ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2628/2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2628/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 27.01.2022 sub nr. x/2022, reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR - CĂLĂTORI" S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.314.165,96 RON reprezentând penalități de întârziere la plata facturilor TUI și NON-TUI, actualizată cu indicele de inflație până la plata efectivă, obligarea pârâtei la plata daunelor interese constând în actualizarea sumei datorate cu rata inflației calculată de la data scadenței facturilor fiscale de penalități si până Ia data plății efective, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2077/26.09.2022 pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată privind pe reclamant COMPANIA NATIONALA DE CAI FERATE CFR S.A. în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA NATIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CALATORI CFR - CALATORI S.A., iar pârâta a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2.305.844,73 RON reprezentând penalități de întârziere, precum și suma de 26.174,56 RON, reprezentând cheltuieli de judecată respectiv taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. prin care a solicitat admiterea apelului și, rejudecând fondul cauzei, schimbarea în parte a sentinței atacată conform art. 480 alin. (2) C. proc. civ., în sensul admiterii în totalitate a cererii formulate si obligării pârâtei la plata sumei de 8.321,23 RON reprezentând diferență penalități de întârziere la plata facturilor TUI si non TUI, actualizată cu indicele de inflație până la plata efectivă.

Prin decizia civilă nr. 526 din 29 martie 2023, Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A., împotriva sentinței civile nr. 2077/26.09.2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR-CĂLĂTORI S.A., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A., solicitând admiterea recursului formulat, în sensul admiterii în totalitate a cererii formulate și obligării intimatei-pârâte și la plata sumei de 8.321,23 RON reprezentând penalități de întârziere la plata facturilor TUI și NON TUI; casarea în parte a sentinței recurate, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1268, art. 1267, art. 1272 alin. (1), art. 1530, art. 1548 C. civ., art. 2553 alin. (1) C. civ., 2544 C. civ., actualizarea cu indicele de inflație până la plata efectivă; obligarea intimatei pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, de la fond, apel, inclusiv recurs.

Recurenta critică decizia recurată, în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., considerând că hotărârea recurată este netemeinică si nelegală, deorece cuprinde motive contradictorii, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

Curtea de Apel București motivează în considerente: "penalitățile de întârziere se calculează începând cu prima zi după expirarea termenului de plată", pentru că astfel cum s-a arătat mai sus, în calculul acestui termen pe zile calendaristice nu se socotește ultima zi (nici prima) conform art. 2553 alin. (1) C. civ.

Instanța a reținut greșit în considerentele sentinței atacate că penalitățile s-au calculat de către recurentă socotind "prima zi după expirarea termenului de plată."

Or, dacă se analizează comparativ notele de calcul ale penalităților întocmite de părți se observă că, în fapt, ambele societăți au exclus din perioada de scadență a facturilor prima și ultima zi. După împlinirea scadenței însă, nu mai poate fi acceptată încă o dată eliminarea primei zile din perioada în care penalitățile încep să curgă întrucât în contract la art. 5.6. este specificat în mod clar că "se vor plăti dobânzi și penalități începând cu prima zi după expirarea termenului de plată".

Or, o asemenea verificare nu s-a făcut de către instanța de apel. Analizând argumentele prezentate în cuprinsul hotărârii atacate, rezultă că acestea sunt cel puțin contradictorii și demonstrează faptul că instanța de apel a făcut o cercetare sumară a pretențiilor cu care a fost învestită, aprobând fără o minimă verificare, calculul penalităților prezentat de intimata-pârâtă.

Al doilea motiv de recurs îl reprezintă aplicarea greșită în speță de către instanța a dispozițiilor art. 2553 și art. 2554 C. civ..

Curtea de Apel București motivează eronat în considerente, încălcând astfel voința părților exprimată în prevederile contractului nr. x/2019.

Recurenta susține că instanța nu a analizat prevederile contractuale, care stabilesc la art. 1 pct. 1.10 că termenul de «zi» este interpretat ca fiind zi calendaristică.

Este evident că «zilele lucrătoare» sunt excluse de la calcul termenelor de scadență și al perioadei de curgere a penalităților, atâta timp cât în cuprinsul contractului orice referire la noțiunea de zi are în vedere ziua calendaristică. Validarea în aceste condiții a calculului SNTFC "CFR CĂLĂTORI S.A. care a prorogat tennenul de scadență împlinit într-o zi nelucrătoare, pentru prima zi lucrătoare constituie atât o încălcare a voinței părților exprimată liber și neviciat prin contractul de acces încheiat care constituie legea potrivit dispozițiilor art. 1270 C. civ., cât mai ales o aplicare greșită in speță a dispozițiilor art. 2553 si art. 2554 C. civ..

