ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3516/2022

Ședința publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice:

- anularea, în tot, a actului administrativ "Informare privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. 2" emis de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Direcția Generală Programe Europene, înregistrat cu nr. x/22.07.2014 și la UAT Municipiul Târgoviște cu nr. 17894/23.07.2014, referitor la Contractul de finanțare nr. x/22.08.2011, cod SMIS 7888, și a Deciziei nr. 292/19.09.2014 emisă de Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene din cadrul M.D.R.A.P. comunicată cu adresa nr. x/31.10.2014 înregistrată la UAT Municipiul Târgoviște cu nr. 28227/13.11.2014;

- anularea reducerii procentuale de 25% din valoarea contractului de servicii nr. x/14.02.2011 încheiat cu S.C. A. S.R.L. și anularea reducerii procentuale de 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x/30.07.2013 încheiat cu Asocierea S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A., aplicate prin actul administrativ individual "Informare privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. 2" emis de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Direcția Generală Programe Europene, înregistrat cu nr. x/22.07.2014 și la UAT Municipiul Târgoviște cu nr. 17894/23.07.2014.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 211 din 5 decembrie 2018, a admis acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene și a dispus anularea actului administrativ "Informare privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. 2" referitor la contractul de finanțare nr. x/22.08.2018 și a Deciziei nr. 292/19.09.2014.

Totodată, a dispus anularea reducerii procentuale de 25% din valoarea contractului de servicii nr. x/14.02.2011 încheiat de reclamantă cu S.C. A. S.R.L. precum și anularea reducerii procentuale de 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x/30.07.2013 încheiat cu Asocierea S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A., aplicate prin actul administrativ individual "Informare privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. 2".

De asemenea, a luat act de faptul că reclamanta va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată efectuate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că hotărârea atacată este nelegală întrucât s-a încălcat autoritatea de lucru judecat și pentru că este dată cu interpretarea greșită a legii.

Astfel, a arătat că prima instanță a dispus anularea în tot a Informării nr. 51653/22.07.2014 cu ignorarea faptului că actul administrativ conține, pe lângă reducerile procentuale aplicate, și cheltuieli neeligibile, aspect necontestat, iar în măsura în care s-ar dispune admiterea acțiunii, Informarea privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x poate fi anulată doar în parte.

Contrar celor reținute de prima instanță, care a apreciat că obiectul cererii vizează un act administrativ emis în baza unor note de neconformitate ce au fost anulate prin Decizia nr. 221/11.07.2014, această decizie a fost anulată doar în parte prin sentința nr. 39/17.02.2015 pronunțată în dosarul x/2014 (definitivă prin Decizia nr. 2337/4.06.2018 a Înaltei Curți). Astfel, prin respectiva sentință, definitivă, instanța a admis parțial cererea reclamantei, anulând parțial actele atacate, în sensul că a anulat în parte Decizia nr. 221/11.07.2014, pentru anumite capete de cerere, cu referire expresă și strictă la punctul 2.3 și 3 din contestație și la punctul 21.3 din Nota de neconformitate nr. x/28.04.2014, și nu în totalitate, cum greșit a reținut prima instanță.

În opinia recurentului, prima instanță a reținut greșit că Informarea nr. x/01.04.2015 privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x a fost emisă în baza unor note de neconformitate desființate.

Totodată, a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că ministerul nu ar fi putut dispune refacerea ulterioară a actelor administrative desființate pentru că acest demers nu ar fi fost posibil din punct de vedere juridic, or, în cauză, reducerile procentuale au fost aplicate în conformitate cu art. 6 și 9 din O.U.G. nr. 66/2011, apreciind că dreptul autorității de a emite un alt act administrativ subzistă, făcând trimitere la prevederile art. 50 alin. (4) din Ordonanță.

În ceea ce privește faptul că Informarea nr. x/22.07.2014 privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x nu specifică explicit și fără echivoc, pe baza de înscrisuri justificative care sunt cheltuielile efectuate și declarate de către beneficiar, aferente contractelor m discuție, a invocat, așa cum a arătat anterior, că reducerea procentuală a fost aplicată în conformitate cu art. 6 și 9 din O.U.G. nr. 66/2011 și nu potrivit art. 21 din același act normativ.

