ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2174/2024

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1663 din 21.06.2023, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2023, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată și a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 459.400,25 lei, cu titlu de penalități de întârziere, precum și dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2 ind. 1) din O.G. nr. 13/2011 aferentă acestei sume, calculată începând cu data depunerii cererii de chemare în judecată până la plata efectivă a despăgubirii.

De asemenea, a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 4.099,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1785 din 16 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă.

În opinia recurentei nu sunt întrunite condițiile cumulative ale răspunderii civile contractuale întrucât nu se poate reține nicio faptă ilicită în sarcina acesteia. Se susține, în acest sens că, pentru a exista fapta ilicită, trebuie să existe dovada că, fără justificare, pârâta nu a executat integral sau a executat necorespunzător obligațiile asumate prin contractul subsecvent de prestări-servicii nr. 68 din 03.06.2021.

Recurenta susține că a respectat obligațiile contractuale asumate, a asigurat numărul de vagoane, însă transportul pe rețeaua feroviară maghiară (MAV) și descărcarea vagoanelor la destinație nu au fost responsabilitatea acesteia.

Potrivit recurentei, penalitățile de întârziere nu sunt datorate în temeiul art. 18 (2) lit. i din contract, întrucât întârzierile nu pot fi imputate prestatorului.

Recurenta susține că această apărare nu a fost analizată de instanța de apel, fiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ.

Recurenta apreciază că nerespectarea de către intimată și C Ungaria, în calitate de destinatar al mărfii, a cerințelor din caietul de sarcini cu privire la rulajul vagoanelor a făcut practic imposibilă transportarea cantității de sare conform comenzilor confirmate.

În continuare, se susține că instanța de apel în mod greșit a reținut că recurenta-pârâtă trebuia să facă dovada existenței unei convenții de predare-primire a vagoanelor cu operatorul maghiar, în condițiile în care responsabil cu descărcarea vagoanelor era destinatarul mărfii.

Or, întârzierile în livrarea cantităților de sare a fost cauzată de nerepatrierea la timp a vagoanelor, prin nerespectarea de către reclamantă și de A Ungaria a cerințelor din caietul de sarcini referitoare la rulajul vagoanelor.

În ceea ce privește prejudiciul, recurenta arată că acesta trebuie să existe în patrimoniul reclamantei și să fie cauzat prin fapta pârâtei.

Se mai arată că în acordul cadru și în contractul subsecvent de prestări-servicii nr. 68/2021 cantitatea de sare este prevăzută estimativ, nu este una angajantă, care să o îndreptățească pe reclamantă să calculeze penalități.

Așadar, s-a reținut în mod greșit că obligația de a transporta cantitatea de sare industrială convenită între părți este o obligație de rezultat.

S-a mai arătat că interesele părților ar fi trebuit conciliate prin adaptarea contractului deoarece prestațiile trebuie să fie proporționale și coerente.

În concluzie, recurenta susține că instanța de apel nu a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale și a clauzelor contractuale, în mod greșit nefiind analizate dispozițiile art. 12.1 din contract privind aplicarea penalităților de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Societatea Națională a Sării S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Cauza a fost înregistrată la 16 mai 2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția a II-a civilă, iar prin rezoluția din 22 mai 2024, s-a fixat termen de judecată la 21 noiembrie 2024.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., „mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității”, iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, „sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. reiese că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și a instanței de apel.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat doar formal pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta reiterează criticile din apel privind cauza exoneratoare de răspundere prevăzută la art. 18 (2) lit. i din contractul subsecvent de prestări-servicii nr. 68 din 03.06.2021, care au primit o soluționare din partea instanței de prim control judiciar, fără a contesta în concret raționamentul instanței de apel care a condus la respingerea apelului declarat de parte.

Mai mult, se constată că prin aceste critici recurenta solicită reanalizarea situației de fapt și a probatoriului administrat de instanțele de fond, precum și reinterpretarea clauzei contractuale privind cauza exoneratoare de răspundere, chestiuni ce nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, a căror verificare excedează limitelor recursului, așa cum sunt ele stabilite de primul alineat al art. 488 C. proc. civ.