Mai susține că prin clauzele prevăzute la art. 5.2, 5.4 și 5.6, părțile au convenit reciproc să deroge de la dreptul comun în materie și să stabilescă un mod de calcul al termenelor de scadență a obligațiilor financiare și implicit de curgere a penalităților, pe zile libere pline, aspect ignorat de instanță și calificat în mod neîntemeiat că nedovedit.

Prin urmare, potrivit prevederilor contractuale care se aplică cu prioritate fața de dispozițiile art. 2553 si 2554 C. civ., conform dispozițiilor art. 1270 C. civ., în calculul perioadei de întârziere la plată facturilor se ia în considerare prima zi, clauză pe care pârâta nu a respectat-o.

Rezultă că prevederile legale invocate nu operează în speță, câtă vreme părțile de comun acord au stabilit în contract că scadența debitelor se calculează având în vedere zilele calendaristice, nu cele libere prevăzute de C. civ.

Al treilea motiv de recurs îl constituie încălcarea de către instanță de apel prin soluția pronunțată a dispozițiilor art. 1.268, art. 1270 alin. (1), art. 1272 C. civ.

Între părți a fost încheiat în mod valabil contractul nr. x/2019 care are putere de lege, potrivit dispozițiilor art. 1270 alin. (1) C. civ. (principiul pacta sunt servanda). Din conținutul clauzei contractuale detaliate la art. 5.6, rezultă că părțile contractante au înțeles să stipuleze o clauză penală reglementată prin art. 1538 C. civ., potrivit căreia în cazul în care nu se execută obligațiile financiare asumate prin contract, partea responsabilă vă plăti penalități de întârziere pentru depășirea termenului de plată al facturilor. Precizează că acest termen este prevăzut în mod expres în contract că fiind "prima zi după expirarea termenului de plată."

Astfel, art. 1.268 C. civ. reglementează maniera de interpretare a clauzelor contractuale, prevedere care a fost însă nesocotită de Curtea de Apel București.

În speță, sintagma "prima zi după expirarea termenului de plată coroborată cu sintagma "termen de scadență 30 zile calendaristice de la data primiri/emiterii" se interpretează în sensul că ultima zi de plată se împlinește în a 30-a zi, și nu în ziua următoare sau, în prima zi lucrătoare.

Așadar, voința părților la momentul încheierii contractului a fost clară, de stabilire a unor termene de scadență care să se calculeze pe zile calendaristice, a căror împlinire nu poate fi în nici un caz decalata în situația în care cade într-o zi nelucrătoare, până la prima zi lucrătoare.

Clauza penală de plată a penalităților a fost încheiată tocmai pentru a preveni și a sancționa ulterior un comportament abuziv al profesionistului, care ignorând obligațiile contractuale asumate, încearcă să impună alte reguli de calcul ale termenelor, care să-l absolve de plata penalităților. Or, instanța de apel prin validarea calculului prezentat de intimată, fără a efectua o minimă verificare a numărului de zile de întârziere care se stabilește pe zile calendaristice și nu pe zile lucrătoare, a creat o premisă de nerespectare atât a contractului valabil încheiat, cât și a prevederilor legale, care stabilesc interpretarea clauzelor în vederea producerii de efecte, și nu în scopul anularii lor.

Prin soluția pronunțată se încalcă și dispozițiile art. 1272 C. civ. care stipulează:

"(1) Contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar și la toate urmările pe care practicile statornicite între părți, uzanțele, legea sau echitatea le dau contractului, după natura lui.

(2) Clauzele obișnuite într-un contract se subînțeleg, deși nu sunt stipulate în mod expres."

Prin acest articol legiuitorul a stabilit o limită, în sensul că, raportat la natura contractului și la conduita părților, nu se poate denatura intenția lor reală, astfel încât să dobândească alte drepturi și obligații, în speță alte termene de scadentă, la care nu au consimțit în mod efectiv. Mai mult, în raporturile contractuale desfășurate cu SNTFC Călători termenul de împlinire a scadenței facturilor fiscale a fost calculat pe zile calendaristice, și nu pe zile libere/lucrătoare, fiind un mod de lucru acceptat și recunoscut de pârâtă.

A depus la dosarul cauzei, dovezi în acest sens, respectiv facturi fiscale și extrasele de cont aferente, din care rezultă că practica statornicită între părți este de a achita contravaloarea prestațiilor în termenul de scadență de 30 de zile calendaristice, care se împlinește în a 30-a zi și nu ulterior acesteia, independent de faptul că ziua este nelucrătoare, aspect ignorat de instanță de apel. De altfel, în niciun contract încheiat între profesioniști nu se stipulează termene care să se calculeze prin eliminarea primei și ultimei zile a termenului, întrucât acestea sunt în mod clar stabilite de legiuitor pentru reglementarea litigiilor, și nu a raporturilor contractuale.

