ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 582/2022

Ședința publică din data de 10 martie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Cadrul procesual:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A., solicitând obligarea acesteia la plata următoarelor sume:

- 14.907.235 RON, cu titlu de preț contractual aferent certificatelor interimare de plată de la nr. 27 la nr. 361, precum și taxa pe valoare adăugată aferentă;

- daune moratorii calculate la rata lunară de 3 puncte procentuale peste rata medie a ratei de scont (dobânda de referință) a Băncii Naționale a României, de la data de 28 octombrie 2019 și până la data plății efective a prețului contractual actualizat aferent certificatelor interimare de plată de la nr. 27 la nr. 36;

- 133.128,54 RON cu titlu de daune moratorii calculate ca urmare a plății cu întârziere a certificatelor interimare de plată nr. x și nr. 34.

Prin cerere adițională, depusă la data de 27 ianuarie 2021, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:

- 14.908.481,37 RON, cu titlu de preț contractual actualizat aferent certificatelor de plată interimare de la nr. 27 la nr. 36, precum și 2.832.611,46 RON cu titlu de taxă pe valoarea adăugată aferentă;

- 849.263,68 RON, cu titlu de daune moratorii calculate până la data de 30 septembrie 2020, precum și în continuare până la data plății efective a prețului contractual actualizat, incluzând TVA, aferent certificatelor interimare de plată de la nr. 27 la nr. 36;

- 107.242,73 RON, cu titlu de daune moratorii calculate ca urmare a plății cu întârziere a certificatelor interimare de plată nr. x și nr. 36.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepțiile lipsei calității de reprezentant și a calității procesuale active a reclamantei, excepția inadmisibilității cererii pentru neparcurgerea procedurii prealabile obligatorii conform art. 7 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și excepția prescrierii dreptului material la acțiune în raport de art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 și excepția prescripției/tardivității cererii de arbitrare.

Ulterior, pârâta a renunțat la susținerea excepțiilor inadmisibilității cererii pentru neparcurgerea procedurii prealabile obligatorii conform art. 7 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și prescrierii dreptului material la acțiune în raport de art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea tribunalului arbitral:

La termenul de judecată din 5 iunie 2020 Tribunalul arbitral a unit excepția prescripției/tardivității cererii de arbitrare cu fondul cauzei.

Prin sentința arbitrală nr. 18 din 4 martie 2021 Tribunalul Arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a admis cerere de arbitrare formulată de reclamantă și a obligat pârâta la plata următoarelor sume:

- 14.908.481,37 RON diferență de preț actualizat aferentă sumelor înscrise în Cip cu nr. 26 - 37, 2.720.561,76 RON TVA și 685.436,41 RON daune moratorii aferente debitului principal;

- 107.242,73 RON daune moratorii aferente CIP cu nr. 27 și 34.

Prin încheierea de ședință din 17 martie 2021 Tribunalul Arbitral a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în hotărârea arbitrală nr. 18 din formulată de pârâtă și a dispus înscrierea corectă a debitului acordat prin primul petit al cererii din 14.908.481,37 RON în 14.318.746,10 RON.

Hotărârea Curții de Apel:

Sentința arbitrală și încheierea de îndreptare a erorii materiale au fost contestate pe calea acțiunii în anulare de către pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. care a solicitat în principal admiterea acțiunii, anularea actelor procedurale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arbitral, iar în subsidiar, urmare a admiterii acțiunii în anulare, rejudecarea cauzei și respingerea cererii reclamantei.

Petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. a invocat dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. g) și h) C. proc. civ., criticând, în esență nemotivarea sentinței sub aspectul excepției prescripției/tardivității cererii de arbitrare din perspectiva termenului general de prescripție de 3 ani, precum și încălcarea unor norme imperative ale legii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2021.

Prin sentința civilă nr. 92/F din 30 iunie 2021 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. în contradictoriu cu intimata A. S.A..

