ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2225/2022

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2022

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 680/05.07.2021 Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins ca prescrise capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumelor de 64.420,704 RON, reprezentând cota de 0,1% pentru autorizația de construire nr. x/13.08.2012 și de 59.127,1 RON, ce reprezintă cota de 0,1% pentru autorizația de construire nr. x/19.08.2014 și penalitățile de întârziere aferente; a respins în rest acțiunea.

Prin decizia nr. 54/09.02.2022, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a respins ca neîntemeiat apelul.

În motivare, a arătat că instanța de apel a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 2.526 C. civ.

Sub acest aspect, a relevat că sumele de bani solicitate prin acțiune nu sunt prescrise, întrucât termenul de prescripție începe să curgă de la data ultimei prestații neexecutate, respectiv 10.06.2020, data ultimei autorizații emise, iar acțiunea a fost introdusă pe rolul instanței la 12.01.2021, astfel că sunt incidente prevederile art. 2.526 C. civ.

Totodată, a subliniat că pentru obiectivul de investiție aflat în discuție au fost emise mai multe autorizații de construire, ca urmare a faptului că lucrările nu au fost finalizate în termen, context în care prestațiile alcătuiesc un tot unitar.

Redând un paragraf din considerentele hotărârii atacate, recurentul a susținut că decizia recurată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în raport cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În continuare, a evocat dispozițiile art. 30 din Legea nr. 50/1991, ale art. 76 alin. (2) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, art. 43 din Legea nr. 10/1995 și ale art. 15 din Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, aprobat prin H.G. nr. 273/1994 și a concluzionat în sensul că investitorul avea obligația de a achita cota de 0,1% din valoarea autorizată înscrisă pe autorizație la începerea lucrărilor pentru fiecare autorizație emisă.

Recurentul a mai susținut că instanța de apel a încălcat prevederile art. 30 din Legea nr. 50/1991 atunci când a considerat că "beneficiarul autorizației de construire are obligația de a achita doar două tranșe de bani, prin raportare la valoarea estimată inițial a lucrării autorizate, respectiv la valoarea reală rezultată după edificare, indiferent de numărul de autorizații emise datorită nefinalizării în termenul primei autorizații emise".

La 26.05.2022 Municipiul Târgoviște, prin Primar a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului.

Analizând excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurentul a indicat în mod expres motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analiza motivelor de recurs relevă că nu au fost formulate critici de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise motivului de recurs invocat.

Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, deoarece recurentul deși face trimiteri la mai multe norme de drept material încălcate sau aplicate greșit, criticile sale vizează modul în care au fost interpretate probele.

Nu a fost relevată concret o critică referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 2.526 C. civ., privind prescripția extinctivă, în condițiile în care nu este arătat în memoriul de recurs în ce mod s-a reflectat interpretarea ori aplicarea greșită a legii, nemulțumirea părții fiind legată de valențele date de instanța de fond probatoriului.

Astfel, recurentul a reiterat argumentele referitoare la situația de fapt cu privire la cele două autorizații de construire emise, la întârzierea lucrărilor, și obligația intimatei de a achita cotele de 0,1% și de 0,25% din valoarea autorizată înscrisă pe fiecare autorizație emisă la începerea lucrărilor, invocând incidența dispozițiilor art. 2.526 C. civ., respectiv încălcarea și aplicarea greșită a art. 30 din Legea nr. 50/1991, fără a dezvolta critici de nelegalitate, recursul fiind în realitate o reluare identică a criticilor formulate în apel și nu o dezvoltare a motivelor privind dezlegările date prin decizia recurată.

Or, examinarea instanței de recurs este limitată, de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

În egală măsură, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurentul tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, care nu este compatibilă cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care recursul urmărește să supună instanței competente examinarea în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural. O astfel de situație intervine și în cauză deoarece, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat doar formal.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții împotriva deciziei nr. 54/09.02.2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 noiembrie 2022.