ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1345/2023

Ședința publică din data de 24 mai 2023

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 20.07.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR - Călători" S.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, în baza probelor administrate, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.230.000,07 RON reprezentând penalități de întârziere la plata facturilor TUI și NONTUI, actualizată cu indicele de inflație până la plata efectivă, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 192, art. 194 și următoarele din C. proc. civ., art. 1164, art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1350, art. 1516, art. 1530-1535, art. 1547 - 1548 din C. civ. și dispozițiile contractului de acces pe infrastructură feroviară nr. 158/12.12.2019.

Prin sentința civilă nr. 383/02.03.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, a fost admisă în parte acțiunea; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2.214.590,87 RON reprezentând contravaloare penalități de întârziere conform contractului nr. x/2019, sumă ce urmează să fie actualizată cu indicele de inflație până la data efectivă a plății; totodată, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 25750,90 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. și pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR - Călători" S.A,

Prin decizia nr. 1336/2022 din 22 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelurile, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, atât reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A., cât și pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR - Călători" S.A. au declarat recurs.

1) Recursul reclamantei Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, întrucât aceasta a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1268, art. 1267, art. 1272 alin. (1), art. 1530, art. 1548 N. C. civ., art. 2553 alin. (1) C. civ., 2544 C. civ., precum și obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Într-un prim motiv de recurs, se susține, în esență, ipoteza existenței unor motive contradictorii, arătându-se în acest sens că dacă se analizează comparativ notele de calcul al penalităților întocmite de părți, se observă că, în fapt, ambele societăți au exclus din perioada de scadență a facturilor prima și ultima zi după împlinirea scadenței; cu toate acestea, nu mai poate fi acceptată, încă o dată, eliminarea primei zile din perioada în care penalitățile încep să curgă, întrucât în contract la art. 5.16 este specificat în mod clar că "se vor plăti dobânzi și penalități începând cu prima zi după expirarea termenului de plată". Or, o asemenea verificare nu s-a făcut de către instanța de apel.

Instanța de apel a făcut o cercetare sumară a pretențiilor cu care a fost învestită, aprobând fără o minimă verificare, calculul penalităților prezentat de intimata-pârâtă.

Printr-un alt motiv de recurs, reclamanta susține aplicarea greșită de către instanță a dispozițiilor art. 2553 și art. 2554 C. civ.. Astfel s-a susținut că instanța de apel motivează eronat hotărârea, încălcând voința părților exprimată în prevederile contractului nr. x/2019.

S-a menționat că instanța nu a analizat prevederile contractuale, care stabilesc la art. 1 pct. 1.10 că termenul de «zi» este interpretat ca fiind zi calendaristică. Este evident că «zilele lucrătoare» sunt excluse de la calcul termenelor de scadență și a perioadei de curgere a penalităților, câtă vreme în cuprinsul contractului orice referire la noțiunea de zi are în vedere ziua calendaristică. Validarea în aceste condiții a calculului SNTFC "CFR CĂLĂTORI" S.A., care a prorogat termenul de scadență împlinit într-o zi nelucrătoare, pentru prima zi lucrătoare, constituie atât o încălcare a voinței părților exprimată liber și neviciat prin contractul de acces încheiat, care constituie legea potrivit dispozițiilor art. 1270 C. civ., cât mai ales o aplicare greșită a dispozițiilor art. 2553 și art. 2554 C. civ..

De asemenea, s-a susținut că, prin clauzele prevăzute la art. 5.2., art. 5.4., art. 5.6. din contract, părțile au convenit reciproc să deroge de la dreptul comun în muterie și să stabilesca un mod de calcul al termenelor de scadență a obligațiilor financiare și implicit de curgere a penalităților, pe zile libere pline, aspect ignorat de instanță și calificat în mod neîntemeiat ca nedovedit.

Prin urmare, potrivit prevederilor contractuale, care se aplică cu prioritate, față de dispozițiile art. 2553 și 2554 C. civ., conform art. 1270 C. civ., în calculul perioadei de întârziere la plată facturilor se ia în considerare prima zi, clauză pe care pârâta nu a respectat-o.

Prevederile legale invocate nu operează în speță, câtă vreme părțile de comun acord au stabilit în contract că scadența debitelor se calculează având în vedere zilele calendaristice, nu cele libere prevăzute de C. civ.

Recurenta-reclamantă a mai susținut și încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1268, art. 1270 alin. (1). și art. 1272 C. civ..

