ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 653/2024

Ședința publică din data de 26 septembrie 2024

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 02 iulie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2024, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a art. 206 C. proc. pen. și art. 242 C. proc. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că inculpatul A., prin apărător ales, a solicitat să se dispună sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 C. proc. pen. și art. 242 C. proc. pen.

S-a constatat că, la data de 26 iunie 2024, a fost înregistrat dosarul nr. x/2024 având ca obiect contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii penale nr. 124 din data de 30 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia –Secția penală în dosarul nr. x/2023, prin care, în temeiul art. 362 alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 208 alin. (2) și alin. (5) C. proc. pen.., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului A., ca fiind legală și temeinică. De asemenea, s-a respins cererea formulată de inculpatul A. de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.

Prin sentința penală nr. 118/2024 pronunțată de Judecătoria Hunedoara, la data de 08.03.2024 în dosarul nr. x/2023, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa cea mai grea de 8 ani și 6 închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv un an și 10 luni, în final urmând a aplica pedeapsa rezultantă de 10 ani și patru luni închisoare, în regim de detenție.

(...) În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen.., s-a menținut măsura arestării preventive dispusă față de inculpat, dispusă prin încheierea penală nr. 22/20.12.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, pusă în executare în baza mandatului de arestare preventivă nr. x/UP din 20.12.2022 emis de Judecătoria Hunedoara, până la următoarea verificare, dar nu mai târziu de 60 zile de la pronunțarea hotărârii.

Împotriva acestei sentințe penale inculpatul A. a formulat apel.

Prin încheierea penală nr. 80/18.04.2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia la data de 18.04.2024 în dosarul nr. x/2023, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului A., ca fiind legală și temeinică.

Prin încheierea nr. 124 din data de 30 mai 2024, Curtea de Apel Alba Iulia –Secția penală a verificat, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 208 C. proc. pen.

Instanța de fond a reținut că, în soluționarea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, instanța de judecată trebuie să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute expres și limitativ în articolul 29 alin. (1), (2) și 3 din Legea nr. 47/1992, respectiv dacă excepția de neconstituționalitate privește o lege sau o ordonanță, ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei; dacă este ridicată de persoanele în drept și dacă prevederile legale care formează obiectul excepției nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Analizând cererea formulată de inculpat privind sesizarea instanței de contencios constituțional, prin prisma dispozițiilor mai sus arătate, instanța de fond a reținut că, în cauza dedusă judecății, dispozițiile art. 206 C. proc. pen. a căror neconstituționalitate au fost invocate pe cale de excepție nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României, acestea vizând interpretarea și aplicarea legii, iar nu neconstituționalitatea textului de lege invocat.

În ceea ce privește invocarea neconstituționalității dispozițiilor art. 242 C. proc. pen.., s-a constatat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor procesual penale invocate de inculpat nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual și stadiul concret în care se află litigiul, decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal de față.

Împotriva încheierii din 02 iulie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2024, a formulat recurs inculpatul A., fără a fi motivat în scris.

Cu ocazia dezbaterilor, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul a solicitat admiterea recursului și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 și art. 242 C. proc. pen., deoarece acestea contravin Constituției și prevederilor art. 54 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, s-a susținut că dispozițiile art. 242 C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care nu prevăd o cale de atac în privința încheierilor prin care se dispune asupra revocării/înlocuirii măsurilor preventive, raportarea trebuind să se facă la prevederile art. 206 C. proc. pen.

Examinând recursul formulat atât prin prisma motivelor invocate de inculpat, prin apărător desemnat din oficiu, cât și din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, se observă că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de inculpatul A., într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 206 și art. 242 C. proc. pen., iar textele criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la condiția privind legătura normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei.

În cauza dedusă judecății, inculpatul A. a apreciat că dispozițiile art. 206 C. proc. pen. sunt neconstituționale întrucât textul de lege admite, aparent, orice cale de atac împotriva încheierilor prin care se dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive, fără să se refere expres la situațiile în care se dispune asupra măsurilor preventive de către instanța de apel, competentă să soluționeze pe fond cauza penală.

Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că, în realitate apărarea nu urmărește armonizarea cu legea fundamentală a dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen., ci instituirea unei căi de atac împotriva încheierilor pronunțate de instanța de apel asupra măsurilor preventive, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică care-i reglementează organizarea și funcționarea.

De altfel, se observă că art. 206 alin. (1) C. proc. pen. nu intră în contrarietate cu dispozițiile constituționale, nefiind necesară sesizarea Curții Constituționale, textul de lege fiind aplicat de instanță în acord cu art. 5 paragr. l din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede: Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale: a). dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent. Potrivit art. 5, orice privare de libertate trebuie să fie prevăzută de lege și efectuată în conformitate cu procedura prevăzută de lege. Legalitatea detenției se apreciază, așadar, atât sub aspect procedural, cât și sub aspect material.

Totodată, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că în cauză excepția de neconstituționaltate a dispozițiilor art. 242 C. proc. pen. nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât având în vedere cadrul procesual (contestație împotriva încheierii penale nr. 124 din data de 30 mai 2024, prin care, instanța de apel, în temeiul art. 362 alin. (2) C.pr..pen. raportat la art. 208 alin. (2) și alin. (5) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive) și stadiul concret în care se află litigiul (încheierea fiind definitivă), decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal de față.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 02 iulie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 02 iulie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2024.