ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1938/2024

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la data de 27 octombrie 2021 pe rolul Tribunalului Dâmbovița – secția I civilă, sub nr. x/2021, reclamanții A. și B. au solicitat obligarea pârâtului C., la plata sumei de 500.000 EUR, echivalent în RON la cursul BNR de la data plății efective, cu titlu de daune morale pentru prejudiciile suferite, precum și la plata cheltuielilor de judecată. I.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – secția I civilă Prin sentința civilă nr. 1761 din 06 octombrie 2022, Tribunalul Dâmbovița – secția I civilă a respins acțiunea ca nefondată. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanții A. și B.. I.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția I civilă Prin decizia civilă nr. 1961 din 07 noiembrie 2023, Curtea de Apel Ploiești – secția I civilă a respins ca neîntemeiată cererea apelanților de completare a probatoriului și a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B., împotriva sentinței civile nr. 1761/06.10.2022, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-pârât C.. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1961 din 07 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, au formulat recurs reclamanții A. și B.. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 16 ianuarie 2024 și a fost repartizată aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din raportul dosarelor alocate fără prim termen și procesul-verbal de repartizare aleatorie . Prin cererea formulată, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și, rejudecându-se cauza pe fond, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată. În susținerea recursului, recurenții-reclamanți au învederat că instanța de apel a eludat normele de drept material reprezentate de art. 1381 rap. la art. 1387 C. civ., referitoare la condițiile răspunderii civile delictuale. În acest sens, au invocat drept motiv de casare, motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. De asemenea, au mai susținut că atât instanța de fond, cât și cea de apel nu au motivat aspectele de fapt și de drept care au determinat formarea opiniei cu privire la faptul că nu este îndeplinită condiția referitoare la existența faptei ilicite. Totodată, au susținut că incidentul (constând în faptul că în timpul unei partide de vânătoare organizate în condiții de legalitate a fost ucis un câine) a fost adus opinei publice de către reprezentanții massmedia, însă, în cadrul reportajelor televizate, nu s-a divulgat de către operatorii media identitatea reclamanților, ci, din contră, știrile au fost aduse opiniei publice prin raportare la persoana publică a intimatului-pârât. Așa cum rezultă din probatoriul administrat în prezenta cauză, mesajele de amenințare primite din partea unor persoane cu identități necunoscute au fost rezultatul nemijlocit al acțiunii directe a intimatului-pârât, care a postat pe rețeaua de socializare D. cu un larg număr de urmăritori, folosindu-se de calitatea sa de primar al comunei Butimanu, un mesaj cu conținut destinat publicului, precizând faptul că reclamantul este vinovat de moartea câinelui său, intrând neautorizat pe terenul acestuia, fără a avea un motiv anume, folosind apelative ca "scelerat", în sensul de a confunda proprietatea sa cu domeniul de vânătoare, oferind suficiente informații care să contribuie la dezvăluirea identității reclamantului. Prin această postare a influențat oamenii la ură împotriva reclamanților și a determinat clanurile interlope coordonate de acesta să trimită reclamanților nenumărate mesaje cu un conținut cu puternic impact emoțional cu privire la suprimarea vieții. Recurenții-reclamanți au menționat că, sub instigarea pârâtului, de pe mai multe conturi de D. ale unor diferite persoane, au primit nenumărate mesaje în privat, pe messenger, în sensul că le va omorî întreaga familie, pe lângă alte postări cu un puternic conținut amenințător pe pagina de D., unde mai sunt cel puțin 8000 de persoane care au procedat în acest sens, distribuind postarea intimatului-pârât. În esență, activitatea intimatului-pârât a fost contrară standardelor rețelei de socializare, determinând persoane din anturajul său să-și creeze conturi false, prin care sa fie lansate mesaje de amenințare sau să redistribuie postarea sa inițială, încât să-i terorizeze pe reclamanți, să le aducă o gravă atingere desfașurării vieții de familie și sociale. Mai mult, activitatea ilicită a intimatului-pârât a constat și în acțiunea acestuia de a posta pe rețeaua de socializare o faptă contrară realității determinând incitare la ură și oprobiu public, creându-le un grav prejudiciu de imagine. Or, raportat la aceste considerente de fapt, se conturează acțiunea ilicită a intimatului-pârât, contrar constatărilor instanțelor de fond. În concluzie, din întregul probatoriu administrat, este lesne de observat că acțiunea ilicită a intimatului-pârât a condus la revolta generată pe rețeaua de socializare care a avut impact negativ asupra vieții și integrității psihice a recurenților-reclamanți, determinând nașterea prejudiciilor dezvoltate în cererea introductivă de instanță. Așadar se impune analizarea condițiilor răspunderii civile delictuale. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. rap. la art. 496 alin. (1) și (2) C. proc. civ. În probațiune, s-a solicitat proba cu înscrisuri. I.