ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1164/2024

Ședința publică din data de 28 mai 2024

Deliberând asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 6 martie 2024, sub nr. x/2024, petentul A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2011 aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.

În cadrul cererii de strămutare, petentul a solicitat și sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 143 alin. (2) și art. 144 alin. (2) C. proc. civ., susținând că normele legale criticate pentru neconstituționalitate încalcă dispozițiile art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiție și art. 24 - Dreptul la apărare din Constituția României, precum și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un proces echitabil.

La termenul de judecată din 9 aprilie 2024, petentul a depus o cerere de îndreptare eroare materială privind dispozițiile legale a căror neconstituționalitate o critică, sens în care a arătat că acestea sunt cele prevăzute de art. 40 alin. (4) C. proc. civ. de la 1865, instanța supremă luând act de precizările formulate.

II. Soluția instanței. HOTĂRÂREA RECURATĂ.

Prin încheierea ședinței Camerei de Consiliu din 9 aprilie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. (4) C. proc. civ. de la 1865.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut următoarele motive:

Din analiza dispoziții legale ale art. 29 alin. (1) și art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale a României, cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, este necesară îndeplinirea cumulativă a unor condiții de admisibilitate: excepția de neconstituționalitate să fie ridicată într-un litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj; aceasta să vizeze o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare; dispoziția legală care face obiectul excepției de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei; prevederile legale care formează obiectul excepției să nu fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte a constatat că este îndeplinită cerința referitoare la invocarea excepției în fața unei instanțe judecătorești, aceasta fiind formulată în cadrul cererii de strămutare, formând obiectul dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

S-a mai reținut și că, deși prevederile criticate pentru neconstituționalitate au fost abrogate, acestea continuă să își producă efectele juridice în cauza a cărei strămutare petentul o solicită, întrucât privesc un litigiu pornit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., căruia îi sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865.

Înalta Curte a notat și faptul că, la acest moment, dispozițiile legale care fac obiectul cererii de sesizare nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie a instanței de contencios constituțional, deși există cauze în care s-a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția invocată, în ceea ce privește legătura dintre excepția de neconstituționalitate a prevederilor pretins nelegale și soluționarea cauzei, Înalta Curte amintind că unul dintre elementele care configurează regimul specific al excepțiilor de neconstituționalitate, condiționând admisibilitatea acestora, îl presupune ca eventuala declarare a neconstituționalității să producă un efect real asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții.

Potrivit Deciziei nr. 438 din 8 iulie 2014 a Curții Constituționale, legătura cu soluționarea cauzei "presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului", de menționat reținându-se ca fiind și cele statuate prin Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014 a instanței de contencios constituțional, potrivit cărora incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci raportat, în primul rând, la interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității prevederilor pretins nelegale. Astfel, dacă autorul excepției nu are un interes real, personal în promovarea acesteia, posibila admitere a excepției nu schimbă cu nimic situația acestuia.

Totodată, în examinarea pertinenței sesizării, au fost avute în vedere aspectele particulare ale speței, și nu doar simpla tangență a normelor legale contestate cu litigiul dedus judecății, tocmai pentru ca o eventuală decizie de constatare a neconstituționalității să producă un efect concret asupra cauzei.

În speță, s-a reținut că obiectul cererii de sesizare a Curții Constituționale îl reprezintă pretinsa neconstituționalitate a art. 40 alin. (4) C. proc. civ. de la 1865, cu referire la faptul că, "Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și nu este supusă nici unei căi de atac.(...)", excepție invocată în cadrul cererii prin care petentul a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2011, aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.

În susținere, petentul a învederat, în esență, că nemotivarea încheierii date asupra cererii de strămutare îl privează de posibilitatea de a formula critici împotriva considerentelor avute în vedere de instanța de judecată învestită cu soluționarea acestui incident procedural, motiv pentru care prevederile legale sunt contrare dispozițiilor art. 16, art. 20, art. 21 și art. 24 din Constituția României, precum și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu prevederile legale pretins neconstituționale nu îndeplinește condiția cerinței privind legătura acestora cu soluționarea cererii de strămutare.

