ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1056/2021

Ședința publică din data de 21 aprilie 2021

Asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 06.03.2019, reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A. a solicitat obligarea pârâtei SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR - CĂLĂTORI S.A. la plata sumei totale de 328.475,35 RON, sumă compusă din 313.705,97 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/18.10.2018, emisă conform contractului de acces pe infrastructura feroviară nr. 284/08.12.2017 și din 14.769,40 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/18.10.2018 emisă conform contractului de acces pe infrastructura feroviară nr. 284/08.12.2017. A solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1821 din 19 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta COMPANIA NATIONALA DE CĂI FERATE CFR - S.A., în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA NATIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR - CALATORI S.A. și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 284.410,11 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate conform contractului de acces pe infrastructura feroviară nr. 284/08.12.2017, până la data de 30.09.2018; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 6449,10 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta-reclamantă COMPANIA NATIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A., criticând soluția primei instanțe cu privire la respingerea pretențiilor în sumă de 44.065,26 RON, reprezentând penalități de întârziere, și în sumă 440,65 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru).

Prin decizia civilă nr. 1112/2020 din 14 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă COMPANIA NATIONALĂ DE CĂI FERATE CFR - S.A., împotriva sentinței civile nr. 1821 din 19 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SOCIETATEA NATIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CALATORI CFR - CĂLĂTORI S.A., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR - S.A., prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, precum și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată de la fond și apel și cele efectuate în recurs.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Prima critică vizează faptul că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.).

Recurenta reclamantă a susținut că hotărârea recurată a fost declarată definitivă, prin încălcarea dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că nu se poate formula recurs împotriva deciziei, ceea ce atrage sancțiunea nulității.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (8) C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea eronată a dispozițiilor art. 2553 alin. (1) C. civ., instanța de judecată neținând seama de faptul că, contractul de acces pe infrastructura feroviară nr. 284/2017 este un contract încheiat între profesioniști, care are putere de lege între părțile contractante, potrivit dispozițiilor art. 1270 C. civ. (principiul pacta sunt servanda).

Recurenta-reclamantă a precizat că voința părților la momentul încheierii contractului a fost clară, de stabilire a unor termene de scadență care să se calculeze pe zile calendaristice, a căror împlinire nu poate fi în niciun caz decalată în situația în care cade într-o zi nelucrătoare, până la prima zi lucrătoare. Clauza penală de plată a penalităților a fost încheiată tocmai pentru a preveni și a sancționa ulterior un comportament abuziv al profesionistului, care ignorând obligațiile contractuale asumate, dorește să impună alte reguli de calcul ale termenelor, astfel că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1268 C. civ. coroborate cu art. 1272 C. civ.

S-a învederat că, în ceea ce privește modalitatea de calcul a penalităților, conform contractelor de acces pe infrastructura feroviară pentru anii anteriori 2014, 2015, 2016, dispozițiile art. 2553 C. civ. nu s-au aplicat contractelor respective, SNTFC "CFR CALATORI" S.A. fiind de acord cu modul de calcul al penalităților, pârâta achitând debitele restante potrivit facturilor fiscale întocmite de recurentă, al căror cuantum a fost stabilit pe zile calendaristice, și nu libere/lucrătoare.

Raportându-se la prevederile art. 5.2 coroborate cu art. 5.4 și 5.5 din contractul de acces nr. x/2017, recurenta-reclamantă a susținut că părțile au derogat de la modalitatea de calcul al termenelor reglementată de Titlul III din Cartea a VI-a a C. civ., respectiv de la dispozițiile art. 2553 alin. (1) și art. 2554 C. civ.. Părțile au stabilit în mod liber și neviciat că termenele de primire și de scadență, de 5 (cinci) și 30 (treizeci) de zile sunt calendaristice, intenția acestora fiind clară, de a se lua în calcul atât ziua în care începe să curgă termenul, cât și ziua când acesta se împlinește.

S-a considerat că dispozițiile invocate reglementează doar modalitatea de calcul a termenelor de prescripție extinctivă sau de decădere.

S-a arătat că termenele contractuale în discuție sunt calendaristice, în calculul cărora se iau în considerare atât ziua în care încep să curgă, cât și ziua în care se împlinesc. Totodată, pentru calculul termenelor pe zile calendaristice nu prezintă relevanță zilele lucrătoare sau nelucrătoare, iar împrejurarea că ultima zi a termenului ar fi una nelucrătoare nu atrage prorogarea termenului.

S-a mai susținut că părțile contractante prin art. 5.6 au înțeles să stipuleze o clauză penală, reglementată de art. 1538 C. civ., potrivit căreia în cazul în care nu se execută obligațiile financiare asumate prin contract, partea responsabilă va plăti penalități de întârziere pentru depășirea termenului de plată al facturilor. Acest termen este prevăzut în mod expres în contract ca fiind "prima zi după expirarea termenului de plată".

În ceea ce privește termenul de scadență, s-a menționat că acesta se identifică cu data la care suma datorată trebuie să se afle în contul creditorului, întrucât din acest moment obligația devine exigibilă și se calculează penalitățile de întârziere aferente. Potrivit art. 1535 C. civ. "În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante, cu modificările și completările ulterioare, care transpun în legislația națională prevederile Directivei 2011/7/CE privind combaterea întârzierii la plată în tranzacțiile comerciale.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Având în vedere că hotărârile pronunțate cu privire la acțiunile în răspundere contractuală nu figurează printre cazurile de excepție prevăzute de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 1074 din 18 decembrie 2018, care suprimă dreptul la recurs, devine incidentă regula cuprinsă în art. 483 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Prin urmare, decizia civilă nr. 1112/2020 din 14 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Faptul că în dispozitivul deciziei recurate s-a menționat "Definitivă" nu poate avea ca efect nerecunoașterea căii de atac a recursului, în acest sens, putând fi evocat și art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", și nici nu poate atrage nulitatea hotărârii.