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, pe motiv că nu au fost expuse critici de nelegalitate, cererea de recurs fiind aproape identică cu cererea de apel. A mai susținut că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt formal invocate, recurenții-reclamanți fiind, în realitate, nemulțumiți de soluțiile pronunțate de instanțele fondului și dorind o reevaluare a fondului pricinii. Or, instanța de recurs nu poate face o reanalizare a probelor deja administrate, ci poate doar verifica dacă la situația de fapt deja stabilită de instanțele de fond a fost corect aplicată legea. Așadar, argumentele recurenților-reclamanți nu vizează o eroare de aplicare a legii, ci o pretins eronată interpretare a probelor administrate. În subsidiar, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție În condițiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate și prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Tot cu nulitatea sancționează și art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Criticile trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. De asemenea, simpla indicare de către parte a unuia sau a mai multor motive de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac. Aplicând aceste considerații cu caracter teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea de recurs, recurenții-reclamanți, invocând motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au susținut că instanța de apel a eludat normele de drept material reprezentate de dispozițiile art. 1381 rap. la art. 1387 C. civ. referitoare la condițiile răspunderii civile delictuale. Însă, deși recurenții-reclamanți au indicat ca temei de drept al căii de atac promovate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul nu cuprinde nicio critică concretă de nelegalitate susceptibilă de a fi încadrată în acest caz de casare a unei hotărâri judecătorești. Încălcarea sau aplicarea greșită a legii la care se referă punctul 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. presupune aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, interpretarea greșită a unui text de lege corespunzător situației de fapt, etc. Or, în cauză, recurenții-reclamanți nu au invocat și nu au demonstrat niciuna dintre aceste ipoteze, ci s-au referit exclusiv la interpretarea și reținerea eronată a unor aspecte de fapt, ceea ce nu echivalează cu aplicarea greșită a legii în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Apreciind că greșit nu s-a reținut existența unei fapte ilicite și prezentând împrejurările care, în opinia lor, ar justifica reținerea unor concluzii contrare celei la care a ajuns instanța de apel, recurenții-reclamanți tind la a readuce în discuție situația de fapt și probatoriul administrat, chestiuni ce nu pot face obiect de analiză pentru instanța de recurs. Simpla afirmare a împrejurării că hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind dată cu eludarea normelor de drept material referitoare la condițiile antrenării răspunderii civile delictuale, respectiv art. 1381 rap. la art. 1387 C. civ., nu cuprinde prin ea însăși argumentarea nelegalității hotărârii, deoarece nelegalitatea la care se referă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. trebuie să fie legată de legea aplicabilă iar nu de chestiuni de fapt, de apreciere a probelor administrate în cauză. Pe de altă parte, nu este suficient ca recurenții-reclamanți să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci este necesar să demonstreze modul în care instanța de apel a încălcat normele de drept material și să arate care ar fi interpretarea corectă a acestora în raport de circumstanțele cauzei și să explice, totodată, modul în care, în aprecierea sa, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecății, toate acestea în condițiile în care controlul judiciar în recurs exclude reaprecierea probatoriului și a situației de fapt deduse judecății. Cum în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc astfel de critici, recurenții-reclamanți fiind nemulțumiți doar de concluziile la care a ajuns instanța cu privire raporturile dintre părți, Înalta Curte urmează a constata că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident în cauză. Mai mult, criticile expuse în cererea de recurs reprezintă o reiterare în mare parte a motivelor de apel formulate împotriva sentinței tribunalului, aspecte care au primit deja o dezlegare jurisdicțională prin decizia recurată, recurenții-reclamanți ignorând faptul că asupra criticilor prezentate drept motive de recurs a existat deja o cenzură din partea instanței de apel, care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite. Or, simpla reluare a susținerilor făcute în etapa procesuală anterioară, ca și cum hotărârea atacată nici nu ar exista, nu reprezintă o motivare valabilă a recursului. A prezenta din nou argumentele expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din același cod, iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării instanței de recurs, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel. Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenții-reclamanți tind să obțină o nouă verificare a susținerilor lor, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac. De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar. Cum accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, iar recurenții-reclamanți nu s-au conformat acestor imperative, argumentele expuse în apel și reluate prin cererea de recurs nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac. Înalta Curte mai reține că recurenții-reclamanți au susținut și faptul că instanța de fond și instanța de apel nu au motivat aspectele de fapt și de drept care au determinat formarea opiniei potrivit căreia nu există fapta ilicită. În ceea ce privește această critică, Înalta Curte constată că nu este însoțită de argumente concrete care să identifice aspectele ce lipsesc din motivarea instanței de apel, în condițiile în care examinarea formală a deciziei recurate relevă existența unei construcții faptice și logico-juridice ce justifică soluția, astfel încât o eventuală insuficientă motivare sau absență a acesteia trebuie să fie concretizată. În această situație, se observă că această critică, susceptibilă de încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este invocată formal, astfel încât nu poate fi supusă analizei instanței de recurs. În consecință, față de cele anterior reținute și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului și va constata nul recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 1961A din 7 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât C..