Pentru a fi admisibilă o astfel de cerere, cu consecința sesizării Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate trebuie să respecte scopul și finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Raportat, însă, la obiectul cauzei, în care s-a invocat excepția în dezbatere, respectiv solicitarea petentului de strămutare a unui dosar aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, la o altă instanță, Înalta Curte a constatat că declararea ca neconstituțională de către instanța de contencios constituțional a prevederilor privind nemotivarea hotărârii nu are aptitudinea de a influența soluționarea cererii de strămutare.

Astfel, s-a reținut, nu se poate identifica eficiența folosirii mijlocului procedural invocat de petent în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, dat fiind faptul că, în cauză, instanța este chemată să analizeze și să se pronunțate asupra motivelor invocate prin cererea de strămutare, prevederile legale pretins neconstituționale privind motivarea hotărârii judecătorești, care reprezintă o etapă ulterioară deliberării și pronunțării acesteia.

S-a mai reținut că autorul excepției nu justifică astfel un interes real în formularea excepției de neconstituționalitate, întrucât posibila admitere a acesteia nu schimbă cu nimic situația juridică a petentului, legătura excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei neputând fi identificată raportat la momentul, ulterior pronunțării, și, deci, al dezînvestirii instanței, situație în care, în măsura respectării exprese a voinței legiuitorului, motivarea hotărârii asupra strămutării ar fi fost prezentată.

Altfel spus, dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate nu sunt aplicabile la momentul judecării cererii de strămutare, ci vizează etapa redactării încheierii, neavând astfel nicio înrâurire în soluționarea incidentului procedural.

Înalta Curte a reținut și că susținerile petentului, prin care face trimitere la considerentele Deciziei nr. 233 din 7 aprilie 2021 a Curții Constituționale nu sunt aplicabile în cauza pendinte, întrucât obiectul excepției de neconstituționalitate dezlegate prin această hotărâre a instanței de contencios constituțional vizează hotărâri pronunțate în materie penală, în litigii susceptibile de soluționare pe fond. Or, pronunțarea asupra cererii de strămutare nu implică judecarea aspectelor ce privesc fondul cauzei.

Prin urmare, în considerarea argumentelor arătate, în temeiul prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și constatând că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate este invocată nu au legătură cu soluționarea cererii de strămutare, acestea privind un moment ulterior pronunțării Înaltei Curți asupra incidentului procedural, Înalta Curte a respins cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. (4) C. proc. civ. de la 1865.

III. CALEA DE ATAC EXERCTATĂ.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen, petentul A., la 10 aprilie 2024, motivele de recurs fiind depuse de asemenea, în termen, la data de 24 mai 2024 și întemeiate pe prevederile art. 304 alin. (1) pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865, solicitând admiterea recursului și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 40 alin. (4) C. proc. civ. de la 1865, invocată.

În preambulul recursului, recurentul a prezentat chestiuni prealabile ale cauzei și a formulat cerere de sesizare a instanței supreme cu dezlegarea unei probleme de drept, iar în susținere, a invocat, în esență, următoarele motive de recurs:

În ceea ce privește motivul de recurs al art. 304 pct. 5 C. proc. civ., a solicitat a se observa că excepțiile invocate nu au fost comunicate părților din dosar, Astfel, nu s-a dat părtilor posibilitatea de a formula un punct de vedere. Având în vedere că partea B. susține în totalitate la momentul de față punctele sale de vedere, recurentul consideră că necomunicarea excepțiilor invocate către acesta și lipsa unei apărări/punct de vedere al excepției invocate, vatămă drepturile recurentului, precizând, totodată, că această comunicare trebuia să aibă loc conform prevederilor Regulamentului 1784/2020.

Arată recurentul că, în cauză, comunicarea și apărările părtilor din dosar lipsesc cu desăvârșire, iar în cazul intimatului B., acesta are aceleași puncte de vedere ca și recurentul și ar fi susținut punctul său de vedere, necomunicarea către acesta încălcând drepturile lor la apărare.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul a arătat că fondul cererii de strămutare este chiar cererea de strămutare, iar aspectele reținute de instanță nu garantează faptul că instanța analizează într-un fel sau altul motivele invocate de petent în solicitarea strămutării cauzei, din moment ce soluția dată în cauză nu este motivată.

