ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2044/2025

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2025

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 231/04.06.2024 pronunțată în dosar nr. x/2021, Curtea de Apel Ploiești a constatat nulitatea recursului declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare din 19.01.2023 și a deciziei civile nr. 519/31.10.2023, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Spitalul Județean de Urgență Târgoviște și intimații-intervenienți B. și C.. Prin aceeași decizie, a fost respinsă cererea recurentei-pârâte și a intimaților intervenienți de obligare a intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă la 07.08.2024 sub nr. x/2024, S.C. A. S.R.L. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 231/04.06.2024 a Curții de Apel Ploiești, solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei contestate, fixarea unui termen pentru judecarea recursului, iar pe fond să se dispună admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate în apel/reformarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii introductive formulate de către reclamantă, și plata prejudiciului produs contestatoarei în sumă de 76660 RON, potrivit raportului de evaluare atașat la dosar, și daune în sumă de 500 RON pe zi, din martie 2020 până în prezent; cu cheltuieli de judecată.

Prin notele de ședință formulate la 12.09.2025, contestatoarea a formulat următoarele cereri: cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind dezlegarea chestiunii de drept dacă motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3) din C. proc. civ. este incident și în cazul în care instanța de recurs a pronunțat o soluție, prin care se constată nulitatea recursului; cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3) din C. proc. civ., în sensul că dispozițiile legale sunt neconstituționale în măsura în care nu permit exercitarea căii de atac extraordinare a contestației în anulare, împotriva unei soluții, prin care se constată nulitatea recursului; cerere de interpretare, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3) din C. proc. civ. cu privire la posibilitatea exercitării unei căi de atac extraordinare, împotriva unei hotărâri prin care se anulează o cale de atac, despre care se susține că a fost pronunțată prin omisiunea de a cerceta un caz de casare invocat în termen.

Prin decizia civilă nr. 59/06.03.2025, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins, ca lipsite de interes, cererile de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții Constituționale și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, formulate de contestatoarea-pârâtă S.C. A. S.R.L.. A respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de pârâta S.C. A. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 231/04.06.2024 a Curții de Apel Ploiești, pronunțate în dosarul nr. x/2021. A respins, ca neîntemeiată, solicitarea intimatului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțate prin decizia civilă nr. 59/06.03.2025 de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L..

Recursul nu a fost motivat și nu a fost încadrat în drept.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul în raport cu excepția de nulitate pentru nemotivare invocată, din oficiu, de către instanță, a cărei analiză este prioritară, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, se atribuie instanței imediat superioare celei care a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale o competență specială, limitată exclusiv la examinarea legalității și temeiniciei deciziei, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate.

În condițiile în care o persoană nu poate sesiza direct Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate, ci doar prin intermediul instanței în fața căreia a fost ridicată, reiese că rațiunea prevederilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 referitoare la recurs a fost aceea de a supune controlului judiciar soluția, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, indiferent de faza procesuală în care a fost pronunțată, ca o garanție în plus a liberului acces la justiție.

Prin cererea de recurs pe care o formulează, autorului excepției îi va reveni sarcina de a demonstra, printr-o motivare corespunzătoare, că excepția de neconstituționalitate îndeplinește condițiile de admisibilitate, fiind nelegală soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțată de instanță.

Este adevărat că, potrivit Deciziei nr. 321/2017 a Curții Constituționale a României "recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 nu poate fi înțeles drept o cale extraordinară de atac în condițiile C. proc. civ. sau penală, după caz", ci "este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar, care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală".

De asemenea, este adevărat că, prin aceeași decizie, Curtea Constituțională constată că acest recurs "își menține natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii penale sau civile" și are o "fizionomie juridică proprie", iar, potrivit Deciziei nr. 714/2017 a Curții Constituționale "dezvoltarea pe larg a motivelor poate fi făcută prin concluzii scrise sau susțineri orale".

Cu toate acestea, Înalta Curte observă că instanța de recurs nu se poate substitui autorului excepției de neconstituționalitate în formularea unor critici împotriva soluției de inadmisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale și a unor argumente în favoarea admisibilității, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Pentru a se putea verifica legalitatea soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, trebuie să existe critici concrete, care să reflecte care dintre condițiile de admisibilitate a cărei respectare a fost negată se apreciază de către parte a fi îndeplinită și care este greșeala imputată instanței ierarhic inferioare.

În cauză, recurenta contestatoare S.C. A. S.R.L. a declarat recurs împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor legale invocate, însă cererea de recurs formulată nu a fost deloc motivată, fiind o simplă declarație de recurs, informă, extrem de generică, fără a conține vreo critică de natură a declanșa un control al instanței superioare în ceea ce privește îndeplinirea/neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

Motivarea, în condițiile legii, a căilor de atac promovate, reprezintă obligația părții interesate, care trebuie să manifeste diligență în acest sens, instanța neputându-se substitui autorului în formularea unor critici privind condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, deoarece acest demers ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil, astfel cum anterior s-a arătat.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac, absolutizarea unui anumit drept putând avea drept consecință fie negarea, fie limitarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora legea le acordă ocrotire în egală măsură.

Astfel, reținând că recursul nu respectă nici măcar cadrul mai larg al cerințelor de motivare conturat prin jurisprudența Curții Constituționale, mărginindu-se la simpla enunțare a atacării în ansamblu a soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțată prin decizia civilă nr. 59 din 06 martie 2025 de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, pronunțată prin decizia nr. 59 din 06 martie 2025 de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 noiembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.