Rezultă că instanță de apel a interpretat în mod eronat dispozițiile contractului nr. x/2019, încălcând astfel voință părților liber exprimată și neviciată, cu privire la modul de calcul al penalităților de întârziere.

Indică practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție cum reiese din deciziile nr. 167/A/202l și nr. 2653/2021 emise în dosarul nr. x/2019.

Arată că al patrulea motiv de recurs îl reprezintă faptul că, instanța de apel a reținut în mod eronat că nu pot fi valorificate pe calea apelului criticile referitoare la omisiunea primei instanțe de a se pronunța cu privire la obligarea pârâtei la plata de daune interese constând în actualizarea sumei datorate cu rata inflației.

Astfel, calea de atac a apelului are un caracter devolutiv, conform prevederii art. 476 C. proc. civ., instanța fiind obligată să examineze și să analizeze cauza sub toate aspectele sale. Așadar, Curtea în mod eronat a invocat dispozițiile art. 444-445 C. proc. civ., motivat de faptul că, aceasta trebuia să analizeze critica de apel menționată în cererea de apel detaliată pe larg la punctul III pag. 6. referitoare la omisiunea primei instanțe de a se pronunța cu privire la obligarea pârâtei la plata de daune interese constând în actualizarea sumei datorate cu rata inflației calculată de la data scadenței facturilor fiscale de penalități și până la data plății efective.

Față de considerentele prezentate mai sus, coniseră că a fost prejudiciată prin neluarea în considerare a solicitărilor de actualizare a debitului cu rata inflației.

Astfel, rezultă că recurentei i se cuvine, în mod distinct față de creanța propriu-zisă și actualizarea acesteia cu rata inflației, conform art. 1531 alin. (1) și (2), respectiv art. 1535 alin. (1) C. civ.: "în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic."

În acest sens sunt și dispozițiile art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante, cu modificările și completările ulterioare, care transpun în legislația națională prevederile Directivei 2011/7/CE privind combaterea întârzierii la plată în tranzacțiile comerciale:

"(1) In raporturile dintre profesioniști, creanța constând în prețul bunurilor livrate sau tariful serviciilor prestate produce dobânzi penalizatoare in cazul in care:

a) creditorul, inclusiv subcontractanții acestuia, și-au îndeplinit obligațiile contractuale;

b) creditorul nu a primit suma datorata la scadența, cu excepția cazului in care debitorului nu îi este imputabila întârzierea.

(2) Dobânda penalizatoare curge de la scadența pana la momentul plații, în condițiile dispozițiilor art. 1535 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare."

Potrivit art. 1531 C. civ.: "Creditorul are dreptul la repararea integrată a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit."

Tribunalul București motivează în mod întemeiat într-o speță similară în sentința civilă nr. 1401 (dosar nr. x/2019) că "penalitățile de întârziere pot fi actualizate cu rata inflației. In condițiile existenței clauzei penale, părțile nu mai sunt ținute să dovedească prejudiciul, iar actualizarea cu indicele de inflație aduce cuantumul penalităților la valoarea apreciată de cocontractanți la momentul încheierii contractului".

Prin urmare, recurenta-reclamantă solicită instanței de recurs să admită recursul formulat, să caseze decizia civilă nr. 526 din data de 29.03.2023 pronunțată de Curtea de Apel București în sensul admiterii în totalitate a cererii formulate si obligării intimatei-pârâte și la plata sumei de 8.321,23 RON reprezentând penalități de întârziere la plata facturilor TUI și NON TUI- actualizată cu indicele de inflație până la plata efeethă, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata - pârâtă Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori CFR - Călători S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor din întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că, deși recurenta-reclamantă critică decizia curții de apel din perspectiva ipotezei existenței unor considerente contradictorii, criticile recurentei-reclamante privesc, în realitate, modul de apreciere a probatoriului, maniera în care instanța a acordat relevanță înscrisurilor administrate și conținutului clauzelor contractuale, or, acestea nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât vizează aspecte de netemeinicie ale deciziei atacate.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamanta a susținut că instanța de apel a reținut în mod greșit modalitatea de calcul a penalităților de întârziere pe zile libere, în conformitate cu art. 2553 alin. (1) și art. 2554 C. civ., contrar voinței părților care au derogat de la aceste dispoziții și au stabilit în contractele încheiate că termenele sunt calendaristice, cu încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor art. 1266, art. 1268, art. 1267, art. 1270 alin. (1), art. 1272, art. 1530 și art. 1548 C. civ.

Analizând critica recurentei-reclamante, din această perspectivă, Înalta Curte reține că în conformitate cu prevederile art. 2551 C. civ., potrivit căruia "durata termenelor, fără deosebire de natura și izvorul lor, se calculează potrivit regulilor stabilite de prezentul titlu", pentru modalitatea de calcul a oricăror termene în materie civilă, fără deosebire de natura și izvorul lor, fie că sunt legale sau convenționale, se aplică regulile stabilite de Titlul III "Calculul termenelor", din Cartea a VI -a C. civ.

