ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3130/2022

Ședința publică din data de 31 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18.12.2018, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște,în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei în cuantum de 2.495.067,55 RON, cu titlu de debit principal, respectiv la plata sumei în cuantum de 1.196.370,51 RON, cu titlu de penalități de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2040 din 18 iunie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea recursului, recurenta – reclamantă a susținut că prin sentința nr. 39/17.02.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, definitivă prin respingerea recursului, Curtea de Apel Ploiești a dispus anularea Notei de neconformitate nr. x/28.04.2014, pentru punctul 21.3 privind respectarea propunerii tehnice și existența prejudiciului.

Or, intimatul pârât, prin Adresa nr. x/03.09.2018, arată faptul că, menține reducerea procentuală de 5%, nota de neconformitate fiind refăcută doar pentru punctele 21.1 și 21. 2, iar nu și pentru punctul 21.3, contrar dispozițiilor instanței de judecată.

Așadar, contrar celor susținute de către intimatul-pârât, nota în discuție a fost refăcută pentru punctele 21.1 și 21.2, însă nu și pentru punctul 21.3 pentru care instanța de judecată a dispus anularea. Prin urmare, anularea punctului 21.3 în ceea ce privește respectarea propunerii tehnice și existența prejudiciului, echivalează cu desființarea notei cu privire la aplicarea corecției de 5% pentru Contractul de lucrări nr. x/30.07.2013, încheiat între UAT Municipiul Târgoviște și Asocierea S.C. A. S.A. și S.C. B. S.A., ceea ce atrage nulitatea actelor subsecvente, respectiv a corecțiilor aplicate prin cererile de plată și cererile de rambursare.

Recurenta a formulat Adresa nr. x/20.09.2018, prin care a revenit cu solicitarea de restituire a sumei în cuantum de 2.602.506,88 RON, pentru argumentele arătate și prin cererea de chemare în judecată. Însă, de această dată, prin Adresa nr. x/05.12.2018, M.D.R.A.P. învederează faptul că, această sumă "a fost utilizată la compensarea parțială a corecției de 10% stabilită prin Nota de Constatare nr. x/04.07.2016". De asemenea, prin adresa amintită, se mai subliniază faptul că, "ulterior operațiunii de compensare a rezultat creanța de 2.328.660,47 RON din Nota de Constatare anterior menționată."

În opinia recurentei, hotărârea instanței de fond de respingere, ca neîntemeiată, a acțiunii este nelegală, sentința atacată fiind pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

De asemenea, hotărârea nu cuprinde motivele pe care aceasta se întemeiază, cuprinzând totodată motive contradictorii și străine de natura cauzei.

Recurenta a arătat că din suma totală stabilită prin Nota de constatare nr. x/04.07.2016, intimatul-pârât a compensat reducerea procentuală de 5% stabilită prin Nota de neconformitate nr. x/28.04.2014 - anulată de către instanța de judecată, prin sentința nr. 39/17.02.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, definitivă-rezultând astfel diferența precizată la pct. 14 din Nota de constatare nr. x/04.07.2016.

Diferența despre care face vorbire pârâtul, în sumă de 2.328.660,47 RON, a fost achitată de către recurentă încă din data de 14.02.2017, așa cum rezultă din înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată (nota de constatare menționată, Somația nr. 9414/20.01.2017, Extrasul din cont din data de 14.02.2017 și Ordinul de plată nr. x/14.02.2017).

În consecință, în contextul în care recurenta a achitat suma stabilită prin Nota de constatare nr. x/04.07.2016, iar instanța de judecată a anulat Nota de neconformitate nr. x/28.04.2014 pentru punctul 21.3 privind respectarea propunerii tehnice și existența prejudiciului, pentru care, în mod neîntemeiat, intimatul susține că ar fi operat compensarea, acesta din urmă datorează recurentei echivalentul reducerii procentuale de 5% ce a fost anulată de către instanța de judecată, respectiv suma solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Sub acest aspect, este necesar a se preciza și faptul că până la primirea Adresei nr. x/05.12.2018, UAT Municipiul Târgoviște nici măcar nu a avut cunoștință de compensarea invocată de către M.D.R.A.P., întrucât, până la acea dată, recurenta nu a primit nicio decizie, niciun referat, sau niciun alt înscris care să ateste operațiunea compensării despre care face vorbire intimatul-pârâtul.

