ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1601/2022

Ședința publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 aprilie 2016 pe rolul Curții de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (M.D.R.A.P.), anularea Informării privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de plată nr. x, emise de Direcția Generală Programe Europene din cadrul M.D.R.A.P. sub nr. x/26.08.2015, referitoare la Contractul de finanțare nr. x/22.08.2011, cod SMIS 7887, respectiv anularea în tot a acestui act cu privire la pct. 1 și a Notei de neconformitate nr. x/26.11.2014 refăcute conform Deciziei nr. 281/08.09.2014, respectiv anularea reducerii procentuale de 5% din valoarea contractului nr. x/15.06.2011 încheiat de UAT Municipiul Târgoviște cu S.C. A. S.R.L..

De asemenea, a solicitat anularea în tot a Informării privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x cu privire la pct. 2 și a Notei de neconformitate nr. x/11.09.2014 și, pe cale de consecință, anularea reducerii procentuale de 100% aplicate la valoarea contractului nr. x/14.02.2011, încheiat de UAT Municipiul Târgoviște cu S.C. B. S.R.L., în principal ca nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, prin reținerea autorității de lucru judecat în baza sentinței nr. 35/15.02.2016, pronunțate în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, definitivă prin nerecurare.

A mai solicitat anularea, în tot, a Informării cu privire la situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x cu privire la pct. 3 și a Notei de neconformitate SVAPCI nr. x/26.11.2014 și, pe cale de consecință, anularea reducerii procentuale de 5% aplicate la valoarea contractului nr. x/16.01.2014, încheiat de UAT Municipiul Târgoviște cu Asocierea S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L..

Totodată, a solicitat anularea Deciziei nr. 288/13.10.2015, de respingere a contestației administrative în baza aplicării principiului autorității de lucru judecat.

În subsidiar, a solicitat, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarelor nr. x/2015, nr. y/2015 și nr. 934/42/2015, aflate pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 187 din 14 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP).

Împotriva sentinței nr. 187 din 14 septembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și anularea în tot a actelor administrative individuale atacate.

În motivarea recursului arată că sentința recurată este nelegală și netemeinică, întrucât, deși a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea dosarelor nr. x/2015, nr. y/2015 și nr. 934/42/2015, instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a respins cererea, reținând că în cele trei dosare este vorba de alte acte administrative.

Consideră că respingerea cererii de suspendare nu este motivată.

În ceea ce privește respingerea cererii principale, recurenta-reclamantă consideră că instanța de fond a interpretat greșit normele de drept material. Astfel, s-a reținut că, deși atribuirea contractului de lucrări nr. x/22.08.2011 s-a realizat prin licitație deschisă online, documentația de atribuire nu a respectat principiile egalității de tratament și nediscriminării, dat fiind faptul că autoritatea contractantă a solicitat, potrivit fișei de date a achiziției, o serie de cerințe minime de calificare a personalului de specialitate implicat în executarea contractului, care ar fi denaturat concurența eventualilor competitori, încălcând dispozițiile art. 188 din O.U.G.. nr. 34/2006.

Susține că instanța a apreciat că, în fapt, cerința ca ofertantul să fie atestat A.N.R.E. tip B, respectiv ca managerul de proiect să prezinte diploma de studii superioare în domeniul tehnic sau economic și experiență profesională de minim 3 ani, iar ca responsabilul tehnic cu execuția sa aibă o experiență profesională de minim 5 ani apă/canal, inginer instalații electrice, diploma de studii superioare în domeniul tehnic de minim 3 ani experiență - atestat ANRE etc., ar încălca dipozițiile O.U.G. nr. 34/2006.

Invocă prevederile art. 188 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit cărora cerințele minime de calificare referitoare la situația economică și financiară ori la capacitatea tehnică și profesională trebuie motivate de autoritatea contractantă printr-o notă justificativă. Arată că a întocmit o astfel de notă, dar instanța a apreciat că nu este suficientă, întrucât s-a rezumat să aprecieze că lucrările sunt de anvergură, fără a motiva în detaliu aceste cerințe. Precizează că instanța a reținut că cerința privind responsabilul tehnic cu execuția (R.T.E.), atestat A.N.R.E., pentru amenajarea spațiilor verzi și pentru apă-canal, privește supravegherea lucrărilor electrice, sens în care condițiile impuse apar ca excesive.

