ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2034/2023

Ședința publică din data de 10 octombrie 2023

Asupra recursului, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 27.09.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" S.A. (C.F.R. MARFĂ S.A.), în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A. (C.N.C.F. C.F.R. S.A.), a solicitat obligarea societății pârâte la plata sumei de 2.148.273,61 RON, reprezentând prejudiciu suferit de către societatea reclamantă ca urmare a accidentului feroviar produs la 19.11.2015, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale de Cale Ferată Brașov, aparținând C.N.C.F. C.F.R. S.A.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1527, art. 1528, art. 1350, art. 1376 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâta C.N.C.F. C.F.R. S.A. a solicitat, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată, ca efect al admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a C.N.C.F. C.F.R. S.A., dar a invocat și excepția netimbrării; în subsidiar, în ipoteza în care vor fi respinse excepțiile invocate, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată; cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul a luat act de renunțarea pârâtei la invocarea excepției netimbrării și a unit excepția lipsei calității procesuale pasive cu fondul cauzei.

La solicitarea instanței, reclamanta a făcut precizări cu privire la temeiul juridic al acțiunii, arătând ca a invocat răspunderea contractuală.

Prin sentința civilă nr. 2956/2018 din 4 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, ca nefondată și a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROFIAR DE MARFĂ "C.F.R. MARFĂ" S.A., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "C.F.R." S.A., ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" S.A., prin care a solicitat admiterea apelului și, pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâtei la plata sumei solicitate, precum și la plata cheltuielilor de judecată suportate cu acest proces.

În faza procesuală a apelului au fost administrate probele cu înscrisuri, cu expertiză căi ferate, cu expertiză material rulant și expertiză contabilă.

Prin decizia civilă nr. 379 din 2 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "C.F.R. MARFĂ" S.A. împotriva sentinței civile nr. 2956/04.10.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A.

A schimbat în tot sentința civilă apelată în sensul că, a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.200.254,43 RON, reprezentând contravaloare prejudiciu.

A respins, în rest, cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 27.411,31 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel.

Împotriva deciziei instanței de apel, pârâta C.N.C.F. C.F.R. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, cu obligarea intimatei-reclamante la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate în toate fazele procesuale.

În motivarea recursului, recurenta a susținut, în primul rând, că hotărârea pronunțată de instanța de apel este rezultatul unei necercetări a susținerilor părților și a înscrisurilor existente la dosarul cauzei, care a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Detaliind, recurenta arată că, sunt nelegale considerentele referitoare la admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, prin neanalizarea argumentelor de fapt și de drept invocate prin întâmpinare și coroborarea probatoriului administrat. Prin urmare, susține că instanța de apel nu a analizat temeinic toate probele care au fost administrate în cauză și care au creat instanței convingerea că se impune admiterea în parte a acțiunii - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În concret, sub aspectul existenței unei neexecutări din partea C.F.R. S.A. a obligațiilor asumate prin Contractul nr. x/30.01.2015, privind accesul pe infrastructura feroviară a reclamantei S.N.T.F.M - C.F.R. Marfă S.A., recurenta solicită să se constate că această condiție nu este îndeplinită, întrucât C.F.R. S.A. și-a executat obligația asumată prin contractul nr. x/30.01.2015, privind accesul pe infrastructura feroviară a reclamantei S.N.T.F.M - C.F.R. Marfă S.A., în sensul că a permis accesul pe infrastructura feroviară a trenului de marfă nr. x în discuție.

Prin urmare, recurenta apreciază că prima condiție a răspunderii civile contractuale nu este îndeplinită.

Sub aspectul existenței culpei C.F.R. S.A., constând în neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul nr. x/30.01.2015, privind accesul pe infrastructura feroviară a reclamantei S.N.T.F.M - CFR Marfă S.A., recurenta solicită să se constate că accidentul în discuție a fost investigat de Agenția de Investigare Feroviară Română - AGIFER, care, prin raportul pe care l-a întocmit (depus la dosarul cauzei), nu a stabilit vinovăția C.F.R. S.A.

