ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1881/2021

HOTĂRÂRE

28.09.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1881/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 28 septembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Judecătoriei Târgoviște, reclamantul Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a chemat în judecată pârâtul A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 24.457,17 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate cu spitalizarea pacienților B., C., D. și A., la care se adaugă cheltuielile de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4493/14.11.2019 Judecătoria Târgoviște a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a respins cererea de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 313 din 23 iunie 2020 Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 4493/2019 a Judecătoriei Târgoviște, pe care a anulat-o, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și, evocând fondul, a admis acțiunea, obligând pârâtul la plata sumei de 24.457,97 RON, la care se adăugă dobânda legală penalizatoare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul A., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul secției I civile a Curții de Apel Ploiești, solicitând casarea hotărârii tribunalului, în sensul respingerii cererii de apel și menținerii soluției primei instanțe pe motiv că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, art. 320 din Legea nr. 95/2006, Decizia R.I.L. nr. 1/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, motivul de casare fiind cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 07.04.2021 secția I civilă a Curții de Apel Ploiești a admis excepția necompetenței sale funcționale și a declinat competența de soluționare a recursului formulat de pârâtul A., împotriva deciziei civile nr. 313 din 23 iunie 2020 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în contradictoriu cu reclamantul intimat Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, în favoarea secției a II-a civilă a Curții de Apel Ploiești.

În motivare s-a reținut că Decizia nr. 17/2018 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit că specializarea instanțelor sau secțiilor și judecătorilor nu este o chestiune de ordine privată, ci una care ține de organizarea și administrarea justiției, reglementată de norme de competență de ordine publică. Curtea a conchis că, față de obiectul cauzei și apărările formulate cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, litigiul se circumscrie competențelor specializate alocate exclusiv completelor de judecată ale secției a II-a civile.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II-a civilă a Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2018*.

La termenul de judecată din 03.06.2021, din oficiu, completul învestit a invocat excepția necompetenței materiale procesuale a secției a II-a civile în soluționarea cauzei, pe care a admis-o, pentru următoarele motive:

Pricina a fost soluționată în apel de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, secție specializată în litigii cum este cel în cauză.

Potrivit Deciziei R.I.L. nr. 31/11.11.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că există un moment până la care invocarea excepției necompetenței materiale procesuale de soluționare a cauzei este posibilă, respectiv numai în condițiile art. 131 din C. proc. civ., după acest moment nemaifiind posibil, competența fiind câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată cererea, precum și faptul că, în situația în care prima instanță invocă excepția necompetenței sale după momentul procesual reglementat expres în art. 131, instanța ulterior învestită își poate declina competența în favoarea primei instanțe, cu motivarea că această instanță a devenit competentă să soluționeze cauza, ca urmare a pronunțării unei încheieri interlocutorii prin care a reținut că este competentă material.

Având în vedere că apelul a fost soluționat de către o secție specializată pentru cauze civile, s-a constatat ca definitiv stabilită competența materială procesuală în favoarea acestei secții specializate, aceasta neputând fi schimbată în calea de atac a recursului, atât prin prisma faptului că obiectul ei vizează o hotărâre pronunțată de o secție civilă, dar și prin prisma faptului că această competență materială procesuală a rămas definitivă pentru secțiile civile. Competența de soluționare a recursului revine instanței ierarhic superioare celei care a pronunțat decizia recurată, iar nu instanței ierarhic superioare celei care se susține că ar fi trebuit să soluționeze cauza în primă instanță sau în apel, potrivit criteriilor de stabilire a competenței.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II- civilă la data de 22 iunie 2021.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență, în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (1), raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea secției I civilă a Curții de Apel Ploiești, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, prin Decizia nr. 31/11.11.2019, Î.C.C.J. - Completul pentru soluționarea recursului în interesul a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

În considerente, s-a arătat că necompetența materială procesuală poate fi invocată de judecător sau de părți doar în fața primei instanțe sesizate, până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, în condițiile art. 131 din C. proc. civ.

Invocarea excepției de necompetență materială procesuală de soluționare a cauzei după acest moment nu mai este posibilă, competența fiind câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată cererea. În situația în care prima instanță invocă excepția necompetenței sale după momentul procesual reglementat expres în art. 131 din C. proc. civ., instanța ulterior învestită își poate declina competența în favoarea primei instanțe, cu motivarea că această instanță a devenit competentă să soluționeze cauza, ca urmare a pronunțării unei încheieri interlocutorii prin care a reținut că este competentă material.

Chiar și în situația în care nu există o astfel de încheiere interlocutorie prin care s-a reținut competența, de altfel, obligatorie, în temeiul prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență reprezintă stabilizarea competenței în favoarea instanței sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat, aceeași soluție impunându-se și în cazul repartizării la secții sau completuri specializate, asimilate sub aspectul regimului competenței materiale procesuale.

În speță, apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe (prin care i-a fost respinsă acțiunea în pretenții) a fost soluționat de o secție specializată pentru cauze civile, respectiv secția I civilă a Tribunalului Dâmbovița, motiv pentru care Înalta Curte constată definitiv stabilită competența materială procesuală în favoarea respectivei secții specializate, aceasta nemaiputând fi schimbată în calea de atac a recursului, întrucât recursul vizează o hotărâre pronunțată de secția I civilă.

Raportat la Decizia RIL a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 31/11.11.2019, etapa în care se putea invoca excepția necompetenței materiale procesuale de soluționare a cauzei era cea a apelului, instanța de apel fiind prima la care funcționează secții specializate pentru cauze civile, distinct de cele pentru cauzele privind profesioniștii, astfel că în fața acestei instanțe și, în condițiile art. 482, cu referire la art. 131 din C. proc. civ., competența materială procesuală putea fi stabilită, eventual, în favoarea secției specializate în soluționarea litigiilor privind profesioniștii. Întrucât nu a fost invocată, în condițiile prevăzute de lege, competența materială procesuală a rămas definitiv câștigată completelor specializate pentru cauze civile din cadrul secției I civile.

Argumentele expuse sunt susținute și de considerentele Deciziei Î.C.C.J. nr. 18/17.10.2016 - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care se precizează că în căile de atac se păstrează în mod corespunzător competența materială procesuală a instanței care a judecat litigiul în fond.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.