Apreciază că instanța în mod greșit a interpretat dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, în sensul că nu ar trebui să solicite vreun atestat, dar că ulterior câștigării licitației, poate solicita un astfel de certificat.

În ceea ce privește respectarea principiului proporționalității, susține că instanța a reținut în mod greșit că acea corecție financiară de 5% aplicată pentru încălcări ale legislației în materia achizițiilor publice este corectă și că a fost individualizată de emitent.

Referitor la prejudiciu, recurenta-reclamantă susține că pretinsa abatere nu constituie o neregularitate în sensul art. 2 alin. (7) din Regulamentul nr. 1083/2006 și nici a art. 23 alin. (1) din Regulamentul nr. 4253/88, neavând niciun efect asupra bugetului Uniunii Europene.

Mai arată că, atât Direcția Generală Programe Europene, cât și instanța de judecată, au înlăturat nejustificat obiectivul enunțat la art. 23 alin. (1) din Regulamentul nr. 4253/83, respectiv garantarea succesului pentru acțiunile care beneficiază de asistență financiară din fonduri europene. Astfel, art. 2 alin. (7) din Regulamentul nr. 1083/2006 ar trebui să se aplice prin analogie cu art. 23 alin. (1) din Regulamentul nr. 4253/88, întrucât încălcarea dreptului UE trebuie să aibă ca efect prejudicierea bugetului Uniunii Europene, ceea ce nu este cazul în speță.

Invocă art. 6 alin. (3)

3

din O.U.G. nr. 66/2011, prin care s-a prevăzut că pentru abaterile de la aplicarea prevederilor privind procedurile de achiziție de natură formală, care nu au niciun potențial impact financiar, nu se aplică reduceri procentuale.

Susține că din înscrisurile de la dosar nu rezultă impactul financiar al presupusei abateri, precizând că CJUE a statuat în cauza C-260/14 că art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/95 și art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretate în sensul că nerespectarea dispozițiilor naționale de către o autoritate contractantă care beneficiază de fonduri structurale în cadrul atribuirii unui contract de achiziții publice, având o valoare estimată inferioară pragului prevăzut la art. 7 lit. (a) din Directiva 2004/18, poate constitui, cu ocazia atribuirii contractului, o "abatere" în sensul art. 1 alin. (2), respectiv o "neregularitate" în sensul art. 2 pct. 7 în măsura în care aceasta are sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii Europene.

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a formulat întâmpinare, prin care solicită, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarelor nr. x/2015 și nr. y/2015, aflate pe rolul Curții de Apel Ploiești.

În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat în ceea ce privește soluția dată asupra cererii de chemare în judecată.

Consideră că prima instanță a respins în mod netemeinic și nelegal cererea de suspendare a judecării cauzei, întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere că, deși abaterea a fost identificată și sancționată o singură dată, reducerea aplicată cererilor de rambursare ulterioare reprezintă doar executarea/recuperarea sumelor aferente măsurii.

Precizează că, întrucât informarea privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x reprezintă un act de executare, împotriva acesteia se poate formula contestație numai cu privire la măsurile de executare referitoare la cuantumul sumelor și calculul reducerii procentuale.

Pe fond, arată că instanța de fond a respins în mod corect cererea de chemare în judecată, reținând că atribuirea contractului de lucrări s-a făcut cu nerespectarea principiilor egalității de tratament și nediscriminării.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (M.D.R.A.P.):

- anularea Informării privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de plată nr. x, emise de Direcția Generală Programe Europene din cadrul M.D.R.A.P. sub nr. x/26.08.2015, respectiv anularea în tot a acestui act cu privire la pct. 1 și a Notei de neconformitate nr. x/26.11.2014 refăcute conform Deciziei nr. 281/08.09.2014, respectiv anularea reducerii procentuale de 5% aplicate din valoarea contractului nr. x/15.06.2011 încheiat de UAT Municipiul Târgoviște cu S.C. A. S.R.L.;

- anularea Informării privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x cu privire la pct. 2 și a Notei de neconformitate nr. x/11.09.2014 și, pe cale de consecință, anularea reducerii procentuale de 100% aplicate la valoarea contractului nr. x/14.02.2011, în principal ca nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, prin reținerea autorității de lucru judecat în baza sentinței nr. 35/15.02.2016, pronunțate în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, definitivă prin nerecurare;

