ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1069/2021

Ședința publică din data de 21 aprilie 2021

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub număr de dosar x/2014, reclamantul-pârât A. a solicitat obligarea pârâtei-reclamante COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. la plata următoarelor sume: 37.894 Iei (echivalentul sumei de 8.571,38 EUR la cursul BNR din 10.09.2014), reprezentând remunerația restantă datorată de CN CFR din data de 01.09.2013 și până la data de 10.01.2014, în temeiul contractului de mandat nr. x/29.05.2013); 62.688,19 RON (echivalentul sumei de 14.179,00 EUR la cursul BNR din 10.09.2014), reprezentând remunerația restantă datorată de CN CFR din data de 17.01.2013 și până la data de 24.03.2014 în temeiul contractului de mandat nr. x/29.05.2013 astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. x/4.10.2013; 669,75 RON, reprezentând contravaloarea zilelor de concediu medical neachitate, conform prevederilor contractului de mandat nr. x/29.05.2013 astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. x/4.10.2013; dobânzii la sumele anterior solicitate, de la data depunerii acțiunii și până la data plății.

Prin cererea reconvențională formulată în cauză, pârâta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. a solicitat, în contradictoriu cu reclamantul-pârât A. și cu B., C. și Ministerul Transporturilor: obligarea în solidar a pârâților reconvenționali la plata sumei de 214.406 RON, actualizată cu indicele de inflație de la data plății efective, precum și aplicarea dobânzii legale, sumă ce reprezintă diferența dintre suma plătită efectiv de CN CFR cu titlu de remunerație pentru contractele de mandat nr. x/29.05.2013 și nr. y/29.05.2013 în temeiul cărora reclamantul-pârât a ocupat funcția de director general și respectiv funcția de membru în Consiliul de Administrație al CN CFR și suma ce ar fi trebuit achitată conform O.U.G. nr. 51/2013 după intrarea acesteia în vigoare; anularea actului adițional nr. x/4.10.2013 la Contractul de mandat nr. x/29.05.2013.

Prin încheierea din 2 aprilie 2015, Tribunalul Arbitral a admis excepția de necompetență a soluționării cererii reconvenționale, invocată de pârâții C., B. și Ministerul Transporturilor, dispunând închiderea dosarului în privința acestora.

Prin sentința arbitrală nr. 41 din 24 aprilie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis în parte cererea de arbitrare și a dispus obligarea pârâtei-reclamante COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. la plata către reclamantul-pârât A. a sumei de 37.894,11 RON, reprezentând remunerația restantă datorată de către pârâta-reclamantă din data de 1.09.2013 și până la 10.01.2014, precum și dobânda legală de la data introducerii cererii până la plata efectivă. A admis în parte cererea reconvențională și a constatat nulitatea absolută a actului adițional nr. x/04.10.2013 la contractul de mandat nr. x/29.04.2014. A respins în rest pretențiile formulate de ambele părți ca neîntemeiate. A compensat parțial cheltuielile de judecată constând în taxa de înregistrare și alte cheltuieli arbitrale (mai puțin onorariul de avocat) și a obligat pârâta-reclamantă față de reclamantul-pârât la suma de 4.770,63 RON.

Împotriva acestei sentințe arbitrale, a formulat acțiune în anulare reclamantul-pârât A. (înregistrată inițial sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă), solicitând anularea în parte a hotărârii arbitrale și, admițând în întregime cererea arbitrală, respectiv respingând cererea reconvențională, obligarea CN CFR S.A. și la plata: - sumei de 62.688,19 RON (echivalentul sumei de 14.179,00 Euro la cursul BNR din 10.09.2014), reprezentând remunerația restantă datorată de către CNCF CFR reclamantului-pârât din data de 17.01.2014 și până la data de 24.03.2014 în temeiul și potrivit prevederilor contractului de mandat nr. x/29.05.2013 astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. x/04.10.2013; - sumei de 669,75 RON reprezentând contravaloarea zilelor de concediu medical neachitate, conform prevederilor contractului de mandat nr. x/29.05.2013 astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. x/04.10.2013; - dobânzii la sumele solicitate mai sus de la data depunerii acțiunii până la data plății.

