ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 807/2024

Ședința publică din data de 31 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 195/F din data de 11 octombrie 2024 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., formulată de petentul A..

Totodată, în baza art. 74 alin. (1) din C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, cererea de strămutare formulată de petentul A..

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că petentul A., la data de 10 septembrie 2024 a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., susținând că pertinența excepției este pusă în evidentă de particularitățile cauzei, constând, pe de-o parte, în regăsirea "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății", și, pe de alta, în imposibilitatea in abstracto a petentului de a promova cu succes calea de atac a revizuirii, date fiind condamnarea întemeiată pe prevederile C. pen. din 1968, cauza de încetare a procesului penal ignorată de instanța de fond și supusă dispozițiilor noului C. pen. și jurisprudența constantă a instanțelor naționale, apreciind că, raportat la circumstanțele speței, sesizarea Curții Constituționale este necesară "în scopul restabilirii stării de legalitate".

A învederat că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. încalcă dispozițiile art. 1 alin. (3) din Constituția României referitoare la statul de drept în componența sa privind garantarea drepturilor cetățenilor, dispozițiile art. 16 din Constituția României, care consacră egalitatea în drepturi, respectiv dispozițiile art. 21 din Constituția României, care consacră accesul liber la justiție.

Curtea de Apel București a apreciat că nu este îndeplinită condiția existenței unei legături între dispozițiile legale a căror neconstituționalitate este invocată și soluționarea cauzei, condiție care nu trebuie analizată in abstracto, ci presupune atât ca textul criticat să fie aplicabil în cauza dedusă judecății, cât și existența unui interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.

Astfel, instanța a constatat că autorul excepției a invocat neconstituționalitatea art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., prevedere care reglementează unul dintre cazurile în care se poate exercita calea extraordinară de atac a recursului în casație. Or, raportat la obiectul prezentului dosar, care vizează soluționarea unei cereri de strămutare, curtea a constatat că nu există nicio legătură între dispoziția legală menționată și soluționarea cauzei, textul criticat neavând incidență în această procedură.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 24 octombrie 2024 sub nr. x/2024.

În motivarea scrisă a cererii de recurs, petentul a arătat că art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. creează o lacună juridică în protecția drepturilor condamnatului, deoarece acest caz de casare prevede doar cazul în care s-a dispus greșit încetarea procesului penal, dar omite situația inversă, respectiv cea în care instanța nu a dispus încetarea procesului penal, deși aceasta, în opinia recurentului, ar fi soluția legală.

În continuare, a arătat că, prin neîncetarea procesului penal în mod greșit, condamnatul este forțat să execute o pedeapsă în baza unei hotărâri care ar fi trebuit să fie anulată, iar lipsa unei căi de atac care să permită corectarea acestei erori creează un dezechilibru procedural, în dezavantajul condamnatului.

Totodată, a susținut că invocarea unei excepții de neconstituționalitate în cadrul procesului de strămutare nu se limitează strict la aspecte tehnice, ci poate viza orice neregularități legale sau constituționale care afectează drepturile persoanei condamnate, inclusiv erori judiciare legate de aplicarea necorespunzătoare a legii și, în eventualitatea admiterii excepției, condamnatul ar putea obține corectarea unei erori judiciare fundamentale, ce ar putea duce la încetarea executării unei pedepse nelegale.

Având în vedere că textul omite să includă printre cazurile de recurs în casație și cel în care, în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal, petentul, prin apărător ales a apreciat că se încalcă într-o manieră flagrantă principiul egalității cetățenilor în fața legii.

În drept, a invocat dispozițiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (3) și art. 24 alin. (1) din Constituție.

La termenul fixat pentru soluționarea recursului, 31 octombrie 2024, au fost luate concluziile apărătorului ales al recurentului și cele ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind redate detaliat în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând actele dosarului și hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată nefondat recursul formulat de inculpatul A., pentru următoarele considerente:

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigențe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

Sub acest aspect, se impune observația că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiție absolut necesară în etapa evaluării admisibilității cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepției de neconstituționalitate, dar și existența legăturii dintre norma criticată și soluția ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înțeles să uzeze de acest mijloc procedural.

- existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 916/16.12.2014).

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine, însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională fiind unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are, însă valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională, în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În coordonatele prezentate, raportându-se la particularitățile cauzei, Înalta Curte, similar Curții de Apel București, constată că excepția de neconstituționalitate a fost invocată de petent în fața instanței învestite cu soluționarea cererii de strămutare vizând dosarul nr. x/2024 al Tribunalului București, având ca obiect cererea de revizuire formulată de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 863/F din data de 28 iulie 2022 și are în vedere dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., fără ca textul criticat să fi fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Totodată, instanța de control judiciar are în vedere că admisibilitatea cererii impune îndeplinirea cumulativă și a cerinței ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificație cu privire la soluția ce ar putea fi dată fondului litigiului, inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.

Excepția de neconstituționalitate fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, înseamnă că invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca, decizia Curții Constituționale, în soluționarea excepției, să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

În acest sens, Înalta Curte reține că excepția de neconstituționalitate invocată vizează dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit cărora, hotărârile sunt supuse casării când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal", petentul A. pretinzând că norma legală invocată, care nu vizează și situația în care, în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal încalcă, într-o manieră flagrantă, principiul egalității cetățenilor în fața legii.

În analiza condițiilor prevăzute de lege cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte constată că acestea nu sunt îndeplinite cumulativ în cauză, întrucât, deși excepția a fost invocată de petentul A. în fața unei instanțe judecătorești și vizează dispoziții dintr-o lege în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, admisibilitatea unei astfel de cereri impune însă, îndeplinirea cumulativă și a cerinței ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificație cu privire la soluția ce ar putea fi dată fondului litigiului, inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.

Scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune controlului de constituționalitate o dispoziție legală care reglementează desfășurarea procesului penal. În plus, partea care o invocă trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăți și a pronunțării unei soluții în ceea ce o privește, care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională.

De asemenea, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Așa cum s-a arătat, legătura cu soluționarea cauzei privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecată.

Astfel, în raport cu dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost invocată și obiectul cauzei în care a fost formulată cererea de sesizare a instanței de contencios constitutional (cererea de strămutare vizând o cauză având ca obiect o cerere de revizuire formulate împotriva unei sentințe a Tribunalului București), excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. este inadmisibilă, lipsa legăturii cu cauza fiind vădită, deoarece, în eventualitatea în care sesizarea ar fi admisă, nu s-ar aduce nicio schimbare în situația petentului.

În acest sens sunt și considerentele Deciziei nr. 315 din 5 iunie 2014 a Curții Constituționale care, la paragraful 20 statuează că "autorul excepției de neconstituționalitate nu are un interes real, personal în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepției nu ar schimba cu nimic situația acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane."

Ca urmare, având în vedere că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de petentul A. în scopul și finalitatea sa, se constată că, în mod corect, Curtea de Apel București a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciind că excepția invocată nu respectă cerința reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. din cuprinsul sentinței penale nr. 195/F din data de 11 octombrie 2024 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va fi obligat recurentul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. din cuprinsul sentinței penale nr. 195/F din data de 11 octombrie 2024 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2024.