ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 215/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 3 din 4 ianuarie 2012, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea reclamanților T.A. și T.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul român prin C.N.A.D.N.R. A fost anulat procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor din 21 aprilie 2008 și hotărârea din 22 aprilie 2008 emise de comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului local al sectorului 1. S-a dispus exproprierea totală a imobilului alcătuit din teren în suprafață de 308 mp și construcțiile aferente, situat în București, șos. O., sector 1. A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților cu titlu de despăgubire sumele de 164.028 RON pentru teren și 42.870 RON pentru clădirile existente pe teren și anexele demolate.

Prin decizia nr. 178 A din 21 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de pârâta C.N.A.D.N.R., împotriva acestei sentințe. A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că valoarea despăgubirilor ce urmează a fi plătite de pârâtă pentru întreaga suprafață de teren de 308 mp expropriată este de 37.576 euro, în echivalent în RON la data plății. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței privind valoarea despăgubirilor pentru construcțiile demolate și exproprierea întregii suprafețe de teren de 308 mp. Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs, fără a indica motivele de casare potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. Prin criticile formulate, s-a susținut că se impune efectuarea unei expertize care să reflecte valoarea reală a despăgubirilor, prin raportare la valorile de tranzacționare de la momentul efectuării expertizei.

În acest sens, s-a susținut că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. La termenul de judecată din 23 ianuarie 2014 Înalta Curte a invocat excepția nulității recursului, dat fiind că susținerile recurentei din motivarea căii de atac nu pot fi încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanță, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., reținând cauza spre soluționare pe acest aspect.

Față de excepția invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că este întemeiată și o va admite ca atare, pentru următoarele considerente: În cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei, care face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia. Invocarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este strict formală, vizându-se aspecte referitoare la raportul de expertiză, care ar fi putut fi ridicate doar ca obiecțiuni la raportul de expertiză și doar în faza apelului. Așa fiind, critica invocată nu este susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, iar sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. Cum recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ. și cum criticile formulate de recurentă nu se circumscriu acestui cadru legal, urmează a se constata nulitatea recursului, conform art. 302 1 , lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei nr. 178A din 21 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2014.