ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2596/2022

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 21 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta COMPANIA NAȚIONALA DE CAI FERATE CFR S.A., în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR - CĂLĂTORI" S.A., (SNTFC "CFR CĂLĂTORI" S.A.), a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.498.203,16 RON reprezentând penalități de întârziere la plata facturilor TUI și NONTUI, actualizată cu indicele de inflație până la plata efectivă; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1494 din 27 mai 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A., în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR - CĂLĂTORI S.A..

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.416.118,82 RON reprezentând penalități de întârziere aferente facturilor TUI și suma de 40.678,12 RON reprezentând penalități de întârziere aferente facturilor non TUI.

A fost admisă cererea reclamantei și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 18172,96 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel apelanta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, solicitând admiterea apelului și, rejudecând fondul cauzei, schimbarea în parte a sentinței atacate conform art. 480 alin. (2) C. proc. civ., în sensul admiterii în totalitate a cererii formulate și obligării pârâtei și la plata sumei de 82.084,34 RON reprezentând diferență penalități de întârziere la plata facturilor TUI și non TUI actualizată cu indicele de inflație până la plata efectivă, precum și a sumei de 414.04 RON reprezentând diferență cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1116 din 29 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost admis apelul promovat de apelanta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A., împotriva sentinței civile nr. 1494 din 27 mai 2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR-CĂLĂTORI S.A., a fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.442.896,16 RON reprezentând penalități de întârziere aferente facturilor TUI și sumei de 40.678,12 RON reprezentând penalități de întârziere aferentele facturilor non TUI.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.

A fost obligată intimata la plata către apelantă a sumei de 704.16 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1116 din 29 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, solicitând admiterea recursului, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată și obligării pârâtei la plata sumei de 13.924,55 RON reprezentând diferență penalități de întârziere la plata facturilor TUI și a sumei de 704.33 RON reprezentând diferență penalități de întârziere la plata facturilor non TUI; actualizarea cu indicele de inflație până la plata efectivă.

În argumentarea recursului, susține, în esență, că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În opinia recurentei, instanța de apel a reținut greșit în considerentele sentinței atacate că penalitățile s-au calculat de către recurentă fără a se socoti "prima zi după expirarea termenului de plată, plus o zi".

Consideră că argumentele prezentate în cuprinsul hotărârii atacate sunt cel puțin contradictorii și demonstrează faptul că instanța de apel a făcut o cercetare sumară a pretențiilor cu care a fost învestită, aprobând fără o minimă verificare, calculul penalităților prezentat de intimata-pârâtă.

Or, analizând comparativ notele de calcul al penalităților întocmite de părți se poate observa că în fapt, ambele societăți au exclus din perioada de scadență a facturilor prima și ultima zi. După împlinirea scadenței însă, nu mai poate fi acceptată încă o dată eliminarea primei zile din perioada în care penalitățile încep să curgă, întrucât în contract la art. 5.6. este specificat în mod clar că "se vor plăti dobânzi și penalități începând cu prima zi după expirarea termenului de plată".

Al doilea motiv de recurs, susține recurenta, îl reprezintă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2553 și art. 2554 C. civ.

Apreciază că instanța de apel a motivat eronat în considerente, încălcând astfel voința părților exprimată în prevederile contractului nr. x/2019.

Astfel, instanța nu a analizat prevederile contractuale, care stabilesc la art. 1 pct. 1.10 că termenul de "zi" este interpretat ca fiind zi calendaristică.

Este evident că "zilele lucrătoare" sunt excluse de la calcul termenelor de scadență și al perioadei de curgere a penalităților, atâta timp cât în cuprinsul contractului orice referire la noțiunea de zi are în vedere ziua calendaristică. Validarea în aceste condiții a calculului SNTFC "CFR CĂLĂTORI" S.A., care a prorogat termenul de scadență împlinit într-o zi nelucrătoare, pentru prima zi lucrătoare, constituie atât o încălcare a voinței părților exprimată liber și neviciat prin contractul de acces încheiat care constituie legea potrivit dispozițiilor art. 1270 C. civ., cât mai ales o aplicare greșită în speță a dispozițiilor art. 2553 și art. 2554 C. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 5.2. din contract, facturile aferente TUI au termen de scadență 30 zile calendaristice de la data primirii acestora. Data primirii se consideră a fi a cincea zi calendaristică de la data emiterii facturilor de către CFR.

