Decizia nr. 810/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 630/2019 a Tribunalului Dâmbovița

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. x/2018, cauză disjunsă din dosarul nr. x/21.03.2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați, în solidar, la plata daunelor morale în sumă de 100.000 euro, precum și la publicarea într-un ziar de circulație națională și internaționala, "România Liberă", a deciziei definitive ce se va pronunța.

Sentința pronunțată de tribunal Prin încheierea din data de 02.04.2019, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, s-a dispus amânarea pronunțării cauzei la data de 10.04.2020. Prin sentința civilă nr. 630 din 10.04.2019, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, s-a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B. și C..

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia nr. 334 din 03 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 02.04.2019 și a sentinței civile nr. 630 din 10.04.2019, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 334 din 03 martie 2020 și a încheierii de ședință din 18 februarie 2020 (de amânare a pronunțării), pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta A.. Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond pentru a-i fi asigurat accesul la dublu grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză. În drept, recurenta a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. În cuprinsul cererii de recurs a dezvoltat următoarele critici: Primul motiv de recurs vizează faptul că instanțele anterioare au nerespectat dreptul la apărare prin omisiunea, cu rea credință, de a încuviința și administra întregul probatoriu solicitat de reclamantă, pentru aflarea adevărului, paralizând astfel accesul constituțional la o justiție imparțială și obiectivă. Pe lângă înlăturarea probelor necesare și utile dezlegării pricinii, instanțele anterioare au împiedicat administrarea interogatoriului și audierea martorilor solicitați la fond, refuzând și solicitarea reclamantei de a cere relații directe parchetelor și instituțiilor competente. Pe cale de consecință, cu puterea evidenței, decizia fondului este o eroare judiciară marcată de nelegalitatea actelor procesuale și procedurale. Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că decizia atacată este nemotivată, ca urmare a înlăturării probelor și, implicit, a încălcării dreptului la apărare consacrat în art. 24 din Constituție și art. 6 din CEDO. Recurenta-reclamantă apreciază că ambele hotărâri, de fond și de apel, sunt nemotivate și încalcă disp. art. 22 C. proc. civ. care obligă judecătorul să afle adevărul și să aplice corect legea la speță, pentru a face astfel justiție, conform art. 2 și art. 6 din Legea nr. 304/2004, iar motivarea trebuia să fie completă, indiferent de câte pagini ar însuma, corectă, clară și explicită. Însă, ca și sentința fondului de altfel, hotărârea curții de apel este eliptică de adevăr judiciar, confuză și contradictorie, fiind practic nemotivată. Cu ocazia judecării apelului au fost nesocotite dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, condiții în care reclamantei i-a fost cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond pentru a-i fi asigurat accesul la dublu grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât C. a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a arătat că, analizând motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă, se constată că acestea nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., motiv pentru care recursul este nul. Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinarea intimatului-pârât C., solicitând înlăturarea în totalitate a apărărilor acestuia. Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, solicitând următoarele: - constatarea nulității parțiale a recursului pentru nemotivarea criticilor fundamentate pe temeiurile normative ale motivelor de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., invocate ca atare de către recurentă, făcând astfel aplicațiunea în cauză a prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ. - respingerea, ca inadmisibil, a recursului exercitat împotriva hotărârii primei instanțe - sentința nr. 630/10.04.2019 a Tribunalului Dâmbovița - în raport de prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. - respingerea, în rest, a recursului ca nefondat. Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinarea intimatului-pârât D., solicitând respingerea excepțiilor invocate și înlăturarea apărărilor acestuia.

