ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 67/2024

Ședința publică din data de 30 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursului formulat de recurentul A., reține următoarele:

Prin încheierea penală din data de 05 decembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2023 s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Pentru a se pronunța în acest sens, s-a reținut că excepția a fost invocată de contestatorul A. într-un dosar aflat pe rolul instanței de judecată și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Înalta Curte, examinând cererea de sesizare prin prisma motivelor invocate și a prevederilor legale în această materie, a constatat că nu este îndeplinită condiția ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește, însă, legătura normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte a constatat că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces. S-a arătat că examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei. Drept urmare, s-a opinat că condiția legăturii cu fondul cauzei nu trebuie analizată în general, ci concret, în funcție de incidența prevederilor a căror constituționalitate se contestă asupra soluționării cauzei.

Din examinarea argumentelor invocate de contestator în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte a apreciat că obiecțiunile formulate cu privire la dispozițiile art. 440 alin. (1) din C. proc. pen. nu au legătură cu soluționarea cauzei (contestație în anulare formulată împotriva încheierii nr. 573/RC din 05 octombrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală), prezenta cale de atac urmând să fie analizată mai întâi cu privire la admisibilitatea sa, față de faptul că instanța de fond a apreciat cauza ca fiind soluționată definitiv.

Având în vedere că soluționarea prezentei cauze presupune, în primul rând, examinarea admisibilității căii de atac promovate, s-a considerat că orice chestiune referitoare la fondul cauzei excede limitelor de examinare a cauzei mai înainte de aprecierea căii de atac ca fiind admisibilă, astfel încât criticile de neconstituționalitate nu sunt apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României. Întrucât cadrul procesual în care se afla cauza nu are nicio legătură cu dispozițiile legale cuprinse în art. 440 alin. (1) teza finală din C. proc. pen., remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit în scopul și finalitatea sa, Înalta Curte a apreciat că un asemenea demers este inadmisibil.

În concluzie, s-a reținut că în cauza de față nu există o legătură efectivă, concretă, între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, o eventuală decizie a Curții Constituționale prin care s-ar statua asupra constituționalității sau, dimpotrivă, asupra neconstituționalității dispozițiilor criticate pentru neconstituționalitate neputând avea vreo înrâurire în ce privește soluția ce s-ar fi putut pronunța de către instanță în soluționarea contestației în anulare.

Împotriva încheierii penale din data de 05 decembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a declarat recurs recurentul A..

Recurentul a arătat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată, considerând că art. 440 alin. (1) din C. proc. pen. încalcă prevederile constituționale ale art. 21 și 24 și art. 6 CEDO privind dreptul la un proces echitabil, prin aceea că prevăd că judecata se poate face în camera de consiliu fără citarea părților, în necunoștința acestora.

Analizând recursul declarat de recurentul A., în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, se constată că în mod judicios prima instanță, examinând îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru a se constata admisibilitatea cererii de sesizare invocată în cauză de recurentul A., a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură nu respectă condițiile reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât în concret prin excepția invocată autorul acesteia contestă procedura de soluționare a admiterii în principiu a cererii de recurs în casație instituite de către legiuitor, respectiv soluționarea acesteia în camera de consiliu, fără citarea părților.

Înalta Curte, în recurs, reține că, reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din actul normativ menționat rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, întrucât instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Verificând din această perspectivă solicitarea recurentului A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că această cerere nu îndeplinește cerința legăturii cu cauza în care a fost ridicată.

Înalta Curte, în recurs, constată că dosarul în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a avut ca obiect o contestație în anulare ce a fost respinsă ca inadmisibilă, deci cadrul procesual în care s-a aflat cauza nu are nicio legătură cu dispozițiile legale cuprinse în art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., referitoare la recursul în casație.

Dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă, art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., prevăd că admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului.

Așadar, chiar dacă ar fi declarate neconstituționale dispozițiile redate, admiterea excepției nu ar avea efecte concrete asupra soluționării contestației în anulare în care a fost ridicată excepția.

Aceasta rezultă și din motivarea propriu-zisă a excepției, în care se afirmă că dispozițiile art. 440 alin. (1) nu sunt compatibile cu dispozițiile constituționale prevăzute de art. 21, art. 24 din Constituția României și art. 6 din CEDO, fiindcă în procedura de admisibilității în principiu cererea de recurs în casație se soluționează în camera de consiliu fără citarea părților.

Prin urmare, doar dacă excepția ar fi fost invocată în procedura de admisibilitate a recursului în casație, excepția ar fi avut legătură cu cauza în care a fost invocată.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 05 decembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

Totodată, față de culpa procesuală a recurentului, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 05 decembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2024.