- anularea Informării cu privire la situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x cu privire la pct. 3 și a Notei de neconformitate SVAPCI nr. x/26.11.2014, respectiv anularea reducerii procentuale de 5% aplicate la valoarea contractului nr. x/16.01.2014;

- anularea Deciziei nr. 288/13.10.2015, de respingere a contestației administrative în baza aplicării principiului autorității de lucru judecat;

- în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarelor nr. x/2015, nr. y/2015 și nr. 934/42/2015, aflate pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., prin încheierea din data de 8 decembrie 2017, instanța de recurs a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea dosarelor nr. x/2015, nr. y/2015 și nr. 959/42/2015, aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, reținând că dezlegarea prezentei cauze depinde de existența unui drept care face obiectul judecății dosarelor de mai sus.

Înalta Curte reține că în cauză nu mai subzistă temeiurile ce au stat la baza cererii de suspendare a judecării cauzei, dat fiind faptul că dosarele nr. x/2015, nr. y/2015 și nr. 959/42/2015 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal au fost soluționate definitiv, prezenta cauză fiind repusă pe rol în vederea continuării judecății.

Examinând cererea de recurs, Înalta Curte constată că aceasta a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, subsumat acestuia, recurenta-reclamantă a criticat faptul că instanța de fond nu a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea dosarelor nr. x/2015, nr. y/2015 și nr. 959/42/2015, aflate la acel moment pe rolul Curții de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte urmează a nu mai analiza acest motiv de casare, întrucât instanța de recurs a analizat acest aspect și a dispus suspendarea judecării recursului prin încheierea din data de 8 decembrie 2017, astfel cum a solicitat recurenta-reclamantă.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că subsumat acestuia recurenta-reclamantă a susținut că respingerea cererii de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea dosarelor nr. x/2015, nr. y/2015 și nr. 959/42/2015 nu a fost motivată de către prima instanță.

Contrar susținerii recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că prima instanță a apreciat că nu se impune suspendarea judecării cauzei, având în vedere că dosarele vizează alte acte administrative.

Prin urmare, respingerea cererii de suspendare a judecării cauzei a fost motivată de către prima instanță, iar împrejurarea că recurenta-reclamantă nu este de acord cu soluția pronunțată asupra cererii de suspendare întemeiate pe art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu este de natură să conducă la concluzia încălcării dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În consecință, acest motiv de casare este nefondat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat în mod formal, întrucât nu au fost formulate critici cu privire la încălcarea autorității de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, astfel încât instanța de recurs nu poate proceda la analizarea hotărârii recurate din perspectiva acestui motiv de casare în lipsa unor argumente care să se circumscrie motivului de nelegalitate invocat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.

Astfel, prin Informarea privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x, emisă de Direcția Generală Programe Europene din cadrul M.D.R.A.P., s-a adus la cunoștința recurentei-reclamantei împrejurarea că s-a efectuat autorizarea Cererii de plată nr. x, aferentă contractului de finanțare nr. x/22.08.2011, însă cu aplicarea următoarelor reduceri:

- reducere procentuală de 5% din valoarea contractului nr. x din 15.06.2011, încheiat cu S.C. A. S.R.L., în conformitate cu informarea transmisă la cererea de rambursare nr. x și cu Nota de neconformitate nr. x/26.11.2014;

- reducere procentuală de 100% aplicată la valoarea contractului nr. x/14.02.2011, încheiat de UAT Municipiul Târgoviște cu S.C. B. S.R.L., în conformitate cu informarea transmisă la cererea de rambursare nr. x și cu Nota de neconformitate nr. x/11.09.2014;

- reducere procentuală de 5% aplicată la valoarea contractului nr. x/16.01.2014, încheiat de UAT Municipiul Târgoviște cu Asocierea S.C. C. S.R.L., în conformitate cu informarea transmisă la cererea de rambursare nr. x și cu Nota de neconformitate nr. x/24.11.2014.

Prin Decizia nr. 288/13.10.2015, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional a respins contestația administrativă formulată de către recurenta-reclamantă, în baza principiului autorității de lucru judecat, reținând că, în esență, nemulțumirea contestatoarei vizează reducerile procentuale aplicate cererii de plată nr. x, asupra cărora autoritatea de management s-a pronunțat prin Decizia nr. 165/25.06.2015 (reducerea de 5% din valoarea contractului nr. x din 15.06.2011), Decizia nr. 14/22.01.2015 (reducerea de 100% din valoarea contractului nr. x/14.02.2011) și Decizia nr. 163/25.06.2015 (reducerea de 5% din valoarea contractului nr. x/16.01.2014).