Procedura de filtru În respectarea procedurii reglementate de dispozițiile art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului declarat în cauză, raport care fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 10 februarie 2021, completul de filtru a respins excepțiile nulității și inadmisibilității recursului, invocate de intimatul-pârât B., precum și excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât C.. A admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 334 din data de 03 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, și a fixat termen pentru judecarea căii de atac la data de 06 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Situația de fapt reținută de instanțele fondului nu mai poate fi reapreciată în recurs, unde are loc o verificare de legalitate, în limitele instituite de art. 488 C. proc. civ., la o situație de fapt deplin stabilită, astfel că nici argumentele aduse în recurs privitoare la modul de interpretare a probelor nu vor fi analizate întrucât tind la modificarea situației de fapt avută în vedere, cu prilejul aplicării legii, de către instanțele de fond. Prima critică formulată de recurentă vizează faptul că i-a fost nerespectat dreptul la apărare, prin omisiunea instanței de judecată de a încuviința și administra întregul probatoriu solicitat de reclamantă, prin înlăturarea probelor necesare și utile dezlegării pricinii și prin refuzul de a cere relații directe parchetelor și instituțiilor competente, recurenta invocând în acest sens motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Casarea unei hotărâri se poate cere, în baza art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității". Deși vizează încălcarea unui principiu procesual - dreptul la apărare, în realitate critica recurentei privește modul de apreciere a probelor, critică ce nu poate face obiect de analiză în calea de atac a recursului. Se reține că argumentele recurentei nu fac decât să prezinte propria viziune a acesteia asupra situației de fapt și a modalității în care instanțele de fond ar fi trebuit să interpreteze probatoriul și poziția procesuală a părților adverse. Prin urmare, aceste susțineri nu pot fi supuse analizei instanței de recurs, neputând fi circumscrise motivelor de casare strict reglementate de legiuitor, instanțele de fond și de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, iar instanța de recurs neputând să procedeze la reinterpretarea probelor administrate. În fapt, toate aceste aspecte exprimă nemulțumirea recurentei în legătură cu modalitatea de rezolvare a raportului juridic litigios, fără a releva însă, încălcări ale principiilor desfășurării procesului civil, apte să fie încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În consecință, Înalta Curte reține că recurenta, fundamentându-și cererea de recurs pe aceste argumente, a ignorat specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici care să vizeze motive de nelegalitate și a dedus judecății aspecte de netemeinicie, care privesc situația de fapt a litigiului, modalitatea de administrare a probatoriului și de evaluare a acestuia de către instanțele de fond și de apel, incompatibile cu structura căii extraordinare de atac a recursului. A doua critică a recurentei vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Astfel, recurenta a susținut că decizia atacată este nemotivată, ca urmare a înlăturării probelor și, implicit, a încălcării dreptului la apărare consacrat în art. 24 din Constituție și art. 6 din CEDO, este eliptică de adevăr judiciar, confuză și contradictorie, fiind practic nemotivată. Totodată, cu ocazia judecării apelului au fost nesocotite dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, condiții în care reclamantei i-a fost cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond pentru a-i fi asigurat accesul la dublu grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză. Casarea unei hotărâri se poate cere pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele ce i-au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Motivarea hotărârii reprezintă arătarea temeiurilor de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia. Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil reglementat de art. 21 din Constituție și, respectiv, art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Obligația pe care art. 6 din Convenția Europeană o impune instanțelor naționale de a-și motiva decizia nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument. Așa cum a arătat instanța europeană, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță națională, chiar dacă a motivat pe scurt hotărârea, să examineze, totuși, în mod real problemele care i-au fost supuse dezbaterii (cauza Albina împotriva României). Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte, examinând considerentele hotărârii recurate, constată că instanța de apel a argumentat în mod detaliat soluția de respingere a apelului, cerere de apel pe care a analizat-o în raport de examinarea îndeplinirii în cauză a condițiilor răspunderii civile delictuale și de materialul probatoriu administrat în cauză. Motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, iar în raport de cele reținute sub acest aspect de către instanța de apel, susținerile recurentei-reclamante, potrivit cărora hotărârea recurată nu a fost motivată și argumentată suficient în ceea ce privește soluția asupra cererii sale de apel, sunt nefondate. Așadar, din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, se observă că instanța de apel a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe în limitele motivelor de apel formulate de apelanta-reclamantă, răspunzând tuturor criticilor și argumentând pe larg soluția de respingere a apelului. Prin urmare, se constată că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentă în cuprinsul cererii de recurs. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", acesta nu poate fi reținut întrucât nu au fost arătate, în concret, care sunt normele de drept substanțial încălcate ori greșit aplicate, după caz, de către instanța de apel, recurenta invocând în mod formal, în cuprinsul cererii de recurs, acest motiv de casare. Pe fondul cauzei, constatările instanțelor anterioare, în sensul că nu există dovezi care să ateste susținerile reclamantei potrivit cărora ar fi fost amenințată și urmărită de pârâți, sunt legale și corecte, și nu se poate reține că cei doi pârâți ar fi săvârșit vreo acțiune care să producă reclamantei vreun prejudiciu care să impună repararea sa, și nici că printr-o inacțiune s-ar fi produs un prejudiciu ce se justifică a fi, de asemenea, reparat. Astfel, din probatoriul administrat la prima instanță, completat în apel, s-a reținut că, urmare a plângerii formulate de reclamantă la data de 03.03.2016, pârâtul C. a efectuat lucrări de urmărire penală în dosarul nr. x/2016, prin procesul-verbal din data de 08.09.2016 dispunându-se înaintarea acestuia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, apreciat ca fiind competent să efectueze cercetări față de numitul E.. Reclamanta avea posibilitatea să conteste această soluție, dacă ar fi fost considerat ca fiind prejudiciabilă, în procedura prevăzută de art. 336 și urm. C. proc. pen., aceea a plângerii împotriva actelor și măsurilor procurorului. Prin urmare, actele emise de pârâtul C. în soluționarea cauzei penale, socotite prejudiciabile de reclamantă, puteau fi contestate doar potrivit procedurilor reglementate expres de C. proc. pen., fiind supuse controlului judiciar în modalitățile expres prevăzute de lege. În ceea ce-l privește pe pârâtul D., din probatoriul administrat la prima instanță, completat în apel, s-a reținut că în legătură cu dosarul înregistrat la plângerea reclamantei, cu nr. 621/VIII/2016, acesta a întocmit lucrarea cu caracter administrativ nr. 119/VIII/2016, prin care a încuviințat fotocopierea dosarului nr. x/1992 al Parchetului Militar Ploiești, neavând alte atribuții de urmărire penală în dosarul nr. x/1992 sau în dosarul nr. x/2016 În concluzie, Înalta Curte constată că instanța de apel a stabilit în mod legal că, în raport de cele solicitate prin cererea de chemare în judecată și de probatoriul administrat în cauză, nu se poate reține că pârâții ar fi săvârșit vreo faptă ilicită cauzatoare de prejudicii care să justifice stabilirea răspunderii civile delictuale a acestora, cu consecința obligării la repararea pretinsului prejudiciu moral solicitat de reclamantă, constatând neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1357 C. civ. prin inexistența faptei ilicite. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 334 din 03 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.