ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1501/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, sub nr. x/2022 la data de 2.08.2022, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., în contradictoriu cu pârâții A. și B., a solicitat obligarea acestora la restituirea către societate a sumei în valoare de 1.664.852,05 RON, din care: - 15.481,00 RON, reprezentând daune materiale datorate către Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni, la plata cărora pârâții au fost obligați prin decizia penală nr. 497/19.04.2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2020, pentru care societatea reclamantă, în calitate de comitent, a achitat suma de 15.481,00 RON cu OP nr. x/12.05.2022; -1.483.439,73 RON, reprezentând daune morale datorate către C. (echivalentul a 300.000 euro), la plata căreia pârâții au fost obligati prin decizia penală nr. 497/19.04.2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2020, dosar executare nr. x/2022 al D.; -75.324,04 RON, din care: 46.347,00 RON, reprezentând contravaloarea daunelor materiale datorate către C., la plata cărora pârâții au fost obligați prin decizia penală nr. 497/19.04.2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2020, dosar executare nr. x/2022 al D.; 28.977,04 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de executare stabilite de D. în dosarul de executare nr. 503/2022 (încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare din 7.06.2022), achitate cu OP nr. x/20.06.2022; - 90.607,28 RON, din care: 83.037 RON, reprezentând daune materiale datorate către Spitalul Clinic de Urgență București la plata cărora pârâții au fost obligați prin decizia penală nr. 497/19.04.2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2020 și 7.570,28 RON, cheltuieli cu executarea silită în dosarul de executare nr. 324/2022 al BEJ E. (încheiere de stabilire cheltuieli cu executarea silită din 1.07.2022).

Sentința Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 529 din 16 martie 2023, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., în contradictoriu cu pârâții A. și B.; au fost obligați pârâții la plata sumei de: - 1.664.852,05 RON, reprezentând: 15.481 RON, daune materiale datorate către Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni; 1.483.439,73 RON, daune morale datorate către C.; - 75.324,04 RON, din care: 46.347 RON - contravaloarea daunelor materiale datorate către C. și 28.977,04 RON - cheltuieli de executare stabilite de D. în dosarul de executare nr. 503/2022; - 90.607,28 RON, din care: 83.037 RON, daune materiale datorate către Spitalul Clinic de Urgență București și 7.570,28 RON, cheltuieli cu executarea silită în dosarul de executare nr. 324/2022 al BEJ E.. Pârâții au fost obligați la plata sumei de 20.253,5 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Decizia Curții de Apel Ploiești, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 2152 din 23 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 529 din 16 martie 2023, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 2152 din 23 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, pârâtul B. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurentul susține că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 1382 și art. 1384 C. civ., instanța de apel reținând că prejudiciul a fost cauzat exclusiv de către pârâți, contrar considerentelor deciziei penale nr. 497/19.04.2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2020, ce constituie titlu executoriu. Învederează că, prin decizia penală invocată, reclamanta și pârâții au fost considerați vinovați de cauzarea prejudiciului suferit de părțile vătămate constituite părți civile în cauză și s-a dispus obligarea în solidar a acestora la reparația prejudiciului, în temeiul art. 1357 și art. 1382 C. civ. Afirmă că, în cauză, devin incidente dispozițiile art. 1384 alin. (4) C. civ., text de lege care reglementează dreptul de regres și care statuează că "Cel care exercită regresul nu poate recupera partea de despăgubire care corespunde propriei sale contribuții la cauzarea prejudiciului." Susține că, prin decizia penală ce constituie titlu executoriu contribuția reclamantei la cauzarea prejudiciului este stabilită definitiv, atât timp cât în considerentele hotărârii este invocat ca temei de drept art. 1357 C. civ. vizând răspunderea pentru fapta proprie. Arată că reclamanta și pârâții trebuie să contribuie la repararea prejudiciului, însă, cum în speța dedusă judecății, nu se poate împărți sarcina reparației, fiecare parte va contribui, în mod egal, la repararea prejudiciului, conform dispozițiilor art. 1383 teza finală C. civ.. Din coroborarea acestui text legal cu art. 1384 alin. (3) teza finală C. civ., rezultă că regresul nu poate depăși partea din despăgubire ce revine fiecăreia dintre persoanele împotriva cărora se exercită regresul. Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1382 și art. 1384 C. civ. prin menținerea soluției tribunalului prin care s-a dispus recuperarea de către reclamantă a întregului prejudiciu achitat.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, susținând că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 1373 alin. (1) și art. 1384 alin. (1) C. civ. Dat fiind că nu a fost reținută culpa comitentului în producerea accidentului feroviar, arată că obligația reparației integrale a pagubei revine, pe calea acțiunii în regres, prepușilor care au cauzat prejudiciul prin fapta lor ilicită, respectiv pârâților.