Mai mult decât atât, această mențiune în conținutul dispozitivului hotărârii, nu a cauzat recurentei nicio vătămare a drepturilor sale procesuale în sensul art. 175 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanța de recurs a constatat admisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac și a analizat-o pe fond.

În raport cu aceste aspecte, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi primit.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că părțile prin contract au derogat de la modalitatea de calcul al termenelor reglementată de Titlul III din Cartea a VI-a a C. civ., respectiv de la dispozițiile art. 2553 alin. (1) și art. 2554 C. civ., stabilind în mod liber și neviciat că termenele de primire și de scadență, de 5 (cinci) și 30 (treizeci) de zile sunt calendaristice, intenția acestora fiind clară, de a se lua în calcul atât ziua în care începe să curgă termenul, cât și ziua când acesta se împlinește.

Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din C. civ., dispozițiile C. civ. se aplică și raporturilor dintre profesioniști.

Spre deosebire de reglementarea neunitară anterioară a regulilor în funcție de care se calculează termenele, noul C. civ. acordă importanța cuvenită calculului termenelor.

Art. 2551 din C. civ. prevede că "Durata termenelor, fără deosebire de natura și izvorul lor, se calculează potrivit regulilor stabilite de prezentul titlu" (art. 2551 - 2556 C. civ.).

Din prevederile art. 2551 din C. civ. reiese faptul că durata oricăror termene în materie civilă, fără deosebire de natura și izvorul lor, fie că sunt legale, fie că sunt convenționale se calculează potrivit regulilor stabilite de Titlul III "Calculul termenelor", din Cartea a VI a C. civ., motiv pentru care modul de calcul al termenelor se aplică și contractului de acces nr. x din 8 decembrie 2017.

Astfel, în ce privește termenul stabilit pe zile, legiuitorul a reglementat, conform prevederilor art. 2553 alin. (1) din C. civ., următoarele:" Când termenul se stabilește pe zile, nu se ia în calcul prima și ultima zi a termenului".

Aceasta înseamnă că nu se ia în calculul termenului nici ziua când el a început să curgă (dies a quo), nici ziua când acesta se sfârșește (dies ad quem).

Instanța de apel în mod corect a ținut seama de prevederile art. 2551 din C. civ., și a determinat scadența obligației de plată în raport de modul de calcul al termenelor reglementat de dispozițiile art. 2553 (1) din C. civ.

Stabilirea unor termene pe zile calendaristice nu reprezintă o derogare de la dispoziția de drept comun, consacrată legal de legiuitor, ci doar indicarea termenului cu luarea în considerare a zilelor din calendar, iar nu doar a zilelor lucrătoare.

Termenul de plată a fost calculat corect în modalitatea reglementată art. 2553 (1) din C. civ., fără a se lua în calcul prima și ultima zi a termenului, cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legale și convenționale.

Sunt nefondate criticile recurentei-reclamante în sensul că prevederile art. 2551 - 2556 din C. civ. ar reglementa numai modalitatea de calcul al termenelor de prescripție și de decădere.

Cartea a VI-a din C. civ. cuprinde trei titluri, ultimul dintre acestea fiind consacrat calculului termenelor, regimul juridic al prescripției extinctive și al decăderii fiind reglementat de primele două titluri.

Instanța de apel a reținut corect că, față de faptul că reglementările sunt cuprinse în titluri diferite, nu există nicio rațiune pentru a se considera că legiuitorul a limitat aplicarea modalității de calcul (stabilită în Titlul III numai pentru termenele de prescripție și de decădere), lăsând nelegiferată modalitatea de calcul a termenelor legale sau convenționale aplicabile în raporturile juridice de drept civil.

Dimpotrivă, art. 2551 din C. civ. exclude, așa cum s-a menționat mai sus, orice deosebire privind modalitatea de calcul al termenelor în funcție de natura și izvorul acestora, ceea ce înseamnă că prevederile Titlului III se aplică și termenelor de scadență convenite printr-un contract civil.

Împrejurarea că modalitatea de calcul a penalităților pentru anii anterior 2014, 2015, 2016 a fost diferită nu poate fi primită, întrucât uzanța, în enumerarea art. 1 din C. civ., este izvor subsidiar de drept, și se aplică numai în condițiile inexistenței unor dispoziții legale sau convenționale.

Invocarea prevederilor art. 1535 din C. civ. și ale art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 72/2013 nu prezintă relevanță pentru modalitatea de calcul a termenelor, întrucât acestea nu derogă de la dispozițiile art. 2553 alin. (1) din C. civ., ci stabilesc că daunele moratorii sunt datorate de la scadență, data scadentă urmând a se determina prin aplicarea termenelor stabilite de contract sau de lege, calculate conform Titlului III din Cartea a VI-a a C. civ.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR - S.A. împotriva deciziei civile nr. 1112/2020 din 14 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR - S.A. împotriva deciziei civile nr. 1112/2020 din 14 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2021.