În acest sens, s-a arătat că între părți a fost încheiat în mod valabil contractul nr. x/2019 care are putere de lege, potrivit dispozițiilor art. 1270 alin. (1) C. civ. (principiul pacta sunt servanda). Din conținutul clauzei contractuale detaliate la art. 5.6, rezultă că părțile contractante au înțeles să stipuleze o clauză penală reglementată prin art. 1538 C. civ., cu precizarea că termenul de plată al facturilor este prevăzut în mod expres în contract ca fiind "prima zi după expirarea termenului de plată".

S-a mai arătat că art. 1268 C. civ. reglementează maniera de interpretare a clauzelor contractuale, prevedere care a fost însă nesocotită de instanța de apel.

În speță, sintagma "prima zi după expirarea termenului de plată" coroborată cu sintagma "termen de scadență 30 zile calendaristice de la data primirii/emiterii" se interpretează în sensul că ultima zi de plată se împlinește în a 30 a zi, și nu în ziua următoare sau în prima zi lucrătoare.

Așadar, voința părților la momentul încheierii contractului a fost clară, de stabilire a unor termene de scadență care să se calculeze pe zile calendaristice, a căror împlinire nu poate fi în niciun caz decalată, în situația în care cade într-o zi nelucrătoare, până la prima zi lucrătoare.

Clauza penală de plată a penalităților a fost încheiată tocmai pentru a preveni și a sancționa ulterior un comportament abuziv al profesionistului, care ignorând obligațiile contractuale asumate, încearcă să impună alte reguli de calcul ale termenelor, care să-1 absolve de plata penalităților.

Or, instanța de apel prin validarea calculului prezentat de intimată, fără a efectua o minimă verificare a numărului de zile de întârziere care se stabilește pe zile calendarisice și nu pe zile lucrătoare, a creat o premisă de nerespectare atât a contractului valabil încheiat, cât și a prevederilor legale, care stabilesc interpretarea clauzelor în vederea producerii de efecte, și nu în scopul anulării lor.

Prin soluția pronunțată se încalcă și dispozițiile art. 1272 C. civ., normă juridică prin care legiuitorul a stabilit o limită, în sensul că, raportat la natura contractului și la conduita părților, nu se poate denatura intenția lor reală, astfel încât să dobândească alte drepturi și obligații, în speță alte termene de scadență, la care nu au consimțit în mod efectiv.

Mai mult, în raporturile contractuale desfășurate cu SNTFC Călători termenul de împlinire a scadenței facturilor fiscale a fost calculat pe zile calendaristice, și nu pe zile libere/lucrătoare, fiind un mod de lucru acceptat și recunoscut de pârâtă.

Recurenta-reclamantă a arătat că a depus la dosarul cauzei, dovezi în acest sens, respectiv facturi fiscale și extrasele de cont aferente, din care rezultă că practica statornicită între părți este de a achita contravaloarea prestațiilor în termenul de scadență de 30 de zile calendaristice, care se împlinește în a a 30 a zi și nu ulterior acesteia, independent de faptul că ziua este nelucrătoare, aspect ignorat de instanță de apel.

De altfel, în niciun contract încheiat între profesioniști nu se stipulează termene care să se calculeze prin eliminarea primei și ultimei zile a termenului, întrucât acestea sunt în mod clar stabilite de legiuitor pentru reglementarea litigiilor, și nu a raporturilor contractuale.

Rezultă că instanță de apel a interpretat în mod eronat dispozițiile contractului nr. x/2019, încălcând astfel voință părților liber exprimată și neviciată, cu privire la modul de calcul al penalităților de întârziere.

Un alt aspect reținut eronat de către instanța de apel îl reprezintă existența unei opinii jurisprudențiale unanime exprimată de I.C.C.J., potrivit căreia, "modul de de calcul aplicat de prima instanță (reglementat de dispozițiile art. 2553 alin .1 si 2554 C. civ.) este unul corect...". S-a învederat de către recurentă că această opinie jurisprudențială nu este unanimă, așa cum susține instanța de apel, în acest context amintindu-se deciziile nr. 167/A/2021 și nr. 2653/2021, emise în dosarul nr. x/2019.

2) Recursul pârâtei Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR - Călători" S.A. a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a susținut că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în ceea ce privește actualizarea pretențiilor cu indicele de inflație.

Considerentele deciziei atacate reținute sub acest aspect sunt neîntemeiate raportat la clauza penală însușită de părți prin art. 5.6 din Contract, coroborat cu prevederile art. 14 din C. civ., care reglementează executarea contractului cu bună-credință.

Așadar, a susținut recurenta-pârâtă, părțile au înțeles convențional să stabilească cuantumul penalităților, astfel că tot ceea ce depășește procentul de 0.03% stabilit la momentul încheierii contractului, reprezintă o încălcare a principiului bunei-credințe care guvernează contractul civil.

