ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4936/2022

Ședința publică din data de 27 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 30.10.2015, sub nr. x/2015, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației,

Prin sentința civilă nr. 208 din 29 noiembrie 2018, Curtea a admis în parte cererea de chemare în judecată.

A anulat Decizia nr. 115/21.05.2015 emisă de Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cu consecința obligării pârâtului la soluționarea pe fond a contestației.

A anulat Nota de neconformitate nr. x/14.10.2014 și Nota de neconformitate nr. x/22.10.2014.

A respins, în rest, cererea de cheamre în judecată, ca neîntemeiată.

1.2. Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., și pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 2202 din 7 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile formulate de recurenta-reclamantă și de recurentul-pârât, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de control judiciar a reținut, în esență, că instanța de fond a dat o dezlegare corectă pronunțând soluția de anulare a deciziei de soluționare a contestației administrative, însă, a reținut eronat faptul că modalitatea de soluționare a contestației echivalează cu o nemotivare, în contextual în care aceasta a fost respinsă prin aplicarea principiului autorității de lucru judecat, cee ce conduce la concluzia netemeiniciei contestației, iar nu la cea a nemotivării deciziei.

De asemenea, a apreciat că era esențial ca instanța de fond să dea dezlegare, în fapt dar mai ales în drept, asupra criticilor esențiale relevate de reclamantă prin acțiunea introductivă, prin raportare la cadrul legal incident, toate acestea în cadrul unui veritabil și efectiv examen relativ datelor privitoare la emiterea deciziei de soluționare a contestației, precum și a Informării nr. 97515/02.12.2014 privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de plată nr. 7.

În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 29.06.2021, sub nr. x/2015*.

Prin sentința nr. 154 din 24 septembrie 2021, Curtea a admis în parte acțiunea reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

A anulat Informarea privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x înregistrată cu nr. x/02.12.2014.

A anulat Decizia nr. 115/21.05.2015 emisă de Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene din cadrul MDRAP.

A anulat Nota de neconformitate nr. x/14.10.2014 și Nota de neconformitate nr. x/22.10.2014.

Împotriva acestei sentințe pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a formulat recurs, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanței, iar, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea sentinței recurate și, rejudecând litigiul pe fond, respinegerea acțiunii ca neîntemeiate.

3.1. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. a apreciat recurentul că sentința recurată este nemotivată, respectiv nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, incidența acestui motiv de casare rezultând din motivarea succintă a sentinței atacate în ceea ce privește admiterea acțiunii formulate de reclamantă, fără a se arăta motivele și probele pe care s-a întemeiat soluția pronunțată.

În contextul expunerii unor considerente ce conturează scopul edictării dispoziției legale privind motivarea hotărârii, astfel cum s-a statuat în doctrina și în practica judiciară, a susținut recurentul-pârât că din considerentele hotărârii recurate nu reiese care a fost raționamentul instanței de fond cu privire la această soluție, în condițiile în care dosarul nr. x/2014 a avut ca obiect doar anularea Notei de neconformitate nr. x/28.04.2014, nu și a a Notei de neconformitate nr. x/22.04.2014.

În plus, prin sentința civilă nr. 39/17.02.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2014, instanța de judecată a admis parțial acțiunea formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, astfel că rezultă o motivare sumară și confuză a hotărârii atacate, aspect care, în practica judiciară, este de natură a echivala cu nemotivarea hotărârii, reprezentând și un viciu de formă ce atrage nulitatea hotărârii.

3.2. Referitor la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a susținut că sentința recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

După ce a prezentat situația de fapt și de drept, recurentul-pârât a arătat că instanța de fond a pronunțat soluția de anulare în parte a actelor contestate fără, însă, a observa că, în dosarul nr. x/2014, acțiunea reclamantei a fost admisă doar în parte și că Decizia nr. 221/11.07.2014 a fost anulată în parte prin sentința amintită, pentru capetele de cerere nr. x și nr. 3 din contestație, precum și a Notei de neconformitate nr. x/28.04.2014, respectiv punctul 21.3 privind abaterea referitoare la nerespectarea propunerii tehnice a ofertantului câștigător.

Ca urmare, a apreciat că actele administrative prin care au fost stabilite reducerile procentuale au fost anulate numai parțial, cu referire expresă și strictă la punctele 2.3 și 3 din contestație și la punctul 21.3 din Nota de neconformitate nr. x/28.04.2014, și nu în totalitate.

În ceea ce privește anularea Informării nr. 97515/02.12.2014 privind situația cheltuielilor aprobate în Cerera de plată nr. x și a Notelor de neconformitate nr. x/22.10.2014 și nr. y/14.10.2014, a apreciat recurentul că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 6 și art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011 și ale art. 27 din H.G. nr. 875/2011.