În ce privește culpa, arată că trebuie luate în considerare și aspectele privind vagoanele din compunerea trenului de marfă nr. x, care aveau maneta robinetului de izolare a instalației de frână automată manipulate pe poziția izolat, care ar fi putut concura la producerea accidentului.

Prin urmare, recurenta apreciază că nu poate fi doar în sarcina C.F.R. S.A. culpa pentru producerea accidentului de cale ferată în discuție.

Cu privire la prejudiciu, recurenta arată că, nici sub aspectul existenței și nici sub aspectul întinderii, prejudiciul pretins de reclamanta S.N.T.F.M - C.F.R. Marfă S.A, nu este dovedit.

În acest sens, solicită ca instanța să constate că reclamanta nu a făcut dovada înregistrării lui în evidențele contabile ale societății.

De asemenea, solicită să se constate că, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, așa cum a fost precizată, nu rezultă faptul că reclamanta a înregistrat un prejudiciu și nici modalitatea de determinare a prejudiciului pretins.

Prin urmare, arată că reclamanta doar pretinde înregistrarea unui prejudiciu în cuantum de 2.148.273,61 RON, fără să depună la dosarul cauzei documente din care să rezulte în mod evident faptul că aceasta a înregistrat un prejudiciu în cuantumul solicitat ca urmare a accidentului feroviar produs pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Brașov, la data de 19.11.2015.

Cu privire la Raportul de investigare final pentru accidentul feroviar produs în data de 19.11.2015, încheiat de Agenția de Investigare Feroviară Română, recurenta susține că acesta nu stabilește vinovații, ci stabilește cauzele directe, indirecte și, în final, arată dacă este cazul formulării de recomandări de siguranță.

În continuare, recurenta arată că, în avizul care face parte integrantă din raport, se precizează că "Acțiunea AGIFER nu a avut ca scop stabilirea vinovăției sau a răspunderii în acest caz".

De asemenea, învederează că, "Obiectivul acțiunii de investigare este îmbunătățirea siguranței feroviare și prevenirea incidentelor sau accidentelor feroviare, investigarea este realizată independent de orice anchetă judiciară și nu se ocupă în nici un caz cu stabilirea vinovăției sau a răspunderii", astfel încât nu poate fi invocat ca probă în acțiunea civilă.

Reiterând faptul că obiectul acțiunii de investigare a AGIFER este îmbunătățirea siguranței feroviare și prevenirea incidentelor sau accidentelor feroviare, recurenta susține că instanța de apel, în mod greșit a interpretat reglementările legale în domeniu.

În concret, recurenta a arătat că instanța de apel nu a ținut cont de următoarele prevederi legale: Legea nr. 202/4 noiembrie 2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spațiul feroviar unic european (sens în care a evocat art. 18 alin. (1), H.G. nr. 361/24 mai 2018 privind aprobarea procedurilor pentru acordarea licențelor în domeniul transportului feroviar, Anexa 1 PROCEDURĂ din 24 mai 2018 pentru acordarea licenței de transport feroviar, sens în care a evocat Capitolul VI art. 22, art. 23 alin. (1), alin. (2) lit. a)-b), art. 24 alin, 1-4.

Astfel, recurenta arată că instanța de apel a reținut în mod superficial că, deși reclamanta nu deținea un contract de asigurare valabil încheiat, lipsa contractului de asigurare nu reprezintă cauza producerii accidentului, deși acesta este condiție obligatorie pentru efectuarea transportului pe calea ferată.

Recurenta conchide prin a solicita instanței de recurs ca, făcând aplicarea dispozițiilor legale, să admită recursul și să oblige intimata-pârâtă la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de C.F.R. S.A. în soluționarea prezentului litigiu în toate fazele procesuale.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

La 19 septembrie 2022, astfel cum reiese din dovada de înmânare aflată la dosar, cererea de recurs a fost comunicată intimatei-reclamante.

La 19 octombrie 2022, intimata-reclamantă Societatea de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" S.A. a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 27 octombrie 2022, astfel cum reiese din dovada de înmânare aflată la dosar, întâmpinarea a fost comunicată recurentei, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 25 mai 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu și-au exprimat poziția procesuală prin formularea unui punct de vedere cu privire la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că, prin cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, sub un prim aspect, deși recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de recurs constată că, prin memoriul de recurs, aceasta nu a arătat, în concret, ce aspecte au rămas nemotivate sau au fost motivate într-un mod necorespunzător, mărginindu-se la a-și manifesta nemulțumirea față de modul de stabilire de către instanța de apel a situației de fapt.