În mod greșit instanța de fond a reținut faptul că "și pentru ipoteza inexistenței unui titlu de creanță pentru corecția de 5% din valoarea contractului [...] reclamantei nu-i este recunoscut un drept la restituire, căci, în temeiul Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/04.07.2016, valoarea corecției este de 4.197.594,71 RON + TVA 1.007.422,02, din care aceasta a plătit doar 2.328.660,47 RON [...]."

Așadar, deși instanța de fond reține lipsa titlului de creanță pentru corecția de 5%, se contrazice în propriile susțineri, dispunând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Mai mult decât atât, în ceea ce privește refacerea Notei de neconformitate nr. x/28.04.2014, vă rugăm să observați faptul că, intimatul pârât a emis Nota de neconformitate nr. x/14.10.2014, însă această împrejurare nu poate fundamenta refuzul restituirii sumelor la care recurenta este îndreptățită, întrucât, Nota de neconformitate nr. x/14.10.2014 a fost la rândul său, desființată prin Decizia nr. 44/17.02.2015 emisă de către M.D.R.A.P., fără ca autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene să fi procedat la o altă refacere a actului administrativ.

Totodată, urmează a se observa faptul că, prin Decizia nr. 221/11.07.2014, emisă de către M.D.R.A.P., a fost desființată și Informarea nr. x/05.05.2014 privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x, fără ca aceasta să fi fost refăcută.

În acest context, menținerea reducerii procentuale de 5% aplicată la valoarea contractului de lucrări în discuție este lipsită de temei legal, aceasta fiind menținută în lipsa unui act administrativ emis de către autoritatea competentă, prin care să fi fost constatată existența vreuneia dintre abaterile de la aplicarea prevederilor privind procedurile de achiziție publică, prevăzute de art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011.

În concluzie, în mod evident instanța de fond trebuia să facă aplicarea dispozițiilor sentinței nr. 39/17.02.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă, dispunând obligarea intimatului-pârât la plata sumelor solicitate de către reclamantă prin acțiunea formulată, a cărei valoare totală nu este contestată de către M.D.R.A.P., întrucât, anularea Notei de neconformitate nr. x/28.04.2014, atrage nulitatea actelor subsecvente, respectiv a corecțiilor aplicate prin cererile de plată și cererile de rambursare emise de către M.D.R.A.P.

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, excepție respinsă de instanță, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată în raport de criticile invocate de recurenta-reclamantă, circumscrise de acesta dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., și de apărările formulate prin întâmpinare de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat și îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce succed:

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta este incident când hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

În speță, din lecturarea considerentelor sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și la limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Judecătorul fondului a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată. Din considerentele expuse în hotărârea de fond recurată rezultă și faptul că judecătorul fondului a făcut o corectă analiză a susținerilor părților și a răspuns argumentelor acestora, expunând în mod logic și gradual considerentele care au fundamentat soluția adoptată.

Relativ la considerentele pretins contradictorii și străine de natura cauzei ale hotărârii primei instanțe, susținerile recurentei nu se confirmă. Argumentele instanței nu pot fi considerate contradictorii și nici străine de natura cauzei, ci, dimpotrivă, reprezintă răspunsul concret la criticile formulate de parte, care, sistematizate de către judecătorul fondului în funcție de legătura lor logică, au determinat concluzia instanței.

În realitate, susținerile recurentei-reclamante referitoare la existența unor considerente contradictorii, reflectă dezacordul părții în privința argumentelor ce au stat la baza soluției pronunțate de prima instanță.

Împrejurarea că recurenta-reclamantă nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența acestui motiv de nelegalitate.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat.

În ceea ce privește motivul de casare invocat de recurent prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta intervine în caz de încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material, fiind incident când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Contrar argumentelor prezentate de recurentă, soluția primei instanțe este legală, fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În Nota de neconformitate nr. x/28.04.2014 la atribuirea contractului de achiziții nr. x/30.07.2013 au fost reținute 3 abateri: pct. 21.1 - a fost încălcat principiul tratamentului egal; pct. 21.2 - cu privire la prețul neobișnuit de scăzut, ofertantul câștigător a transmis prețuri doar pentru principalele materiale de instalații electrice, deși oferta includea încă două componente respectiv drumuri și apă-canal, iar pentru restul cerințelor nu au fost transmise justificări (încălcarea prevederilor art. 81 și art. 36 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 925/2006); pct. 21.3 - contractul de achiziție nu respectă propunerea tehnică din oferta depusă de ofertantul câștigător.