Art. 5.4. stipulează că "Facturarea prestațiilor din anexele 4, 5 și 6 (non TUI) se va face în tranșe lunare de regulă până la data de 20 a lunii următoare, iar facturile vor avea termen de scadență 30 de zile calendaristice de la data emiterii, iar art. 5.6.:

"În cazul în care părțile nu execută, execută cu întârziere sau necorespunzător obligațiile financiare asumate prin prezentul Contract, vor plăti dobânzi și penalități în valoare de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere începând cu prima zi după expirarea termenului de plată, debitorul fiind de drept în întârziere. Totalul dobânzilor și penalităților nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia a fost calculate."

Rezultă indubitabil că prin clauzele anterior enunțate, părțile au convenit reciproc să deroge de la dreptul comun în materie și să stabilească un mod de calcul al termenelor de scadență a obligațiilor financiare și implicit de curgere a penalităților, pe zile libere pline, aspect ignorat de instanță și calificat în mod neîntemeiat ca nedovedit.

Prin urmare, potrivit prevederilor contractuale care se aplică cu prioritate față de C. civ. conform dispozițiilor art. 1270 C. civ., în calculul perioadei de întârziere la plată facturilor se ia în considerare prima zi, clauză pe care pârâta nu a respectat-o.

Rezultă că prevederile legale invocate nu operează în speță, câtă vreme părțile de comun acord au stabilit în convenție că scadența debitelor se calculează având în vedere zilele calendaristice, nu cele libere prevăzute de C. civ.

Al treilea motiv de recurs îl constituie încălcarea de către instanță de apel prin soluția pronunțată a dispozițiilor art. 1.268, art. 1270 alin. (1), art. 1272 C. civ.

Arată că între părți a fost încheiat în mod valabil contractul nr. x/2019, care are putere de lege, potrivit dispozițiilor art. 1270 alin. (1) C. civ. (principiul pacta sunt servanda), iar din conținutul clauzei contractuale detaliate la art. 5.6, rezultă că părțile contractante au înțeles să stipuleze o clauză penală reglementată prin art. 1538 C. civ., potrivit căreia în cazul în care nu se execută obligațiile financiare asumate prin contract, partea responsabilă vă plăti penalități de întârziere pentru depășirea termenului de plată al facturilor. Precizează că acest termen este prevăzut în mod expres în contract că fiind "prima zi după expirarea termenului de plată".

Recurenta consideră că prin clauzele anterior enunțate, părțile au convenit reciproc să deroge de la dreptul comun în materie și să stabilească un mod de calcul al termenelor de scadență a obligațiilor financiare și implicit de curgere a penalităților, pe zile libere pline, aspect ignorat de instanță și calificat în mod neîntemeiat ca nedovedit.

Prin urmare, potrivit prevederilor contractuale care se aplică cu prioritate fața de C. civ. conform dispozițiilor art. 1270 C. civ., în calculul perioadei de întârziere la plată facturilor se ia în considerare prima zi, clauză pe care pârâta nu a respectat-o.

Astfel, recurenta apreciază că prevederile legale invocate nu operează în speță, câtă vreme părțile de comun acord au stabilit în convenție că scadența debitelor se calculează având în vedere zilele calendaristice, nu cele libere prevăzute de C. civ.

Al treilea motiv de recurs îl constituie încălcarea de către instanță de apel prin soluția pronunțată a dispozițiilor art. 1.268, art. 1270 alin. (1), art. 1272 C. civ.

Din conținutul clauzei contractuale detaliate la art. 5.6, apreciază recurenta, rezultă că părțile contractante au înțeles să stipuleze o clauză penală reglementată prin art. 1538 C. civ., potrivit căreia în cazul în care nu se execută obligațiile financiare asumate prin contract, partea responsabilă vă plăti penalități de întârziere pentru depășirea termenului de plată al facturilor. Precizează că acest termen este prevăzut în mod expres în contract că fiind "prima zi după expirarea termenului de plată".

Astfel, art. 1.268 C. civ. reglementează maniera de interpretare a clauzelor contractuale, prevedere care, în opinia recurentei, a fost însă nesocotită de Curtea de Apel București.