Așadar, a considerat că atât timp cât legiuitorul a prevăzut doar forma actelor de constatare a corecțiilor financiare, dar nu și pe cea a actelor care constată reduceri procentuale, este evident că această formă a rămas la latitudinea autorităților de management. Diferența dintre corecțiile financiare și reducerile procentuale este reglementată de art. 27 din H.G. nr. 875/2011.

Prin urmare, detalierea abaterii se regăsește în cadrul notelor de neconformitate, iar prin cererea de informare se stabilește doar cuantumul reducerii, aceasta din urmă făcând trimitere la cele două note de neconformitate care descriu abaterea.

În fine, a arătat că tot în mod greșit s-a reținut și inexistența prejudiciului, având în vedere, raportat la prevederile contractuale și legale, că atât timp cât reclamanta a încălcat dispozițiile legale incidente în implementarea proiectului, bugetul Uniunii Europene și cel național aferent acestuia este prejudiciat.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar, în subsidiar, respingerea acțiunii.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviștea invocat excepția tardivității formulării recursului, având în vedere data introducerii recursului (27.05.2021) în raport cu data comunicării sentinței (ianuarie 2019), iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În ceea ce privește excepția tardivității formulării recursului, invocată prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată, având în vedere că sentința atacată a fost comunicată (la data de 11.01.2019) Ministerul Fondurilor Europene, recurentului din cauză fiindu-i transmisă, la cererea acestuia (adresa nr. x/06.05.2021), în data de 12.05.2021, potrivit adresei înregistrate la sediul acestei instituții, nr. x/12.05.2021.

Examinând sentința atacată prin prisma motivului de casare invocat din oficiu și în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul pârâtului este fondat, însă pentru motivele arătate în continuare.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea, în tot, a actului administrativ "Informare privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. 2" emis de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Direcția Generală Programe Europene, nr. 51653/22.07.2014 și a Deciziei nr. 292/19.09.2014 emise de Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene din cadrul M.D.R.A., precum și anularea reducerii procentuale de 25% din valoarea contractului de servicii nr. x/14.02.2011 și anularea reducerii procentuale de 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x/30.07.2013.

Curtea de Apel Ploiești a admis acțiunea formulată de reclamantă și a anulat actele administrative atacate.

Instanța de control judiciar reține că hotărârea atacată reflectă o abordare greșită a cauzei, în privința cadrului procesual, așa încât controlul judiciar urmează să fie exercitat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocat din oficiu.

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ.. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege.

Art. 14 din C. proc. civ., care reglementează principiul contradictorialității în procesul civil, prevede la alin. (1) că instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel, iar la alin. (5) că instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate, principiul contradictorialității constituind o garanție a unui proces echitabil, prin prisma exigențelor cerute de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Este de subliniat că încălcarea principiilor procesului civil este asimilată unor norme prevăzute sub sancțiunea nulității, pricinuindu-se astfel vătămarea dreptului părții și prin încălcarea dreptului său la apărare.

În cauză, se reține că nu a fost respectat principiul contradictorialității, având în vedere că hotărârea atacată s-a pronunțat în contradictoriu cu Ministerul Fondurilor Europene, fiindu-i comunicată acestei părți, instituție care nu este parte în proces.

Din această perspectivă este relevantă O.U.G. nr. 1/31.01.2018, care la art. 1 alin. (1) prevede că "Se înființează Ministerul Fondurilor Europene prin preluarea structurilor de specialitate și activităților prevăzute la alin. (2) de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (...), cu excepția activităților și structurilor aferente Programului operațional regional 2007-2013 și 2014-2020 (...)".

În concluzie, constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. având în vedere încălcarea principiului contradictorialității procesului civil și, în raport cu soluția preconizată, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurent în cadrul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță va proceda la stabilirea corectă a cadrului procesual, cu respectarea principiilor care guvernează desfășurarea procesului civil, și la un examen efectiv al argumentelor prezentate de părți.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția tardivității formulării recursului, invocată prin întâmpinare.

Totodată, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității formulării recursului, invocată prin întâmpinare.

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației împotriva sentinței nr. 211 din 5 decembrie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.