Potrivit prevederilor art. 27 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 "în cazul în care, pentru aceeași procedură de achiziție sau pentru același contract, se constată mai multe nereguli, ratele de corecție financiară nu se cumulează, fiind aplicabilă exclusiv rata cea mai mare a corecției financiare".

Prin sentința civilă nr. 39/17.02.2015, Curtea de Apel Ploiești a admis în parte acțiunea reclamantei și a dispus anularea în parte a Deciziei de soluționare a contestației nr. 221/11.07.2014 pentru capetele de cerere nr. x și 3 din contestație, precum și anularea pct. 21.3 privind respectarea propunerii tehnice și existența prejudiciului din Nota de neconformitate nr. x/28.04.2014.

Contrar afirmațiilor recurentei, în speța de față, s-a menținut reducerea procentuală de 5% pentru abaterile menționate la pct. 21.1 și 21.2 din Nota de neconformitate nr. x/28.04.2014.

Ulterior, pentru același Contract de achiziție nr. x/30.07.2013, a fost semnalată o suspiciune de neregulă ca urmare a misiunii de audit a Comisiei Europene nr. 2015/RO/REGlO/C2/1505/1, fiind emisă Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/04.07.2016 prin care a fost aplicată o corecție financiară de 10% la valoarea contractului de achiziție nr. x/30.07.2013.

Astfel, valoarea totală a corecției financiare rezultată prin aplicarea procentului de 10% la valoarea contractului este de 4.197.594,71 RON + TVA 1.007.422,02 RON.

Valoarea creanței bugetare în valoare de 2.328.660,47 RON, așa cum este prezentată la pct. 1 din Nota de constatare s-a determinat ca diferența între valoarea totală a corecției financiare, respectiv suma de 4.197.594,71 RON + TVA 1.007.422,02 RON (punctul 10 din NC nr. 61948/04.07.2016) și suma de 2.098.795,87 RON și 503.711,01 RON TVA reprezentând reducerea procentuală de 5% reținută de AMPOR din sumele solicitate la decontare prin cereri de rambursare/plată, reducere procentuală menținută de instanță pentru aceleași abateri la atribuirea contractului de achiziție nr. x/30.07.2013.

Așadar, așa cum s-a menționat și în Nota de constatare nr. x/04.07.2016, valoarea totală a corecției financiare de 10% este de 4.197.594,71 RON + TVA 1.007.422,02 RON, însă, dat fiind că la momentul emiterii acesteia AMPOR aplicase, pentru același contract de achiziție, o reducere procentuală de 5% conform Notei de neconformitate nr. x/28.04.2014, încheiată în baza art. 6 și art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011 în suma de 2.098.795,87 RON și 503.711,01 RON TVA, a fost stabilită ca și creanță bugetară, în sarcina recurentei-reclamante, numai diferența dintre acestea.

Rezultă, astfel, că la emiterea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x.07.2016 s-a ținut cont de sumele reținute de la rambursare pentru acest contract, reclamanta primind un exemplar al actului administrativ prin care a fost informată cu privire la compensarea parțială a corecției de 10% datorate AMPOR, stabilindu-se ca debit, în sarcina sa, numai diferența de 5% potrivit punctului 14 din Nota de constatare.

Susținerea recurentei referitoare la faptul că nu a avut cunoștință de aspectele semnalate în cuprinsul Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/04.07.2016 nu poate fi primită, atât timp cât a contestat actul administrativ în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentei și în acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte reține că intimatul-pârât nu poate fi obligat la plata vreunei sume de bani, în fapt ținându-se cont atât de valoarea corecției financiare de 10%, cât și de sumele reținute deja la rambursare pentru contractul nr. x/28.04.2014, stabilindu-se că recurenta datorează doar diferența, adică suma de 2.328.660,47 RON.

De asemenea, în mod corect instanța de fond a respins solicitarea recurentei privind obligarea pârâtului la plata de penalități, reținând caracterul accesoriu al acesteia în raport cu cererea principală, pe care a apreciat-o ca fiind neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște împotriva sentinței civile nr. 2040 din 18 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 mai 2022.