A precizat că, în cauză, măsura reducerii procentuale în situația constatării unei abateri de la legislația în materia achizițiilor publice se dispune prin Nota de neconformitate și nu prin Informările privind soluționarea cererilor de rambursare/plată.

Actul rezultat din verificarea procedurii de achiziție este Nota de neconformitate, prin Informările aferente cererii de rambursare/plată nemaiprocedându-se la verificarea procedurii de achiziție, reducerea procentuală stabilită prin Notele anterior emise menținându-se până la recuperarea integrală a cuantumului reducerii.

Așadar, abaterea a fost identificată și sancționată o singură dată, reducerea aplicată cererilor de rambursare ulterioare reprezentând doar executarea/recuperarea sumelor aferente măsurii și, întrucât informările privind plata cheltuielilor aprobate în cererile de rambursare reprezintă acte de executare, a apreciat că împotriva acestora se poate formula contestație numai cu privire la măsurile de executare ce vizează sume sau calculul reducerii procentuale.

Întrucât suma finanțată nu a fost acordată integral, ci în tranșe, la momentul analizării fiecărei cereri de plată nu se mai procedează din nou la verificarea achiziției finalizate prin atribuirea contractelor din litigiu, ci se aplică în mod automat reducerile procentuale stabilite prin actul administrativ principal definitiv.

A reiterat recurentul situația de fapt, precizând că abaterea pentru contractul de lucrări nr. x/30.07.2013 a fost constatată prin emiterea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/04.07.2016. Împotriva acesteia, intimata-reclamantă a formulat contestație administrativă, respinsă prin Decizia nr. 281/09.09.2018, decizie ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2017, soluționat definitiv.

Astfel, cât timp nota de informare se raportează la acte menținute de instanța de judecată, nu se poate pune problema nemotivării acesteia.

A mai arătat recurentul că ar fi rămas fără obiect capătul din acțiune vizând anularea Notei de neconformitate nr. x/22.10.2014, notă care a fost revocată, fiind emisă Nota de neconformitate nr. x/03.04.2015.

Prin Decizia de soluționare a contestației UAT Municipiul Târgoviște a fost revocată Nota de neconformitate nr. x/14.10.2014, nemaifiind emisă o altă notă de neconformitate întrucât fusese emisă între timp Nota de constatare nr. x/04.07.2016.

Recurentul a mai formulat completare a recursului, solicitând a se constata că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 430 și urm. C. proc. civ., pentru că, în cuprinsul Deciziei MDLPA nr. 115/21.05.2015, nu au fost invocate dispozițiile art. 430 C. proc. civ. care vizează efectele hotărârilor judecătorești și nu a deciziilor privitoare la soluționarea contestațiilor administrative.

Prin Decizia nr. 115/21.05.2015 s-a reținut faptul că ministerul s-a mai pronunțat asupra reducerilor procentuale aplicate contractelor afectate de neregulă, intimata-reclamantă invocând aceleași argumente ca și în contestațiile soluționate prin Deciziile MDLPA nr. 221/11.07.2014 și nr. 229/14.07.2014, nr. 45/17.02.2015 și nr. 44/17.02.2015, care sunt definitive în sistemul căilor administrative de atac.

Abaterile au fost identificate și sancționate o singură dată, iar reducerile aplicate cererilor de rambursare ulterioară reprezintă doar punerea în executare, respectiv recuperarea sumelor aferente sancțiunii.

Prin Decizia nr. 115/21.05.2015 emisă în soluționarea contestației administrative formualte de intimata-reclamantă împotriva Informării nr. 97515/02.12.2014 în mod corect s-a consemnat că ministerul și-a exprimat deja punctul de vedere asupra legalității și temeiniciei măsurilor comunicate prin Informarea nr. x/05.05.2014 (reduceri aplicate prin Notele de neconformitate nr. x/22.04.2014 și nr. y/28.04.2014), fapt pentru care nu se putea reveni, revoca sau anula actele administrative soluționate definitiv din punctul de vedere al căilor administrative de contestare.

Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs completate ca neîntemeiate.

Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile recurentului-pârât subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., a argumentelor invocate în apărare de intimata-reclamantă prin notele scrise depuse în cauză, precum și a dispozițiilor legale incidente în speță, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

5.1. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., analizând considerentele hotărârii recurate, constată acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul avut în vedere.

Astfel, contrar criticilor recurentului-pârât, motivarea hotărârii recurate permite exercitarea controlului judiciar al instanței superioare asupra sentinței pronunțate de prima instanță, fiind respectate garanțiile procesuale ale imparțialității judecătorului și ale calității actului de justiție, precum și exigențele instituite în cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituția României și cele ale art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la existența unui proces echitabil.