În speță, sintagma "prima zi după expirarea termenului de plată" coroborată cu sintagma "termen de scadență 30 zile calendaristice de la data primirii/emiterii" se interpretează în sensul că ultima zi de plată se împlinește în a 30 a zi, și nu în ziua următoare sau, în prima zi lucrătoare. Așadar, voința părților la momentul încheierii contractului a fost clară, de stabilire a unor termene de scadență care să se calculeze pe zile calendaristice, a căror împlinire nu poate fi în niciun caz decalata în situația în care cade într-o zi nelucrătoare, până la prima zi lucrătoare.

Clauza penală de plată a penalităților a fost încheiată tocmai pentru a preveni și a sancționa ulterior un comportament abuziv al profesionistului, care ignorând obligațiile contractuale asumate, încearcă să impună alte reguli de calcul ale termenelor, care să-1 absolve de plata penalităților. Or, instanța de apel prin validarea calculului prezentat de intimată, fără a efectua o minimă verificare a numărului de zile de întârziere care se stabilește pe zile calendaristice și nu pe zile lucrătoare, a creat o premisa de nerespectare atât a contractului valabil încheiat, cât și a prevederilor legale, care stabilesc interpretarea clauzelor în vederea producerii de efecte, și nu în scopul anularii lor.

Prin soluția pronunțată, apreciază recurenta, se încalcă și dispozițiile art. 1272 C. civ.

Prin acest articol, susține recurenta, legiuitorul a stabilit o limită, în sensul că, raportat la natura contractului și la conduita părților, nu se poate denatura intenția lor reală, astfel încât să dobândească alte drepturi și obligații, în speță alte termene de scadență, la care nu au consimțit în mod efectiv. Mai mult, în raporturile contractuale desfășurate cu SNTFC Călători termenul de împlinire a scadenței facturilor fiscale a fost calculat pe zile calendaristice, și nu pe zile libere/lucrătoare, fiind un mod de lucru acceptat și recunoscut de pârâtă.

În plus, menționează că a depus la dosarul cauzei, dovezi în acest sens, respectiv facturi fiscale și extrasele de cont aferente, din care rezultă că practica statornicită între părți este de a achita contravaloarea prestațiilor în termenul de scadență de 30 de zile calendaristice, care se împlinește în a 30 a zi, și nu ulterior acesteia, independent de faptul că ziua este nelucrătoare, aspect ignorat de instanță de apel.

De altfel, în niciun contract încheiat între profesioniști nu se stipulează termene care să se calculeze prin eliminarea primei și ultimei zile a termenului, întrucât acestea sunt în mod clar stabilite de legiuitor pentru reglementarea litigiilor, și nu a raporturilor contractuale.

Prin urmare, instanța de apel a interpretat în mod eronat dispozițiile contractului încheiat, încălcând astfel voință părților liber exprimată și neviciată, cu privire la modul de calcul al penalităților de întârziere.

Un alt motiv de recurs îl constituie încălcarea de către instanță de apel prin soluția pronunțată a dispozițiilor art. 1531 alin. (1) și (2), respectiv art. 1535 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât sunt îndeplinite condițiile răspunderii contractuale, iar SNTFC - CFR CĂLĂTORI S.A. a refuzat să achite penalitățile restante, rezultă că recurentei i se cuvine, în mod distinct față de creanță propriu-zisă și actualizarea acesteia cu rata inflației, conform art. 1531 alin. (1) și (2), respectiv art. 1535 alin. (1) C. proc. civ.:

"în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, rară a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic".

Având în vedere că natura juridică a penalităților este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată la termen), iar a doua reprezentând valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății daune compensatorii) consideră că este admisibil cuantumul acestora, neputându-se vorbi despre o dublă reparație, ci de o respectare a principiului reparării integrale a prejudiciului consacrat de art. 1531 C. civ.

Intimata-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR - CĂLĂTORI S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, iar recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deși subsumat acestui motiv de casare, recurenta s-a prevalat de existența unor considerente contradictorii, cele expuse în argumentare îmbracă doar aparența unor critici de nelegalitate, întrucât susținerile acesteia vizează, în realitate, modul de apreciere a probatoriului, maniera în care instanța a acordat relevanță înscrisurilor administrate (ex. notele de calcul al penalităților întocmite de părți etc.) și conținutului clauzelor contractuale, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivului de recurs invocat, întrucât vizează netemeinicia, iar nu nelegalitatea deciziei atacate.

Astfel, se constată că motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este indicat formal, întrucât recurenta nu a formulat critici concrete de nelegalitate din care să rezulte cu claritate ipoteza menționată de recurentă și reglementată de textul de lege enunțat.

