ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2192/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, la data de 8 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta E., obligarea acesteia la plata sumei de 50.000 euro, echivalentă în RON la data plății (235.000 RON, conform precizării reclamanților) către fiecare parte, reprezentând daune morale, și la plata oricărei sume efectuate în acest dosar. În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 252, art. 253, art. 1357 și art. 1349 din C. civ.

Hotărârea Tribunalului Dâmbovița Prin sentința civilă nr. 1916 din 28 noiembrie 2019, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată, și i-a obligat pe reclamanți la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, reprezentând onorariul de avocat.

Hotărârea Curții de Apel Ploiești Prin decizia civilă nr. 2267 din 20 septembrie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins cererea de repunere în termen, formulată de apelantul - reclamant D.. A admis excepția tardivității apelului formulat de reclamantul D. împotriva sentinței civile nr. 1916 din 28 noiembrie 2019, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, invocată de intimata -pârâtă. A respins apelul formulat de reclamantul D. împotriva sentinței nr. 1916 din 28 noiembrie 2019, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în contradictoriu cu pârâta E., și reclamanții A., B., C., ca tardiv formulat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 2267 din 20 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul D.. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța de apel nu a avut în vedere aspectele statuate de Curtea Constituțională, prin decizia nr. 369/2017, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în vigoare de la 20 iulie 2017, fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 582 din 20 iulie 2017. În această situație, a susținut că instanța de apel nu a prevăzut, în dispozitivul deciziei, calea de atac a recursului, în concordanță cu dispozițiile legale și principiile de drept. Astfel, sunt aplicabile dispozițiile art. 457 din C. proc. civ., mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă împotriva acesteia neavând niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege. Indicarea, în mod greșit, de către instanță, a termenului pentru exercitarea căii de atac, constituie cauză de repunere în termen. În cazul în care instanța respinge, ca inadmisibilă, calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la aceasta, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege. Iar atunci când instanța dispune recalificarea căii de atac, de la data pronunțării, pentru părțile prezente, sau de la data comunicării, pentru părțile care au lipsit, va curge un nou termen pentru declararea sau, după caz, motivarea căii de atac prevăzute de lege. Încălcarea regulilor de procedură de către instanță atrage aplicarea sancțiunea nulității, putându-se reține și că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept. De asemenea, recurentul a susținut că judecătorul nu a analizat problemele de drept deduse judecății, prin raportare la susținerile părților, la cadrul normativ aplicabil și la probatoriul administrat în cauză. Concret, în motivarea hotărârii atacate au fost redate fidel doar argumentele expuse de parte, prin cererile depuse la dosar. Recurentul a arătat că motivarea sumară a hotărârii judecătorești nu corespunde exigențelor textului art. 425 din C. proc. civ., prin raportare la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât lipsa de consistență a acesteia face imposibilă realizarea controlului judiciar. Considerentele hotărârii judecătorești trebuie să fie logice, clare, concise, ferme, lipsite de contradicții, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele și menite să impună o concluzie. Nemotivarea hotărârii judecătorești echivalează cu soluționarea procesului fără a se intra în cercetarea judecătorească, aspect de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare. Apreciază că, atâta timp cât instanța nu a analizat probele administrate, nu a stabilit împrejurările de fapt esențiale, nu a evocat normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată în dispozitiv rămâne nesusținută și formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. I s-a cauzat o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se asigura accesul la dublul grad de jurisdicție. Pornind de la obiectul cererii de chemare în judecată, cu care a învestit instanța de judecată, potrivit argumentării instanței, ce a stat la baza respingerii cererii, curtea nu a efectuat un control judecătoresc față de ceea ce recurentul a solicitat. Deși a învederat că va dovedi prin înscrisuri împrejurările susținute prin cererile formulate, instanța nu a luat în considerare aceste aspecte, soluționând cauza pe baza unei excepții, fără a intra în cercetarea judecătorească a apelului. Faptul că a fost în imposibilitate de prezentare la primul termen de judecată, cu dovezile în sprijinul cererii de apel, nu îndreptățea instanța să nu mai acorde un alt termen sau să amâne pronunțarea. Astfel, curtea i-a încălcat dreptul la o instanță, care ar trebui să fie real, iar nu iluzoriu. De asemenea, deși a solicitat administrarea unor probe, atât verbal cât și prin e-mail, instanța le-a ignorat, nepronunțându-se asupra lor, fiind încălcat, astfel, și principiul contradictorialității. Recurentul a menționat că instanța de apel și-a bazat considerentele pe alte motive, care sunt contradictorii, care conduc la concluzia că nu a înțeles obiectul de învestire sau că a nu a lecturat motivele care au determinat introducerea cererii de chemare în judecată. Motivele contradictorii sunt prezente în întreaga motivare a hotărârii atacate, instanța de apel neluând în considerare apărările formulate și probatoriul solicitat. Judecătorul apelului a avut în vedere doar opiniile intimaților, fără a motiva înlăturarea aspectelor criticate de recurent, atestate prin probele administrate. Recurentul a arătat că promovarea cererii de chemare în judecată a fost determinată de soluția dată de parchet urmării penale efectuate pentru infracțiunea de denunțare calomnioasă. Procurorul avea posibilitatea de aplica prevederile art. 318 alin. (6) lit. a), teza a II-a, însă nu a înțeles să le dea eficiență. Din acest motiv, s-a adresat instanței civile pentru repararea prejudiciului creat ca urmare a denunțării calomnioase. Iar cererea de chemare în judecată nu ar fi trebuit timbrată, în raport de problema de drept dedusă judecății. Cât privește proba cu interogatoriul, a arătat că aceasta, deși a fost solicitată și administrată, interogatoriul fiind transmis prin e-mail în termenul legal, instanța, fără a face cuvenitele verificări, a apreciat că nu a fost prezentat, decăzându-l pe recurent din dreptul de a-l administra. Această împrejurare constituie un motiv de casare, deoarece instanța a înlăturat o probă fără niciun motiv, fapt ce contravine principiilor procesuale și care nu poate fi remediat decât prin administrarea sa de către instanța competentă. Recurentul a susținut că sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, conform jurisprudenței CEDO, proba prejudiciului moral fiind în sensul că dovada producerii faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanțele trebuind să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite. Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel, pentru respectarea dublului grad de jurisdicție sau rejudecarea cauzei și admiterea cererii de chemare în judecată.