Prin urmare, modalitatea de calcul a termenelor stabilite în Titlul III din Cartea a VI-a C. civ. se aplică și contractului de acces pe infrastructură feroviară nr. 158/12.12.2019.

Astfel, în ce privește termenul stabilit pe zile, legiuitorul a reglementat, conform prevederilor art. 2553 alin. (1) C. civ., modalitatea de calcul, respectiv "când termenul se stabilește pe zile, nu se ia în calcul prima și ultima zi a termenului".

Aceasta înseamnă că nu se ia în calculul termenului nici ziua când el a început să curgă (dies a quo), nici ziua când acesta se sfârșește (dies ad quem).

Prin urmare, în aplicarea principiului libertății de a contracta părțile pot deroga de la modalitatea de calcul al termenelor reglementată de Titlul III din Cartea a VI-a a C. civ., însă, în lipsa unei asemenea derogări exprese, se aplică normele generale privind calculul termenelor.

Stabilirea unor termene pe zile calendaristice nu reprezintă o derogare de la dispoziția de drept comun, consacrată legal de legiuitor, ci doar indicarea termenului cu luarea în considerare a zilelor din calendar, iar nu doar a zilelor lucrătoare.

Totodată, se reține că, potrivit art. 2554 C. civ., "dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfârșitul primei zile lucrătoare care îi urmează".

În acest context, instanța de apel în mod corect a reținut că este nefondată critica apelantei reclamante în sensul că dispozițiile art. 2553 alin. (1) și 2554 C. civ. nu ar fi aplicabile raportului juridic dintre părți, cât timp nu s-a învederat că părțile ar fi derogat de la modalitatea de calcul al termenelor reglementată de titlul III din cartea a VI-a a C. civ.

În egală măsură, Înalta Curte constată că, în speță, contractul de acces pe infrastructura feroviară a fost încheiat între profesioniști, astfel că părțile au cunoscut semnificația juridică a termenilor folosiți, respectiv faptul că noțiunea de "zile calendaristice" semnifică zilele din calendar, aceasta nereprezentând o derogare de la modalitatea consacrată legal pentru calculul termenelor de drept material civil pe "zile libere".

Astfel, termenul de plată a fost calculat corect în modalitatea reglementată art. 2553 alin. (1) C. civ., fără a se lua în calcul prima și ultima zi a termenului, cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legale și convenționale.

Critica recurentei-reclamante prin care se arată că a depus la dosarul cauzei facturi fiscale și extrasele de cont aferente, din care rezultă că practica statornicită între părți este de a achita contravaloarea prestațiilor în termenul de scadență de 30 de zile calendaristice, care se împlinește în a a 30 a zi și nu ulterior acesteia, independent de faptul că ziua este nelucrătoare, aspect ignorat de instanță de apel, nu poate fi primită, întrucât uzanța, în enumerarea art. 1 C. civ., este izvor subsidiar de drept, și se aplică numai în condițiile inexistenței unor dispoziții legale sau convenționale.

Mai mult, în cuprinsul Deciziei nr. 24/9.05.2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 554 din 07 iunie 2022, s-a reținut că la nivelul secția a II-a civile a instanței supreme s-a cristalizat și consolidat o practică judiciară în ceea ce privește modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 2.551-2.553 din C. civ.

Nu este fondată nici critica potrivit căreia în mod eronat instanța de apel a invocat dispozițiile art. 444-445 C. proc. civ.

Conform art. 444 alin. (1) C. proc. civ., "(1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. În cazul hotărârilor definitive pronunțate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare".

Totodată, art. 445 C. proc. civ., prevede că "îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442-444."

Norma instituie imperativ imposibilitatea solicitării pe calea apelului sau a recursului a îndreptării erorii materiale, a lămuririi hotărârii, a completării acesteia ori a înlăturării dispozițiilor potrivnice. Ori de câte ori îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice ori completarea hotărârii constituie obiect de apel sau recurs, calea de atac se va respinge ca inadmisibilă.

Prin urmare, în mod corect curtea de apel a reținut că omisiunea primei instanțe de a se pronunța cu privire la obligarea pârâtei la plata de daune-interese constând în actualizarea sumei datorate cu rata inflației calculată de la data scadenței facturilor fiscale de penalități și până la data plății efective ar fi trebuit soluționată în condițiile art. 442-444 C. proc. civ., neputând constitui obiectul unui motiv de apel.

Oricum, nesoluționarea unui motiv de apel nu poate face obiectul unei cereri ce putea fi analizată conform procedurii prevăzute de art. 444 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. împotriva deciziei civile nr. 526 din 29 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2023.