În realitate, susținerile recurentului-pârât referitoare la motivarea pretins sumară expusă de prima instanță în fundamentarea soluției adoptate, nu reflectă decât dezacordul părții în privința acestor argumente, fără a susține motivul de casare invocat. Or, împrejurarea că recurentul-pârât nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii, deoarece acest text de lege se referă la necuprinderea motivelor pe care se întemeiază, precum și la pronunțarea hotărârii în baza unor motive contradictorii sau a unor temeiuri străine de natura pricinii, ipoteze care nu se verifică în speță.

5.2. Analizând sentința de fond și din perspectiva argumentelor recurentului-pârât subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în limitele în care a fost învestită, Înalta Curte constată că nici acest motiv de casare nu este incident în cauză.

Recurentul-pârât critică argumentul instanței de fond reținut în fundamentarea soluției de anulare a Notei de neconformitate nr. x/14.10.2014 și a Notei de neconformitate nr. x/22.10.2014, și anume faptul că acestea au fost emise în baza Deciziei MDLPA nr. 221/11.07.2014, decizie anulată în parte prin sentința nr. 39/17.02.2015 din Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia ÎCCJ nr. 2337/04.06.2018, precum și constatarea nemotivării Informării nr. 97515/02.12.2014.

Or, referitor la nemotivarea actului menționat, în mod just prima instanță a constatat că Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a aplicat reducerile procentuale reținute în cadrul cererii de finanțare nr. x, înregistrate cu nr. x/02.12.2014, fără să efectueze o nouă analiză a documentației de atribuire sau o verificare a modului în care au fost analizate de către autoritatea contractantă cerințele de calificare încadrate ca nereguli, făcând trimitere la Cererea de rambursare nr. x

Principiul motivării actelor administrative, referitor la necesitatea motivării în fapt și în drept, într-o măsură suficientă și de natură a permite mai apoi exercitarea neîngrădită a controlului judiciar al instanței de judecată, a fost statuat cu valoare de principiu, din practica constantă a Înaltei Curți rezultând că puterea discreționară conferită unei autorități nu poate fi privită, într-un stat de drept, ca o putere absolută și fără limite, întrucât exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor prevăzute de Constituție ori de lege constituie exces de putere, în contextul în care Constituția României prevede în art. 31 alin. (2) obligația autorităților publice de a asigura informarea corectă a cetățeanului asupra treburilor publice, precum și asupra problemelor de interes personal.

În concluzie, orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile și libertățile fundamentale trebuie motivată nu doar din perspectiva competenței de a emite acel act, ci și din perspectiva posibilității persoanei și a societății de a aprecia asupra legalității măsurii, respectiv asupra respectării granițelor dintre puterea discreționară și arbitrariu, fiindcă a accepta teza potrivit căreia autoritatea nu trebuie să-și motiveze deciziile echivalează cu golirea de conținut a esenței democrației și a statului de drept bazat pe principiul legalității. Altfel spus, în contextul în care autoritățile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora și în condițiile în care deciziile acestor autorități sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nu se poate susține că este permisă absența motivării explicite a actului administrativ atacat pe motiv că autoritatea și-a exprimat deja punctul de vedere asupra legalității și temeiniciei măsurilor dispuse printr-un alt act emis în privința aceleiași persoane și în urma invocării acelorași motive de drept și de fapt cu cele formulate împotriva actului în discuție, cum în mod greșit susține recurentul-pârât.

De altfel, și în jurisprudența comunitară s-a reținut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară și neechivocă algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor și, de asemenea, să permită curților comunitare competente să efectueze revizuirea actului (cauza C-367/1995) și, astfel cum a decis Curtea Europeană de Justiție, amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greșită fiind considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actelor. În plus, insuficiența motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare (cauza C - 41/1969) și o detaliere a motivelor este necesară și atunci când instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere, căci motivarea conferă actului transparență, particularii putând verifica dacă actul este corect fundamentat și, în același timp, permite exercitarea de către curte a controlului jurisdicțional (cauza C - 509/1993).

Așadar, cerința motivării nu poate fi suplinită prin trimiterea la temeiuri ce rezultă din alte acte depuse în apărare sau la alte înscrisuri, dar nici prin completarea cu argumente noi prin actul emis în soluționarea contestației administrative sau prin trimiterea la motivarea reținută printr-un alt act emis cu privire la aceeași persoană.

Aspectele privind regularitatea procedurii de atribuire a contractelor au fost dezlegate prin sentința nr. 39 din 17 februarie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel Ploiești, sentință menținută prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2327/2018.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente situației deduse judecății, fiind în mod corect admisă acțiunea reclamantei în raport de soluția pronunțată în dosarul nr. x/2014.