Apărările formulate în recurs Cererea de recurs a fost comunicată intimaților care nu au depus întâmpinare.

Procedura de filtru Prin raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., s-a apreciat că decizia nr. 2267 din 20 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, este susceptibilă de recurs, conform art. 483 alin. (1) coroborat cu art. 97 din C. proc. civ., recursul a fost declarat în termen legal, cererea de recurs este semnată iar motivele invocate nu vizează soluția pronunțată prin decizia recurată, astfel că nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., cum susține recurentul. De asemenea, s-a reținut că recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum 200 RON, deși a fost citat cu mențiunea de a face o astfel de dovadă. Prin rezoluția din data de 27 aprilie 2023, completul de judecată a stabilit termen pentru analizarea admisibilității în principiu la data de 19 octombrie 2023. La data de 18 octombrie 2023, recurentul a depus o cerere de amânare a cauzei, pentru lipsă de apărare și, în subsidiar, o cerere de recuzare a completului. La termenul din data de 19 octombrie 2023, Înalta Curte a respins cererea de amânare, pentru considerentele expuse în încheierea de ședință din data respectivă și a dispus amânarea pronunțării, pentru a se soluționa cererea de recuzare de către completul imediat următor. În acest sens, pronunțarea a fost amânată inițial la data de 2 noiembrie 2023 și ulterior la data de 16 noiembrie 2023. Prin încheierea din data de 6 noiembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea de recuzare a completului CF x fost respinsă. La data de 16 noiembrie 2023, Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., a rămas în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției netimbrării recursului, invocate din oficiu.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul, din perspectiva excepției netimbrării, invocate din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și a dispozițiilor imperative ce vizează plata taxelor judiciare de timbru, fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență." Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în prima instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege, aspect reglementat expres art. 32 din același act normativ. Potrivit dispozițiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 "(1)Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON. " Art. 33 alin. (1) din același act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, "reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței." În cauza pendinte, prin rezoluția de primire s-a stabilit, în sarcina recurentului, obligația de plată a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, pentru motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.. Taxa a fost calculată conform dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013. Prin adresa comunicată la data de 27 decembrie 2022 (dovada de comunicare fiind la dosar ICCJ) s-a pus în vedere recurentului că are obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 200 RON, sub sancțiunea anulării recursului, ca netimbrat. Însă, până la data ședinței de judecată, obligația nu a fost îndeplinită. Neplata taxei judiciare de timbru a fost apreciată, de către legiuitor, ca reprezentând o cauză de nulitate extrinsecă actului de procedură, astfel cum reiese din conținutul art. 174 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă". În aceste condiții, Înalta Curte, reținând că neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, până la termenul de judecată stabilit, se sancționează cu anularea cererii, dând eficiență dispozițiilor art. 36 din O.U.G. nr. 80/2013, va anula recursul, ca netimbrat.