Recursul:

Sentința pronunțată în acțiunea în anulare a fost recurată de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A., care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei în sensul admiterii acțiunii în anulare cu consecința anulării sentinței arbitrale și respingerii cererii intimatei-reclamante ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticând sentința pronunțată de Curtea de Apel București sub următoarele aspecte:

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat nemotivarea sentinței atacate din perspectiva inexistenței considerentelor care să răspundă criticii sale întemeiate pe prevederile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. a arătat că în considerentele sentinței atacate se face vorbire doar de renunțarea la susținerea excepțiilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, excepția prescripției/tardivității cererii de arbitrare raportată de termenul general de prescripție și argumentele aduse nefiind analizate; se mai arată că singurul considerent al instanței de judecată are în vedere doar inexistența invocării acestei excepții, respectiv că susținerile privind tardivitatea cererii de arbitrare au fost analizate pe fondul cauzei de către Tribunalul Arbitral. Or, în speță, excepția prescripției a fost invocată separat de aspectele de fond privind depășirea unor termene contractuale. În continuare, recurenta-pârâtă a expus pe larg argumentele în susținerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, prin raportare atât la clauzele contractuale, cât și termenul general de prescripție, argumente în legătură cu care susține că nu este motivată sentința recurată.

O altă critică a vizat neanalizarea de către instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare a criticii referitoare la nepunerea în discuție de către Tribunalul Arbitral, cu încălcarea principiului contradictorialității, a autorității de lucru judecat, sub aspect pozitiv, în condițiile în care această putere de lucru judecat nu era incidentă, fiind fundamentată de un alt cadru normativ decât cel aplicabil în speță, iar considerentele valorificate nu era decizorii în jurisprudența reținută.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat sentința pronunțată în acțiunea în anulare sub aspectul greșitei aplicări a legii, în sensul că speța a fost soluționată prin raportare la un cadrul normativ eronat. A mai expus pe larg atât cadrul normativ care este aplicabil contractului încheiat între părți, precum și clauzele contractuale relevante în stabilirea acestui cadru normativ.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat excepția netimbrării, iar pe fond, după o prezentare succintă a situației de fond și a parcursului procesual, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu următoarele argumente: a susținut inadmisibilitatea recursului, motivat de faptul că argumentele din memoriul de recurs nu se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. ulterior a precizat că recalifică excepția ca fiind de nulitate a recursului; pe fond, a arătat că sentința recurată este motivată, respectând cerințele legale, instanța reținând în mod corect că recurenta-pârâtă a renunțat la susținerea acestor excepții; sub imperiul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că instanța de apel a identificat și aplicat corect cadrul legal incident în speță.

Nu au fost administrate înscrisuri noi.

La termenul de judecată din 10 februarie 2022, intimata-reclamantă a renunțat la susținerea excepției de netimbrare a recursului; la același termen, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului.

Motivarea recursului:

Examinând legalitatea deciziei de apel, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., raportat la criticile formulate și apărările invocate, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru următoarele argumente:

Se reține incidența în cauză a motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sentința recurată nefiind motivată în raport cu toate criticile și motivele invocate de recurenta-pârâtă prin acțiunea în anulare.

Analiza actelor procedurale întocmite de recurenta-pârâtă în fața Tribunalului Arbitral relevă invocarea de către aceasta a excepției prescripției dreptului material la acțiune sub două aspecte: sub imperiul prevederilor Legii nr. 554/2004, dar și sub imperiul prevederilor C. civ. s-a invocat, așadar excepția atât prin raportare la termenul reglementat de legislația specială în materia contenciosului administrativ, cât prin raportare la termenul general de prescripție reglementat de C. civ.