În egală măsură, toate mențiunile referitoare la aspectele de fond ale cauzei prezentate în memoriul de recurs se impun a fi înlăturate din analiza instanței de recurs ca urmare a aplicării prevederilor art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă, în cauză, nu este incident acest motiv de recurs, pentru considerentele care urmează.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a reținut în mod greșit modalitatea de calcul a penalităților de întârziere pe zile libere, în conformitate cu art. 2553 alin. (1) și art. 2554 C. civ., contrar voinței părților, care au derogat de la aceste dispoziții și au stabilit în contractele încheiate că termenele sunt calendaristice. Totodată, recurenta a apreciat că instanța de apel, prin soluția pronunțată, a încălcat dispozițiile art. 1268, art. 1270 alin. (1), art. 1272, art. 1531 alin. (1) și (2) și art. 1535 C. civ.

Înalta Curte subliniază că în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) C. civ., dispozițiile C. civ. se aplică și raporturilor dintre profesioniști.

Art. 2551 C. civ. stipulează că:

"Durata termenelor, fără deosebire de natura și izvorul lor, se calculează potrivit regulilor stabilite de prezentul titlu" (art. 2551 - 2556 C. civ.).

Din prevederile art. 2551 C. civ. rezultă că durata oricăror termene în materie civilă, fără deosebire de natura și izvorul lor, fie că sunt legale, fie că sunt convenționale se calculează potrivit regulilor stabilite de Titlul III "Calculul termenelor", din Cartea a VI a C. civ., motiv pentru care modul de calcul al termenelor se aplică și contractului de acces pe infrastructură nr. x/2019.

Astfel, în ceea ce privește termenul stabilit pe zile, legiuitorul a reglementat, conform art. 2553 alin. (1) C. civ., următoarele:

"Când termenul se stabilește pe zile, nu se ia în calcul prima și ultima zi a termenului", iar potrivit art. 2554 C. civ.:

"Dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfârșitul primei zile lucrătoare care îi urmează".

Aceasta înseamnă că nu se ia în calculul termenului nici ziua când el a început să curgă (dies a quo), nici ziua când acesta se sfârșește (dies ad quem).

De asemenea, stabilirea unor termene pe zile calendaristice nu reprezintă o derogare de la dispoziția de drept comun, consacrată legal de legiuitor, ci doar indicarea termenului cu luarea în considerare a zilelor din calendar, iar nu doar a zilelor lucrătoare.

Totodată, potrivit art. 5.2 din contractul de acces pe infrastructură nr. x/2019:

"facturile aferente TUI au termen de scadență 30 de zile calendaristice de la data primirii acestora. Data primirii se consideră a fi a cincea zi calendaristică de la data emiterii facturilor de către CFR".

Contrar susținerilor recurentei, termenul de plată a fost calculat în mod corect, cu respectarea modalității reglementate de art. 2553 alin. (1) C. civ., a prevederilor legale (art. 1268, art. 1270, art. 1272 C. civ.) și convenționale (art. 5.2, 5.4 din contract).

Sunt nefondate criticile recurentei potrivit cărora părțile de comun acord au stabilit în convenție că scadența debitelor se calculează având în vedere zilele calendaristice, nu cele libere prevăzute de C. civ.

Este adevărat că dispozițiile art. 2551 și 2553 C. civ. stabilesc cum se calculează termenele de plată atunci când au fost stabilit de părți pe zile, fără însă a interzice stabilirea altor tipuri de termene de plată, cum este termenul pe zile calendaristice, însă este de necontestat că părțile au stabilit în cauză natura zilelor, iar nu modul de calcul, cum în mod greșit apreciază recurenta.

Înalta Curte subliniază că în lipsa unei clauze contractuale exprese derogatorii de la modalitatea de calcul stabilită de legiuitor, luarea în calcul a termenului de plată a zilei în care a fost primită factura și a zilei în care s-a împlinit termenul, contravine atât prevederilor art. 2553 alin. (1) C. civ., cât și voinței părților, manifestată la art. 5.2, 5.4 din contract, întrucât intimata, în calitate de debitor, nu ar avea la dispoziție un termen de 30 de zile pentru efectuarea plății, ci un termen de 28 de zile.