In realitate, instanța de apel se afla în eroare cu privire la conținutul "art. 1531 din C. civ..".

După redarea art. 1535 alin. (1) prima teza din C. civ., recurenta-pârâtă a susținut că, în speță, considerentul instantei de apel pornește de la raționamentul greșit că factura nr. x/07.06.2021, respectiv factura nr. x/07.06.2021 care fac obiectul cauzei nu au fost plătite de pârâtă la scadență. Însă, facturile mai sus menționate nu reprezintă facturi de debit cu scadența stabilită contractual, ci contravaloare penalități de întârziere calculate de intimata reclamanta în temeiul prevederilor art. 5.6 din Contract, clauză penală pentru care nu s-a reglementat niciun termen de scadență in cuprinsul contractului.

In concluzie, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii cererii și obligării intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata prezentului litigiu.

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat; recurenta-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei ca fiind nul, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat; recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului precum și a celorlalte apărări ale pârâtei.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul reclamantei Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A., întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., acesta va fi respins ca nefondat pentru cele ce urmează:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că, deși recurenta-reclamantă critică decizia curții de apel din perspectiva ipotezei existenței unor considerente contradictorii, criticile recurentei-reclamante privesc, în realitate, modul de apreciere a probatoriului, maniera în care instanța a acordat relevanță înscrisurilor administrate și conținutului clauzelor contractuale, or, acestea nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât vizează aspecte de netemeinicie ale deciziei atacate.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamanta a susținut că instanța de apel a reținut în mod greșit modalitatea de calcul a penalităților de întârziere pe zile libere, în conformitate cu art. 2553 alin. (1) și art. 2554 C. civ., contrar voinței părților care au derogat de la aceste dispoziții și au stabilit în contractele încheiate că termenele sunt calendaristice, cu încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor art. 1266, art. 1268, art. 1267, art. 1270 alin. (1), art. 1272, art. 1530 și art. 1548 C. civ.

Analizând critica recurentei-reclamante, din această perspectivă, Înalta Curte reține că în conformitate cu prevederile art. 2551 C. civ., potrivit căruia "durata termenelor, fără deosebire de natura și izvorul lor, se calculează potrivit regulilor stabilite de prezentul titlu", pentru modalitatea de calcul a oricăror termene în materie civilă, fără deosebire de natura și izvorul lor, fie că sunt legale sau convenționale, se aplică regulile stabilite de Titlul III "Calculul termenelor", din Cartea a VI - a C. civ.

Prin urmare, modalitatea de calcul a termenelor stabilite în Titlul III din Cartea a VI a C. civ. se aplică și contractului de acces pe infrastructură feroviară nr. 158/12.12.2019.

Astfel, în ce privește termenul stabilit pe zile, legiuitorul a reglementat, conform prevederilor art. 2553 alin. (1) C. civ., modalitatea de calcul, respectiv "când termenul se stabilește pe zile, nu se ia în calcul prima și ultima zi a termenului".

Aceasta înseamnă că nu se ia în calculul termenului nici ziua când el a început să curgă (dies a quo), nici ziua când acesta se sfârșește (dies ad quem).

Prin urmare, în aplicarea principiului libertății de a contracta părțile pot deroga de la modalitatea de calcul al termenelor reglementată de Titlul III din Cartea a VI-a a C. civ., însă, în lipsa unei asemenea derogări exprese, se aplică normele generale privind calculul termenelor.

Stabilirea unor termene pe zile calendaristice nu reprezintă o derogare de la dispoziția de drept comun, consacrată legal de legiuitor, ci doar indicarea termenului cu luarea în considerare a zilelor din calendar, iar nu doar a zilelor lucrătoare.

Totodată, se reține că, potrivit art. 2554 C. civ., "dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfârșitul primei zile lucrătoare care îi urmează".

În acest context, instanța de apel în mod corect a reținut că este nefondată critica apelantei reclamante în sensul că dispozițiile art. 2553 alin. (1) și 2554 C. civ. nu ar fi aplicabile raportului juridic dintre părți, cât timp nu s-a învederat că părțile ar fi derogat de la modalitatea de calcul al termenelor reglementată de titlul III din cartea a VI-a a C. civ.

În egală măsură, Înalta Curte constată că, în speță, contractul de acces pe infrastructura feroviară a fost încheiat între profesioniști, astfel că părțile au cunoscut semnificația juridică a termenilor folosiți, respectiv faptul că noțiunea de "zile calendaristice" semnifică zilele din calendar, aceasta nereprezentând o derogare de la modalitatea consacrată legal pentru calculul termenelor de drept material civil pe "zile libere".

