ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1782/2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1782/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 2 decembrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, la data de 29.11.2011, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței să dispună, în baza art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea 31/1990, excluderea asociatului pârât din societatea C. S.R.L., cu stabilirea structurii participării la capitalul social al societății ca urmare a excluderii și, de asemenea, să dispună cu privire la suma care i se cuvine asociatului exclus care să reprezinte valoarea părții proporționale din patrimoniul societății, în cazul în care părțile nu pot stabili de comun acord această sumă. Totodată, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 80-82 și 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca nefondată, iar pe calea cererii reconvenționale a solicitat excluderea reclamantului A. din societatea C. S.R.L., iar, în subsidiar, dizolvarea societății în temeiul art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea 31/1990.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 197 alin. (2), art. 222 alin. (1) lit. d) și art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, Tribunalul Constanța a admis în parte cererea principală având ca obiect excludere asociat, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și C. S.R.L., a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul societății C. S.R.L., instanța stabilind ca părțile sociale aparținând pârâtului B. să revină celuilalt asociat - A..

Totodată, a respins ca prematur capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părților sociale cuvenite pârâtului B. și a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâtul B..

A admis cererea formulată de d-na expert D. și a dispus majorarea onorariului cuvenit d-nei expert cu suma de 7.650 RON, plata onorariului fiind în sarcina reclamantului și a obligat pârâtul B. la plata către reclamant a sumei de 8690,30 RON - cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul B. a declarat apel, solicitând modificarea în tot a sentinței civile apelate, în sensul respingerii acțiunii principale privitoare la excluderea sa, iar, în subsidiar, admiterea cererii sale reconvenționale, în sensul excluderii din cadrul societății a reclamantului-intimat sau dizolvarea societății ca urmare a neînțelegerilor grave dintre asociați, cu obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. și intimata-pârâtă C. S.R.L.

Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța și înregistrată la 16.08.2023, sub nr. x/2023, revizuentul B. a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, revizuirea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul x/2011, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea hotărârii sus-menționate și, rejudecând fondul în forma care a rămas valabilă prin pronunțarea apelului, să se dispună admiterea acesteia, cu consecința respingerii acțiunii formulate de către intimat ca nefondată.

Prin întâmpinarea înregistrată la 3.11.2023, intimata C. S.R.L. a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 323 alin. (2) din C. proc. civ., admiterea excepției necompetentei materiale a Curții de Apel Constanța în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din același act normativ, sens în care a menționat că, pentru acest motiv de revizuire, competența aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de B. în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 și pct. 7 din C. proc. civ., întrucât nu sunt îndeplinite condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor pentru admisibilitatea unei asemenea căi extraordinare de atac; cu obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.

Prin încheierea de ședință din data de 08.11.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect cererea de revizuire a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul x/2011, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., înregistrarea ca dosar distinct pe rolul instanței și, în cadrul acestui dosar, a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a instanței.

Prin decizia civilă nr. 170/LP din 8 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța și, în baza art. 323 alin. (2) C. proc. civ., a dispus trimiterea cauzei - cerere de revizuire a deciziei civile nr. 2/11.01.2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2011, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 (disjuns din dosar nr. x/2023) cerere formulată de revizuentul B., spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În ceea ce privește cererea de revizuire a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2011, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, cu care instanța a rămas învestită, la termenul din 8 noiembrie 2023, Curtea a pus în vedere revizuentului să depună înscrisul pe care își întemeiază cererea de revizuire în traducere în limba română și, eventual, să se menționeze dacă acea hotărâre din dosarul penal invocată a rămas sau nu definitivă, sens în care a amânat cauza la data de 21.02.2024.

