ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 455/2025

Ședința publică din data de 4 martie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

De asemenea, reclamanta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 966 și art. 968 C. civ.

Prin sentința nr. 266 pronunțată la data de 08.05.2024, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște și excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, invocată de către pârâtul Spitalul Județean de Urgență Târgoviște.

În consecință, prima instanță a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, ca prescrisă.

Prin încheierea pronunțată la 19 noiembrie 2024, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și funcționale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civilă a Curții de Apel Ploiești.

În considerentele acestei încheieri s-a reținut, în esență, că acțiunea dedusă judecății a fost întemeiată pe dispozițiile art. 966 și 968 din C. civ. privind cauza ilicită, litigiul fiind analizat de către prima instanță, care nu este organizată în secții specializate, ca fiind un litigiu civil, astfel cum a și fost înregistrat, în materia "comercial" (litigii cu profesioniști).

Astfel, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 95 pct. 2 și 3 și art. 96 pct. 2 C. proc. civ. și făcând trimitere la considerentele Deciziei nr. 4/2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, curtea de apel a statuat că, în ipoteza în care hotărârea atacată provine de la o instanță de fond care nu este structurată în formațiuni specializate, competența materială procesuală a instanței de control judiciar, în măsura în care aceasta funcționează cu structuri specializate, se va determina cu luarea în considerare a obiectului și naturii pricinii.

În consecință, întrucât cauza a fost judecată ca un litigiu civil cu profesioniști, competența materială de soluționare a cauzei a fost stabilită ca aparținând secției corespunzătoare instanței superioare, respectiv secția a II-a Civilă din cadrul Curții de Apel Ploiești.

Prin încheierea de ședință din 28 ianuarie 2025, s-a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției a II-a Civile a Curții de Apel Ploiești, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul aceleiași instanțe, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, și, în consecință, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență, sens în care a fost suspendată judecarea cauzei.

În argumentarea soluției, s-a constatat că, la primul termen de judecată, respectiv 02.05.2023, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a stabilit, prin încheierea de verificare a competenței că cererea introductivă de instanță are ca obiect "anulare act administrativ", încheiere interlocutorie care nu a fost atacată.

Astfel, s-a apreciat că stabilirea competenței de soluționare a cauzei de către instanța de contencios administrativ, prin încheiere interlocutorie, a avut ca efect stabilizarea competenței în favoarea acestei instanțe, iar soluționarea căii de atac va fi realizată de către instanța superioară în grad și cu specializarea avută în vedere de prima instanță.

S-a mai reținut că, potrivit fișei dosarului, acesta a fost înregistrat drept un litigiu în materia contencios administrativ și fiscal, obiectul principal fiind "anulare act administrativ", soluția primei instanțe fiind dată cu calea de atac a recursului, specifică materiei contenciosului administrativ și fiscal, iar nu litigiilor cu profesioniști.

Prin urmare, odată stabilită, competența materială procesuală nu mai poate fi pusă în discuție de instanța de control judiciar.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență ivit între două secții aparținând aceleiași curți de apel, respectiv secția de contencios administrativ și fiscal și secția a II-a Civilă ale Curții de Apel Ploiești, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea secției a II-a Civile competența de soluționare a căii de atac, pentru următoarele considerente:

În cauză conflictul de competență a fost generat de interpretarea diferită a normelor privind competența materială procesuală în soluționarea căii de atac declarate de reclamantă.

Cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 966 și 968 C. civ. de la 1864 a fost soluționată în primă instanță de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, secție mixtă, alcătuită din completuri de judecată care soluționează cauze atât în materia litigiilor cu profesioniști, cât și a celor de contencios administrativ și fiscal.

Analiza considerentelor expuse în sentința atacată de reclamantă relevă că tribunalul,în primă instanță, a avut în vedere, în mod exclusiv, dispoziții de drept comun din C. civ. și din Decretul nr. 167/1958, iar nu de contencios administrativ, apreciind că nu poate fi atrasă răspunderea civilă contractuală a pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, care nici nu are calitate procesuală, raportul juridic nefiind stabilit cu această parte, fiind reținută și prescripția dreptului material la acțiune în raport de pârâtul Spitalul Județean de Urgență Târgoviște cu care societatea a încheiat contractul de locațiune dedus judecății.

Menționarea în dispozitivul sentinței pronunțate a căii de atac a recursului nu este în această situație un indiciu al calificării litigiului ca având natura unuia de contencios administrativ, întrucât recunoașterea căii de atac derivă din principiul legalității reglementat de art. 457 C. proc. civ. și nu are relevanță în același sens nici înregistrările administrative privind fișa dosarului, din moment ce calificarea juridică a naturii litigiului revine instanței.

Verificările asupra competenței materiale procesuale în conformitate cu dispozițiile art. 130 - 131 C. proc. civ., se definitivează cel mai târziu la primul termen de judecată în fața primei instanțe, când părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, iar rezultatul lor, în măsura necontestării, se opune instanței de control judiciar.

În acest context, Înalta Curte constată că la termenul de judecată din 2 mai 2023 prima instanță a prorogat discutarea competenței la un alt termen de judecată, iar ulterior nu a mai statuat asupra competenței în soluționarea cauzei.

Astfel, în lipsa încheierii interlocutorii prevăzute de dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., prin care să se fi verificat competența în raport cu alte norme speciale din legea contenciosului administrativ, rezultă că s-a determinat competența instanței civile specializate în litigii cu profesioniști.

Fiind depășit momentul verificării competenței materiale prin raportare la natura, obiectul și valoarea pricinii, astfel cum este acesta determinat de prevederile art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ., instanța de control judiciar competentă este cea corespunzătoare celei care a soluționat cauza în primă instanță.

În considerarea argumentelor anterior expuse, Înalta Curte reține că prima instanță a avut în vedere natura civilă a litigiului și, urmare a necontestării în termenul prevăzut de lege, s-a consolidat competența materială procesuală a Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca instanță specializată în soluționarea litigiilor cu profesioniști, care se păstrează în calea de atac.

În această situație, se va da eficiență statuărilor obligatorii ale instanței supreme din recursul în interesul legii, soluționat prin Decizia nr. 4/2023, prin care s-a reținut că în ipoteza în care litigiul a fost soluționat în fond de o instanță/secție/complet specializată/specializat, în cadrul verificărilor privind competența materială procesuală a instanței de control judiciar, aceasta va respecta specializarea primei instanțe, care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac.

În consecință, raportat la obiectul și natura pricinii, determinate de instanța de fond, competența de soluționare a căii de atac revine secției a II-a Civile, specializată în litigiile civile între profesioniști, din cadrul curții de apel competente.

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) cu aplicarea art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 martie 2025.