Astfel, termenul de plată a fost calculat corect în modalitatea reglementată art. 2553 alin. (1) C. civ., fără a se lua în calcul prima și ultima zi a termenului, cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legale și convenționale.

Critica recurentei-reclamante prin care se arată că a depus la dosarul cauzei facturi fiscale și extrasele de cont aferente, din care rezultă că practica statornicită între părți este de a achita contravaloarea prestațiilor în termenul de scadență de 30 de zile calendaristice, care se împlinește în a a 30 a zi și nu ulterior acesteia, independent de faptul că ziua este nelucrătoare, aspect ignorat de instanță de apel, nu poate fi primită, întrucât uzanța, în enumerarea art. 1 C. civ., este izvor subsidiar de drept, și se aplică numai în condițiile inexistenței unor dispoziții legale sau convenționale.

De asemenea, critica recurentei-reclamante referitoare la reținerea eronată de către instanța de apel a existenței unei opinii jurisprudențiale unanime cu privire la chestiunea de drept supusă dezbaterii nu poate fi susținută cu temei, în condițiile în care, chiar, în cuprinsul Deciziei nr. 24/9.05.2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 554 din 07 iunie 2022, s-a reținut că la nivelul secția a II-a civile a instanței supreme s-a cristalizat și consolidat o practică judiciară în ceea ce privește modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 2.551-2.553 din C. civ., aspect evidențiat, în mod corect de curtea de apel.

În ceea ce privește recursul pârâtei Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR" S.A., întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta va fi respins ca nefondat pentru cele ce urmează:

Circumscris acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în ceea ce privește actualizarea pretențiilor cu indicele de inflație.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Dispozițiile anterior citate vizează aplicarea unui text de lege străin situației de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situații de fapt determinată, interpretarea și aplicarea greșită a textului de lege la o anumită situație de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

Din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței, instanța de prim control judiciar respectând, aplicând și interpretând corect normele legale incidente în cauză.

Astfel, se reține că relativ la evaluarea prejudiciului, instanța a avut în vedere necesitatea respectării principiului reparării integrale, recunoscut de textul art. 1531 C. civ.

Potrivit acestui text legal, "(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. (2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. (3) Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial".

În acest context, trebuie arătat că actualizarea penalităților de întârziere cu rata inflației nu presupune o dublă reparație a prejudiciului și nu contravine efectelor clauzei penale stipulate la art. 5.6. din contractul de acces pe infrastructura feroviară nr. 158/12.12.2019, cu consecința acordării unor daune interese în cuantum mai mare decât cel prevăzut de părți prin contract.

Aceasta, întrucât clauza penală reprezintă o evaluare convențională a prejudiciului cu scopul de a determina întinderea acestuia, iar, prin actualizarea sa cu indicele de inflație se realizează echilibrul prestațiilor voit de părți la încheierea contractului și se aduce cuantumul penalităților de întârziere la valoarea apreciată de cocontractanți la momentul încheierii contractului.

Actualizarea cu rata inflației nu este o sancțiune, ci reprezintă de fapt asigurarea unui echilibru valoric în condițiile de instabilitate a monedei, iar debitorul trebuie să suporte diferența, nefiind întemeiate susținerile recurentei-pârâte în sensul că, întrucât, părțile au înțeles convențional să stabilească cuantumul penalităților, tot ceea ce depășește procentul de 0.03% stabilit la momentul încheierii contractului, reprezintă o încălcare a principiului bunei-credințe care guvernează contractul civil.

Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de apel că actualizarea cu indicele de inflație se constituie într-o modalitate de recuperare a prejudiciului suferit de creditor, cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și cea a plății efective a sumei datorate. Astfel, prin actualizarea cu rata inflației se urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.

Având în vedere că natura juridică a penalităților de întârziere este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune pentru neexecutarea obligației de plată, sub forma unor daune moratorii, iar a doua valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, pretenții care au natura juridică a unor daune compensatorii, singura concluzie care rezultă este aceea că este admisibil cumulul acestora.

Susținerile recurentei-pârâte cu privire la raționamentul greșit de la care pornește instanța de apel referitor la cele două facturi care fac obiectul cauzei, nu au susținere în considerentele deciziei recurate, în condițiile în care instanța de prim control judiciar a avut în vedere actualizarea penalităților de întârziere cu rata inflației.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. și de pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. - Călători S.A. deciziei nr. 1336/2022 din 22 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. și de recurenta-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI S.A. împotriva deciziei nr. 1336/2022 din 22 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2023.