ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1302/2023

Ședința publică din data de 20 septembrie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 691/09.05.2019, pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr. x/2015, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele-pârâte A. și B. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant C. și a fost obligat pârâtul-reclamant să lase reclamantelor-pârâte în deplină proprietate și posesie suprafața de 1.000 mp, identificată în raportul de expertiză întocmit de expert D. - varianta B; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților E. și F. și, totodată, a fost respinsă cererea conexă formulată de reclamantul C., în contradictoriu cu pârâții E. și F., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă cererea reconvențională și cererea conexă formulată de pârâtul-reclamant în contradictoriu cu reclamantele-pârâte, ca neîntemeiate; a fost obligat pârâtul-reclamant la plata, către reclamantele-pârâte, a sumei de 2.991 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru, onorariu expert și onorariu avocat.

Prin decizia nr. 1016/19.12.2019, Tribunalul Dâmbovița a respins, ca nefondat, apelul pârâtului C., împotriva sentinței nr. 691/09.05.2019, obligând apelantul la plata, către intimata A., a sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 65/16.02.2021, Curtea de Apel Ploiești a admis recursul pârâtului C. împotriva deciziei nr. 1016/19.12.2019, a casat decizia Tribunalului Dâmbovița și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.

După casare, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Dâmbovița sub nr. x/2015*.

Prin decizia nr. 819/02.11.2021, Tribunalul Dâmbovița a respins, ca nefondat, apelul pârâtului C. împotriva sentinței nr. 691/09.05.2019 pronunțată de Judecătoria Răcari, în dosarul nr. x/2015.

Prin decizia nr. 393/15.11.2022 pronunțată în dosar nr. x/2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul pârâtului C. împotriva deciziei nr. 819/02.11.2021 a Tribunalului Dâmbovița și a obligat recurentul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 31.01.2023 sub nr. x/2023, revizuentul C. a solicitat anularea deciziei nr. 393/15.11.2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosar nr. x/2015, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, revizuentul a arătat că decizia nr. 393/15.11.2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosar nr. x/2015 încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 65/16.02.2021 pronunțată de aceeași instanță în primul ciclu procesual.

Revizuentul susține că prin decizia nr. 65/16.02.2021, a fost admis recursul acestuia împotriva deciziei nr. 1016/19.12.2019 a Tribunalului Dâmbovița și trimisă cauza spre rejudecare, statuându-se ca "în soluționarea fondului cauzei să se dea relevanță variantei B din cuprinsul raportului de expertiză întocmit de inginer D., prin care se arata că autoarea reclamantelor-pârâte G. s-a numit și H., este nelegală". Prin aceeași decizie, s-a stabilit că la soluționarea fondului, Tribunalul Dâmbovita să aibă în vedere titlurile de proprietate ale părtilor, conform mențiunilor existente în cuprinsul acestora, astfel cum acestea sunt în circuitul civil.

În reiudecarea apelului, prin decizia nr. 819/2.11.2021, Tribunalul Dâmbovița a menținut decizia anterioară, de respingere a apelului revizuentului, fără a ține seama de dispozițiile obligatorii ale instanței de recurs.

Prin decizia nr. 393/15.11.2022, Curtea de Apel Ploiești a respins recursul revizuentului, cu o motivare bazată pe acreditarea ideii potrivit căreia autoarea reclamantelor, G., a avut anterior numele Dragomir (deși nu există nici un act de stare civilă care să confirme aceasta) și astfel varianta din raportul de expertiză întocmit de expert D. ce trebuie avută în vedere este varianta B, în care terenurile părtilor sunt alăturate (spre deosebire de varianta A, în care G. nu este aceeași cu H. și în care terenurile se suprapun parțial).

Or, tocmai asupra acestor aspecte se pronunțase anterior tot Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 65/16.01.2021, retinându-se în mod definitiv și cu autoritate de lucru judecat că "...soluția primei instanțe, menținute în apel, în sensul că, în soluționarea fondului cauzei, să dea relevanță variantei B din cuprinsul raportului de expertiză întocmit de inginer D., prin care se arată că autoarea reclamantelor-pârâte G. s-a numit și H., este nelegală."

Prin urmare, apreciază revizuentul, sunt întrunite condițiile motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritate de lucru judecat a primei hotărâri.

Totodată, revizuentul a formulat cerere de repunere în termenul de declarare a revizuirii, justificată de faptul că a cunoscut considerentele hotărârii doar după comunicarea deciziei nr. 393/15.11.2022.

Prin întâmpinare, intimatele A. și B. au invocat excepția tardivității formulării revizuirii întrucât a fost depășit termenul de 1 lună reglementat de art. 511 pct. 8 C. proc. civ. și au arătat că revizuirea este inadmisibilă, fiind pronunțată în aceeași cauză hotărârea pretins a fi potrivnică primei decizii.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cererea de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat, prin limitele stabilite de art. 513 alin. (3) C. proc. civ. și prin raportare la susținerilor părților, Înalta Curte urmează să o respingă, ca inadmisibilă, pentru considerentele care succed:

Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei juridic al cererii de revizuire, prevăd că: "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.’’

Autoritatea de lucru judecat este reglementată de prevederile art. 430 C. proc. civ., iar efectele lucrului judecat sunt reglementate de prevederile art. 431 din același cod.

În lumina dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, coroborate cu dispozițiile art. 430, art. 431 C. proc. civ., pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat, ceea ce presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză în cele două procese; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

În cauză, revizuentul circumscrie cazului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. existența a două hotărâri pronunțate în aceeași pricină, în etape procesuale diferite.