Împotriva sentinței arbitrale, a formulat acțiune în anulare și pârâta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. (înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă), solicitând admiterea acțiunii în anulare, anularea în parte a sentinței arbitrale și reținând cauza în vederea soluționării pe fond a litigiului, respingerea cererii de arbitrare ca neîntemeiată, admiterea cererii reconvenționale în sensul obligării pârâților Ministerul Transporturilor, C., B. și A., în solidar la plata sumei de 214.406 RON, actualizată cu indicele de inflație de la data plății efective, precum și aplicarea dobânzii legale, sumă ce reprezintă diferența dintre suma plătită efectiv de CNCF CFR S.A. (cu titlu de remunerație) pentru contractele de mandat nr. x/29.05.2013 și nr. y/29.05.2013 în temeiul cărora reclamantul-pârât a ocupat funcția de director general și respectiv funcția de membru în Consiliul de Administrație al CNCF CFR S.A. și suma ce trebuia achitată conform O.U.G. nr. 51/2013 după intrarea acesteia în vigoare.

Prin sentința civilă nr. 25/F din 27 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă au fost respinse acțiunile în anulare formulate de reclamantul-pârât A. și de pârâta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. împotriva sentinței arbitrale nr. 41 din 24 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. x/2014, ca neîntemeiate.

S-a respins acțiunea în anulare formulată de pârâta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. împotriva sentinței arbitrale nr. 41 din 24 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL TRANSPORTURILOR, C. și B., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinței civile nr. 25/F din 27 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, au declarat recurs reclamantul-pârât A. și pârâta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate și admiterea acțiunii în anulare, anularea în parte a hotărârii arbitrale și, admițând în întregime cererea arbitrală, respectiv respingând cererea reconvențională, să fie obligată pârâta CN CFR și la plata sumei de 62.688,19 RON (echivalentul sumei de 14.179,00 Euro la cursul BNR din 10.09.2014), reprezentând remunerația restantă datorată de către COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR recurentului, din data de 27.01.2014 și până la data de 24.03.2014, în temeiul și potrivit prevederilor contractului de mandat nr. x/29.05.2013, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. x/04.10.2013; sumei de 669,75 RON reprezentând contravaloarea zilelor de concediu medical neachitate, conform prevederilor contractului de mandat nr. x/29.05.2013, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. x/04.10.2013; dobânzii la sumele solicitate mai sus de la data depunerii acțiunii până la data plății.

În dezvoltarea motivului de recurs, a susținut, în esență, că sentința recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 430 și art. 431 din C. proc. civ., dispoziții care reglementează puterea de lucru judecat mai exact efectul pozitiv al considerentelor unei hotărâri.

În opinia recurentului, în mod greșit curtea de apel a apreciat că Tribunalul Arbitral ar fi reținut în mod judicios efectul pozitiv al considerentelor cuprinse în sentința arbitrală nr. 77/12.07.2016, pronunțată de Curtea de Arbitral Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț șl Industrie a României în dosarul nr. x/2014.

Apreciază că sentința arbitrală reținută de către curte nu se bucură de putere de lucru judecat în prezenta cauză, întrucât prin intermediul el, Tribunalul Arbitral nu s-a pronunțat cu privire la nulitatea Actului adițional nr. x/04.10.2013 la Contractul de mandat nr. x/29.05.2014.

Așadar, arată că nu există nicio chestiune litigioasă care să se reflecte în dispozitivul sentinței arbitrate nr. 77/12.07.2016 pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2014 și care să fi putut fi opusă în prezenta cauză.

Totodată mai arată și faptul că funcția de Director General Adjunct Executiv Operațiuni i-a fost delegată prin hotărârile Consiliului de Administrație și nu prin intermediul clauzei conținute de pct. 1 din Actul adițional nr. x/04.10.2013 la Contractul de mandat nr. x/29.05.2014.

Recurentul consideră că este lipsită de orice relevanță anularea clauzei menționate anterior atâta timp cât nu în temeiul ei a fost mandatat să îndeplinească funcția de Director General Adjunct Executiv Operațiuni, ci în temeiul hotărârilor Consiliului de Administrație și AGA care au premers încheierea actului adițional, niciuna dintre respectivele hotărâri nefiind desființată (Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 103/25.07.2013, Hotărârea AGA nr. 40/25.07.2013, Hotărârea AGA nr. 51/23.08.2013.

Anularea unora dintre clauzele actului adițional, inclusiv a celei conținute la punctul 1, a avut loc doar în considerarea clauzei penale reglementate pentru ipoteza revocării intempestive și fără justă cauză a contractului de mandat, iar în prezenta cauză nu s-a pus în discuție respectiva clauză penală, ci obligația CN CFR de a achita retribuția aferentă muncii prestate în folosul ei.