În consecință, se constată că, în expunerea argumentelor circumscrise motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta nu a învederat motive care să poată fi încadrate în vreuna din ipotezele vizate de norma legală redată, respectiv nemotivare, motivare contradictorie sau străină de natura cauzei.

Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greșita încălcare sau aplicare a normelor de drept material de către instanța de apel.

În considerarea motivului de casare invocat, recurenta a susținut că nu poate fi atrasă răspunderea sa contractuală pentru nerespectarea obligației de transportare a cantității de sare convenită între părți pentru lunile ianuarie și februarie 2022, sub sancțiunea prevăzută de art. 12.1 din contract, pe motiv că nu se poate reține o fapta ilicită în sarcina acesteia.

În acest sens, recurenta a susținut că nu s-a dovedit că, fără justificare, nu a executat integral sau a executat necorespunzător obligațiile asumate, invocând și dispozițiile art. 18 (2) lit. i din contract privind fapta destinatarului mărfii în repatrierea la timp a vagoanelor ca fiind exoneratoare de răspundere.

De asemenea, recurenta a mai susținut că obligația de a transporta cantitatea de sare convenită între părți nu este o obligație de rezultat, cantitatea fiind prevăzută estimativ.

În continuare, autoarea recursului a mai susținut că este încălcat echilibrul contractual și a prezentat demersurile efectuate în acest sens pentru adaptarea contractului.

Examinând decizia recurată, se constată că instanța de apel a analizat argumentele din apel privind îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale și a reținut fapta ilicită în sarcina recurentei-pârâte constând în neîndeplinirea obligației asumate prin contract privind transportarea integrală a cantității de sare convenită între părți, pentru lunile ianuarie și februarie 2022.

În ceea ce privește critica privind natura obligației de a transporta cantitatea de sare asumată contractual, instanța de apel a reținut că aceasta este o obligație de rezultat având în vedere modul în care obligația a fost stipulată în contract și faptul că pentru neîndeplinirea acesteia s-au prevăzut dobânzi penalizatoare.

De asemenea, instanța de prim control judiciar a reținut că pârâta nu a făcut dovada că întârzierile în repatrierea vagoanelor au fost cauzate de starea tehnică a vagoanelor.

Înalta Curte constată că recurenta reiterează criticile din apel privind lipsa faptei ilicite, natura obligației asumate și cauza exoneratoare de răspundere constând în fapta destinatarului transportului, care au primit o soluționare din partea instanței de prim control judiciar în sensul celor prezentate, fără a contesta raționamentul instanței de apel care a condus la respingerea apelului declarat de aceasta. Din această perspectivă, reluarea criticilor din apel fără a contesta raționamentul instanței nu reprezintă o motivare a recursului în sens procedural, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d C. proc. civ.

Mai mult, prin criticile privind adaptarea contractului recurenta solicită reanalizarea situației de fapt și a probatoriului administrat de instanțele de fond, chestiuni ce nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, a căror verificare excedează limitelor recursului, așa cum sunt ele stabilite de primul alineat al art. 488 C. proc. civ.

Totodată, instanța supremă constată că recurenta nu a indicat nicio normă de drept material încălcată sau aplicată greșit prin decizia recurată, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind astfel invocat în mod formal.

În consecință, întrucât din motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică îndreptată împotriva deciziei din apel, aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivarea necorespunzătoare, care nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

Se va avea în vedere că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora „recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile”.

Prin urmare, constatând că recurenta nu au indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, se impune a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta Societatea Națională de Transport Feroviar Marfă – CFR Marfă S.A. împotriva deciziei civile nr. 1785 din 16 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul declarat de recurenta Societatea Națională de Transport Feroviar Marfă – CFR Marfă S.A. împotriva deciziei civile nr. 1785 din 16 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2024.