ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 73/2026

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2026

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I din C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare.

I. Obiectul litigiului:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la 05 august 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. la plata sumei de 1.961.979,5135 RON, reprezentând contravaloarea ratei inflației aferente sumei de 5.542.315,01 RON - debit principal stabilit prin decizia civilă nr. 1653/22.06.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2016, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

În urma declinării de competență, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2022*.

II. Hotărârile pronunțate în cauză:

De asemenea, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și a obligat pârâta să achite acesteia suma de 1.270.852,8317 RON, reprezentând contravaloarea ratei inflației. A respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

A obligat pârâta să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum total de 37.443,05 RON, reprezentând onorariu avocat în cuantum de 12.026 RON și taxă judiciară de timbru în cuantum de 25.417,05 RON.

Împotriva acestei soluții, au declarat apel atât reclamanta A. S.R.L., cât și pârâta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, fiind înregistrat sub același nr. de dosar.

De asemenea, a respins apelul formulat de către apelanta-pârâtă, ca nefondat.

Totodată, a obligat apelanta-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 30726,64 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 25.467,64 RON onorariu de avocat și suma de 5.259 RON taxă de timbru.

III. Recursul declarat:

Împotriva acestei soluții, a declarat recurs pârâta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, respectiv în ceea ce privește soluția de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată și de obligare a pârâtei la plata sumei de 1.961.979,5135 RON, reprezentând contravaloarea ratei inflației, precum și în ceea ce privește soluția de respingere a propriului apel și de obligare la plata onorariului avocațial pretins în etapa procesuală a apelului.

În motivarea memoriului de recurs, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că este incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 alin. (2) raportat la art. 500 din C. proc. civ. și normele la care s-a făcut trimitere în cuprinsul memoriului de recurs.

IV. Apărarea formulată:

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 14 septembrie 2025, intimata-reclamantă a invocat excepția inadmisibilității, solicitând, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil; de asemenea, a invocat excepția nulității, solicitând, în subsidiar, anularea recursului. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat precum și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, fără să anexeze înscrisuri doveditoare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 14 august 2025, sub nr. x/2022*, iar prin rezoluția din data 23 octombrie 2025 a fost stabilit termen de judecată la data de 27 ianuarie 2026.

V. Soluția instanței de recurs:

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. la plata sumei de 1.961.979,5135 RON, reprezentând contravaloarea ratei inflației aferente sumei de 5.542.315,01 RON, reprezentând debit principal stabilit prin decizia civilă nr. 1653/22.06.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că reclamanta a solicitat actualizarea sumei reprezentând despăgubiri stabilite în cadrul unui litigiu anterior, ca urmare constatării neexecutării unor obligații dintr-un contract de achiziție publică, respectiv contractul de achiziție publică nr. x din 04.11.2011, având ca obiect "Modernizarea stațiilor de cale ferată Giurgiu Oraș, Slobozia Veche, Călărași Sud- Lot x - Modernizarea stației Slobozia Veche".

Prin urmare, reține instanța supremă că pretenția ce face obiectul prezentului demers judiciar, respectiv actualizarea debitului cu indicele de inflație, este o pretenție accesorie, ce își are izvorul tot în contractul încheiat între părți și are ca temei tot răspunderea contractuală, având ca scop conservarea valorii reale a obligației bănești principale.

În consecință, având în vedere că acțiunea introductivă decurge din încălcarea unor obligații ce izvorăsc din executarea unui contract de achiziție publică, în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Totodată, se impune observația că prin încheierea din 07 noiembrie 2022, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reținând că pretențiile ce fac obiectul judecății țin de etapa executării contractului administrativ, a admis excepția de necompetență materială a completului pentru judecarea cauzelor în contencios administrativ și a trimis dosarul la un complet specializat în materie civilă.

În consecință, față de împrejurarea că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 5 august 2022, potrivit art. 27 din C. proc. civ., în cauză este aplicabilă Legea nr. 101/2016 în forma modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, intrată în vigoare la 13.07.2020.

Potrivit art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016, litigiile și cererile care decurg din executarea contractelor administrative și cele care decurg din rezilierea, rezoluțiunea, denunțarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziție publică din motive independente de autoritatea contractantă se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul, iar conform art. 55 alin. (3

1

) din același act normativ hotărârea pronunțată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (1

1

) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară. Apelul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței.

Din textele legale evocate rezultă că hotărârile pronunțate în litigiile privind executarea contractelor administrative pot fi atacate numai cu apel, potrivit art. 55 alin. (3

1

) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 114/2020.

Prin urmare, calea de atac a recursului, formulată de pârâtă, având ca obiect decizia din apel, este inadmisibilă, atât timp cât a fost exclusă în mod expres de legiuitor.

De altfel, legiuitorul a prevăzut la art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs.

Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, privind executarea unui contract administrativ, decizia nr. 234 din 18 februarie 2025 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, are caracter definitiv de la pronunțare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală din același cod, coroborat cu art. 55 alin. (3

1

) și art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016.

Consecutiv, constată Înalta Curte că dispozitivul hotărârii recurate conține mențiunea greșită a dreptului de recurs în termen de 30 de zile întrucât, astfel cum s-a arătat, acțiunea reclamantei a fost introdusă la data de 5 august 2022, dată la care dispozițiile Legii nr. 101/2016, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 114/2020, prevedeau că pentru procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative, prin derogare de la dispozițiile de drept comun, calea de atac este numai apelul.

Astfel, menționarea în dispozitivul deciziei recurate a căii de atac a recursului nu este de natură să confere recurentei dreptul de a ataca hotărârea, întrucât recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ar fi de natură să încalce principiul legalității, reglementat de art. 457 din C. proc. civ.

Instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

În consecință, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a din C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. împotriva deciziei civile nr. 234 din 18 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. împotriva deciziei civile nr. 234 din 18 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 ianuarie 2026.