Având în vedere că avocații părții adverse au fost inculpați pentru acte de influență la instanțele de judecată, în special la I.C.C.J., recurentul susține că nemotivarea soluției creează suspiciuni rezonabile că a fost luată o decizie arbitrară în legătura cu traficul de influență al acestei grupări, arătând, în continuare și ceea ce stabilește CCR în Decizia nr. 233 din aprilie 2021.

În opinia recurentului, decizia trebuie să fie bazată pe motivele care conduc la luarea deciziei; mai întâi instanța trebuie să știe de ce soluționează cauza într-un anumit mod și, chiar dacă nu o motivează în scris, instanța trebuie să aibă mai întâi motivele în baza cărora a luat decizia în cauză, și nu invers.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că prin hotărârea recurată, instanța s-a pronunțat în sensul respingerii sesizării, motivând că excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Recurentul solicită a se observa că I.C.C.J. a statuat că, în privința excepției de neconstitutionalitate, este atributul CCR să decidă asupra excepției, evocând, în aceste sens, încheierea nr. 385/15.06.2022 pronunțată de I.C.C.J. în dosarul nr. x/2022, prin care admite recursul său împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivat de faptul că:

"Instanța de recurs consideră că nu poate fi respins recursul petentului în sensul menținerii soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, așa cum a dispus judecătorul fondului, constatând că excepția nu are legătură cu soluționarea cauzei pe fond, întrucât, în această situație, competența de a respinge excepția (eventual, ca inadmisibilă) revine instanței de contencios constituțional."

Astfel, arată recurentul că acest principiu a fost încălcat de către instanța de fond, cât timp soluționarea cererii de strămutare trebuie să se bazeze pe anumite argumente, pe care trebuie să le cunoască și petentul, altfel acesta ar putea formula, într-un anumit dosar, multiple cereri de strămutare, neștiind pe ce motive i-au fost respinse cererile anterioare.

Pentru toate aceste motive, recurentul a solicitat admiterea recursului și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 40 alin. (4) C. proc. civ. de la 1865.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 10 aprilie 2024, sub nr. x/2024/a2*.

Apărarea în cauză

Intimații nu au formulat întâmpinare la recurs.

IV. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin prima critică formulată, subsumată motivului prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, recurentul a reproșat primei instanțe că nu a comunicat celorlalte părți din proces excepțiile invocate, afectând, astfel, atât dreptul lor la apărare, cât și drepturile procesuale ale autorului căii de atac.

Înalta Curte găsește critica nefondată și o va înlătura.

În primul rând, va reține lipsa de obiect a criticilor care susțin necomunicarea actelor de procedură către intimați și, subsecvent, speculează asupra poziției procesuale pe care intimatul B. ar fi adoptat-o; în cadrul dosarului în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate (dosarul nr. x/2024), toate actele de procedură și de comunicare a acestora au fost legal îndeplinite către toate părțile din proces, conform dovezilor existente la dosarul de strămutare.

De altfel, critica recurentului apare ca fiind lipsită de interes, de vreme ce o eventuală încălcare a normelor de procedură în fața instanței de fond poate fi valorificată, prin intermediul cazului de casare analizat, numai de partea prejudiciată și nu de un terț, în considerarea dispozițiilor cerute de C. proc. civ.

În ce privește motivul de recurs subsumat pct. 7 al art. 304 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, se constată că recurentul critică prin intermediul acestuia o pretinsă nemotivare a instanței asupra cererii de strămutare, critică care nu poate face obiectul analizei de față, de vreme ce recursul pendinte este declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. (4) C. proc. civ. de la 1865, invocată de petent, iar nu împotriva încheierii prin care a fost soluționată cererea de strămutare.

De altfel, examinarea proprie a încheierii recurate permite Înaltei Curți să constate că aceasta respectă exigențele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. de la 1865.

Înalta Curte va înlătura și motivul de recurs reglementat de art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constatând că acesta a fost invocat formal, lipsind critici concrete privind denaturarea actului juridic dedus judecății.

Criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. vor fi analizate prin prisma naturii specifice a căii de atac promovate, al cărei obiect este verificarea aprecierii instanței cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, astfel cum s-a reținut constant și în jurisprudența instanței de contencios constituțional, de exemplu, în deciziile nr. 321/09.05.2017 și nr. 586/2019, publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 580/20.07.2017, respectiv nr. 145/24.02.2020.

Potrivit art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din același articol dispune că instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3).

Ca atare, instanța de judecată este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăși asupra relevanței textului incriminat ca fiind contrar legii fundamentale în soluționarea cauzei în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printre care și cea referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății.

Critica recurentului vizează, în esență, soluția legislativă privind nemotivarea încheierii pronunțate asupra cererii de strămutare și privește, deci, respingerea cererii formulate de petent în legătură cu neconstituționalitatea art. 40 alin. (4) C. proc. civ. de la 1865, din două perspective, pe de o parte, a practicii instanței supreme în alte cereri formulate de recurent, iar, pe de altă parte, a aprecierii asupra unui eventual efect util pe care o decizie de admitere de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate ar produce-o în cauză.

Critica nu este fondată și va fi înlăturată, fiind legală aprecierea din încheierea recurată în sensul că dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate nu sunt aplicabile la momentul judecării cererii de strămutare, ci vizează etapa redactării încheierii, neavând, astfel, nicio înrâurire în soluționarea cererii de strămutare și, deci, că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative de admisibilitate a sesizării.

În primul rând, chiar dacă au existat cauze în care instanța supremă a decis sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 40 alin. (4) din Codul de procedură de la 1865, în care se solicitase strămutarea unor dosare tot ale Curții de Apel Constanța, aceste soluții nu pot fi obligatorii și în cauza de față.

În al doilea rând, o eventuală admitere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (4) C. proc. civ. de la 1865 nu ar fi avut nicio înrâurire în soluționarea cererii de strămutare, deoarece, așa cum a reținut și instanța, prevederile respective nu sunt aplicabile la momentul judecării cererii, ci reglementează o etapă subsecventă, a redactării încheierii judecătorești.

O altă critică formulată de recurent s-a referit la respingerea cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate prin încălcarea de către instanța de fond a unui principiu reținut de I.C.C.J. în încheierea nr. 385/15.06.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, prin care s-a statuat că, "în această situație, competența de a respinge excepția (eventual ca inadmisibilă) revine instanței de contencios constituțional).

Critica nu este întemeiată și urmează a fi înlăturată.

Prin încheierea recurată s-a statuat în sensul lipsei legăturii dintre dispozițiile evocate și soluționarea cauzei, în primul rând, în considerarea obiectului și naturii cererii de strămutare și motivat de faptul că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost invocată privesc un moment ulterior pronunțării Înaltei Curți asupra incidentului procedural.

Recurentul nu prezintă argumente de natură să invalideze statuările primei instanțe.

Examinând încheierea recurată, Înalta Curte constată că în mod just a fost respinsă cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional, câtă vreme argumentele aduse în concret de autorul ei vizau un motiv care fundamenta o cerere de strămutare în temeiul C. proc. civ. de la 1865 și faptul că încheierea astfel pronunțată se dă fără motivare.

Distinct de acest fapt, o soluție de admitere a excepției de neconstituționalitate nu putea avea efect în cauza de față, întrucât, contrar susținerilor recurentului și astfel cum s-a arătat în mod judicios în încheierea recurată, pronunțarea asupra cererii de strămutare nu implică judecarea aspectelor ce privesc fondul cauzei, ci doar motivele strict și limitativ prevăzute de art. 40 C. proc. civ. de la 1865.

În concluzie, Înalta Curte constată că analiza condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, realizată prin încheierea recurată, este legală, iar cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional a fost, în mod just, respinsă.

Față de ansamblul considerentelor expuse, reținând că examinarea criticilor nu a relevat incidența motivelor de casare invocate, Înalta Curte, stauând asupra caracterului nefondat al recursului, îl va respinge, în conformitate cu art. 316 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 9 aprilie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 mai 2024.