La data de 21.02.2024, revizuentul a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ., traducerea autorizată a încheierii penale invocată în susținerea cererii de revizuire și note de ședință prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pretinșii apărători, nulitatea actelor de procedură îndeplinite de apărătorul intimatei pârâte, suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019

La termenul din 21 februarie 2024, potrivit încheierii de ședință de la acea dată, instanța a apreciat că se impune acordarea unui nou termen de judecată pentru ca intimata C. S.R.L. să ia cunoștință de înscrisurile depuse și de excepțiile invocate de revizuent la acest termen de judecată, precum și în vederea atașării dosarului nr. x/2023 aflat la Î.C.C.J., sens în care a dispus amânarea cauzei pentru data de 17.04.2024.

La termenul din 17 aprilie 2024, potrivit încheierii de ședință de la acea dată, instanța a stabilit că, în cauză, sunt aplicabile prevederile vechiul C. proc. civ. și a acordat cuvântul asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ. invocată de revizuent la termenul anterior de judecată.

De asemenea, Curtea a mai constatat că prin notele de ședință formulate de revizuent a fost invocată nulitatea actelor de procedură îndeplinite de apărătorul pârâtei, în temeiul art. 8, 6, 9, 114, 115 din Statutul Profesiei de Avocat, art. 3.2.3 Codul deontologic al avocaților europeni, Legea avocaților, excepția lipsei calității de reprezentant a societății rezultată din nulitatea contractului, suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a unei cauze penale și a unei cauze civile, sens în care a acordat cuvântul părților asupra acestor aspecte.

Totodată, față de cererea de recuzare a unui membru al completului de judecată, formulată de revizuent, prin aceeași încheiere de ședință din 17 aprilie 2024, instanța a dispus suspendarea oricărui act de procedură până la soluționarea cererii de recuzare.

Prin încheierea de cameră de consiliu din 18 aprilie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă ca nefondată declarația de abținere formulată de doamna judecător E. și, totodată, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare a aceleiași doamne judecător, formulată de revizuentul B., după ce, printr-o altă încheiere din aceeași dată, a fost respinsă, ca nefondată, declarația de abținere a unei alte doamne magistrat de la soluționarea cererii de recuzare și a declarației de abținere a doamnei magistrat E. în dosarul nr. x/2023.

Ca urmare a încheierii din 18.04.2024, prin rezoluția din 19.04.2024, în cauză, s-a fixat termen de judecată la 18.09.2024.

La termenul din 18 septembrie 2024, conform încheierii de ședință de la acea dată, părțile au pus concluzii asupra admisibilității cererii de revizuire, iar instanța a reținut cauza pentru deliberare și pronunțare asupra cererii de suspendare a soluționării cauzei, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului x/2019, a dosarului penal x/2019 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, excepției lipsei dovezii calității de reprezentant convențional și legal pentru intimata C. S.R.L., cererii de anulare a actelor de procedură efectuate de intimata C. S.R.L. prin apărător, cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ. de la 1865 și asupra cererii de revizuire. Totodată, a dispus amânarea pronunțării la data de 25.09.2024.

Prin încheierea din 25 septembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a admis, în parte, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de revizuentul B. și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., față de prevederile art. 16, art. 20, art. 21 și art. 24 din Constituția României republicată și față de prevederile art. 6 CEDO raportat la art. 20 din Constituția României republicată.

Prin decizia civilă nr. 169/LP din 25 septembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a respins ca nefondată cererea de suspendare a soluționării cauzei, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului x/2019 și a respins ca nefondată cererea de suspendare a soluționării cauzei, în temeiul art. 244 alin. (2) C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului penal x/2019 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

A respins ca nefondate excepțiile lipsei dovezii calității de reprezentant convențional și legal pentru intimata C. S.R.L. și a respins ca nefondată cererea de anulare a actelor de procedură efectuate de intimata C. S.R.L. prin apărător.

A respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865.

Prin aceeași decizie, instanța a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B., în contradictoriu cu intimații C. S.R.L. și A., împotriva deciziei civile nr. 2/11.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2011 și a obligat revizuentul la plata sumei de 2712,86 RON, cheltuieli de judecată efectuate în cererea de revizuire reprezentând onorariu de avocat, către intimata C. S.R.L.