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. În atare situație executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar tranșarea acestei situații, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

Înalta Curte reține că prin "hotărâri potrivnice" se înțeleg acele hotărâri care s-au pronunțat în dosare separate, prin hotărârea celui de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultată din hotărârea din primul dosar.

În speță, nu doar că decizia nr. 393/15.11.2022 și decizia nr. 65/16.02.2021 au fost pronunțate în același dosar, dar verificând condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire și din perspectiva celei ce impune ca în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei, se constată că această condiție nu este îndeplinită.

Înalta Curte reține că în fața instanței de recurs, în al doilea ciclu procesual, au fost analizate cuprinzător aspectele dezlegate prin decizia nr. 65/16.02.2021, această chestiune constituind, de altfel, fundamentul motivelor de recurs formulate de pârâtul C..

Anume, analizând argumentele subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.- privind încălcarea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ. de către instanța de apel-, prin decizia nr. 393/15.11.2022, curtea de apel a analizat problemele de drept dezlegate prin Decizia nr. 65/16.02.2021 și a concluzionat în sensul că prin decizia de casare nu s-a stabilit definitiv că H. menționată în contractul de vânzare-cumpărare este aceeași persoană cu H. menționată în Titlul de proprietate nr. x (iar acest aspect reprezintă o chestiune de fapt, incompatibilă cu prevederile art. 488 și art. 501 C. proc. civ.). Răspunzând criticilor din memoriul de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de recurs a reținut că analiza instanței de apel prin compararea titlurilor de proprietate este în concordanță cu cele statuate de instanța de control judiciar, în raport de mențiunile cuprinse în titlurile de proprietate ale părților. Referitor la motivul de casare invocat de recurentul C. și reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Curtea de Apel Ploiești a apreciat că instanța de apel nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești întrucât, pe de o parte, în cauză, nu se poate reține incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative –în raport de obiectul cauzei și soluția pronunțată-iar, pe de altă parte, tribunalul nu a dispus îndreptarea unei erori materiale din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. x și Titlul de proprietate nr. x/1998, ci a statuat asupra faptului că există identitate de nume cu privire la partea H. din ambele titluri de proprietate (fiind două persoane diferite, născute la date diferite). Astfel, nu a fost modificat conținutul titlului de proprietate, ci a fost identificat amplasamentul exact al terenului.

În acest context, trebuie menționat că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere scopul revizuirii, care nu a fost concepută pentru a deschide părții nemulțumite o nouă cale de control judiciar cu privire la legalitatea soluției pronunțate în primul proces. Necesitatea îndeplinirii acestei condiții de admisibilitate a revizuirii este recunoscută în mod constant în literatura de specialitate și în practica judiciară, neexistând vreo controversă care să justifice o abordare diferită a acestei probleme de drept.

În speță, această condiție de admisibilitate nu este îndeplinită, deoarece, astfel cum reiese din motivarea deciziei nr. 393/15.11.2022, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a analizat motivul de recurs vizând încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 501 C. proc. civ. prin raportare la problemele de drept dezlegate prin decizia nr. 65/16.02.2021.

Având în vedere considerentele acestei decizii (pag. 7-9 din decizia nr. 393/15.11.2022) se constată că aspectele invocate cu autoritate de lucru judecat au fost deduse judecății recursului și soluționate prin decizia a cărei revizuire se solicită. O eventuală reanalizare a acesteia în cadrul prezentei căi extraordinare de atac, ar echivala cu exercitarea controlului judiciar în ceea ce privește modul de soluționare de către instanța de recurs a motivului de casare formulat de recurentul C.. Or, revizuirea întemeiată pe prevederile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu poate avea o asemenea finalitate.

Sub acest aspect se reține că, întrucât unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care impune, printre altele, ca hotărârile judecătorești definitive să nu fie repuse în discuție (cauza Brumărescu împotriva României), CEDO a statuat cu valoare de principiu că securitatea juridică presupune că nicio parte în proces nu este îndreptățită să solicite revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive doar în scopul de a obține o reexaminare a cauzei. Competența instanțelor sesizate cu o cerere de revizuire trebuie exercitată doar pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, nu pentru a efectua o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie tratată ca un recurs deghizat și simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra problemei juridice ridicată de cauza respectivă nu constituie un motiv pentru reexaminare.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate ale deciziei nr. 393/15.11.2022 a Curții de Apel Ploiești, vizând modul în care instanța a apreciat cu privire la motivul de recurs invocat de recurentul C. referitor la aspectele dezlegate prin decizia nr. 65/16.02.2021.

Or, Înalta Curte, în calea de atac a revizuirii, care este una de retractare, și nu de reformare, nu are căderea de a exercita un control judiciar asupra modalității în care o altă instanță s-a pronunțat cu privire la chestiunile deduse judecății.

Prin urmare, constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul C. împotriva deciziei nr. 393 din 15 noiembrie 2022 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Reținând culpa procesuală a revizuentului, în baza art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimatele A. și B., în cuantum de 3.000 RON, potrivit dovezilor depuse la dosarul cauzei, reprezentând onorariul reprezentantului convențional.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul C. împotriva deciziei nr. 393 din 15 noiembrie 2022 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2015.

Obligă pe revizuent la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON, în favoarea intimatelor A. și B..

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2023.