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din 18 martie 2024 a fost fixat termen de judecată la data de 30 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Critica formulată de recurent, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1382 și art. 1384 C. civ. prin menținerea soluției tribunalului, prin care s-a dispus recuperarea de către reclamantă a întregului prejudiciu achitat. În acest sens, susține că instanța de apel a reținut că prejudiciul a fost cauzat exclusiv de către pârâți, contrar considerentelor deciziei penale nr. 497/19.04.2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2020, ce constituie titlu executoriu. Critica este nefondată, bazându-se pe interpretarea greșită a dispozițiilor art. 1384 alin. (4) C. civ. și a regulilor care fundamentează, pe de o parte, răspunderea solidară a comitentului și a prepusului în relația cu victima și, pe de altă parte, regresul comitentului împotriva prepusului, atunci când acesta din urmă este exclusiv responsabil de faptul prejudiciabil. Astfel cum au reținut instanțele de fond, promovarea de către reclamantă a acțiunii în regres împotriva pârâților s-a realizat după ce aceasta, în calitate de comitent și parte responsabilă civilmente în procesul penal, a achitat către părțile civile sumele de bani la plata cărora s-a dispus obligarea inculpaților și a părții responsabile civilmente, în solidar. În ceea ce îl privește pe recurentul pârât, potrivit sentinței penale nr. 239 din 16 decembrie 2021, pronunțată de Judecătoria Răcari, definitivă prin decizia penală nr. 497 din 19 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, acesta, în calitate de inculpat, a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de neluare a vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă, faptă săvârșită în timp ce își desfășura activitatea, în calitate de angajat al reclamantei. Acest raport juridic între angajator și angajat, la momentul săvârșirii faptei, cu atribuțiile inerente privind direcția, supravegherea și controlul ce revin angajatorului asupra celui căruia îi încredințează funcții sau însărcinări, reprezintă, pe planul răspunderii civile delictuale, existența raportului de prepușenie, în sensul dat de dispozițiile art. 1373 alin. (2) C. civ. și activarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului. Acesta este motivul pentru care, de altfel, reclamanta a achitat sumele de bani părților civile constituite în dosarul penal, la plata cărora a fost obligată în solidar cu inculpații, conform hotărârilor penale anterior menționate. În același timp, efectuarea unei astfel de plăți, pe care comitetul o realizează în numele prepusului său, în virtutea unei răspunderi obiective, de plin drept, independentă de culpă și întemeiată pe ideea de garanție față de victimă, îndreptățește pe comitent la regresul împotriva propriului prepus, un regres integral, atunci când acesta din urmă a săvârșit fapta prin vinovăție exclusivă. Potrivit art. 1384 alin. (1) C. civ., "Cel care răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, cu excepția cazului în care acesta din urmă nu este responsabil pentru prejudiciul cauzat". În speță, vinovăția recurentului pârât B. în legătură cu faptele cauzatoare de prejudicii a fost stabilită prin hotărârea penală, prin care s-a soluționat definitiv acțiunea civilă a părților civile, hotărârea astfel pronunțată având autoritate de lucru judecat pentru instanța civilă, recurentul fiind condamnat, astfel cum s-a reținut anterior. Pentru a se stabili o răspundere solidară nu doar a comitentului și prepusului față de victimă, ci și în relația dintre comitent și prepus, cu consecința divizibilității ulterioare a obligației și, deci, a limitării regresului, este necesar să existe o vinovăție proprie și o contribuție directă a comitentului în săvârșirea faptei. Susținerea recurentului, în sensul că din hotărârile penale reiese culpa comitentului întrucât s-a dispus obligarea solidară a acestuia la reparația prejudiciului, în temeiul art. 1357 și art. 1382 C. civ., este lipsită de fundament din moment ce s-a reținut expres că, prin soluționarea laturii penale, s-a stabilit că faptele ilicite au fost săvârșite de pârâții A. și B.. Din analiza dispozitivului și a considerentelor hotărârilor penale anterior menționate nu rezultă că s-a reținut fapta ilicită a comitentului Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. care să atragă incidența dispozițiilor art. 1357 C. civ., acestea fiind indicate doar ca temei al răspunderii civile delictuale în soluționarea laturii civile. Prin urmare, instanța penală a analizat răspunderea penală a recurentului pârât (de altfel, și a pârâtului A.) și a dispus angajarea răspunderii acestora în solidar, răspunderea comitentului fiind un caz de răspundere civilă pentru fapta altei persoane care survine pentru că legea îl consideră pe comitent a fi garantul intereselor victimei, oferind acesteia din urmă posibilitatea concretă de a obține repararea promptă și integrală a prejudiciului suferit și punând-o la adăpost de eventuala insolvabilitate a prepusului. Astfel, întrucât s-a reținut vinovăția prepusului, de natură să-i angajeze răspunderea în legătură cu faptul prejudiciabil săvârșit, instanța de apel a reținut, în mod legal, contrar susținerilor recurentului, că, în speță, nu devin incidente dispozițiile art. 1384 alin. (4) C. civ., care vizează ipoteza în care la producerea prejudiciului au concurat faptele ilicite produse de debitori, care răspund solidar față de victimă și între care sarcina reparației se împarte proportional, în raport cu criteriile menționate în art. 1383 C. civ. Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 2152 din 23 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.