Examinând cererea de revizuire prin prisma motivului de revizuire cu care a rămas învestită (art. 322 pct. 5 C. proc. civ.), în considerentele acestei decizii, instanța a reținut că hotărârea Judecătoriei Neuruppin dată în dosar 88Ds332Js14770/18 în 11.07.2023 nu are nicio legătură cu prezenta cauză și nici nu este în măsură să releve altă situație de fapt decât cea arătată prin hotărârea a cărei revizuire se solicită.

A mai arătat că hotărârea invocată drept înscris nou, aflată în traducere legalizată la dosar, este o hotărâre a Judecătoriei Neuruppin care a decis respingerea cererii domnului B. pentru patru cazuri de încălcare a încrederii în procesul penal pornit împotriva lui A., soluția fiind, așadar, una de respingere a pretențiilor solicitate.

De asemenea, s-a mai arătat că sunt false susținerile revizuentului în sensul că judecătorul ar fi stabilit că B. era acționar în proporție de 25% în cadrul C. S.R.L., întrucât instanța germană nu a stabilit cota de participare a d-lui B. în cadrul societății C. S.R.L., iar mențiunile privind cota de participare reprezintă o preluare din conținutul scrisorii de avocat, fiind, așadar, susținerile avocatului, și nu ale instanței.

Totodată, a reținut că instanța germană nici nu era în măsură să stabilească cota de participare a reclamantului B. în cadrul C. S.R.L. în condițiile în care societatea este una română, iar obiectul acelui dosar nu are nicio legătură cu stabilirea cotei de participare în cadrul C. S.R.L.

În concluzie, instanța a reținut că revizuentul invocă drept înscris nou, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., o hotărâre a unei instanțe penale germane prin care i s-au respins cererile formulate împotriva numitului A., însă această hotărâre a instanței penale germane nu relevă nimic și nu are legătură cu societatea C. S.R.L. din care a fost exclus revizuentul B., ca urmare a sentinței civile nr. 116/21.01.2015 a Tribunalului Constanța pronunțată în dosarul nr. x/2011, menținută prin respingerea apelului, conform deciziei civile nr. 2/11.01.2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul x/2011, a cărei revizuire se solicită în cazul de față.

Totodată, referindu-se la motivul de revizuire cu care a rămas învestită (art. 322 pct. 5 C. proc. civ.), instanța a reținut că acest motiv de revizuire se referă la descoperirea unor înscrisuri doveditoare care au fost reținute de partea adversă sau nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Or, pentru invocarea acestui motiv de revizuire trebuie ca partea interesată să prezinte un înscris nou care nu a fost folosit în procesul anterior, iar noțiunea de înscris trebuie luată în accepțiunea restrânsă, necuprinzând declarații de martori, rapoarte de expertiză; înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă; înscrisul invocat să fi existat la data când s-a pronunțat hotărârea ce se cere a fi revizuită (în legătură cu acest aspect în practică s-a apreciat că este îndeplinită condiția preexistenței înscrisului la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, chiar dacă înscrisul poartă o dată ulterioară pronunțării acesteia, cu condiția să se refere la situații atestate de alte înscrisuri doveditoare); înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie printr-o împrejurare mai presus de voința revizuentului; înscrisul nou să fie determinant în cauza soluționată prin hotărârea atacată în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată; înscrisul nou să fie prezentat de partea care exercită calea de atac a revizuirii iar nu să se pretindă instanței de revizuire să-l administreze din oficiu.

Analizând înscrisul pretins a fi nou prin prisma condițiilor cumulative mai sus arătate, instanța a statuat că, în cazul de față, înscrisul la care face referire revizuentul nu îndeplinește cerințele textului mai sus citat.

În concret, a arătat că hotărârea Judecătoriei Neuruppin, dată în dosarul 88Ds332Js14770/18 în 11.07.2023, nu poate fi considerat un "înscris doveditor" în litigiul anterior care a avut ca obiect cererea de excludere a petentului B. din societatea C. S.R.L., litigiu inițiat în anul 2011 și soluționat definitiv în anul 2016 și nici nu poate fi considerată un înscris reținut de partea potrivnică, atâta vreme cât este o hotărâre judecătorească care nici măcar nu exista la momentul soluționării cauzei a cărei revizuire se solicită.

