ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1767/2025

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 7 martie 2019 sub nr. x/2019, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, și ulterior, prin declinare, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta AUTORITATEA FEROVIARĂ ROMÂNĂ - AFER a chemat în judecată pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "CFR MARFĂ" S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 464.647,14 RON, din care suma de 215.002.65 RON, reprezentând debit aferent facturilor nr. x din 11 mai 2018, nr. x din 12 octombrie 2018 și nr. x din 11 februarie 2019 și suma de 227.072,38 RON, cu titlu de penalități, conform facturii nr. x din 21 mai 2019, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 365 din 1 martie 2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 215.002,62 de RON, reprezentând debit principal, a sumei de 227.072,38 de RON, cu titlu de penalități de întârziere și a sumei de 22.572,11 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "CFR MARFĂ" S.A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 169 din 6 februarie 2025, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 232.197,14 RON, cu titlu de penalități de întârziere, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 215.002,62 de RON, reprezentând debit principal, și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 18.849,40 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și a sumei de 6.651 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva hotărârii instanței de prim control judiciar, reclamanta AUTORITATEA FEROVIARĂ ROMÂNĂ - AFER a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și reținerea cauzei spre rejudecare.

În susținere, autoarea căii de atac a invocat incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătând că instanța de apel a reținut în mod eronat că recurenta nu trebuia să calculeze penalități de întârziere și dobândă legala penalizatoare și că pârâtă nu datorează nicio sumă de bani cu aceste titluri. A mai afirmat că aceeași instanță nu a ținut cont de obiecțiunile formulate la raportul de expertiză judiciară, întocmit în cauză.

Astfel, făcând referire la dinamica relațiilor contractuale dintre părțile litigante și la facturile emise pe parcursul derulării lor, a subliniat că încheierea protocolului nr. 1020/1872/2016 privind eșalonarea de plată a facturilor nu exonera intimata de plata dobânzilor legale până la stingerea debitului, astfel cum rezultă și din raportul de follow-up din 8 iunie 2018 al Curții de Conturi a României și că prin semnarea acestui act, intimata a recunoscut debitul pentru care s-au calculat penalitățile și dobânda legală.

De asemenea, a susținut că sumele care au fost stornate în baza protocolului enunțat nu au făcut obiectul calculului penalităților, acesta fiind realizat pentru facturile din protocol, până la data încheierii lui.

Deopotrivă, nelegalitatea hotărârii a fost afirmată și din perspectiva faptului că instanța de prim control judiciar nu a ținut cont de obiecțiunile formulate la raportul de expertiză contabilă realizată în apel, pe care le-a prezentat, având în vedere că în raport cu acestea, valoarea accesoriilor din factura nr. x din 11 mai 2018 era corectă.

La 22 iulie 2025, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, justificat de lipsa unor critici de nelegalitate în cuprinsul cererii de recurs; pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepția nulității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, care, în caz de admitere face de prisos examinarea oricăror altor cereri și excepții formulate de părți, reține următoarele:

Dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar art. 489 alin. (2) din același cod, prevede că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 din acelși act normativ, condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, realizarea controlului judiciar este subordonată existenței unor critici de nelegalitate punctuale, cu indicarea în concret a greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul de față este fundamentat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. care sancționează cu desființarea hotărârea nemotivată ori care cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei

Analizând memoriul de recurs în aceste coordonate, Înalta Curte constată că susținerile recurentei nu pot fi încadrate în niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Aceasta, întrucât, pe de o parte, ele nu indică vreun text de lege interpretat sau aplicat greșit de către instanța anterioară, iar, pe de altă parte, argumentele autoarei căii de atac nu permit identificarea vreunor critici concrete de natură să permită declanșarea controlului de legalitate, în condițiile art. 488 din același act normativ.

Alegațiile titularei recursului - ignorarea de către instanță a probatoriului cauzei, contextul și obiectul facturilor stornate, nevalorificarea de către curtea de apel a obiecțiunilor la expertiza contabilă, referirile la raporturile dintre părți - aduc în discuție aspecte de netemeinicie ce vizează situația de fapt și probatoriul cauzei, care, însă, în această etapă procesuală excedează sferei verificărilor permise în recurs.

Prin demersul judiciar inițiat, recurenta tinde la reevaluarea acțiunii pe fond, chestiune incompatibilă cu prezenta cale extraordinară de atac, nedevolutivă și limitată numai la cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie nici determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestită cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel, de vreme ce criticilor recurentei li s-a oferit un răspuns în calea de atac devolutivă, iar autoarea căii de atac nu precizează în mod concret motivele pentru care considerentele instanței de apel ar fi nelegale în raport cu textele de lege aplicabile cauzei.

Deși reprosează instanței de apel nemotivarea hotărârii, argumentele dezvoltate în justificare impun concluzia că această ipoteză este afirmată din perspectiva valorificării greșite a probatoriului cauzei și a stabilirii eronate a situației de fapt, și nu a cazului avut în vedere de legiuitor la reglementarea acestui temei pentru casarea hotărârii - lipsa raționamentului logico-juridic al instanței în aplicarea legii la situația de fapt stabilită.

Cum susținerile recurentei nu combat argumentele reținute de instanța de apel în justificarea dispoziției de respingere a motivelor de apel reiterate în această etapă procesuală, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ipoteza de nemotivare a hotărârii fiind indicată în mod formal.

Accesul la justiție impune părților o anumită conduită procesuală ce implică, în cazul recursului, și respectarea cerințelor formale impuse de lege pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac rezumate strict la verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

De aceea, constatând că memoriul de recurs nu permite identificarea unor critici care să poată fi subsumate motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, așa cum este cazul în speță, Înalta Curte reține că excepția nulității recursului apare ca fiind întemeiată, sens în care o va admite și va anula recursul, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea Feroviară Română - AFER împotriva deciziei civile nr. 169 din 6 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "CFR MARFĂ" S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2025.