ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1351/2024

Ședința publică din data de 18 iunie 2024

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, sub nr. x/2023, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2011, invocând, în drept, dispozițiile art. 322 pct. 5 și pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865.

Prin încheierea din 8 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul x/2023, Curtea de Apel Constanța a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect cererea de revizuire a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2011, întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865 și înregistrarea acestuia ca dosar distinct pe rolul instanței.

Prin decizia civilă nr. 170/LP din 08 noiembrie 2023, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți a admis excepția necompetenței sale materiale și a dispus trimiterea cauzei, respectiv a cererii de revizuire a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2011, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 (disjuns din dosar nr. x/2023) spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 20.11.2023, sub nr. x/2023/a1, stabilindu-se termen de judecată la data de 12 decembrie 2023.

La data de 4 martie 2024, revizuentul a depus la dosar cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 5 și 7 și a dispozițiilor art. 87 pct. 8 din C. proc. civ. de la 1865.

Cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 5 și 7 și a dispozițiilor art. 87 pct. 8 din C. proc. civ. de la 1865 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 5 martie 2024, sub nr. x/2023/a1.2.

Prin încheierea pronunțată la 14 mai 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 5 și 7 și a dispozițiilor art. 87 pct. 8 din C. proc. civ. de la 1865.

Împotriva acestei încheieri, la data de 16 mai 2024, petentul A. a formulat recurs declarativ, arătând că motivele de recurs vor fi depuse după primirea încheierii motivate.

Cererea de recurs astfel formulată a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2023/a1.2*, fixându-se termen de judecată la 18.06.2024.

În cadrul memoriului intitulat "motive de recurs", depus în data de 17 iunie 2024, recurentul a arătat că, în situația în care instanța de recurs va invoca excepția tardivității depunerii motivelor de recurs, înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 301 și 306 din C. proc. civ. de la 1865 coroborat cu dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

De asemenea, recurentul a invocat, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, excepția necompetenței funcționale a secției a II-a Civile, apreciind că, în speță, competența de soluționarea recursului aparține Completului de 5 judecători.

Totodată, a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea unor probleme de drept, conform art. 519 din noul C. proc. civ., apreciind necesară dezlegarea problemei de drept în baza cărora se judecă recursul declarat conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Analizând încheierea atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de petentul A., Înalta Curte reține dispozițiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 potrivit cărora secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă printr-un complet diferit al acestora recursul formulat împotriva hotărârilor pronunțate de aceste secții, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Din interpretarea acestei norme și având în vedere că cererea de recurs a fost formulată de petentul A. împotriva unei încheieri pronunțate în dosarul nr. x/2023.2 de către un al complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, instanța supremă reține că acest complet este competent să soluționeze prezentul litigiu.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge ca nefondată excepția necompetenței materiale a secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de petentul A..

Cu privire la solicitarea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea unor probleme de drept, conform art. 519 din noul C. proc. civ., Înalta Curte reține că această instituție reprezintă un mecanism de asigurare a practicii judiciare unitare, nou-introdus în actualul C. proc. civ., în Titlul III al Cărții a II-a, alături de recursul în interesul legii, ce are rolul de a preîntâmpina apariția unei practici neunitare în aplicarea și interpretarea legii de către instanțele judecătorești.

Având în vedere că obiectul recursului îl reprezintă soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 5 și 7 și a dispozițiilor art. 87 pct. 8 din C. proc. civ. din 1865, într-un litigiu guvernat din punct de vedere procesual de dispozițiile C. proc. civ. din 1865 (raportat la data începerii procesului, respectiv 29 noiembrie 2011), Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea unor probleme de drept, conform art. 519 Noul C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte reține că excepția de neconstituționalitate invocată de către recurent în cadrul dosarului nr. x/2023 vizează prevederile art. 322 pct. 5 și 7 și a art. 87 pct. 8 din C. proc. civ. din 1865.

Autorul căii de atac a criticat în esență faptul că, în mod nelegal, instanța supremă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale analizând pertinența invocării excepții și nu a analizat condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. De asemenea, recurentul a reiterat argumentele expuse în cadrul cererii prin care a invocat excepția de neconstituționalitate.

Plecând de la considerentele deciziei nr. 321 din 09 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, pronunțată de către Curtea Constituțională (paragrafele 21 și 22), Înalta Curte reține că soluționarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. din 1865, ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: (1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Prin urmare, formularea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate obligă instanța în fața căreia aceasta a fost ridicată să verifice îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege.

Se impune precizarea că, în concret, calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a verifica constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Contrar susținerilor formulate de către recurent, Înalta Curte constată că în încheierea recurată au fost analizate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Astfel, instanța supremă a analizat punctual condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate a prevederilor legale a art. 322 pct. 5 și 7 din C. proc. civ. de la 1865 și, în mod judicios, a reținut, că nu sunt întrunite cumulativ cerințele prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Soluția privind neconstituționalitatea unui text nu poate fi evaluată în abstract, ci în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica cerința referitoare la necesitatea existenței legăturii normei contestate cu soluționarea cauzei.

Raportat la acest aspect, Înalta Curte constată că instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a apreciat cu justețe că autorul excepției nu a formulat veritabile critici de neconstituționalitate, ci și-a exprimat nemulțumirea față de faptul că textul criticat nu prevede posibilitatea revizuirii și pentru situația în care se invocă contradictorialitatea unei hotărâri judecătorești civile cu o ordonanță penală sau hotărâre penală, sens în care reține că în cauză nu este îndeplinită cea de-a patra condiție de admisibilitate prevăzută de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv ca dispozițiile invocate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 pct. 8 din din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte reține că în mod just s-a constatat că invocarea a fost realizată în mod formal, fără o argumentare concretă în privința neconcordanței dintre dispozițiile legale pretins neconstituționale și textul legii fundamentale. Această susținere formală nu este suficientă pentru a da relevanță cerinței ca soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

În acest context, Înalta Curte constată că în încheierea recurată au fost analizate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată și că în mod judicios s-a apreciat că nu este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Drept urmare, Înalta Curte reține legalitatea încheierii atacate și va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 14 mai 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023.2.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, excepția necompetenței funcționale a secției a II-a Civile.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și justiție cu dezlegarea unor probleme de drept, conform art. 519 Noul C. proc. civ.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 14 mai 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023.2.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie 2024.