Prin urmare, instanța de control judiciar a reținut cu justețe că, în condițiile în care părțile prezentei cauze nu au derogat în mod expres de la dispozițiile art. 2553 alin. (1) C. civ., acordul lor de voințe privitor la calculul pe zile calendaristice a termenelor fixate pentru plata facturilor TUI și Non-TUI se completează cu dispozițiile art. 2553 alin. (1) C. civ. (referitor la termenul stabilit pe zile, în mod special teza a doua a acestui articol, ce prevede neluarea în calcul a primei și ultimei zile a termenului respectiv).

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că, în speță, contractul de acces pe infrastructura feroviară a fost încheiat între profesioniști, astfel că părțile au cunoscut semnificația juridică a termenilor folosiți, respectiv faptul că noțiunea de "zile calendaristice" semnifică zilele din calendar, aceasta nereprezentând o derogare de la modalitatea consacrată legal pentru calculul termenelor de drept material civil pe "zile libere".

Nefondată este și critica recurentei prin care se arată că a depus la dosarul cauzei facturi fiscale și extrasele de cont aferente, din care rezultă că practica statornicită între părți este de a achita contravaloarea prestațiilor în termenul de scadență de 30 de zile calendaristice, care se împlinește în a 30 a zi și nu ulterior acesteia, independent de faptul că ziua este nelucrătoare, aspect ignorat de instanță de apel, întrucât uzanța, în enumerarea art. 1 C. civ., este izvor subsidiar de drept, și se aplică numai în condițiile inexistenței unor dispoziții legale sau convenționale.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în susținerea criticilor ce vizează nelegala respingere a cererii privind actualizarea penalităților de întârziere cu rata inflației, recurenta-reclamantă nu a expus niciun argument de nelegalitate, în sens propriu, împotriva deciziei recurate.

Se impune precizarea faptului că dezvoltarea motivelor de recurs la care se referă art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. vizează formularea unor critici de nelegalitate care să fie îndreptate împotriva considerentelor hotărârii recurate.

În considerentele deciziei recurate instanța a subliniat că art. 1531 alin. (1) și (2) C. civ., care enunță principiul reparării integrale a prejudiciului, nu poate fi interpretat izolat, sensul și sfera sa de cuprindere urmând a fi stabilită prin interpretarea sa sistematică, deci în ansamblul normelor edictate de legiuitor în scopul evaluării prejudiciului.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 1535 alin. (1) și art. 1538 C. civ., curtea de apel a reținut că obligația de plată a unei sume de bani neachitată la scadență dă dreptul creditorului la daune interese moratorii, de la scadența obligației de plată până la momentul plății, daune interese ce sunt cele convenite de părți (atunci când este cazul, precum în speța de față), respectiv cele prin care părțile au evaluat anticipat cuantumul prejudiciului suferit.

Așa fiind, instanța de apel a arătat că pentru ipoteza în care părțile au stabilit în convenția lor o clauză penală (situația în cauză), aceasta este singura formă de evaluare a prejudiciului suferit de creditorul obligației ce nu a fost achitată la scadență, în sine clauza penală cuprinzând orice prejudiciu suferit de creditorul obligației neexecutate, inclusiv actualizarea cu indicele de inflație a prejudiciului suferit prin faptul neîndeplinirii obligației de plată la scadență.

În motivarea recursului, COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. a susținut că, întrucât natura juridică a penalităților este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plata la termen), iar a doua reprezentând valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății - daune compensatorii), cuantumul acestora este admisibil, neputându-se vorbi despre o dublă reparație, ci de o respectare a principiului reparării integrale a prejudiciului consacrat de art. 1531 C. civ.

Prin urmare, se constată că argumentele recurentei sunt străine de rațiunile pentru care instanța de apel, prin decizia ce formează obiectul prezentului recurs, a respins ca nefondat motivul de apel subsumat actualizării penalităților de întârziere cu rata inflației.

În lipsa unor argumente care să vizeze considerentele hotărârii atacate, instanța de recurs nu se poate substitui părții, formulând în locul său critici de nelegalitate care să vizeze în mod concret considerentele instanței de apel, iar nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată, opinia recurentei cu privire la natura juridică a pretențiilor solicitate, simpla indicare și enunțare a unor dispoziții legale (art. 1531 alin. (1) și (2), respectiv art. 1535 alin. (1) C. civ.) pretins încălcate, nu pot atrage nicio analiză.

Pentru toate rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente nici motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și invocate de recurentă, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. împotriva deciziei civile nr. 1116 din 29 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. împotriva deciziei civile nr. 1116 din 29 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2022.