ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 215/2014

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3 din 4 ianuarie 2012,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea reclamanților T.A.

și T.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul român prin C.N.A.D.N.R. A fost

anulat procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor din 21 aprilie 2008 și

hotărârea din 22 aprilie 2008 emise de comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004

din cadrul Consiliului local al sectorului 1.

S-a dispus

exproprierea totală a imobilului alcătuit din teren în suprafață de 308 mp și

construcțiile aferente, situat în București, șos. O., sector 1. A fost obligat

pârâtul să plătească reclamanților cu titlu de despăgubire sumele de 164.028 RON

pentru teren și 42.870 RON pentru clădirile existente pe teren și anexele

demolate.

Prin decizia nr. 178 A

din 21 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul

formulat de pârâta C.N.A.D.N.R., împotriva acestei sentințe. A fost schimbată în

parte sentința apelată, în sensul că valoarea despăgubirilor ce urmează a fi plătite

de pârâtă pentru întreaga suprafață de teren de 308 mp expropriată este de 37.576

euro, în echivalent în RON la data plății. Au fost păstrate celelalte dispoziții

ale sentinței privind valoarea despăgubirilor pentru construcțiile demolate și exproprierea

întregii suprafețe de teren de 308 mp.

Împotriva acestei decizii

pârâta a declarat recurs, fără a indica motivele de casare potrivit dispozițiilor

art. 304 C. proc. civ. Prin criticile formulate, s-a susținut că se impune efectuarea

unei expertize care să reflecte valoarea reală a despăgubirilor, prin raportare

la valorile de tranzacționare de la momentul efectuării expertizei. În acest sens,

s-a susținut că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

La termenul de judecată

din 23 ianuarie 2014 Înalta Curte a invocat excepția nulității recursului, dat fiind

că susținerile recurentei din motivarea căii de atac nu pot fi încadrate în cazurile

de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nu există motive

de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanță, potrivit art. 306

alin. (2) C. proc. civ., reținând cauza spre soluționare pe acest aspect.

Față de excepția invocată

din oficiu, Înalta Curte apreciază că este întemeiată și o va admite ca atare, pentru

următoarele considerente:

În cuprinsul cererii de

recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei, care face obiectul

recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin

raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea

acesteia.

Invocarea dispozițiilor

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este strict formală, vizându-se aspecte

referitoare la raportul de expertiză, care ar fi putut fi ridicate doar ca obiecțiuni

la raportul de expertiză și doar în faza apelului.

Așa fiind, critica invocată

nu este susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute

de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar

în recurs, iar sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

Cum recursul nu poate

fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ. și cum criticile

formulate de recurentă nu se circumscriu acestui cadru legal, urmează a se constata

nulitatea recursului, conform art. 302

1

, lit. c) C. proc. civ. coroborat

cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei nr. 178A din 21 mai 2013 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 ianuarie 2014.