Instanța supremă reține că, însăși recurenta indică faptul că aspectele contestate prin prezenta cale de atac privesc neanalizarea de către instanța de apel a argumentelor de fapt invocate de pârâtă prin întâmpinare și necoroborarea acestora cu probatoriul administrat.

Astfel, în realitate, argumentele dezvoltate de recurenta-pârâtă urmăresc reaprecierea probei cu înscrisuri (raportul Agenției de Investigare Feroviară Română), în vederea stabilirii unei alte situații de fapt, contrare celei reținute de instanța de apel, cu privire la partea culpabilă pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, precum și cu privire la întinderea prejudiciului și caracterul cert al acestuia.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situației de fapt, așa cum, în realitate, urmărește recurenta.

De altfel, prin argumentele referitoare la o posibilă culpă comună a reclamantei, autoarea prezentei căi de atac ignoră raționamentul instanței de apel, care a reținut faptul că, vagoanele nr. x și y, cu privire la care recurenta a invocat faptul că aveau maneta robinetului de izolare a instalației de frână automată manipulate pe poziția izolat, aspect ce ar fi putut concura la producerea accidentului, nu se numără printre cele deraiate și nu au reprezentat nici factor declanșator, nici factor facilitator al producerii accidentului feroviar din 19.11.0215, nereprezentând un element în lanțul cauzal.

Totodată, sunt străine de reținerile instanței de apel și susținerile recurentei privind faptul că aceasta și-a îndeplinit obligația contractuală de a permite reclamantei accesul pe infrastructura feroviară a trenului în discuție, cât timp, prin decizia atacată, instanța de apel a reținut că fapta ilicită pentru care i se va atrage răspunderea contractuală a recurentei-pârâte constă în lipsa de a asigura funcționarea infrastructurii feroviare.

Nu în ultimul rând, instanța supremă reține că, deși argumentele recurentei privesc doar reevaluarea raportului întocmit de AGIFER, la baza soluției instanței stau și rapoartele de expertiză tehnică întocmite în cauză, ale căror concluzii sunt ignorate de recurenta-pârâtă.

Nu poate fi reținută drept o critică de nelegalitate simpla evocare de către autoarea prezentei căi de atac a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 202/2016 și a art. 22-24 din Cap. VI al H.G. nr. 361/2018 - Anexa 1 Procedură din 24.05.2018 pentru acordarea licenței de transport feroviar.

Deși motivul de casare prevăzut de pct. 8 al 488 alin. (1) C. proc. civ. sancționează o hotărâre dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța supremă reține că, pentru a se declanșa un control de legalitate din această perspectivă este necesar nu numai ca autoarea recursului să indice norma de drept pretins a fi nesocotită de instanță, ci aceasta trebuie să arate, în concret, și în ce mod instanța de apel a nesocotit acea normă, dezvoltând critici de nelegalitate care să vizeze considerentele deciziei recurate.

Or, în cauză, recurenta-pârâtă s-a cantonat în a expune conținutul dispozițiilor normative, fără a dezvolta, în concret, vreo critică de nelegalitate cu privire la aplicarea greșită a acestor articole de către instanța de apel, iar instanța de recurs nu poate completa deductiv argumentația autoarei căii de atac.

De altfel, consecventă în motivare, recurenta-pârâtă ignoră și reținerile instanței de apel privind faptul că existența sau inexistența unui contract de asigurare valabil la data producerii accidentului feroviar prezintă relevanță juridică doar în situația în care se ajunge la concluzia existenței unei fapte ilicite a apelantei-reclamante și a unui prejudiciu ce se solicită a fi recuperat de la aceasta, situație ce nu se regăsește în cauză.

Argumentele anterior expuse impun concluzia că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nefiind identificate nici motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A. împotriva deciziei civile nr. 379 din 02 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A. împotriva deciziei civile nr. 379 din 02 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2023.