Înalta Curte reține, de asemenea, că recurenta-pârâtă a renunțat la susținerea unor excepții invocate în fața Tribunalului Arbitral, printre care și excepția prescripției dreptului material la acțiune, dar atitudinea procesuală a acestei părți relevă, deopotrivă, că intenția sa a fost în sensul de renunțare la susținerea excepției din perspectiva Legii nr. 554/2004, manifestarea de voință nefiind exercitată și în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune întemeiată pe prevederile C. civ.. Este edificatoare în acest sens încheierea din 5 iunie 2020 din dosarul Tribunalului Arbitral, în care se consemnează renunțarea recurentei-pârâte la susținerea unor excepții, renunțarea la invocarea excepției prescripției fiind motivată prin raportare la jurisprudența constantă a tribunalului; or, este evident că această jurisprudență avea în vedere modul de interpretare a prevederilor Legii nr. 554/2004, fără a se face referire la normele generale din C. civ. în consecință, nu se poate reține că la acel moment procesual recurenta-pârâtă ar fi renunțat la susținerea excepției prescripției dreptului material la acțiune întemeiată pe dreptul comun, ce ar fi trebui trebuit analizată în succesiune cu excepția tardivității/decăderii intimatei-reclamante, astfel cum rezultă din susținerile expuse în întâmpinare .

Identificarea voinței reale a recurentei-pârâte rezultă, de asemenea, în mod evident din concluziile scrise depuse la dosarul arbitral în termenul de amânare a pronunțării, prin care recurenta-pârâtă a susținut în continuare depășirea termenului general de prescripție și, deci, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Or, fiind în fața unei manifestări de voință cu privire la renunțarea la judecată, pentru a produce efecte ea trebuie să fie neechivocă. Din modul în care recurenta-pârâtă și-a susținut și argumentat poziția procesuală rezultă în mod neechivoc că în fața Tribunalului Arbitral partea a înțeles să renunțe doar la susținerea excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată în contextul Legii nr. 554/2004.

Plecând de la aceste premise, instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare în mod nelegal a apreciat că recurenta-pârâtă a renunțat la susținerea excepției prescripției dreptului material la acțiune fundamentată pe normele generale, dând o interpretare eronată manifestării de voință a părții. În continuare, este eronat și raționamentul instanței care a apreciat că recurenta-pârâtă a invocat depășirea unor termene contractuale, neobservând că acestea nu au fost invocate pentru soluționarea fondului cauzei, ci în susținerea excepției de prescripție, tinzând la determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de trei ani impus de normele generale pentru formularea acțiunii arbitrale. În acest context trebuie analizate susținerile părții, iar nu ca o combatere a temeiniciei cererii de arbitrare, astfel fiind prezentate în întâmpinarea de la dosarul arbitral.

Înalta Curte reține, totodată, că în lipsa unei motivări care să dezbată problema excepției prescripției dreptului material la acțiune, din perspectiva enunțată anterior, nu este în măsură să efectueze analiza de legalitate impusă de art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Motivarea instanței este deficitară, în sensul că nu răspunde criticilor recurentei-pârâte, și în ceea ce privește reținerea efectului pozitiv al unei jurisprudențe de caz în justificarea soluției pronunțate și nici în ceea ce privește cadrul normativ aplicabil cauzei. Înalta Curte reține că este admisibilă motivarea printr-un considerent comun a mai multor critici, dar acel considerent trebuie să fie apt să răspundă efectiv celor criticate. În speță, argumentația instanței este generală, fără a răspunde concret la criticile vizând raportarea la un cadrul legal greșit, nici la cele vizând valorificarea unei jurisprudențe, sub aspect pozitiv, care să antameze aceeași problemă de drept cu cea din litigiul de față.

Totodată, instanța nu răspunde criticii fundamentată pe încălcarea principiul contradictorialității, recurenta-pârâtă susținând că autoritatea de lucru judecat a fost valorificată direct în considerentele sentinței arbitrale, nefiind supusă dezbaterii părților, pentru a-și face apărările ce se impuneau.

Și din această perspectivă, Înalta Curte reține că nu este abilitată să efectueze controlul de legalitate al deciziei atacate, nefiind în prezența unor considerente care să suporte o analiză în sensul reglementat de art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Având în vedere cele expuse, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea celorlalte critici din memoriul de recurs.

Pentru considerentele reținute, văzând și dispozițiile art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În rejudecare, în conformitate cu dispozițiile art. 501 C. proc. civ., instanța va avea în vedere problemele de drept asupra cărora au fost date dezlegări de drept.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. împotriva sentinței civile nr. 92/F din 30 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. S.A. LIDER AL ASOCIERII C. - D..

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2022.