Astfel, prin sentința nr. 39 din 17 februarie 2015, Curtea de Apel Ploiești a anulat în parte Decizia nr. 221 din 11 iulie 2014 pentru capetele de cerere din contestație 2.3 și 3, precum și Nota de neconformitate nr. x din 28.04.2014 pentru punctul 21.3 privind respectarea propunerii tehnice și existența prejudiciului; a respins ca fiind fără obiect cererea de anulare în tot a Informării privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x și a Notei nr. x/2014; a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a actelor de asigurare făcute de pârât cu privire la aplicarea reducerii procentuale de 5% și a respins acțiunea conexă formulată de aceeași reclamantă, ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată că nota de neconformitate în discuție nu a fost refăcută pentru punctul 21.3 referitor la respectarea propunerii tehnice și existența prejudiciului, în privința căruia instanța a dispus anularea, ceea ce înseamnă că a fost desființată nota cu privire la aplicarea corecției de 5% pentru contractul de lucrări nr. x/30.07.2013 încheiat între Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște și Asocierea S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A., întrucât nu pot fi anulate numai actele administrative principale, iar cele subsecvente, emise ca urmare a actelor administrative constatate nelegale, să rămână în ființă.

Ca urmare, rezultă cu puterea evidenței că anularea în mod definitiv a punctului 21.3 din contestație și, implicit, a Notei de neconformitate nr. x/2014 în ceea ce privește respectarea propunerii tehnice și existența prejudiciului, atrage deopotrivă și anularea actelor subsecvente care au stabilit corecția de 5% pentru contractul de lucrări menționat anterior, susținerile formulate de recurentul-pârât din această perspectivă fiind nefondate și, în consecință, vor fi înlăturate.

Astfel, Înalta Curte reține că instanța de fond nu a extrapolat admiterea în parte a acțiunii formulate în dosarul nr. x/2014, concluzionâd că actele contestate au fost desființate în totalitate prin sentința nr. 39/17.02.2015, ci doar a constatat că Nota de neconformitate nr. x/14.10.2014 și Nota de neconformitate nr. x/22.10.2014 au fost emise în baza Deciziei nr. 221/11.07.2014, decizie ce a fost anulată în parte prin sentința nr. 39/17.02.2015, impunându-se anularea acestor note.

De asemenea, instanța de fond în mod corect a reținut, în raport cu aceste aspecte, că a rămas fără obiect contestarea Informării privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x și Nota de neconformitate nr. x/2014, aceste acte fiind desființate în parte prin Decizia nr. 221/2014, necontestată la instanța de contencios administrativ.

Nu în ultimul rând, nu pot fi primite susținerile recurentului-pârât din completarea la recurs, în sensul că s-a mai pronunțat asupra reducerilor procentuale aplicate prin Deciziile nr. 221/2014, nr. 229/2014, nr. 45/2015 și nr. 44/2015, care ar fi definitive în sistemul căilor administrative de atac, că abaterile au fost identificate și sancționate o singură dată, iar reducerile aplicate cererilor de rambursare ulterioare reprezintă punerea în executare, respectiv recuperarea sumelor aferente sancțiunilor.

Fără o motivare adecvată, din care să rezulte circumstanțele concrete ale cauzei prin raportare la fiecare situație de neconformitate constatată, condițiile obiective pentru care administrația a decis într-un anumit sens, în virtutea dreptului și libertății sale de apreciere, instanța învestită cu verificarea legalității actului contestat nu poate verifica dacă respectivul act a fost emis conform legii, iar nu cu exces de putere în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

De asemenea, este adevărat că principiul autorității de lucru judecat poate fi invocat, în condițiile art. 430 din C. proc. civ., atunci când contestațiile formulate împotriva actelor prin care au fost aplicate reduceri procentuale stabilite prin notele de neconformitate au fost în mod definitiv soluționate de o instanță judecătorească, însă acest principiu nu poate fi opus și în situația în care autoritatea îndrituită cu soluționarea contestației administrative și-a exprimat punctul de vedere cu privire la legalitatea reducerilor procentuale contestate în cadrul deciziei de soluționare a respectivei contestații administrative, cum în mod eronat invocă recurentul.

Restul alegațiilor recurentului, vizând Nota de neconformitate nr. x/14.10.2014 care ar încălca art. 81 din H.G. nr. 925/2006 iar abaterea de la pct. 21.3 ar fi motivată, nu prezintă relevanță, în raport cu cele reținute anterior.

De asemenea, nu pot fi avute în vedere nici susținerile vizând emiterea Notei de neconformitate nr. x/04.07.2016 urmare a revocării Notei nr. x/14.10.2014, pentru că această din urmă notă a făcut obiectul acțiunii de față și a fost anulată prin sentința recurată.

În concluzie, soluția primei instanțe este legală, în concordanță cu actele și probele dosarului, și este pronunțată cu corecta interpretare și aplicare a normelor legale aplicabile.

5.3. Temeiul legal al soluției instanței de recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, nefiind întrunite motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației împotriva sentinței nr. 154 din 24 septembrie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.