Dincolo de aceste aspecte, instanța a reținut că decizia penală invocată doar respinge pretențiile nefondate ale petentului B., fără a avea vreo legătură cu stabilirea cotei de participare a autorului revizuentului sau a revizuentului în cadrul societății C. S.R.L. din care revizuentul a fost exclus ca urmare a deciziei a cărei revizuire se solicită, astfel încât nu există nicio legătură determinantă între cele două cauze, de natură a face admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865.

În concluzie, statuând în sensul că hotărârea Judecătoriei Neuruppin, dată în dosar 88Ds332Js14770/18 în 11.07.2023, nu poate fi considerată un înscris nou, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și nu poate conduce la revizuirea deciziei civile nr. 2/2016 a Curții de Apel Constanța, instanța a constatat că cererea de revizuire formulată în prezenta cauză este în mod vădit inadmisibilă, sens în care a respins-o ca atare, conform art. 326 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865.

Împotriva deciziei civile nr. 169/LP din 25 septembrie 2024 și a încheierilor de ședință pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, în dosarul nr. x/2023, revizuentul B. a declarat recurs, solicitând modificarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de revizuire, cu consecința respingerii ca nefondată a acțiunii formulate de către intimat.

În motivare, a arătat că, în urma disjungerii cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ. (1865), Curtea de Apel Constanța a rămas învestită cu cererea de revizuire fundamentată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (1865), având de analizat admisibilitatea cererii de revizuire prin prisma unui înscris nou care nu a fost avut în vedere la pronunțarea deciziei nr. 2/2016.

Totodată, după ce a redat motivele/argumentele expuse în susținerea cererii de revizuire, recurentul a arătat că, prin decizia nr. 169/2024, respingându-se cererea de revizuire pe care a formulat-o, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, susținând, astfel, incidența motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865.

Detaliind, recurentul a arătat că, deși în expunerea situației de fapt s-a referit la mai multe înscrisuri noi care nu au fost avute în vedere de instanța care a pronunțat decizia nr. 2/2016, înscrisuri din conținutul cărora se relevă o altă situație de fapt decât cea reținută în decizia a cărei revizuire a solicitat-o, instanța de fond a analizat doar conținutul încheierii penale a Judecătoriei Neuruppin din data de 12.07.2023, pronunțată în dosarul 88 Ds 332 Js 14 770/18, reținând în analiza îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a revizuirii doar soluția pronunțată de instanța germană, în sensul că aceasta a respins pretențiile sale față de A., fără a valorifica considerentele acestei hotărâri care statuează asupra situației de fapt pe care a învederat-o și în raport de care a înțeles să formuleze cerere de revizuire.

Astfel, apreciază că, în analiza îndeplinirii condițiilor de revizuire fundamentate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (1865), instanța era ținută să analizeze conținutul integral al înscrisului, iar nu soluția de respingere a pretențiilor sale, pentru că, într-o atare situație, motivul de revizuire ar fi fost cel reglementat de dispozițiile art. 322 pct. 7, existența unor hotărâri potrivnice.

În continuare, după ce a redat ceea ce a reținut instanța de fond, anume că: "hotărârea Judecătoriei Nerupin care a decis respingerea cererii domnului B. pentru patru cazuri de încălcare a încrederii în procesul penal pornit împotriva lui A. (…) este una de respingere a pretențiilor", recurentul a învederat că această situație nu are legătură cu motivul de revizuire reglementat de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (1865).

Prin urmare, consideră că în mod nefondat instanța de fond a reținut că hotărârea Judecătoriei Nerupin nu are nicio legătură cu cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2011, câtă vreme, din considerentele hotărârii, dar și prin probele administrate în vederea pronunțării acesteia, respectiv audierea inculpatului A., a rezultat că acesta deținea doar 25% din părțile sociale din cadrul societății C. S.R.L., sens în care recurentul apreciază că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, fiind, astfel, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865.

