ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 215/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 215/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 3 din 4 ianuarie 2012,
Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea reclamanților T.A.
și T.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul român prin C.N.A.D.N.R. A fost
anulat procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor din 21 aprilie 2008 și
hotărârea din 22 aprilie 2008 emise de comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004
din cadrul Consiliului local al sectorului 1.
S-a dispus
exproprierea totală a imobilului alcătuit din teren în suprafață de 308 mp și
construcțiile aferente, situat în București, șos. O., sector 1. A fost obligat
pârâtul să plătească reclamanților cu titlu de despăgubire sumele de 164.028 RON
pentru teren și 42.870 RON pentru clădirile existente pe teren și anexele
demolate.
Prin decizia nr. 178 A
din 21 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul
formulat de pârâta C.N.A.D.N.R., împotriva acestei sentințe. A fost schimbată în
parte sentința apelată, în sensul că valoarea despăgubirilor ce urmează a fi plătite
de pârâtă pentru întreaga suprafață de teren de 308 mp expropriată este de 37.576
euro, în echivalent în RON la data plății. Au fost păstrate celelalte dispoziții
ale sentinței privind valoarea despăgubirilor pentru construcțiile demolate și exproprierea
întregii suprafețe de teren de 308 mp.
Împotriva acestei decizii
pârâta a declarat recurs, fără a indica motivele de casare potrivit dispozițiilor
art. 304 C. proc. civ. Prin criticile formulate, s-a susținut că se impune efectuarea
unei expertize care să reflecte valoarea reală a despăgubirilor, prin raportare
la valorile de tranzacționare de la momentul efectuării expertizei. În acest sens,
s-a susținut că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a
art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
La termenul de judecată
din 23 ianuarie 2014 Înalta Curte a invocat excepția nulității recursului, dat fiind
că susținerile recurentei din motivarea căii de atac nu pot fi încadrate în cazurile
de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nu există motive
de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanță, potrivit art. 306
alin. (2) C. proc. civ., reținând cauza spre soluționare pe acest aspect.
Față de excepția invocată
din oficiu, Înalta Curte apreciază că este întemeiată și o va admite ca atare, pentru
următoarele considerente:
În cuprinsul cererii de
recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei, care face obiectul
recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin
raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea
acesteia.
Invocarea dispozițiilor
art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este strict formală, vizându-se aspecte
referitoare la raportul de expertiză, care ar fi putut fi ridicate doar ca obiecțiuni
la raportul de expertiză și doar în faza apelului.
Așa fiind, critica invocată
nu este susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute
de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar
în recurs, iar sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.
Cum recursul nu poate
fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ. și cum criticile
formulate de recurentă nu se circumscriu acestui cadru legal, urmează a se constata
nulitatea recursului, conform art. 302
1
, lit. c) C. proc. civ. coroborat
cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul
declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei nr. 178A din 21 mai 2013 a Curții
de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 23 ianuarie 2014.