un proces echitabil și, la dispozițiile art. 47 și 48 din Carte, care se opun unei reglementări naționale care ar crea un tratament discriminatoriu, diferențial, de fapt, între persoane aflate în aceiași postură juridică.

Cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene a fost respinsă, prin încheierea de ședință din data de 02 aprilie 2024, instanța de recurs reținând că este obligată să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o problemă în legătură cu interpretarea dreptului Uniunii Europene în cazul în care apreciază că o astfel de decizie poate aduce o lămurire în legătură cu cauza pe care o are de judecat, ori în legătură cu ce s-a invocat în prezenta cauză, raportat la normele de drept intern, aceasta a apreciat că nu este necesară învestirea instanței europene în vederea lămurii aspectelor legate de această excepție.

Prin încheierea de ședință din data de 09 aprilie 2025, Curtea de apel Ploiești, secția I civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 94 pct. (1) lit. h) C. proc. civ. ca fiind lipsită de interes, motivat de faptul că, prin aceeași încheiere a fost respinsă excepția inadmisibilității recursului.

Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 09 aprilie 2024.

În susținerea recursului formulat împotriva încheierii de ședință din data de 09 aprilie 2024, petenta a arătat că prevederile art. 94 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., în temeiul cărora a fost invocată din oficiu excepția inadmisibilității căii de atac, sunt neconstituționale în măsura în care fac deosebirea între acțiunile în obligația de a face, evaluabile în bani și neevaluabile în bani, creând un tratament discriminatoriu între persoane aflate în aceiași postură juridică.

Criticile sunt nefondate.

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți, sau din oficiu, de către instanță ori de procuror în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale, printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.

În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de petentă într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 94 pct. (1) lit. h) C. proc. civ., în vigoare, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a fost formulată în raport de excepția inadmisibilității căii de atac ce a fost invocată din oficiu de către instanța de recurs în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j

3

) (...)" coroborat cu art. 94 pct. (1) lit. h) din același cod ce dispune că "Judecătoriile judecă: în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani: (...) lit. h) cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe."

În contextul în care excepția de neconstiționalitate a fost invocată cu scopul de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiate pe o prevedere legală neconstituțională, respectiv pentru a preîntâmpina o eventuală admitere a excepției inadmisibilității recursului invocată din oficiu, recurenta-pârâtă nu mai are un interes actual și determinat în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale deoarece dispozițiile contestate nu mai pot influența soluționarea cauzei întrucât excepția de inadmisibilitatea a căii de atac întemeiată pe dispozițiile apreciate ca fiind neconstituționale de către recurentă, a fost respinsă de către instanța de recurs.

Astfel, prin respingerea excepției inadmisibilității, demersul recurentei a rămas fără o finalitate practică din punct de vedere juridic, interesul procesual trebuind să existe pe tot parcursul judecății.

Contrar susținerilor recurentei-petente, pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional, doar pentru că, la un anumit moment procesual recurenta ar fi avut interes să o invoce, în contextul în care, la momentul soluționării excepției ridicate, acesta nu mai este justificat.

Scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiate pe o prevedere legală neconstituțională.

Sunt de remarcat dezvoltarea jurisprudențială și statuarea expresă a condiției interesului în ridicarea excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională respingând ca inadmisibilă o excepție de neconstituționalitate și reținând, între altele, că "autorul excepției de neconstituționalitate nu are un interes real, personal în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepției nu ar schimba cu nimic situația acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane" (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014).

De asemenea, prin Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, Curtea Constituțională a precizat că incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.

Curtea Constituțională a precizat că excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții legale incidente într-o anumită fază procesuală trebuie să aibă legătură cu soluționarea cererii în cadrul căreia a fost invocată această excepție. (Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015

Prin urmare, excepția de neconstituționalitate fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea ei impune justificarea unui interes, a cărui existență se stabilește prin verificarea pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit și care trebuie să fie născut și actual, neputând îndeplini această condiție un interes anterior sau viitor, motiv pentru care Înalta Curte apreciază, în acord cu prima instanță, că nu se impune sesizarea Curții Constituționale.

Totodată, în baza acelorași considerente, Înalta Curte reține că, în raport de soluția de respingere a excepției inadmisibilității căii de atac, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate a fost invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, nefiind astfel îndeplinită nici ultima condiție prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petenta A. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 09 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2021.

Cu privire la recursul formulat împotriva încheierii de ședință din data de 02 aprilie 2024.

Analizând memoriul de recurs, Înalta Curte reține că unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este cel al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

În speță, prin încheierea recurată s-a respins o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată în faza de recurs, deci într-o etapă procesuală în care hotărârea asupra fondului este definitivă în conformitate cu dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. astfel că și încheierea de respingere a cererii de sesizare este, de asemenea, definitivă.

Din interpretarea dispozițiilor art. 483 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se desprinde concluzia că hotărârile date în recurs, fiind definitive, nu pot fi atacate cu recurs.

Întrucât, în speță, hotărârea asupra fondului, respectiv decizia civilă nr. 231 din data de 04 iunie 2024 prin care Curtea de apel Ploiești, secția I civilă a constatat nulitatea recursului cu care a fost învestită, are caracterul de hotărâre definitivă, nesusceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului, nici încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene nu poate fi atacată cu recurs, fiind și ea definitivă.

În ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, se observă prevederile Legii speciale nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Așadar, se impune a se stabili dacă dispozițiile menționatei legi prevăd posibilitatea atacării cu recurs a respingerii cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu soluționarea unor întrebări preliminare.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 340/2009 "(1) Instanța de judecată, din oficiu ori la cerere, poate solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene să se pronunțe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură și care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză. (2) Dacă cererea este formulată în fața unei instanțe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curții de Justiție a Comunităților Europene de a se pronunța cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză. (3) n cazurile prevăzute la alin. (1), judecata poate fi suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2), suspendarea judecății este obligatorie."

Totodată, alin. (5) al aceluiași articol stipulează în sensul că "Încheierea prin care instanța se pronunță asupra suspendării judecății poate fi atacată cu recurs la instanța ierarhic superioară (. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .)".

Ca atare, se constată că legea specială deschide calea recursului numai împotriva încheierii prin care instanța se pronunță asupra suspendării judecății, concomitent sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Or, în speță, prin măsura dispusă, obiect a recursului, instanța a constatat că nu se impune sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea lămurii aspectelor legate de excepția inadmisibilității recursului invocate în cauză.

Prin urmare, soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene nu se circumscrie dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, legea nejustificând admisibilitatea recursului exercitat în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Modul de reglementare a căilor de atac nu este de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum este consacrată prin art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dreptul la un tribunal nu impune obligativitatea dublului grad de jurisdicție în materie civilă sau instituirea căii extraordinare de atac a recursului în toate materiile, dacă accesul la un tribunal cu plenitudine de jurisdicție este efectiv, statele având o marjă de apreciere în organizarea sistemului căilor de atac.

Așadar, accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție, acest drept putând fi supus unor condiționări de formă și de fond, iar existența uneia ori a multor căi de căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituție și nici de vreun tratat internațional la care România este parte.

Față de prevederile legale menționate, soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene nu este supusă recursului, iar exercitând calea extraordinară de atac, partea nu s-a conformat unei condiții specifice de admisibilitate a recursului.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, având în vedere cele anterior reținute, fiind învestită cu judecata unei căii de atac neprevăzute de lege, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta A. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 02 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, împrejurare față de care nu se mai impune evocarea și analizarea motivelor de recurs față de prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 09 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2021.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta A. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 02 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2025.