Recurentul apreciază că intimata-pârâtă CNCF CFR îi datorează această sumă în contextul în care și-a îndeplinit mandatul contractat până la data revocării sale (24.03.2014), aceasta refuzând în mod nejustificat și nelegal să îi achite contravaloarea muncii prestate în favoarea sa.

Curtea de apel a încălcat, consideră recurentul, inclusiv prevederile art. 14 din Actul Adițional nr. 1, potrivit cărora:

"în cazul în care, din orice motiv, oricare dintre clauzele prezentului Act Adițional este declarată invalidă sau inaplicabilă, părțile convin și acceptă că se vor aplica automat, de drept, în integralitatea lor prevederile originale ale Contractului de mandat nr. x/3164 din 29.05.2013".

Prin urmare, recurentul-reclamant susține că au fost astfel încălcate dispozițiile art. 1270 alin. (1) din Noul C. civ., dispoziții sub imperiul cărora a fost încheiat Contractul de achiziție lucrări nr. x/17.12.2010, potrivit cărora "contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante", precum și dispozițiile art. 1350 din același cod care stabilesc că "Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat" (alin. (1) și atunci când, "fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii"(alin. (2).

Susține că, instanța a încălcat dispozițiile legale evocate, nesocotind voința părților exprimată prin prevederile art. 14 din Actul Adițional nr. 1, prevederi care activau automat prevederile Contractului de mandat nr. x/3164 din 29.05.2013 în ipoteza în care clauzele actului adițional ar fi fost declarate invalide sau inaplicabile.

Recurentul consideră că a făcut dovada îndeplinirii mandatului acordat până la data de 24.03.2014, dată la care a intervenit revocarea sa, iar părțile nu au semnat un act adițional cu privire la modificarea cuantumului remunerației datorate.

Curtea de Apel și Tribunalul Arbitrai nu erau, așadar, ținute nici de dispozitivul și cu atât mai puțin de considerentele sentinței arbitrate nr. 77/12.07.2016, având obligația să analizeze fondul pretențiilor, fond pe care dacă l-ar fi analizat, ar fi admis în integralitate cererea arbitrală și ar fi respins în întregime cererea reconvențională.

În ceea ce privește suma de 669,75 RON reprezentând contravaloarea zilelor de concediu medical neachitate, conform prevederilor contractului de mandat nr. x/29.05.2013, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. x/04.10.2013, în cuprinsul răspunsului dat la interogatoriul administrat în fața Tribunalului Arbitrai, CNCF CFR a cunoscut faptul că i-a achitat recurentului contravaloarea a 8 zile de concediu pentru luna februarie 2014 (întrebarea nr. 7 din Interogatoriu); recurentul susține însă, că a efectuat 10 și nu 8 zile de concediu, sens în care a depus la dosarul cauzei atât cererea de concediu cât și pontajul aferent lunii februarie 2014.

Așa fiind, apreciază că nici în privința acestei sume nu se putea reține puterea de lucru judecat a sentinței arbitrale nr. 77/12.07.2016.

Recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. a solicitat admiterea recursului și casarea în parte a hotărârii atacate, doar în ceea ce privește respingerea acțiunii în anulare formulată de CFR S.A. și, în rejudecare să se dispună anularea în parte a sentinței arbitrale nr. 41/24 aprilie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2014, în sensul respingerii cererii formulate de A., ca neîntemeiată și admiterii cererii reconvenționale formulată de CFR S.A. în sensul obligării pârâtului A. la plata sumei de 214.406 RON, actualizată cu indicele de inflație de la data plății efective, precum și aplicarea dobânzii legale, sumă ce reprezintă diferența dintre suma plătită efectiv de CNCF CFR S.A. (cu titlu de remunerație) pentru Contractele de mandat nr. x/29.05.2013 și nr. y/29.05.2013, în temeiul cărora acesta a ocupat funcția de director general și respectiv funcția de membru în Consiliul de Administrație al CNCF CFR S.A. și suma ce trebuia achitată conform O.U.G. nr. 51/2013 după intrarea acesteia în vigoare.

În argumentarea cererii de recurs, susține, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 38 (2) din O.U.G. nr. 51/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernarea corporativă a întreprinderilor publice și art. 21 alin. (4) din O.U.G. nr. 109/2011.