Sub acest aspect, având în vedere că reducerile menționate în Informarea privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x, emisă de Direcția Generală Programe Europene din cadrul M.D.R.A.P., au fost aplicate ca urmare a rămânerii definitive a corecțiilor financiare aplicate prin notele de neconformitate emise anterior, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a acțiunilor judecătorești formulate cu privire la respectivele note de neconformitate, acestea fiind soluționate după cum urmează:

Prin sentința nr. 35 din data de 15 februarie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată și a dispus anularea Informării privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x și a Notei de neconformitate x/11.09.2014.

Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, iar prin decizia nr. 2438 din data de 11 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În al doilea ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 206 din 29 noiembrie 2018 a Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativă Teritorială Municipiul Târgoviște în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurile Europene, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, iar prin decizia nr. 4044 din data de 21 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

Prin sentința civilă nr. 76 din 23 martie 2016, Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Sentința de mai sus a rămas definitivă ca urmare a respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, prin decizia nr. 2172 din data de 17 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 41 din data de 1 martie 2017, Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția perimării, invocată din oficiu, și a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Sentința a rămas definitivă prin decizia nr. 1108 din data de 25 februarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, ca nefondat.

Prin urmare, corecțiile financiare de 5% din valoarea contractului nr. x din 15.06.2011, aplicată conform Notei de neconformitate nr. x/26.11.2014 și evidențiată în informarea transmisă la cererea de rambursare nr. x; de 100% din valoarea contractului nr. x/14.02.2011, aplicată conform Notei de neconformitate nr. x/11.09.2014 și menționată în informarea transmisă la cererea de rambursare nr. x și de 5% din valoarea contractului nr. x/16.01.2014, aplicată conform Notei de neconformitate nr. x/24.11.2014 și adusă la cunoștința recurentei-reclamante prin informarea transmisă la cererea de rambursare nr. x, au rămas definitive, astfel că se impune aplicarea respectivelor corecții la fiecare cerere de rambursare ce vizează plăți efectuate în temeiul contractelor afectate de reducerile procentuale.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 6 alin. (1) și (3) și art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea cu competență în gestionarea fondurilor europene are obligația aplicării de reduceri procentuale din sumele solicitate la plată de beneficiari, în situația în care se constată abateri înainte de efectuarea plății.

Prin urmare, față de aspectele anterior prezentate, Înalta Curte reține că autoritatea de management a constatat în mod corect că în speță operează autoritatea de lucru judecat în raport cu împrejurarea că asupra corecțiilor financiare aplicate asupra valorii celor trei contracte s-a pronunțat anterior prin deciziile de soluționare a contestațiilor formulate cu privire la notele de neconformitate prin care au fost dispuse.

Mai mult, astfel cum s-a arătat mai sus, acțiunile formulate în instanță cu privire la anularea celor trei note de neconformitate au fost respinse în mod definitiv, fiind confirmată, astfel, legalitatea actelor atacate și, implicit, a corecțiilor financiare.

Astfel, prin Informarea privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x, emisă de Direcția Generală Programe Europene din cadrul M.D.R.A.P., s-a procedat doar la reținerea etapizată a reducerii procentuale aplicate prin informările anterioare, rămase definitive, și, cum s-a tranșat definitiv legalitatea reducerilor procentuale din speță, această chestiune nu mai poate face obiectul unei noi analize în cauza de față.

Cu alte cuvinte, reducerile procentuale în discuție nu au fost aplicate pentru prima dată prin Informarea privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x, ci această reducere a fost reținută pentru toate cererile de plată emise în executarea contractelor față de care s-au aplicat corecțiile financiare.

Prin urmare, având în vedere confirmarea legalității actelor prin care s-au aplicat corecțiile financiare (de către organul de soluționare a contestației administrative și de către instanța de judecată), se impune reținerea puterii de lucru judecat în privința sancțiunilor aplicate, care, evident, trebuie să se reflecte și în cererea de rambursare ce face obiectul prezentului litigiu.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște împotriva sentinței nr. 187 din 14 septembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște împotriva sentinței nr. 187 din 14 septembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 17 martie 2022.