Pe de altă parte, recurentul susține că, prin decizia recurată, instanța a făcut o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (1865), câtă vreme a analizat îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale cererii de revizuire prin raportare la soluția dispusă de Judecătoria Neuruppin din data de 12.07.2023, pronunțată în dosarul 88 Ds 332 Js 14 770/18, iar nu la considerentele acesteia care statuează o altă situație de fapt decât cea reținută de Curtea de Apel Constanța în decizia nr. 2/2016.

În încheiere, față de toate aceste aspecte, recurentul reiterează solicitarea de admitere a recursului.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. (1865).

La 15 ianuarie 2025, intimata C. S.R.L., prin avocat, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului ca nemotivat, având în vedere că acesta nu cuprinde motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, câtă vreme criticile invocate de recurentul B. nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de lege pentru calea de atac a recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, având în vedere că, în cauză, nu este incident niciunul dintre motivele de recurs invocate, decizia civilă nr. 169/LP din 25 septembrie 2024 a Curții de Apel Constanța fiind legală sub toate aspectele. Totodată, a solicitat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului.

Examinând, cu prioritate, excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, Înalta Curte urmează a o respinge, având în vedere că recurentul a formulat critici susceptibile de a fi analizate din perspectiva motivelor de nelegalitate indicate, prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se reține că, deși recurentul a menționat că înțelege să formuleze recurs atât împotriva deciziei civile nr. 169/LP/25.09.2024, cât și a încheierilor de ședință premergătoare, pronunțate de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2023, criticile recurentului nu vizează niciuna din încheierile premergătoare, iar, în ceea ce privește decizia recurată, acestea au fost formulate doar din perspectiva soluției prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire împotriva deciziei civile nr. 2/11.06.2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2011.

Prin urmare, Înalta Curte va proceda la analiza recursului în aceste limite.

Procedând, așadar, la analiza recursului prin prisma motivelor de nelegalitate indicate, Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. (de la 1865) poate fi invocat atunci când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În cauză, recurentul susține că instanța care a soluționat cererea de revizuire nu a valorificat, nu a analizat conținutul integral al înscrisului nou reprezentat de încheierea penală a instanței din Germania, rezumându-se doar la soluția de respingere a pretențiilor formulate în acea cauză.

Contrar susținerilor recurentului, Curtea de Apel Constanța a analizat hotărârea penală invocată drept "înscris nou" prin raportare la dispozițiile legale care reglementează revizuirea întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (1865).

Potrivit art. 322 C. proc. civ. (1865), "Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților . . . . . . . . . ." (pct. 5 teza I). Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Astfel, potrivit acestui text de lege, revizuirea unei hotărâri se poate cere, dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Așadar, trebuie să se invoce un înscris doveditor, nou, care să nu fi fost luat în considerare pe parcursul procesului în care s-a pronunțat hotărârea atacată, descoperit după pronunțarea hotărârii, cu condiția ca înscrisul invocat să fi existat la data pronunțării hotărârii supusă revizuirii, înscrisurile constituite ulterior neputând servi drept temei al revizuirii.

De asemenea, se impune ca înscrisul să nu fi fost înfățișat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, fără a se distinge dacă reținerea înscrisului a fost intenționată sau involuntară, iar înscrisul invocat trebuie să fie determinant pentru hotărârea pronunțată, în sensul că, dacă instanța ar fi avut cunoștință de existența și conținutul acestui înscris, ar fi putut pronunța altă soluție decât cea atacată.

Așadar, în esență, conform prevederilor art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. (1865), revizuirea unei hotărâri se poate cere numai în măsura în care înscrisul doveditor, reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ar fi fost determinant pentru soluția din hotărârea ce se atacă.

Fiind vorba despre condiții cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar și numai a uneia dintre acestea are drept consecință respingerea cererii de revizuire.