Recurenta arată că, la 4 iunie 2013 a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr. 51/2013 pentru modificarea și completarea O.U.G nr. 109/2011 privind guvernarea corporativă a întreprinderilor publice/publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 323 din 04 iunie 2013, "O.U.G. nr. 51/2013", care prin modificarea art. 37 și 38 din O.U.G. nr. 109/2011 a impus plafonarea remunerației lunare a directorilor, fiind eliminat cumulul celor două indemnizații-aceea pentru calitatea de director și aceea pentru calitatea de administrator -legea prevăzând din acel moment că remunerația directorilor este "unica formă de remunerație pentru directorii care îndeplinesc și calitatea de administratori".

Conform art. 38 (2) din O.U.G. nr. 51/2013:

"Remunerația este formată dintr-o indemnizație fixă lunară stabilită în limitele prevăzute la art. 37 alin. (4), și dintr-o componentă variabilă constând într-o cotă de participare la profitul net al societății, o schemă de pensii sau o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanță".

Conform art. 21 alin. (4) din O.U.G. nr. 109/2011:

"Remunerația directorilor este stabilită de consiliul de administrație și nu poate depăși nivelul remunerației stabilit pentru membrii executivi ai consiliului de administrație. Ea este unica formă de remunerație pentru directorii care îndeplinesc și calitatea de administratori".

Atât hotărârea atacată, cât și sentința arbitrală nr. 41 din 24 aprilie 2018, apreciază recurenta, au fost pronunțate cu încălcarea textelor de lege mai sus citate, care se aplică și raporturilor juridice generate de încheierea celor două contracte de mandat născute anterior intrării în vigoare a legii noi, dat fiind faptul că raporturile juridice au continuat să existe și să producă efecte și după intrarea în vigoare a legii noi.

Având în vedere caracterul sucesiv al prestației administratorului și corelativ al remunerației directorului, recurenta consideră că remunerarea acestuia trebuia să țină cont de modificarea legislativa, urmând a se aplica legea nouă de la data intrării ei în vigoare, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. a depus întâmpinare la recursul formulat de recurentul-reclamant A., prin care a invocat excepția nulității recursului, întrucât criticile formulate nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și excepția inadmisibilității recursului, întrucât hotărârea recurată nu se încadrează în ipoteza legală reglementată de art. 613 alin. (4) C. proc. civ., respectiv nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Totodată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă. De asemenea, a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtei COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 20 ianuarie 2021, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Recurentul-reclamant A. a depus la dosar punct de vedere la raportul întocmit.

Analizând recursurile formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt inadmisibile, pentru următoarele considerente:

Conform art. 27 C. proc. civ.:

"hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

În temeiul acestui text de lege, regimul juridic al căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data începerii procesului.

Având în vedere că acțiunea în anularea hotărârii arbitrale este o cale de atac specială reglementată de legea procesual civilă, rezultă că data începerii procesului nu este determinată de data declarării acestei căi de atac, ci de data introducerii acțiunii arbitrale.

Prin art. 1

1

din O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, introdus prin punctul 2 din Legea nr. 17/2017, s-a stipulat că începând cu data de 24.03.2017, articolul 613, alin. (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(4) Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului".

În aceste condiții, introducerea acțiunii arbitrale la 10 septembrie 2014 relevă că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017.

Potrivit art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii arbitrale, "hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului", iar conform art. 613 alin. (3) din același act normativ, "admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și (...)".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale evocate rezultă că sunt supuse recursului numai hotărârile curții de apel prin care a fost admisă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.

Per a contrario, hotărârile curții de apel prin care a fost respinsă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale nu sunt supuse recursului, fiind definitive de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia:

"sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În aplicarea acestor texte de lege, se constată că recursul are ca obiect sentința civilă nr. 25/F din 27 martie 2019, prin care Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiate acțiunile în anulare formulate de reclamantul-pârât A. și de pârâta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A, împotriva hotărârii arbitrale.

Așadar, sentința primei instanțe nu face parte din categoriile de hotărâri enunțate limitativ la art. 613 alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data intentării acțiunii arbitrale, în aplicarea art. 27 din același act normativ.

Având în vedere că acțiunea arbitrală a fost introdusă la 10 septembrie 2014, fiind vorba de o hotărâre judecătorească prin care au fost respinse ca neîntemeiate acțiunile în anularea unei hotărâri arbitrale, rezultă că sentința civilă nr. 25/F din 27 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Se impune precizarea faptului că analizarea excepției inadmisibilității căii de atac este prioritară excepției nulității recursului, întrucât, pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Așa fiind, în condițiile în care recursurile declarate în cauză nu îndeplinesc condițiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibile recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR - S.A. împotriva sentinței civile nr. 25/F din 27 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR - S.A. împotriva sentinței civile nr. 25/F din 27 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2021.