Verificând respectarea acestor cerințe, instanța care a pronunțat decizia recurată a reținut că hotărârea Judecătoriei Neuruppin dată în dosar 88Ds332Js14770/18 în 11.07.2023 nu poate fi considerat un "înscris doveditor" în litigiul anterior care a avut ca obiect cererea de excludere a petentului B. din societatea C. S.R.L., litigiu inițiat în anul 2011 și soluționat definitiv în anul 2016. De asemenea, a reținut că nu poate fi considerată nici un înscris reținut de partea potrivnică atâta vreme cât este o hotărâre judecătorească și nici măcar nu exista la momentul soluționării cauzei a cărei revizuire se solicită.

Așadar, pentru a ne afla în ipoteza avută în vedere de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (1865), în mod corect instanța a statuat că înscrisul în discuție trebuia să fi existat la data judecății, în anul 2016, deoarece numai în această situație s-ar fi putut pune în discuție ipoteza normei legale, respectiv că ar fi putut fi reținut de partea potrivnică în cursul procesului, revizuentul fiind, astfel, în imposibilitate de a-l prezenta.

Totodată, sub aspectul caracterului determinant al "înscrisului nou", instanța de revizuire a mai statuat în sensul că decizia penală invocată doar respinge pretențiile nefondate ale petentului B., fără a avea vreo legătură cu stabilirea cotei de participare a autorului revizuentului sau a revizuentului în cadrul societății C. S.R.L., din care acesta a fost exclus ca urmare a deciziei a cărei revizuire se solicită, conchizând în sensul că nu există nicio legătură determinantă între cele două cauze, de natură a face admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (1865).

Prin urmare, având în vedere că, potrivit ipotezei legale, nu orice înscris, chiar determinant în cauză, poate justifica cererea de revizuire, în acord cu cele statuate de instanța a cărei hotărâre a fost recurată, Înalta Curte reține că admisibilitatea unei cereri de revizuire este condiționată nu numai de descoperirea unor acte noi, ulterior judecății, ci și de imposibilitatea înfățișării lor în instanță datorită unor împrejurări mai presus de voința părții.

Însă, cu toate că instanța a analizat hotărârea instanței din Germania din perspectiva tuturor acestor condiții care trebuie îndeplinite cumulativ, reținând nu numai că nu era determinantă în cauza soluționată prin hotărârea atacată cu revizuire, ci, în primul rând că aceasta nu exista la data hotărârii a cărei revizuire a solicitat-o, dar și că, fiind o hotărâre judecătorească, nici nu putea fi considerată înscris reținut de partea potrivnică, recurentul nu a criticat aceste considerente.

Or, având în vedere că, din modul în care este redactată cererea de recurs, recurentul pare a antama doar chestiunea referitoare la caracterul nedeterminant reținut de instanță în privința hotărârii instanței germane, în lipsa unor critici care să vizeze întreaga argumentație a instanței care a stat la baza respingerii ca inadmisibilă a cererii de revizuire, hotărârea atacată nu poate fi cenzurată.

Cât privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Lipsa de temei legal vizează fie aplicarea unei norme juridice străine situației de fapt, fie împrejurarea că hotărârii îi lipsește fundamentul juridic, iar încălcarea sau aplicarea greșită a legii cuprinde cazurile în care instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței, dar fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greșit.

În cauză, nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (1865), întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, instanța a analizat condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., reținând în mod corect faptul că hotărârea Judecătoriei Neuruppin nu întrunește condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de revizuire.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate, și pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, urmează a respinge recursul ca nefondat.

Totodată, reținând culpa procesuală a recurentului, în conformitate cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va admite cererea intimatei C. S.R.L. și va obliga recurentul B. la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimată în această fază procesuală, constând în onorariu de avocat în cuantum de 3552,79 RON, dovedite în cauză prin înscrisurile depuse la dosar .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 169/LP din 25 septembrie 2024 și a încheierilor de ședință premergătoare, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.

Obligă recurentul B. să achite intimatei C. S.R.L. suma de 3552,79 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 decembrie 2025.